Cunoasterea de sine

Poate parea ciudat faptul ca ne oprim atat de rar sa reflectam la existenta acestui „eu” despre care vorbim deseori (Eu mananc, eu citesc etc.). De fapt, cine este persoana care traieste in interiorul nostru si este in contact cu lumea exterioara si cu cea interioara? De unde vine ea si incotro se indreapta? Cu certitudine, este vie, dar ne putem intreba ce este viata, fenomenul straniu, fascinant, frustrant, iritant care se exprima prin intermediul nostru si care, pentru atat de multa vreme, ne balanseaza nesigur intre tristete si fericire? La ce slujeste? Are un tel? Daca da, care este el? Il putem afla? Daca da, il putem intelege?

Cu cat ne gandim mai mult la aceste intrebari, cu atat devenim mai constienti de faptul ca, raspunzand la prima, putem raspunde la toate. Sa stim cine suntem inseamna sa stim de unde venim si incotro ne indreptam, sa stim ce este viata si la ce slujeste ea, daca are intr-adevar un tel. In realitate, toate aceste intrebari nu sunt decat versiuni ale eternei interogatii „Cine sunt eu?”.


Sursa: www.yogaesoteric.net

Cine sunt eu?

„Cine sunt eu?” este intrebarea existentiala fundamentala si din care deriva si de care depind, pentru intelesul si importanta lor, toate celelalte intrebari existentiale.

De mii de ani, probabil din zorii aparitiei constiintei, in paclele preistoriei, oamenii si-au pus aceasta intrebare fundamentala si i-au ascultat pe acei indivizi stranii, care, la rastimpuri, se iveau printre ei si pareau sa cunoasca raspunsul, un raspuns formulat intr-un limbaj ciudat, simbolic. Iar atunci cand cautam o clarificare a acestui raspuns, ei nu ne ofera decat o serie enigmatica de tehnici, prin intermediul carora – ni se sugereaza – putem afla singuri clarificarea dorita. Aparent, ni se spune ca raspunsul la intrebarea „Cine sunt eu?” nu este o formula oferita de altcineva, ci o experienta personala directa. Dar cand stam sa ne gandim mai bine, ce alt raspuns ar putea fi, daca noi insine suntem ceea ce suntem?


Sursa: www.yogaesoteric.net

Cunoasterea propriei minti

De multe ori la intrebarea „Cine sunt eu?”, raspunsul este dat printr-o identificare cu mintea. Putem insa sa identificam mintea cu adevaratul nostru eu? Intr-o anumita masura si intr-o etapa incipienta, da.

„Mintea” reprezinta un termen general, util, care acopera tot ceea ce se petrece in lumea noastra interioara, atat la nivel constient, cat si la nivel subconstient. „Mintea” inseamna gandurile, sentimentele si amintirile noastre. Insemna tablourile si imaginile pe care le vizualizam, muzica pe care o fredonam, intelesul pe care il atribuim lumii exterioare, constiinta pe care o avem despre propria existenta, sperantele si visele de viitor, morala si valorile pe care le purtam cu noi si pe baza carora ne ducem existenta, asteptarile si pretentiile fata de propria persoana si fata de altii. In acelasi timp, ea inseamna acele taine ascunse sub nivelul constiintei imediate, dar care influenteaza profund gandurile, actiunile si sentimentele noastre.

De fapt, „mintea” este fermecatul teatru interior unde ne jucam piesa vietii noastre si, ca orice teatru, el include atat actiunea pe scena, cat si cea din culise, actorii, cat si dramaturgii, atat mintea constienta, care gandeste si stie ca gandeste, cat si subconstientul, care lucreaza in moduri diferite, ascunse.

Asadar, pentru a ne cunoaste, pentru a sti cine suntem, trebuie sa ne cunoastem mai intai mintea, atat la nivel constient, cat si subconstient. Este o forma de cunoastere destul de diferita de cea la care ne referim atunci cand spunem despre persoanele energice ca „fac ce gandesc”. Este o forma de cunoastere care intelege, in mod direct, ce este, de fapt, mintea noastra. O forma de cunoastere care implica sarcina – la prima vedere imposibila – de a fi simultan mintea care este cunoscuta si mintea care cunoaste. O forma de cunoastere care, initial, pare la fel de absurda ca si incercarea de a ne privi in proprii ochi.


