Ganduri, opinii, amintiri din viata lui nefertiti veti putea citi in cadrul acestei Piramide... aaa, Jurnal.
Lectura placuta!

N-am tinut niciodata un jurnal, poate nici acum nu sunt sigura ca o sa o fac. Cel putin nu in stilul clasic al jurnalelor. Sunt foarte multe lucruri pe care as putea si, uneori, chiar as vrea sa le astern pe hartie, fie ea si virtuala... Insa nu sunt convinsa inca daca are rost, daca e bine, daca..., atatia daca...
Chiar, v-ati gandit vreodata ce ar iesi punand "daca" in fata unor lucruri pe care le-ati facut sau urmeaza sa le faceti? Sa punem totul sub semnul indoielii...
Deja o iau pe aratura. Asta se intampla cand te lasi furat de lene, de ganduri nestrunite, fara o tinta anume. Hmmm, tot nu stiu de ce l-am rugat pe Mihai sa deschida acest jurnal...

Iubita, de cand ma stiu am pus acest "daca" in fata lucrurilor trecute si viitoare...Si am observat ca indoiala si nesiguranta ce ti-o ofera acest cuvant nu fac bine sufletului meu..Ma lupt din rasputeri sa scap de acest "daca" bolnav si negru si uracios, ce-mi salasluieste in cap aproape non-stop... Cand nu-l am mi-e tare bine, asa ca, "daca" nu l-ai adoptat pana acum, nici sa nu o faci

Ceva m-a intristat foarte tare azi. Mama unui baietel in varsta de numai sapte ani incearca sa lupte pentru viata acestuia. Are leucemie. Atata durere pentru un suflet care inca nici nu a apucat sa vada prea bine ce e viata... Nici nu stii ce sa spui in asemenea situatii, totul pare banal, lipsit de sens...

P.S. Merci, Afro, ca ai trecut pe aici. Nu credeam ca o sa mai deschid acest jurnal...

Iubita, eu trec des pe la multe jurnale si le citesc, insa de multe ori raman fara cuvinte..Uite, la tristetea ta de azi...Ce-as putea spune ca sa ti-o mai alin?? Nimic..Asta e tristul adevar...Atunci, de obicei tac si citesc si bag la cap...Si acum as fi tacut daca nu ai fi zis ca nu stiai daca sa treci pe-aici sau nu...Daca ar fi dupa mine ti-as spune:"trece! imi place sa te citesc! plus ca, nu stii cand iti va prii sa scrii 2-3 vorbe pe aici" ..Dar asta decizie doar tu o poti lua...
Te pup ...si atat

Dimineata m-am trezit cu senzatia ca simt mirosul unor flori de liliac, habar n-am de ce... Nu m-am gandit la ele, desi imi plac. Dar chiar simteam si, pentru o clipa, am crezut ca sunt "acasa". Din pacate, foarte curand, m-am trezit de-a binelea.
Ultimele zile au trecut ceva mai usor, desi tensiunea persista. Cineva imi spunea ca trebuie sa iau lucrurile asa cum sunt si sa nu-mi bat capul prea mult cu amanuntele. Dar nu e atat de simplu. Amanuntele alea sunt, de fapt, totul. Fara ele nu ramane nimic deosebit, nimic ce ne poate diferentia...


Afro, de multe ori te-am invidiat pentru energia pe care o ai. Uite ca ai reusit sa ma faci sa scriu cateva vorbe...

energie? Probabil ca da..O energie ce ascunde multa neputinta, putin timp , dorinta de a face prea multe, dintre care unele ma depasesc, asta ca sa nu mai zic de deziluzii si tristeti...Important e ca inca am energia sa merg mai departe...
Da si eu am crezut ca sunt acasa ieri dimineata...O visasem pe mama..Era atat de aproape, atat de calda, atat de reala..Avea un zambet bland si dragostea din ochii ei mi-a incalzit sufletul pt ceva timp...Mi-a mai dat ceva energie
Si mie imi place liliacul..si cum arata florile sale, ca un ciorchine de strugure, dar si cum miros...Aveam demult, acum vreo 6 ani, in spatele blocului un pui de liliac...Nu era prea mare, insa inflorea in fiecare an, niste flori mov si un ciorchine imens..Inunda tot cvartalul cu mirosul lui..Pana au inceput baietii sa-l rupa...Si eu sa-i fugaresc pe baieti si sa-i bat care cum ii prindeam...Nu am mai mirosit de tare mult timp un liliac

Cateva cuvinte pot darama, in cateva clipe, un intreg univers.
Si tot cateva cuvinte il pot apoi recladi.
De fapt, totul se rezuma la cuvinte...
Incerc sa inteleg ce se intampla, dar nu reusesc..., sau poate ca mi-e teama sa cred. Inconstient, cautam ceva. Iar cand am gasit si am constientizat totul, m-am speriat. Sau m-am bucurat.
Simt ca o iau razna.

