Imi aduc aminte cu placere de adolescenta.De timpurile cind toata lumea era a mea si eram o "razvratita"... De faptul ca nu-mi placea uniforma scolara de lungime "nici prea-prea nici foarte-foarte" si de faptul ca am bagat foarfeca in ea .

..."Revolta " mea s-a manifestat prima data in 1987, cind m-am tuns "punk" si mi-am lasat la ceafa o chestie care acum mi se pare ca semana cu o coada de soarece .
Si, mai tirziu, prin `91 cind am hotarit ca e musai sa imi mai fac inca doua gauri in fiecare ureche pe care sa le "impodobesc" cu cit mai multe atirnatori! Fie vorba intre noi, m-am simtit foarte ofensata cind tatal meu mi-a spus ca seman cu un sef de trib african!
Dar ma simteam diferit si trebuia sa ma manifest diferit.
La voi cum a fost?
S-a manifestat sau nu spiritul de fronda si teribilismul?

Hehe, da, s-a manifestat si la mine, dar parca nu a avut un caracter asa de pronuntat ca la tine
Eu m-am apucat de fumat..Am ajuns mai tupeista, abordam eu baietii pe strada, nu invers Ma machiam strident, in zeci de culori diferite. Vorbeam tare, injuram mult, am inceput sa beau, de ajunsesem sa las baietii pe sub masa iar eu nu aveam decat o vaga ameteala...Chiuleam mult, ma certam cu profesorii...La 17 ani am ajuns sa locuiesc singura, caci nu ma mai intelegeam cu "tatal" meu...Plecam de nebuna de acasa fara sa stiu unde ma duc, cat o sa stau sau cand vin acasa...Ma angajasem chiar, pt a avea bani de buzunar si pt a ma putea intretine..
Din acea perioada mama a inceput sa fie mai intelegatoare si mai deschisa cu mine decat pana atunci...Din acea perioada ea imi e cea mai buna prietena! Din acea perioada nimeni din familie nu-mi mai putea comenta nimic pt ca ii puneam la punct imediat (si acum fac la fel)..Din acea perioada mi s-au tras o serie de intamplari mai urate dar care m-au invatat foarte multe...Da, am fost si sunt o rebela..Nu ascult de nimeni si de nimic, fac totul numai dupa capul meu, sunt o incapatanata si pana nu dau cu capul de pragul de sus , nu-l vad pe cel de jos...Si cred ca asa voi fi mult timp de-acum inainte

Probabil că o să acumulez bile negre, dar la mine nu a aparut fenomenul... Şi am tot stat şi l-am tot aşteptat şi nimic...
Pentru că m-aţi pus pe gânduri, mi-am dat seama că am fost înconjurat în general de oameni care au paţit la fel ca mine...
Îmi vine să zic, oare ce e de făcut, dar din fericire sunt relativ mulţumit cu viaţa de pensionar

Eu nu pot spune ca am avut o adolescenta plina de evenimente, de schmbari radicale sau chestii extravagante...la mine revolta, e adevarat, nu adolescentina, se desfasoara acum....fac multe lucruri care probabil trebuiau facute la timpul lor...in adolescenta..sau ma rog...cu ceva timp in urma....insa nu ma deranjeaza absolut deloc, chiar imi plac si ma preocupa lucrurile duse la extrem, "ineditul"....la care in adolescentza
doar visam, sau ma gandeam cu teama la ele...
Si ma gandesc uneori de ce numai revolta "adolescentina".....Oricum este foarte important sa te simtzi din ce in ce mai tanar... , sa intineresti mai mult...mai repede...

bleah..in general ma enerveaza adolescentii revoltati si suparati pe viata fara motiv. E cam ciudat..avand in vedere ca sunt si eu adolescenta.. insa ma enerveaza rebeliunea aia fara vreo cauza.. nu stiu ce drept am sa critic acum..pentru ca am trecut si eu prin faze mai dificile (depresii si chestii) dar am trecut peste perioada asta destul de repede..am doar 17 ani acum si nu ma mai preocupa nimic din vechile mele ocupatii si interese pentru "revolta" Probabil pentru ca, cum am mai zis, am trecut si eu prin asta, si sunt atat de plictisita de problemele mele de atunci incat am ajuns la o stare de saturatie vomitiva pentru tot ceea ce inseamna adolescent rebel...

Va invidiez ca ati avut timp si ocazie de revolta. Eu n-am avut ocazie de asa ceva...toata viata a fost o mare revolta.

Dar a trecut...

Sorin.

Eu ma revolt si-acum...Numai ca nu ma mai revolt impotriva alor mei, ci a vietii in general..M-am luat la tranta cu ea, sper sa reusesc s-o dobor...
Desi incerc sa ma las de tigari, acum chiar simt nevoia de-o tigara...Oare "revolta" sa fie de vina?

am fost o adolescenta atat de revoltata ca nu stiam cum sa ma mai manifest asa ca am decis sa ma maturizez. acum imi pare rau , dar ce pot sa mai fac?

