nu-mi iese pasul asta in spate, si pace. se roteste cand tot corpul, cand nimic, in loc de miscarea rotunda si fireasca din sold. si-atunci x ma ia si-mi spune uitandu-mi-se drept in ochi: ca sa-ti fie mai usor, gandeste-te ca atunci cand te vede, baiatul ala care e in spatele tau trebuie sa aiba o erectie. ?? ma blochez. un de ce, un "da' el ce vina are".. pasul, saracu', la fel de varza. in soc, continui sa-l exersez.. intrebandu-ma ce caut eu oare la dans. si totusi nu asta m-a fermecat, posibilitatea de a fi altcineva, de a te strecura in noi atitudini ramanand tu si totusi jucandu-te, jucandu-ti rolul cu atat mai bine cu cat.. esti si nu esti in rol?

saracul baiatul din spate.. n-o sa ma stradui niciodata sa fiu senzuala in miscare pentru el, baiatul din spate de care nu-mi pasa, pe care nu-l vad, nu-l cunosc, pe care n-o sa-l cunosc niciodata (si dracusorul de pe umarul stang, sau drept, nu-i deosebesc prea bine, imi sopteste hlizindu-se "poate daca te-ai misca asa l-ai cunoaste, cine stie" ), si atunci ma intreb de ce pentru mine dansul nu a fost niciodata un instrument de seductie voluntara si asumata, de ce imi plac doar oamenii care atunci cand danseaza te farmeca cu felul in care lasa muzica sa rasune in ei si sa se reverse prin suflet, sa le straluceasca pe fata si sa le simti bucuria de a se misca, fara sa mai conteze nimic altceva.. de ce cand vad la altii (altele?) miscarile voit provocatoare si inerent artificiale fie ma "strang" brusc nevoind sa impart cu asemenea atitudini muzica, fie imi vine sa rad, sa rad in hohote, "asa dansati voi, bai? nu va vedeti? chiar nu va vedeti??"

de ce-urile astea sunt gratuite, stiu, raspunsul e oricum de bine.. da' eu ce fac cu pasul? si cu baiatul din spate, care dupa atata mirare a devenit aproape o prezenta fizica, gata sa ma pandeasca si sa strige fericit la momentul cu pricina: 'ieee, te-am vazut, ai dat din sold.. he he, stiam eu...... ' si pe mine sa ma pufneasca rasul, spre mirarea audientei... mai bine nu rad, mai bine zambesc a complicitate, partenerul o sa-mi prinda lucirea din ochi si o sa se gandeasca "da, da, asta e jocul ala la care suntem senzuali, facem figuri, ce misto ca mi-am adus aminte", o sa ma priveasca cu o pasiune inventata adhoc, care o sa rezoneze brusc cu vreunul din visele mele si o sa dansam din nou ca si cum am fi ce nu suntem..

mda, e si asta o varianta.. dar tot n-am scapat de probleme.. ok, dansam, evadam un pic din universul asta atat de real dar.. tot pe noi ne-am smuls din el, hipersensibilizati de drogul minutului in care tre' sa dai tot.. dar cat din tine pui in totul asta? si cum faci ca extrovertirea asta de 60 de secunde sa nu te lase gol si transparent in ochii celor care te vad, cu toate tainele spuse in clar..

o sa le zic ca asa e la dans. tre' sa te joci de-a altcineva..

Bine ai venit la Han, qiu!

multumesc.. si ma bucur sa vad gazde asa primitoare !

azi te-am vazut dansand printre ganduri, vise, cuvinte, zambete...iti sta bine, stiai?!

oriunde ar fi stangacia are farmecul ei! pentru ca da la iveala o vulnerabilitate nevoita insa fara de care miracolul nu s-ar produce: de a te descoperi pe tine insuti.

ar trebui sa merg si eu la dans. insa de fiecare data imi spun ca eu sunt cam nepriceputa si cu siguranta am sa fiu doar povara pe acolo. sau la ce noroc am eu, nu o sa am partener-

dar imi place sa dansez. acasa, singura sau cu sora mea. sa dansam in felul nostru. in felul singuratatii noastre.

e cam tarziu sa iti spun bine ai venit, insa sa te aplaud la scena deschisa nu e niciodata tarziu.