Partea I


A nins...si a viscolit...
A trecut iar Craciunul...o sarbatoare pe care o simt intunecata...si trista...
Ma duce cu gandul inapoi in timp, in urma cu cativa ani...si ma vad ca prin ceata...in fata bradului...

Vad un tanar linistit, privind pierdut jocul luminilor de pe beteala ce imbratiseaza pomul...e cald...si el, parca asteapta ceva, sau pe cineva... Dar minutele trec si el nu se misca...parca timpul s-a oprit in loc...fara un motiv anume... Deodata, o bataie in usa. Il vad cum tasneste, si, gata sa rastoarne o cutie de globuri desfacuta, atinge clanta si cu un gest sigur usa se deschide larg. 'Primiti cu colindul?'... Il vad cum ii priveste calduros pe copii, si totusi in coltul buzelor lui parca se schiteaza un zambet amar...priveste albul zapezii de dincolo de ei contrastand cu intunericul noptii ce se asternuse de cateva ore bune...
Copiii, vazand ca nu sunt refuzati, incep in forta...'deschide usa crestine, deschide usa crestine..sa venim si noi la tine, la multi ani, multi ani cu bine'.... Ii asculta un pic distrat...'ha, aici parc-au falsat un pic....hei, p-asta nu-l stiam'...se lasa ametit de ganduri fara noima........
....'Mihaaai!'......
...tresare, un pic speriat parca...o zareste...si chipul i se lumineaza. Copii au terminat de cantat iar acum asteapta rasplata, dar el, uitand de ei, ii ocoleste pasind usor, sa-i iasa ei in inampinare.....'uite cat e de frumoasa...si gulerul de blana cum ii mangaie obrazul inghetat...si e rosie la fata, aerul rece pesemne ca a imbujorat-o asa...'...
Ea s-a oprit cand el a ajuns la un pas distanta. Atunci s-a oprit si el. Ii priveste ochii verzi in care ii placea sa se piarda, de cand ii zarise prima oara, acum patru luni cand fusese la Buftea la o matusa... Momentul intalnirii lor i se contureaza iar fulgerator dar clar in minte...

...Intarziase putin din cauza autobuzului...'fir-ar sa fie ei cu RATB-ul lor cu tot...sau cum s-o mai numi p-aici....chiar, in toate orasele care incep cu 'B', astia se numesc RATB?...hmm...hai ca am ajuns...'
Deschide poarta care scartie usor si se gandeste de ce unchiul n-o fi uns-o de atatia ani...bate usor in usa si niste pasi usori se aud venind. 'A..e sigur tusica..unchiul calca mult mai apasat'. Usa se deschide usor, si, ca de putne ori in viata sa, el ramane inmarmurit... In prag se ivise un chip nefamiliar, dar atat de placut la vedere..'ce ochi are...'...
'Buna! Tu trebuie sa fi Mihai! Eu sunt Dana....de fapt Daniela, dar toata lumea imi spune Dana.'
Un moment de tacere...
'Hai! Ce-ai ramas asa? Hai inauntru.'
Cum nu se mai intamplase niciodata, paseste timid in casa pe care o stia de cand era de-o schioapa..