Sursa: www.yogaesoteric.net

Capcanele ego-ului

Fiecare dintre noi suntem, indiferent de varsta pe care o avem, intelepti in devenire, iar multitudinea si varietatea de situatii in care ne pune viata nu reprezinta nimic altceva decat ocazii unice pentru noi de a creste din ce in ce mai mult. Cercetatoarea in psihologie Luce Bertrand, la fel ca intreaga spiritualitate orientala, considera ca "sursa tuturor suferintelor noastre este Ego-ul".

A invata sa recunoastem ego-ul in spatele aparentelor sale inselatoare este necesar pentru a evita ratacirea indelungata pe cai ce nu ne vor conduce niciodata la telul propus.

Personalitatea axata pe "A avea" se limiteaza la aparente si la planul material. Ea are in general nevoie de zgomot si de un du-te-vino continuu pentru a se sustrage vidului sau starii de gol sufletesc pe care o creeaza. Putin conteaza la ce suma se ridica bunurile sale, interesul sau pentru aceste bunuri este de scurta durata, pentru ca nici o posesiune exterioara nu poate umple golul interior.

Fiinta axata pe "A fi" este mult mai bogata interior si telul sau principal este evolutia spirituala si dobandirea unei stari profunde de pace si seninatate interioara. El nu este neaparat nici pustnic sau sarac, dar el nu se identifica cu ceea ce are, ci cu ceea ce este. Ritmul sau de viata este mult mai calm, iar el cauta momentele de liniste pentru a-si asculta vocea interioara. In "A avea" noi acumulam valori; in "A fi" noi ne recunoastem valoarea proprie, cea divina.


Sursa: www.yogaesoteric.net

Puterea infinita a subconstientului

Exista, desi putini stiu, un mare secret al reusitei in viata. Care credeti ca este acest secret? Unde ar putea el fi gasit? Desi aceasta afirmatie ar face pe multi sa caute sa descopere acest secret peste mari si peste tari, totusi raspunsul este extrem de simplu, deoarece este vorba de acea putere miraculoasa, creatoare, ce salasluieste in propria noastra fiinta ca un tezaur tainic de forta si frumusete si care este propriul nostru subconstient. Bogatiile infinite ale lumii sunt chiar aici, aproape de noi, asteptand sa ne deschidem sufletul pentru a le contempla. Desi ignoram zilnic acest fapt, exista in fiinta umana o adevarata "mina de aur", o bogatie inestimabila de unde puteti extrage toate cele de care aveti nevoie pentru a trai o viata splendida, fericita, implinitoare.

Multi "dorm" ignorand acest tezaur de infinita inteligenta si dragoste ce salasluieste in ei. Insa, in momentul in care ajungeti sa stiti, oricare ar fi obiectul dorintelor voastre, il puteti obtine din acest tainic tezaur al propriei fiinte. O bucata de otel magnetizata poate sa atraga si sa ridice o cantitate e fier ce cantareste de 12 ori mai mult decat ea, dar aceeasi bucata de otel nu poate ridica deloc o pana. Tot astfel, exista doua tipuri de oameni: pe de o parte sunt cei "magnetizati", plini de incredere si speranta, care stiu ca s-au nascut pentru a reusi in tot ceea ce intreprind, iar pe de alta parte sunt cei "demagnetizati", plini de indoieli si de teama, de incertitudini, de prejudecati si de superstitii.

Puteti asadar sa aduceti in viata voastra mai muta bogatie, sanatate, putere, bucurie si fericire tocmai prin cunoasterea si folosirea acestei puteri ascunse in subconstient.

Nu e nevoie sa cuceriti aceasta putere, deoarece deja o posedati, ea va apartine. Trebuie doar sa invatati cum sa va serviti de ea, cum sa o aplicati in diverse situatii de viata. Invatand cum sa o folositi, aceasta putere infinita a subconstientului vostru va deveni rapid cel mai bun prieten, cel mai bun asociat de care aveti nevoie. Este dreptul, si am putea spune chiar obligatia voastra ca fiinta umana, sa descoperiti lumea interioara a gandurilor, a sentimentelor, o lume plina de putere, de lumina, de dragoste si frumusete. Cu toate ca este invizibila, aceasta forta a subconstientului este foarte puternica. In subconstient veti gasi solutia tuturor problemelor cu care va confruntati, cauzele tuturor problemelor pe care le-ati avut.

