Io nu stiu ce spunea sf. Ioan Gura de Aur despre Cristos, da' stiu ca modul in care este infatisat de Evanghelii este complet diferit.
un om care plangea in public, care facea misto de farisei si care ridica tonul in templu la adresa schimbatorilor de bani, tare mira-m-as sa nu fi ras niciodata.
de altfel, nu a participat el la o nunta in Cana, unde a transformat apa in vin, si asta dupa ce se terminase vinul (deci se bause destul deja!!)? daca era impotriva distractiilor, de ce s-a dus la nunta? de ce era acuzat el (pe nedrept) ca este un mancau si un betiv daca el era ascet?
Biblia ia intr-adevar la scarmanat rasul prostesc, si arata ca traim un timp al durerii, in care este mai potrivit sa plangem.
dar tot ea spune, la Eclesiast ca 3:4 "rasul are timpul sau" iar in 11:9 ca tinerii sa se "bucure de tineretea lor".
Iar Psalmii 2:4 arata ca rasul este ceva bun, caci insusi Dumnezeu rade.
si cum ar fi putut fi Isus un tip morocanos, cand 1 Timotei 1:11 arata ca Tatal Sau este un Dumnezeu fericit?
mai vezi si Proverbe 29:9 si Iacov 1:25, pentru a vedea ca bucuria este o calitate divina.
parerea mea este, asadar, ca faptul de a rade si de a te bucura de cele bune nu este catusi de putin un pacat, sau un lucru prostesc.
cei ce l-au gasit pe Dumnezeu sunt cu adevarat fericiti, iar asta se vede din zambetul de pe fata lor. un zambet adevarat si senin, care de multe ori da in ras - un ras vesel, din inima.
o mare deosebire, deci, de rasul provocat de vulgaritati gen "Vacanta Mare", lucruri care ii "bucura" pe oamenii de astazi.
dar a crede si a rade totodata - sunt lucruri care merg mana in mana.