Va place sa leneviti si sa va ganditi intr-o doara la ce veti
face sau va planificati minutios fiecare moment al zilei?
Aveti vreodata senzatia ca va pierdeti vremea si va ganditi
cu regret la timpul scurs promitandu-va solemn ca "de maine
imi planific mai bine viata!"?
Va intreb pt ca am asistat la multe discutii de gen in care oamenii
se vaitau ca "la fuge ziua printre degete".

Mi s-a intamplat de multe ori sa fac asta si nu cred ca e chiar ceva rau, decat daca devine obisnuinta.

Normal ca nu putem trai doar dupa un program
strict, dar felul in care ne planificam in general
timpul ne influenteaza in tot ce facem.

Uneori prieten, uneori dusman.
Adevarul este ca nu ar trebui sa bagam timpul in seama, el defapt cred ca nici nu exista, il facem noi.

Cineva zicea ca timpul este ucigasul perfect

Asa e, mai ales daca devenim obsedati de timp. Ajungem sa alergam contracronometru fara sa ne ceara nimeni asta. Si e jaleee...

Asta se poate "numa cu acordu victimei" Daca decidem ca
reusita in cariera e idealul, atunci timpul poate deveni ucigasul
perfect.

Timpul este prieten si dusman .
Pentru unii , poate sa fie numai dusman .
Numai prieten , nu cred.

Mi s-a intamplat sa-mi promit o planificare mai stricta a timpului, dar nu am nici un fel de spor...
Cred ca fiecare are modul lui in care se lupta / se joaca cu timpul...
Si nu prea vad timpul ca un prieten de vreme ce nu cunosc nici un prieten care te omoara la sfarsit...

Mi se intampla deseori sa ma intreb cum oare a trecut ziua. In privinta planificarilor de genul "de maine , gata..." - am cam renuntat, pentru ca aproape intotdeauna a intervenit ceva neprevazut (era si normal, de altfel) si s-a dat totul peste cap. Cred ca e mai usor si mai sigur sa-ti stabilesti sarcina si- sa-i pui temenul "cat mai curand posibil" si nu o data sau ora fixa, pentru ca nu intotdeauna depinde numai de tine. Si preferabil, nu "de maine" ci "de azi". Cine poate. Uneori imi reuseste, uneori nu.

Timpul nu-mi este prieten, pentru ca el ar trece la fel oricat l-as ruga eu. Nici dusman nu-mi este pentru ca vina imi apartine cand il las sa treaca fara rost.

Timpul..
Concept ciudat ca si sufletul..
Comprimat sau diluat...
Pentru mine timpul este un dragon cu care ma lupt continuu..
Nu timpul este de vina ca trece..doar eu nu pot tine pasul cu el..
Uneori este ca o melodie lenta..si atunci profit de el ca de o vacanta in Bahamas..alteori e ca un rock indracit..si oricat as incerca sa ma smulg din menghina lui..nu reusesc.
Intre plictiseala si timp..ce legatura o fi?

Sint cam gura-casca.Problemele mele le rezolv ultimele.Pe ale celorlalti, foarte repede.
Si uneori imi las treburile pe ultima suta de metri...
Mea culpa...

Mie-mi place un element de spontaneitate in viata, asa ca fac un fel de planificare saptamanala in linii mari...fara a specifica pe zile cam ce am de facut.

Krect, da uneori nu prea poti face lucrul asta, si daca
nu ai cat de cat exercitiul planificarii timpului s-ar putea
sa se iveasca probleme.
In ultima vreme, imi fac un program in mare pentru
ca nici o data nu stiu cand se iveste altceva mai important
(asta referitor la munca); in rest imi fac programul in functie
de prioritati, chiar daca de cele mai multe ori ele se numesc
oameni.

Si prieten si dusman in functie de circumstante... si de cate lucruri avem de facut pana la deadline

Timpul nu exista decat pentru oameni.

Bine-ai venit printre noi!
Timpul exista pentru tot ce are viata, oamenii
sunt singurii care-l constientizeaza.

Multumesc, Mogaldeatza ! Ma bucur ca v-am gasit.
Ai dreptate, timpul exista pentru tot ce e muritor.