Nefertiti, scuze ca ma bag nepoftita in jurnalul tau, dar suna cunoscut ceea ce simti. Nu stiu ce anume te face sa fii asa, dar mi s-a intamplat sa ma simt rupta in doua, sa trec de la o extrema la alta cu viteza luminii, invariabil sa cred ca am luat-o razna, ca de ce nu sunt si eu om normal, cu o stare clara de spirit... Singura mea constatare si consolare de-a lungul vremii este ca momentele astea trec. Asa ca, ma pitesc intr-un colt si astept cumintica normalitatea

Bine ai venit, Mara.

Intrebarea e...unde e limita dintre normalitate si...ce o fi restul? Poate ca abia acum am gasit normalitatea.

Ce bine ar fi sa stim unde e granita Asta chiar ar usura lucrurile! Macar as sti clar daca-s nebuna sau, ca sa nu exagerez, as sti cand am momente de nebunie!

Mi-ar place, daca poti, sa dai mai multe detalii despre ceea ce simti si despre ceea ce ti se intampla. Poate comparand experientele reusim sa ajungem la liman.

Totul e prea complicat, in mintea mea e un haos. Nici macar eu nu-i dau de capat inca. Cea mai rea e teama. Teama de mine.

Stii, am facut lucruri care clar imi repugnau! Urmau momente de autoreprosuri, de chin... Si, crezi ca m-am oprit aici?! Cu urmatoarea ocazie: aceeasi greseala!!! Iti dai seama cat respect mai aveam pentru mine... am ajuns sa accept ca asa sunt. Si sa evit situatiile favorabile...

Mi-e dor de o ploaie de vara.
Mi-e dor sa fiu eu.
Mi-e dor de capsuni.
Mi-e dor...

Si ce daca mi-e dor? Cui ii pasa?

Foarte curand va trebui sa iau o decizie. Am obosit sa tot aman.

Maine e sambata. Iar. Am ajuns sa urasc zilele de sambata. Chiar si unele duminici. Si ceasul il urasc, si pe mine, pentru ca nu mai rezist.
Vreau o vacanta. O vacanta adevarata, fara telefon, fara ziare, fara stiri, fara sa mai fiu "mama tuturor ranitilor"! O vacanta cu carti muuulte, cu somn, cu dimineti in care sa savurez cafeaua, cu linistea de la munte, cu cineva care ma intelege, dar nu poate fi langa mine. Viseaza, Nefertiti, macar atat...

Ei, hai, E.B.E., ca te stiu baiat inteligent...

Iar la munca. Adoor duminicile la munca. Si automatele de cafea - sau pentru cafea, cum o fi corect? in fine... - care raman fara cafea cand ti-e lumea mai draga. Sau care tin mortis sa functioneze numai cu nu stiu ce fise.
ook, am facut turul de onoare pe la Han, ma duc sa vad cum rezolv cu afurisitul ala de automat, ca mor daca nu beau o cafea, rapid.

"Te superi daca nu iti iau martisor? Nu stiu ce martisor sa iti iau..."

Sa ma supar??? Neah, nici vorba. Desi nu inteleg ce mare lucru sa iei un martisor, un snur alb cu rosu. Plus ca e vorba de altceva. De faptul ca, in sfarsit imi dau seama, nu ma cunosti.

Am primit o gramada de flori si martisoare. Pentru cateva clipe m-am simtit chiar foarte bine. Dar am iar tendinta sa alunec spre aceeasi stare idioata, care nu imi da pace. Si nu mai vreau. Mi-am promis ca nu o mai las sa puna stapanire pe mine. In fond, e martie, e frumos, sunt o gramada de oameni draguti in jurul meu...
Ce vreau, de fapt? Nici eu nu stiu. God, cat stiu sa complic lucrurile!
Acum as vrea sa pot merge la o intalnire cu cei de pe Han. Dar nu pot. Mereu ma izbesc de acest nu pot. De ce? Pentru ca ar isca discutii, pentru ca cineva nu ar intelege. Si nu ar fi de acord. De ce imi pasa? E o situatie absurda. Atunci de ce mai tin cont de toate astea? De ce nu fac ce cred eu ca e bine pentru mine si gata?
Sunt eu anormala si cer prea mult?