Sunt foarte cunoscute cazurile in care prin forta subconstientului s-au vindecat infirmi sau persoane carora li se mai daduse doar putin timp de trait. Aceasta putere curativa poate vindeca corpul fizic, asa cum poate vindeca spiritul framantat si inimile frante. Doar ea va poate elibera din inchisoarea pe care singuri ati construit-o, caci ea poate sa dea la o parte orice fel de constrangeri materiale, psihice sau mentale.


Sursa: www.yogaesoteric.net

A reusi presupune CREDINTA

Bineinteles ca pentru a reusi sa accesam aceasta forta inimaginabila a fiintei noastre care este propriul subconstient, va trebui mai intai sa intelegem care sunt principiile care il guverneaza. In primul rand, subconstientul reprezinta doar un instrument, pe care cel avizat il poate folosi cu usurinta, si el actioneaza in virtutea legii credintei. Legile subconstientului sunt legi care implica foarte mult puterea credintei din partea fiintei umane. Prin urmare, trebuie sa credeti in actiunea lor, sa credeti chiar in uriasa forta a credintei.

Tot ceea ce se petrece cu noi, evenimentele, conditionarile si chiar actiunile pe care le intreprindem sunt reactii ale subconstientului la gandurile cultivate cu perseverenta in minte. Este important de stiut ca odata cu obiectul credintei, este esentiala insasi credinta ferma, hotararea nezdruncinata, ele fiind cele care vor conduce la obtinerea rezultatului scontat.

Eliminati cu fermitate toate ideile false si superstitiile de orice fel; incetati sa mai fiti receptivi la opiniile eronate sau temerile de multe ori nejustificare ce inlantuie marea majoritate a oamenilor. A venit timpul sa capatati incredere in adevarurile eterne ce guverneaza lumea si viata. Acestea nu se vor schimba niciodata. Astfel veti progresa spiritual din ce in ce mai mult, atingand chiar intelepciunea.

Descatusand imensa forta a subconstientului, veti fi astfel capabili sa dati eficacitate rugaciunilor voastre, va veti ajuta mult mai usor pe voi insiva si apoi ii veti putea ajuta si pe ceilalti. Rugaciunea este indeplinita in virtutea legii actiunii si a reactiunii. Gandul reprezinta deci forta ce declanseaza anumite procese matoare, reactiunea fiind raspunsul subconstientului la acest gand. De aceea este important sa mentineti numai ganduri armonioase, aspiratia catre sanatate, pace launtrica si bunavointa; atunci, in viata si destinul vostru se vor petrece adevarate miracole.


Sursa: www.yogaesoteric.net

Revelatiile marelui intelept Ramana Maharishi

Ramana Maharishi, numit si inteleptul de la Arunchala, intruchipeaza pe deplin insasi magia naturala a existentei, magia de a fi o simpla fiinta omeneasca. Ramana Maharishi isi transmitea invatatura mai ales prin tacere, dar cu toate acestea, el a instruit si prin cuvant cu aceasi luciditate, fara a nedumeri sau a crea confuzie in mintea ascultatorului.

Invatatura esentiala a lui Ramana Maharishi poate fi redata pe scurt prin ideile urmatoare: „Cunoaste-te pe tine insuti prin introspectie. In loc de a urmari sa cunosti una sau alta, cauta sa iti cunosti Sinele. Intreaba-te cat mai des : ‚cine sunt eu?’ in loc de a te intreba despre sute de alte lucruri”. Orice discutie metafizica, cu exceptia celei care ne conduce catre Sine, in cautarea adevaratei realitati este lipsita de interes si nu ajuta la nimic.

Toate controversele despre creatie, natura universului, evolutie, scopul divin etc. sunt lipsite de folos. Ele nu genereaza o adevarata fericire. Oamenii incearca sa descopere mai intai lucruri care le sunt exterioare si abia apoi se indreapta catre interior, incercand sa inteleaga cine sunt in realitate. Doar prin acest ultim mijloc, fiiinta poate castiga fericirea durabila.

In mod obisnuit oamenii isi atribuie unii altora si chiar lor insisi diverse atribute sau calitati. Vazand in Sine singura realitate existenta, Ramana Maharishi a privit gandurile „Eu sufar”, „Eu Cred”, „Eu doresc”, „Eu actionez” etc., ca fiind lipsite de o existenta proprie reala, aparenta existentei lor fiind datorata doar identificarii cu un obiect exterior.