Pentru-a mai economisi din spatiu, am fost rugat a crea un material legat de perioada numitã-n numele thread-ului. Sper cã-i va veni-n folosul cuiva, vreodatã.

[Adolescenta - criza sau normalitate?]

Adolescenta este perioada de cristalizare a personalitãtii, perioada în care au loc profunde schimbãri comportamentale care, desi dezorienteazã pe cei din jur, au un rol foarte bine determinat în evolutia ulterioarã a persoanei în cauzã. Dar cel mai mare paradox legat de adolescentã este probabil chiar cel al atitudinii fatã de aceastã etapã de vârstã: desi este unanim recunoscutã ca o perioadã dificilã, plinã de întrebãri si mai putin de rãspunsuri, atunci când depãsim aceastã etapã nu putem decât sã exclamãm: 'ce greu a fost, mãcar de-ar mai fi fost!'.

De-a lungul vremii au fost propagate si mentinute, uneori artificial, nenumãrate mituri cu si despre adolescenti, dintre care cea mai mare sustinere o are mitul "adolescentului neînteles". De-a lungul timpului, esecurile repetate ale adultilor în tentativa lor de a întelege ce simt, gândesc si vor adolescentii au dus la instaurarea unei prejudecãti care va fi greu de 'demolat': adolescentii trãiesc în lumea lor si orice tentativã de a-i întelege este din start sortitã esecului. Sunã cunoscut?

Fãrã a minimaliza dificultãtile legate de cunoasterea tuturor variabilelor care directioneazã comportamentul adolescentilor, nu putem sã nu ne întrebãm dacã nu cumva adolescentii nu pot fi întelesi tocmai pentru cã adultii scapã din vedere una dintre aceste variabile, de regulã cea mai importantã.

Din acest punct de vedere, unele dintre caracteristicile adolescentei devin esentiale:
• dezvoltarea fizicã si psihicã este foarte, foarte acceleratã. Din nefericire însã aceste achizitii inerente dezvoltãrii au si dezavantaje - confuzia legatã de imaginea de sine: adolescentul nu prea poate sã rãspundã la întrebarea 'cum sunt eu?' pentru cã acest 'eu sunt ...' variazã la intervale relativ scurte de timp;
• toate procesele psihice sunt în formare, personalitatea este în formare, asa cã nu trebuie sã fie surprinzãtoare desele si aparent inexplicabilele schimbãri de optiune ale adolescentilor. Ceea ce astãzi este corect, mâine poate fi condamnat si reciproc, aceasta pentru simplul motiv cã adolescentul a mai învãtat în aceastã scurtã perioadã un lucru nou;
• confuzia de status - adolescenta este privitã ca o stare intermediarã între copilãrie si vârsta adultã, iar adolescentul este tratat când ca un copil, când ca un adult; acest lucru nu face decât sã alimenteze si mai mult confuzia adolescentilor, desi uneori ei transformã aceastã confuzie într-o veritabilã armã: atunci când îi sunt încredintate anumite responsabilitãti se foloseste de statutul de copil, atunci când îsi revendicã drepturile el trebuie tratat si respectat ca un adult;
• criza de originalitate este rezultatul acestei stãri de incertitudine, acestei confuzii legate de 'cine sunt eu' si se manifestã prin tendinta adolescentilor de a fi cu totul si cu totul altfel decât grupul lor de apartenentã. Este o strategie diferentiatoare prin care adolescentul încearcã sã-si construiascã acea 'personalitate unicã si irepetabilã'. Tendintele pãrintilor de a reprima astfel de manisfestãri (nu mai fuma! sau nu-ti mai vopsi pãrul! etc.) nu au sanse prea mari de success, decât dacã i se oferã adolescentului si o variantã prin care poate fi totusi original în felul lui;
• inacceptarea autoritãtii de orice tip - mai ales de tipul pãrinte-copil - este poate cea mai surprinzãtoare si greu de înteles manifestare a personalitãtii în formare. Orice tentativã a pãrintilor de a impune ceva copilului lor se loveste de declaratii-socante, de genul: 'stiu cã ai dreptate, dar voi face exact invers - doar pentru a nu face ca tine!'. Este dovada de care adolescentii au nevoie pentru a-si demonstra cã pot hotãrâ singuri pentru ei însisi, sunt oameni maturi.

Acestea sunt unele dintre caracteristicile adolescentei; poate prea putine, poate suficiente pentru a cunoaste aceastã etapã a dezvoltãrii umane. În orice caz, reprezintã un punct de plecare în tentativa tuturor de a întelege modul specific de a gândi si simti al adolescentilor. Un prim pas ar fi cunoasterea lor chiar de cãtre adolescenti, pentru a întâlni din ce în ce mai rar exprimãri de genul: 'nici eu nu mã mai înteleg, ce sã mai cer de la altii?'

Wow, e chiar atat de complicata adolescenta cand o privesti din afara?
Va vorbeste un pusti de 17 ani (aci' copil, aci' adult apropo de ce spunea rebel).
Si eu fumez o gramada, dar numai atunci cand mai fumeaza cineva cu mine... asa pare mai animat.
Probleme cu parintii? Sigur ca da! Am obiceiul ca atunci cand mama se rasteste la mine (de obicei seara o apuca) sa sting luminile prin casa si sa fie bezna, si mai apoi sa-i aprind brusc lanterna in fata ochilor.

