Voi nu va simtit limitati de cuvinte?
Cuvintele sunt menite sa construiasca idei, pareri, filosofii la greu.
E bine... Dar cum e posibil sa ai idei si sa nu ai cuvinte??

Ah, cat de simplu e...
Mai ales cand nu esti prea versat in ale scrisului (asa, ca mine: stii de cate ori nu gasesc cuvintele potrivite?)
Iar cand mai ai si un lapsus...

Era un citat pe care mi l-a dat o prietena mai demult si care spunea ceva de genul "love is when you can have then most intriguing conversation with a person without saying a word"... nu are prea mare legatura cu topicul, dar mi-am adus aminte...

Fericita

Intr-adevar, cuvintele SUNT ele insele o limita. Sunt create de noi, am avut nevoie de ele pentru a comunica, pentru a ne exprima. Dar... natura a existat inainte de a exista cuvintul. Si exista atitea lucruri pe care nici un cuvint nu poate sa le exprime. Sau exista foarte putine cuvinte care pot cuprinde esenta unor lucruri.
Uite, noi, romanii, avem un cuvint pretios, de a carui frumusete si simplitate nu se bucura alte natii: DOR. Incercati sa exprimati in alta limba sentimentul imposibil, care te fringe, si iti alunga orice urma de ratiune...

persephonei
Poti scrie o intreaga carte cu ceea ce ai zis. Ai perfecta dreptate. Este exact ceea ce gandesc si eu
dar iata... incapabila sa scriu (daca ma limiteaza SI inteligenta...). Offf... limitele astea!!!
Or fi facute ca sa le depasesti??

Cuvantul este o magie.
Suporta schimbări de formă funcţie de starile noastre. Aluneca, stagnează, alteori este mut. Cuvântul este creat de mintea omenească şi îi seamană.
Cuvantul poate fi precum fumul sau stanca.
Cameleonic ne leagă sau ne dezleagă. Astăzi cuvântul a luat locul armelor clasice. Poate lovi cu furie mai mare decat cea a unui glonţ. Cuvantul este uneori limitare..alteori infinit.
Niciodată nu vom stii exact daca omul este sclavul cuvantului..sau invers..
Fiecare om are propriul limbaj..unic precum amprentele.

Ca tot se vorbeste despre Cuvant, eu am scris la un moment dat un eseu pe tema asta (care a luat si premiul I la un concurs de creatie). Eseul respectiv se gaseste aici.

Cuvintele au calitatea celui care le foloseste. Daca persoana este mai cerebrala sa zicem (adica vrea sa inteleaga inainte de toate) cuvintele ei vor avea o coerenta logica, vor pune intrebari mai degraba decat sa ofere raspunsuri, se vor referi la asa zisa lume obiectiva mai degraba decat la chestii psihologice samd.
Daca persoana este emotionala (adica vrea sa simta inainte de toate) cuvintele ei vor fi poetice, uneori afirmative alteori cu intrebari retorice, uneori pline ura, furie...alteori pline de bucurie si gratitudine. O persoana emotionala poate de asemenea sa simta ca vorbele o tradeaza de multe ori (in sensul ca nu pot exprima experienta proprie).
Iar o persoana care traieste instinctiv (lucru mai rar pe la oras...) va prefera sa actioneze in loc sa vorbeasca. Va gandi probabil ca faptele sale vorbesc pentru sine.

Si inca ceva. Pentru ca doi oameni sa se inteleaga prin intermediul limbajului articulat trebuie ca ei sa aibe experiente similare. De obicei blocajele apar atunci cand unul din parteneri a trait/traieste ceva nou fata experienta celuilalt, si incearca sa transmita aceasta experienta noua. In aceste cazuri trebuie sa folosim vreo analogie, sau metafora:) Iar celalalt trebuie sa fie deschis spre necunoscut.....