Sri Ramana mentiona ca aceasta tendinta de autolimitare prin identificare poate fi depasita incercand sa separam subiectul, „Eu”-l, de obiectele gandurilor cu care el se identifica.

Deoarece gandul de „Eu” nu poate exista in mod individual fara a fi asociat cu un obiect, daca atentia este focalizata asupra sentimentului subiectiv de „Eu” sau „Eu sunt”, cu o asemenea intensitate incat gandurile „Eu sunt aceasta” sau „Eu sunt aceea” sa nu mai apara, atunci acest „Eu” individual va fi incapabil sa stabileasca o relatie intre Sine si obiect. Daca aceasta constiinta a „Eu”-lui este mentinuta, „Eu”-l individual (gandul de „Eu”) va dispare si in locul sau va ramane experienta directa a Sinelui. Aceasta atentie indreptata asupra constiintei „Eu”-lui interior sau asupra lui „eu sunt” a fost numita de Sri Ramana cautarea Sinelui sau Atma vichara si este recomandata constant ca fiind cea mai eficienta si mai directa cale de a descoperi irealitatea gandului de „Eu”.


Sursa: www.yogaesoteric.net

Cautarea Sinelui sau Atma vichara

In stadiile incipiente ale practicii introspectiei (ca metoda de cautare a Sinelui), atentia dirijata catre sentimentul de „Eu” este o activitate mentala care ia forma unui gand sau a unei perceptii. Pe masura ce practica inainteaza, gandul de „Eu” face loc experimentarii unui sentiment subiectiv de „Eu”, si cand acest sentiment inceteaza de a mai avea vreo legatura cu gandurile si obiectele, el dispare complet. Ceea ce ramane este experienta fiintei in care simtul individualitatii a incetat temporar sa mai existe. Nu este vorba de realizarea Sinelui, deoarece gandul de „Eu” mai apare inca periodic, dar este cel mai inalt nivel posibil al practicii. Experienta repetata a acestei stari de a fi va slabi vasanas-urile (tendintele mentale) ce constituie cauza aparitiei gandului de „Eu” si, atunci cand ele sunt slabite suficient, forta Sinelui va distruge tendintele reziduale in mod complet, astfel incat gandul de „Eu” nu va mai apare niciodata. Acesta este stadiul final si ireversibil al realizarii Sinelui.

Aceasta metoda practica, de indreptare a atentiei asupra Sinelui si de constientizare a gandului de „Eu”, este o tehnica ce poate fi foarte usor realizata. Nu este vorba despre un exercitiu de concentrare, chiar daca el vizeaza suprimarea gandurilor, ci presupune pur si simplu constientizarea sursei din care apar gandurile. Metoda si telul cautarii Sinelui presupune a te stabili in insasi sursa mentalului si de a deveni constient de ceea ce esti cu adevarat, prin extragerea atentiei si a interesului de la ceea ce nu esti. In stadiile primare, efortul, sub forma transferarii atentiei de la ganduri la cel ce gandeste, este esential, dar odata ce constiinta sentimentului de „Eu” devine ferm stabilita, efortul ulterior ne va conduce extrem de rapid catre scopul urmarit. De acum inainte este vorba mai mult de un proces de „a fi” decat de „a face”, mai curand despre o existenta lipsita de efort decat despre efortul de a fi.

A fi ceea ce deja esti nu presupune efort atata timp cat existenta este intotdeauna prezenta si intotdeauna experimentata. Pe de alta parte, a pretinde ca esti ceea ce nu esti (cu alte cuvinte corpul si mintea), presupune un continuu efort mental, chiar daca acest efort este intotdeauna desfasurat la un nivel subconstient. De aici putem deduce ca in stadiile avansate ale cautarii Sinelui efortul sustrage atentia de la experienta de „a fi”, in timp ce incetarea efortului mental o reveleaza. In final, Sinele Divin nu este descoperit prin a a face ceva, ci doar prin a fi, prin pura existenta. Asa cum Sri Ramana remarca el insusi odata:

„Nu meditati - fiti! Nu ganditi ca sunteti - ci fiti! Nu va ganditi la existenta - existati!”