Partea a II-a


Inauntru era cald. Dar parca mai cald se facea in sufletul lui, privind faptura aceea ivita pe neasteptate in ochii sai. Incerca sa nu o priveasca, sa se poarte natural, insa fiecare miscare i se parea stangace iar fastaceala nu vroia sa dispara.('Ce se intampla cu mine? Ca doar nu e cea mai frumoasa fata pe care am vazut-o vreodata.') incerca el sa se pastreze obiectiv. El, care era atat de indiferent la tot ce reprezenta farmec feminin, de cand Maria uitase cine erau ei doi. Dar asta fusese demult. Nici nu mai stia daca iubise sau nu. Stia insa ca ceva in sufletul lui se stinsese atunci, demult. Plecase acea caldura care ii daduse viata. Ca intr-un camin in care focul a fost stins brusc.
Si acum... ('De ce imi tot fug ochii catre ea?').
'-Sarumana tusica,...unchiule...ce mai faceti? Cum va mai simtiti? Unde e micul Vladut?'
'-Ha,ha,ha...acelasi neschimbat Mihaita...nici nu ai intrat bine pe usa, uite, nici nu te-ai descaltat, si ai inceput cu intrebarile. Lasa intrebarile, ca e timp copile. Presupun ca ai facut cunostinta cu Danuta. Hai stai jos, sa bem si noi un paharel ca sunt inconjurat de cateva zile numai de muieri si de copii. Nevasta! Adu doua paharele. Si vinu al bun. Stii tu care.'
Cat de drag ii era unchiul. Dar mereu il tachina faptul ca ii spunea copil. El de fapt se simtea cateodata atat de batran. de parca anii se inghesuisera sa treaca peste sufletul sau mai repede decat ar fi trebuit... Toate din cauza ca, demult, nu stiuse sa se fereasca de focul acela care te parjoleste pe dinauntru. Dar intre timp invatase sa se apere, si chiar daca toti il vedeau sufletist si atent cu cei din jur, cand venea vorba despre dragostea pentru o fata, devenea de gheata.
Iar acum simtea cum ceva il misca din nou. Parca gheata aceea pe care o folosea drept scut, fusese crapata, si un fior de caldura patrundea pe acolo pana in adancul sufletului. ('Ce se-ntampla? De unde vraja asta? Parca-mi promisesem ca nimeni si nimic nu-mi va mai face asta! Si tocmai catre mine nu-mi pastrez o promisiune?')... Erau ochii aceia blanzi care acum il priveau din celalalt colt al camerei. Si zambetul ei cald.
Se straduia sa nu se gandeasca la ea si sa fie atent la ceea ce ii povestea unchiul, dar prin fiecare gest si vorba, el parca ii spunea 'Uite-o! E acolo! Cea pe care ai visat-o! Priveste-o!'...('Cea pe care am visat-o? Ah! Da! Cea cu care priveam apusurile, inca nenascute, dintre brazi... Si cu care alergam prin paduri.. Si Ea se ascundea, si eu o ghiceam unde s-a ascuns...si veneam si o cuprindeam de mijloc'...)
..'Hei! MIhai! Ce-ai? Visezi? E a treia oara cand te intreb daca vrei ciorba de perisoare sau supa de pui. Le-am facut pe amandoua ca sa te incurc, pentru ca stiu cat iti plac!' .'Sarumana tusica! Azi am pofta de perisoare, asa ca nu m-ai incurcat.' zise el, si un zambet ghidus i se ivi pe fata.... ('Si totusi...cine-i Ea?')...
...Tot timpul mesei a fost tacut, asa cum nu mai fusese niciodata in preajma celor dragi. Si stia ca unchiu il citise.
'Iti place fata?' il intrebase cand iesira dupa ce pranzira, afara, sa mai vada ce face Zoita, iapa, care atunci cand simtea ca se apropie toamna incepea sa aiba o foame imensa, si necheza sa i se aduca masa de 4 ori pe zi.
'Unchiule...cine e? Si cum de e prima oara cand o vad pe aici?'...'He,he..ti-l mai aduci aminte pe prietenu din armata a lu tac-tu? Mircea?...Nu...n-ai cum sa ti-l mai aduci aminte, aveai doar 3 ani cand el a plecat din Bucuresti. Eh, oricum, ea e fii-sa. Si tocmai s-au mutat de la Timisoara la Pitesti, iar Dana, din octombrie va sta la noi, pentru ca tocmai a intrat la arhitectura. Da' nu mi-ai raspuns la intrebare. De fapt nu e nevoie. Se vede de la o posta ca-ti place.'
'Adevarat, unchiule?' intreba el de teama ca si Ea ar fi vazut asta. Se hotara ca ar fi mai bine sa scurteze vizita. Asa ca atunci cand revenira in casa, se scuza si spuse ca ar fi vremea sa plece...il astepta un prieten sa-i repare nu stiu ce la calculator...
Nu era in intregime adevarat, dar el simtea ca n-ar putea suporta prea mult sa se controleze atat de mult incat sa nu i se vada tulburarea. Asa ca pleca.
O revazu, intr-o zi senina, vre-o luna mai tarziu, cand frunzele deja incepusera sa se imbratiseze, bucuroase ca au scapat de inclestarea ramurilor. Se plimba pe langa Universitate, cu mintea plecata departe, spre munti, cand se auzi strigat din spate. Se rasuci pe calcaie, un pic uimit, pentru ca nu recunoscuse vocea care il strigase. Si imaginea ei il coplesi din nou, exact ca in acea zi de vara cand o vazuse prima oara.('Cum? Doar te uitasem. Ce forta nestiuta mi te scoate iar in cale?')...'Buna. Dana, nu-i asa?' si zambi...ea la fel...si soarele se juca printre frunzele ramase inca in pomi, aruncand reflexe magice asupra chipului ei. Venise sa vada daca se afisase ceva nou la facultate inaintea inceperii anului scolar.
'Tu? Ce mai faci?'...'A..eu sunt liber azi, si cand am vazut ce zi frumoasa e, m-am hotarat sa ma plimb putin.'
'Pai, cum? Asa singur?'...'Da. Imi place cateodata sa ratacesc asa prin Bucurest.'
'A...si eu care vroiam sa te rog sa-mi arati si mie putin orasul...'
'Ha, ha...si cine spune ca nu se poate?'
'Pai...nu vreau sa te deranjezi pentru mine.'
'Ha, ha, ha....hai mai, nu fii copila. Nu ma deranjezi, chiar imi face placere. Hai ca suntem aproape de Cismigiu. Si e asa de frumos la inceputul toamnei.'