All day staring at the ceiling
Making friends with shadows on my wall
All night hearing voices telling me
That I should get some sleep
Because tomorrow might be good for something

Hold on
Feeling like I'm headed for a breakdown
And I don't know why


But I'm not crazy, I'm just a little unwell
I know right now you can't tell
But stay awhile and maybe then you'll see
A different side of me
I'm not crazy, I'm just a little impaired
I know right now you don't care
But soon enough you're gonna think of me
And how I used to be...me

I'm talking to myself in public
Dodging glances on the train
And I know, I know they've all been talking about me
I can hear them whisper
And it makes me think there must be something wrong with me
Out of all the hours thinking
Somehow I've lost my mind


But I'm not crazy, I'm just a little unwell
I know right now you can't tell
But stay awhile and maybe then you'll see
A different side of me
I'm not crazy, I'm just a little impaired
I know right now you don't care
But soon enough you're gonna think of me
And how I used to be

I've been talking in my sleep
Pretty soon they'll come to get me
Yeah, they're taking me away


But I'm not crazy, I'm just a little unwell
I know right now you can't tell
But stay awhile and maybe then you'll see
A different side of me
I'm not crazy, I'm just a little impaired
I know right now you don't care
But soon enough you're gonna think of me
And how I used to be

Yeah, how I used to be
How I used to be
Well, I'm just a little unwell
How I used to be
How I used to be
I'm just a little unwell

In sfarsit, un moment de respiro. Sunt zile in care iti vine sa te spanzuri... toti vor cate ceva, cat mai repede, bineinteles.
Mmmm, o cafea in liniste. Relativ liniste, ma rog.
Ma tot gandesc, de unde sa incep... De la inceput, ar spune cineva, logic. Dar care e inceputul in cazul meu? Sunt prea obosita ca sa gandesc limpede. Acum nu vreau decat sa pot sa zac, fara ganduri, fara telefoane, fara sefi care vor sa predau materialele repede, fara mine chiar...
Lucruri care ieri mi se pareau esentiale, interesante, azi mi se par lipsite de sens, banale, sterse, inutile. Fara un motiv anume, doar dupa o privire mai asezata. Acum altele par a fi pe primul loc. E ca o roata, se invarte, se invarte si nu se mai opreste...

Vreau sa pot sa plang.
Vreau sa dorm.
Vreau sa dau timpul inapoi.
Vreau sa taca toate gandurile care nu imi dau pace.
Vreau sa tac eu.

I see trees of green ... red roses too
I see them blue ... for me and you
And i think to myself .... What a wonderful worldddd.... (always helps me this song)

Multumesc E.B.E. si Menthoru.... parca e mai bine cand vezi ca e cineva pe aproape.

Oamenii sunt de mai multe feluri. Ii intalnesti la tot pasul. Pe unii ii vezi si ii uiti imediat, fara sa iti mai amintesti de ei vreodata. Sunt unii pe care i-ai iubit, dar pentru care acum nu mai simti nimic. Zambesti la o imagine a lor, fara sa iti para rau, fara sa te bucure, fara nimic. Doar o amintire. Sunt altii pe care i-ai iubit, au disparut intre timp din viata ta, insa ai ramas indragostit de ei. Undeva, intr-un coltisor al inimii tale, stau si te privesc, te insotesc peste tot, de cele mai multe ori fara sa iti dai seama ca mai sunt acolo. Si le duci dorul, fara sa stii. Pana cand, intr-o zi, un cuvant, un fragment de imagine... ceva ce pare neansemnat, ii readuce in prim plan. Si incepi sa retraiesti toata frenezia clipelor de candva. Cu aceeasi intensitate, cu aceeasi placere a descoperirii. Poate chiar mai mare...

Atata nedumerire in priviri. Atatea intrebari in suflet. Atata dorinta reprimata. De ce? De dragul aparentelor, al lucrurilor facute cum trebuie.
Trebuie, mereu trebuie...
Ploaia ma ingana, imi face in ciuda, iar ecourile unor sentimente albe revin mereu si se amesteca printre picaturi.
Si totusi, de unde atata nedumerire? De ce nu vreau sa accept ca unu si cu unu fac doi? Ca albul e alb si negrul e negru? Poate pentru ca am propria viziune despre alb si negru... Poate pentru ca nu vreau ca rigorile matematicii sa imi conduca viata...