Iata ca fiecare aveti ceva interesant de zis. Dau vina pe cuvinte cand defapt limita (cu L mare) sunt chiar eu. Trist. Am sa ma mai gandesc la acest subiect...
Nu aluneca... si uneori o iau razna, incotro vor ele, alteori explodeaza, alteori e liniste, alteori sunt ca acum, plate, dar de cele mai multe ori imi stau pe limba si nu ies. Nu doresc neaparat ca prin cuvintele mele sa descriu intamplari extraordinare sau sa scriu filosofii profunde. Vreau sa traduc senzatii. Pentru culoare rosie, exista cuvantul "rosu" pe care toti il asociem cu ceva anume. Si in spatele acestui cuvant stau alte mii de cuvinte. Dar cum vine aia sa scrii ceva despre culoare rosie (si cica sa mai fie si interesant)? Cred ca nu e bine sa te joci cu limitele... Si nici nu "aluneca" nimic! vorba lui Cameron. Cuvantul meu este ca un fel de sabie neascutita, sau pusca fara gloante. Sau baba si mitraliera... iata cuvinte cu care ma identific! Hahaha
Mai am multe sa-nvat de la voi... Noroc cu Ancutza.
Sau arc fara sageti! Sau baba fara mitaliera. Sau baba cu mitraliera?? E... asta ar fi mult mai grav.
O esarfa rosie, fina.

Am apucat in sfarsit sa citesc eseul lui Tudy.
Merita citit cu siguranta.
Pentru cei care trec prin acest topic, ar fi pacat sa nu...

cred ca neputinta de a te exprima e un gimpe pe care toti il simtim (mai mult sau mai putin) personal cred ca se trage intradevar din cauza practicii . Nu stiu cum e la voi dar in mediul meu (scoala ) si chiar in cercul meu de prietenii este considerat ciudat sa folosesti cuvinte mai ..hmm..explicite,elevate sa zic asa...sau sa formulezi propozitiile intr-un mod nou, mai inventiv .totul se rezuma la cateva expresii si aceleasi "dume" ultrauzate. Nu mai practicam descoperirea limbajului si ne limitam la cat mai spontane pentru a parea si noi spontani si cat mai sociabili.
uf..cred ca am batut campii acum...e doar o chestie subiectiva.

Deşi nu-mi închipuiam vreodată să mă văd limitat de cuvinte, am ajuns să văd "fenomenul" cu pricina ca pe ceva cotidian... Probabil că dacă nu aş scrie mult în fiecare zi, o asemenea limitare şi discuţia aceasta de pe forum, mi s-ar părea ceva făcut doar de amorul artei... Interesant este că de multe ori mi se întâmplă să nu pot exprima ceea ce-mi naşte imaginaţia când imaginile din mintea mea sunt puternice şi clare... Lucrurile vagi de cele mai multe ori ajung să fie uşor de exprimat...
Citind ce scrie superb persephona, îmi dau seama că este o plăcere să te exprimi în limba noastră... mulţi nici nu ştiu că aşa ceva poate să fie o plăcere (şi nu spun asta că aş fi plecat prin cine-ştie-ce străinătăţuri...)

De acord cu Ares - in limba romana te poti exprima la modul absolut si total - totata problema e ca limba romana nu e o limba facila - nu oricine se poate juca cu ea. Dar odata ce o stapanesti este extraordinara.
Si eu cred ca exista oameni care nu prea stiu ce inseamna bucuria cuvantului potrivit spus la momentul potrivit. Cand gasesc un cuvant exact atunci cand il caut simt asta ca o realizare - e ilustrarea acelei vorbe dupa care un cuvant nimerit spus la momentul potrivit face cat 100 de pagini.

Eu sînt mai circumspect vizavi de cuvînt. Cuvîntul e ceva necesar, util, plăcut. Dar nu ajunge pt ca cineva să fie împlinit cu adevărat. Mai trebuie şi (ceva) suflet. Sufletul se poate deseori "exprima" şi fără cuvinte. Şi sînt destule momente sublime (muzica bună, de exemplu ori anumite momente de tandreţe, alt exemplu) cînd cuvintele sînt de prisos.

Cuvintele sînt f importante. Dar nu cuprind în ele totul...

Ce se află dincolo de cuvinte?...

Probabil că da

Uneori am senzaţia că esenţa, profunzimea, adevărul omului sînt mai presus de cuvinte...

Mda, uneori cuvintele bagatelizeaza.

Aşa e Yoyo cum zici, dar nu neapărat legat de cele spuse de tine "pe vremuri" (ianuarie!) intervenisem eu... Mă uitam la "nefericirea" numitei... Fericita (iniţiatoarea acestui topic) că nu găseşte cuvintele de care are nevoie şi că nu poate exprima în cuvinte ideile pe care le are şi/sau trăirile proprii. Mi s-a părut că, pe parcurs, vorbitorii de aici au suit pe un piedestal cam mare pe măria-sa cuvîntul... Mă rog, aşa mi s-a părut mie...