Ar fi multe de spus... insa daca scriu aici un roman nu-l mai citeste nimeni.

Ar fi chiar interesant sã aud cum privesc altii chestia asta. Dupã cum am mentionat ceva mai devreme, mie mi se pare perioada de formare a caracterului, adevãrata dezvoltare pe plan moral. Garantez cã voi citi orice ai pre aceastã directie.

la 19 ani mai sunt adolescenta? sper ca da
cert e ca marea rascoala s`a produs pe la 16 ani, cand mi`am confectionat o colectie impresionanta de vicii, beam mult, fumam si mai mult( acum am ajuns la stadiul "moderat" ), eram roakerita suparata, cu blugi sfartecati si tricouri care mai de care mai suparate mi`am adaugat vreo...1..2..3...10 cercei in urechi la care n`am renuntat...inca, m`am razvratit impotriva profesorilor, n`am mai invatat, incat am fost nevoita sa schimb 3 clase si 2 licee in 4 ani de zile. cu parintii nu m`am prea certat, am fost totusi precauta si nu i`am lasat sa patrunda in culisele depravarii adolescentine

Adolescenta nu are o anumitã limitã de vârstã, dragã Domnisoarã fãr' de Nume, ci este în sinea sa o vârstã. O putem asocia cel mai aproape cu momentul când refuzãm complet sã fim tratati precum copiii mici, din orice punct de vedere, chiar si cel financiar. Se încheie atunci când reusim cu adevãrat sã mergem pe propriile noastre picioare.

Lãsând la o parte aspectul de macho ce l-ai avut în perioada respectivã, pe plan interior cum erai? Sau mai esti? La fel de revoltatã?

Cred ca am avut aceasta "revolta",pe la 10 ani cand suparat pe parinti am fugit de acasa cu un amic,visam sa traim in pesteri(in afara autoritatii parentale sau de alt tip)si sa vanam ursi(deabea citisem Winetou). Povestea este mai lunga dar nu cred ca intereseaza pe cineva:))

Mda, si eu m-am revoltat incercand sa fiu diferita de ceilalti: Nu m-am apucat de fumat! Am reusit! Si sunt mandra de asta.. E foarte greu sa rezisti atunci cand traiesti intr-un mediu unde 9 persoane din 10 fumeaza si, pe deasupra, incearca sa te "corupa" si pe tine..
Acum serios vorbind, revolta mea nu a fost atat de vizibila.. As fi tentata sa cred ca ea nici nu a existat daca nu ar fi cei din jurul meu sa ma asigure de lucrul asta. E ciudat.. uneori ma simt prea matura pentru varsta asta, alteori imi dau seama ca de fapt sunt doar un copil..
Asa cum pe la varsta de 12 ani mi-era ciuda ca nu aveam cosuri, acum regret ca nu am avut parte de "revolta adolescentina"

Ascultam Prodigy si alte muzici pline de galagie, umblam cu blugii rupti, beam alcohoale in cantitati care ma impresioneaza acum ( ) si mai trageam cate-o iarba...

Se pune ca revolta?....

Uneori regret ca nu s-a produs "marea rebeliune" iar alteori sunt fericita de modul in care am depasit aceasta etapa existentiala.
Daca insa voiam sa-mi manifest revolta,fata de deciziile parintilor de exemplu,cel mai des o faceam inchizandu-ma in camera mea si refuzand sa le vorbesc o perioada de timp.

Flu, stai linistit, se pune!
...Bine ca ne-am oprit din ,,rebeliune"...

Bine ai venit Ioana Nosta !

Asa cum esti tu, fara rebeliuni prea mari !

La mine "rebeliunea adolescentina" e in plina floare. Pana in clasa a XII-a am fost un retras, catalogat de colegi drept
"un ciudat", care pe deasupra invata si bine. Eh, dar am ajuns la facultate, de unde, cu ajutorul unor prieteni foarte buni, a pornit viata mea depravata. Nu fumez, consum alcool doar cand ies in oras cu prietenii sau la ocazii speciale, deci nu am vicii daunatoare sanatatii. Dar, am inceput sa ascult muzica rock, de aia rea de tot, umblu prin cluburi, am ajuns sa dansez pe mese sau cu 3 tipe pe langa mine. Ce sa spun ? Modul asta de viata imi place, si am invatat sa nu imi mai pese de ceea ce spune lumea din jur. Si totusi, nu m-am lasat de vechile "obiceiuri". Ma tin de scoala cum pot fiindca asta conteaza cel mai mult ...

eu sunt rea de tot... azi chiar nu mi-am aranjat patul. dupa ce am terminat de mancat am dus farfuriile in bucatarie si abia DUPA 10 minute m-am dus sa le spal.
hehehe
Am spus-o si o mai spun: I live to shock my parents.

... si asa-i ca nu ti-ai baut tot lapticul?