Pentru ca suntem doar oameni ... simpli oameni.

Noi stim ca unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o para
nu stim cit face.
Stim ca cinci fara patru fac unu,
dar un nor fara o corabie
nu stim cit face.
Stim, noi stim ca opt
impartit la opt fac unu,
dar un munte impartit la o capra
nu stim cit face.
Stim ca unu plus unu fac doi,
dar eu si cu tine,
nu stim, vai, nu stim cit facem.

Ah, dar o plapuma
inmultita cu un iepure
face o roscovana, desigur,
o varza impartita la un steag
fac un porc,
un cal fara un tramvai
face un inger,
o conopida plus un ou,
face un astragal...

Numai tu si cu mine
inmultiti si impartiti
adunati si scazuti
raminem aceiasi...

Pieri din mintea mea !
Revino-mi in inima !


exista intotdeauna o alta matematica..

Bine ai venit, Nea Caisa...

Tocmai, ca exista o alt fel de matematica, dar cei mai multi o ignora, o alunga... Iar eu nu pot. Desi am incercat.

Imagini, senzatii, culori, parfumuri, entuziasm, nerabdare, dorinte, planuri, singuratate, incredere, prietenie, umbre, lumina....
E un amalgam ciudat, din care ar trebui sa iasa ceva bine definit. Acum e doar un contur vag. Dar sper sa devina ce vreau.

SEND ME AN ANGEL
The wise man said just walk this way
To the dawn of the light
The wind will blow into your face
As the years pass you by
Hear this voice from deep inside
It's the call of your heart
Close your eyes and your will find
The passage out of the dark
Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star
The wise man said just find your place
In the eye of the storm
Seek the roses along the way
Just beware of the thorns
Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star
The wise man said just raise your hand
And reach out for the spell
Find the door to the promised land
Just believe in yourself
Hear this voice from deep inside
It's the call of your heart
Close your eyes and your will find
The passage out of the dark
Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star
Here I am
Will you send me an angel
Here I am
In the land of the morning star

Quand t'as laissé de ta jeunesse
Derrière les barreaux d'une prison
Parce que t'avais eu d'la tendresse
Pour une bagnole ou un blouson
Quand t'as laissé passer ta chance
Ou qu'elle ne t'a pas reconnue
Tu te retrouves en état d'urgence
Au bureau des objets perdus
Moi qui connais le gris
Des couleurs de la nuit...
Laissez-moi chanter
Pour ceux qui n'ont rien
Laissez-moi penser
Qu'y a toujours quelqu'un
Qui cherche à donner
Quelque chose de bien
Qui cherche à couper
Les cartes du destin
Quand t'as r'gardé passer ta vie
Avec l'impression d'être en faute
Tu t'demandes pas si t'as envie
De vouloir être quelqu'un d'autre
Quand t'as r'gardé toutes ces vitrines
Avec tes mains derrière ton dos
Même si demain t'es James Dean
T'auras l'impression d'être zéro
Moi qui connais le bleu
Des matins malheureux...
Laissez-moi chanter
Pour ceux qui n'ont rien
Laissez-moi penser
Qu'y a toujours quelqu'un
Qui cherche à donner
Quelque chose de bien
Qui cherche à couper
Les cartes du destin
Laissez-moi chanter


Superba piesa....

De dimineata injur toata ipocrizia care ma inconjoara, toata indiferenta unora care se cred buricul pamantului... Rezultatul? Acelasi. O iau de la capat, iar si iar.
Poate ca a venit momentul sa fac altceva. Poate ca aici nu mai e nimic de facut. Dar intervine un fel de rascruce. Si trebuie sa aleg: sa fiu egoista sau nu. Ultima data cand am facut o alegere am preferat sa nu. Iar acum regret. Daca o mai fac o data si voi regreta iar, va fi cam tarziu sa repar apoi. Oricum, unele lucruri sunt foarte greu de remediat.
De ce nu pot gandi simplu? Dreapta e dreapta, stanga e stanga... si sa hotarasc pe unde merg. Teoretic, pare simplu. Hmmm, citesc ce am scris si constat ca e o varza. Ca si in capul meu. Cand o sa ma maturizez? Niciodata.

Fa ceea ce simti tu, ceea ce e bine pentru tine. Daca tu nu esti impacata, chiar crezi ca faci cuiva vreun bine?!

Mara, nu mai stiu nici eu cum sa fac. Inclin sa cred ca sunt fraiera sau foarte nesigura sau, pur si simplu, proasta.

Stii mai bine de atat! Stii ca nu esti nici pe departe ceea ce-ai scris, esti doar supusa la prea multe presiuni. Dar, cum ti-am mai spus, o sa iesi singura cand va fi momentul. Probabil pana nu atingem treapta cea mai de jos nu ne putem ridica. O sa te mobilizezi, sunt convinsa!

P.S. Scuze pentru "mobilizezi", n-am gasit alt cuvant

Last night I shook hands with the devil
In a dream that I can never lose
He laughed when he saw me cryin'
At the pictures on the evening news
He said it's not really a dilemma
You're just a little out of touch
Don't think of the situation
Cos it'll make you think too much

Someone always hates someone
Someone always hates someone
Someone always sells a gun
Cos someone always hates someone

A child will be born tomorrow
As open as an empty cup
And we'll fill it with hope and sorrow
The very things that messed us up
We'll ask him to join the congregation
A hindu moslem christian or jew
Pretty soon he'll recognise his brothers
But soon he'll know the enemy too

I died and I went to heaven
In a dream I never had before
A good friend who had gone before me
Had kindly left my name at the door
I looked on the face of the almighty
Couldn't help myself
I started to shout
How come you made a mess of things
How come you didn't work it out

Orasul asta imbacsit ma oboseste din ce in ce mai mult. M-am saturat de aglomeratie, de trafic, de praful care intra peste tot, de oameni nesimtiti, care se inghesuie mereu, de caini care se plimba tacticosi pe marile bulevarde, de vanzatori care nu stiu ce inseamna sa vorbesti civilizat...

As vrea sa pot evada macar pentru o zi din acest amestec de umbre. Sa te iau cu mine si sa fugim la munte, sa uitam, pentru cateva ore macar, de Bucuresti, de stiri, de calculatoare, de ziare, de telefoane, de oameni, de tot.

E liniste, e mult verde, e soare, calm... Atata liniste, ca se aud gandurile, izbindu-se unul de altul. Daca as fi putut opri clipa asta, sa o pastrez doar pentru mine, sa o folosesc de cate ori o sa am nevoie de ea. De cate ori nelinistea o sa strige in mine, sa iau clipa asta de liniste suprema si sa ma ascund in ea. Dar nu pot decat sa pastrez amintirea ei...
Mi-e frica sa nu incep sa traiesc din amintiri. Poate ca nu e neaparat ceva rau, insa nici bun nu poate fi. Ar insemna ca totul s-a oprit undeva in trecut, iar prezentul e mort. De fapt, mi-e teama sa recunosc faptul ca asa este. Timpul meu s-a oprit, a incremenit si nu mai curge. Doar ceasul arata ca timpul merge inainte. Dar nisipul din clepsidra mea s-a pietrificat. Uneori imi spun ca e bine asa. Dupa care totul in mine se revolta si imi spune ca trebuie sa repornesc timpul. Sa nu ma multumesc doar cu niste franturi de liniste.

- Ora 11, doamna mea!

(...)

- Ora la care se trezesc frumoşii nebuni ai marilor oraşe...

(...)

- ...ora la care Dumnezeu intră călare în Cişmigiu...

(...)

- ...şi împarte alune veveriţelor.

I thought I saw a man brought to life
He was warm
He came around like he was dignified
He showed me what it was to cry
Well you couldn't be that man I adored
You don't seem to know
Seem to care what your heart is for
But I don't know him anymore
There's nothing where he used to lie
My conversation has run dry
That's what's going on
Nothing's fine I'm torn

I'm all out of faith
This is how I feel
I'm cold and I am shamed
Lying naked on the floor
Illusion never changed
Into something real
I'm wide awake
And I can see
The perfect sky is torn
You're a little late
I'm already torn

So I guess the fortune teller's right
Should have seen just what was there
And not some holy light
Which crawled beneath my veins
And now I don't care
I had no luck
I don't miss it all that much
There's just so many things
That I can touch I'm torn

I'm all out of faith
This is how I feel
I'm cold and I am shamed
Lying naked on the floor
Illusion never changed
Into something real
I'm wide awake
And I can see
The perfect sky is torn
You're a little late
I'm already torn
Torn

Un inger plangea, cu aripile intinse pe caldaram. Oamenii treceau nepasatori pe langa el. Al cui o fi? Cu siguranta cineva, in acea clipa, undeva... avea nevoie de el. Dar era obosit. Si plangea. Oare de ingeri cine are grija cand au nevoie?

« Luxul meu e sa ma coinsider o fiinta obisnuita, cand in jurul meu, acolo, in aceasta zi, toti, se sclifosesc si se inchipuie mai frumosi decat sunt, mai fericiti decat ar fi vreodata. Ei nu se iubesc decat pentru ceea ce nu sunt. »

Maine e o alta zi. Maine poate ma voi regasi. Sau poate ca maine e doar maine si atat...

Ce poti sa ii scrii unui om inchis? Inchis la propriu... Ma gandesc de cateva zile la o formula de inceput si toate imi suna ridicol. Chiar si continuarea e greu de conceput.
Cat suntem de inconstienti, nu ne dam seama cat pretuieste libertatea pe care o avem. In clipa asta ma doare totul. Ma dor gandurile, ma doare faptul ca nu pot striga oamenilor cat ii iubesc si cat sunt de fericiti ca pur si simplu sunt liberi, ma doare indiferenta unora si egoismul altora, ma doare soarele de care nu ma pot bucura cum as vrea, ma doare zgomotul cu care se sparg ideile in spatele tacerii la care le-am condamnat, ma doare ca ezit sa fiu eu...

Intelegere

Las lumea sa dispretuiasca
Adanca taina dintre noi
Prejudecata omeneasca
Arunce-n cale-ti cu noroi.

In fata idolilor lumii
Nu plec genunchii, nu cersesc
La fel cu tine gandul nu mi-i
Nici sa iubesc, nici sa urasc.

M-afund fara sa-mi caut rostul
in chefuri nici voios nici trist
Vorbesc cu prostul cu neprostul
Dar pentru sufletu-mi exist.

In larma lumii ne-ntalniram
O zi ca orice alta zi
Fara de bucurii iubiram
Fara tristeti ne-om desparti.

Si pretuim in viata toata
Doar oamenii, atata tot
Nu ne-om minti noi niciodata
Nici altii a ne minti nu pot.

Vreau, A., si totusi nu reusesc. De ce??? Imi vine in minte o noapte din septembrie trecut, cand eram mai sigura pe mine, un picuut, si cand cineva era langa mine si ma sustinea. Si ma intreb de ce am pierdut noaptea aceea si altele care ar fi urmat... De ce le-am abandonat? Atata efort risipit... As vrea sa pot lua macar un pic din optimismul si puterea ta de a merge inainte, din siguranta ta...

"Daca vrei sa traiesti intens trebuie sa fii liber. Dar, atentie, libertatea adevarata e un salt fara plasa sigurantei pusa cu abilitate dedesubt..." Cat adevar, in cateva vorbe. Cu siguranta, cel care le-a spus avea deja experienta unor salturi de libertate si invatase din asta. Iar acum incerca sa convinga si pe altii sa se elibereze. Numai ca toti vroiau garantii. Garantii de libertate si fericire. Si cum asa ceva nu exista, continuau sa se piarda in incercari, in esecuri, in cautari... "Nici tu nu faci exceptie", mi-a spus A. Iar replica mea? Nici una. Asta era adevarul, si eu faceam la fel, desi uneori pozam in invingatoare. Sigur ca nu mi-a convenit sa admit asta, dar nu am avut incotro. Nu aveam cum sa ma mai eschivez. Nu si de data asta. Si, cu toate ca fusesem descoperita, ma simteam ceva mai bine. In fond, identificasem una din cauzele pretinsei mele nefericiri. Si cat era de simplu! Brusc mi-au venit in minte imagini de acum cativa ani, franturi de libertate traita de mine. Si, culmea, le traisem tocmai cand incetasem sa caut, cand incetasem sa ma agit, sa ma consum... Rememorand, imi dau seama cat poate fi de usor. Trebuie doar sa incetam sa mai amanam. Sa nu mai spunem mereu: o sa fac asta dupa ce obtin nu stiu ce, dupa ce ma lamuresc cu X, dupa ce termin scoala, dupa ce... Mereu amanam sa traim, pasam totul intr-un viitor nesigur, unde ne inchipuim ca vom avea cine stie ce garantii. Dar nu ne asteapta nici una. Ba mai mult, principiul bulgarelui de zapada incepe sa functioneze din ce in ce mai bine si aduna indoiala dupa indoiala, amanare dupa amanare... pana cand ne trezim ca au trecut cativa ani si ne intrebam: unde am fost EU in tot acest timp? Am trait viata mea sau doar mi-am imaginat o viata oarecare, o pelicula ce nu se va concretiza niciodata, pe nici un ecran?
Multumesc, A.