Sursa: www.yogaesoteric.net

Natura noastra reala este divina

Natura noastra reala este cu adevarat divina, dar noi ne imaginam ca suntem inlantuiti si angrenam diferite si obositoare eforturi de a ne elibera, cind de fapt noi suntem deja liberi. Aceasta se va putea intelege doar cind acest stadiu va fi atins. Atunci vom fi surprinsi de incercarea noastra frenetica de a ajunge ceea ce am si fost dintotdeauna.

Aceasta va fi poate mai clar printr-o ilustrare. O doamna avea un colier pretios in jurul gatului sau. Odata, intr-o stare de surescitare, ea a uitat de el si a crezut ca acel colier s-a pierdut. A devenit nelinistita si a inceput sa il caute prin casa, insa nu a reusit sa il gaseasca. Ea a intrebat prietenii si vecinii daca stiau ceva de colierul sau. Dar ei nu stiau nimic. In sfarsit, un bun prieten al ei i-a spus ca acel colier se afla in jurul gatului. In acest fel ea si-a dat seama ca fusese tot timpul la gatul sau si a fost foarte fericita. Ulterior a fost intrebata de altii daca si-a gasit colierul ce fusese pierdut si ea le-a spus: „Da, l-am gasit”; ea continua inca sa simta ca si cum si-ar fi regasit o bijuterie pierduta.

Acum ganditi-va, pierduse ea vreodata ceva? Acel colier fusese mereu in jurul gatului sau. Dar ea era la fel de fericita ca si cum redescoperise o bijuterie pierduta. In mod similar noi ne imaginam ca vom realiza candva Sinele, cand de fapt noi nu suntem nimic altceva decat Sinele.

Realizarea nu consta in a dobandi ceva pentru prima oara. Ea inseamna pur si simplu renuntarea la aparenta. Realizarea este eterna si prin urmare, nu se poate vorbi de o realizare progresiva sau instantanee. A sosit momentul sa intelegem ca trebuie sa ne debarasam de ideea „Eu nu sunt realizat”, fiindca acest mod de a gandi ne determina implicit sa ne dorim realizarea. Dar atat timp cat fiinta doreste eliberarea, desi o detine, ea este totusi inlantuita. Tot la fel, experienta fericirii o poti realiza eliberandu-te de ideea :”Eu sunt acum in afara fericirii”. Cum poti ajunge sa fii in toate lumile? Respingand gandul: „Eu nu sunt omniprezent.”


Sursa: www.yogaesoteric.net

Salve Tudy,

Interesant topicul tau (spun tau pentru ca se pare ca ai "combatut" singur ...).

Ce parere iti face site-ul asta ?

http://changingminds.org/

(in sensul eticii pun intrebarea ?, ei dau motivatia site-ului la http://changingminds.org/about.html )
_______________________

Cat de apropiat ti se pare modelul asta ?

http://changingminds.org/explanations/SIFT/SIFT.htm
_________________________

E scris pe undeva pe acolo (in engleza, eu am adaptat doar in romana):

"Modelele mentale sunt o forma complexa de credinta (belief), constructii create intern pe care noi le tratam ca fiind lucruri reale.

Modelele mentale ne ajuta sa prezicem ce se va intampla si ce trebuie sa facem in circumstante (contexte) date.

Anumite persoane au foarte putine modele mentale, si de aceea ei vand lumea ca pe un loc foarte simplu ("fericiti cei saraci cu duhul..." - nota mea).

Altii au o experienta mult mai bogata datorita complexitatii si numarului mare de modele de care dispun, ca un fel de lentile prin care vad lumea (deformata - nota mea).

Persuadarea (convingerea) unei persoane poate fi realizata prin schimbarea modelelor mentale ale persoanei (pe care vrei sa o convingi).

Pentru a face asta de obicei e nevoie sa intelegi foarte bine modelele curente ale persoanei respective, ceea ce necesita capacitati ( skills) cat mai bune de a chestiona, asculta si percepe.

Esential pentru cel ce incearca sa convinga (persuadeze) este insa sa aiba modele mentale (interne, proprii - nota mea) cu care sa fie in stare sa inteleaga modelele mentale ale persoanei "de persuadat".

Ceea ce inseamna ca modelele mentale ale persoanei care persuadeaza trebuie sa fie mai complexe si mai adaptabile (mai cuprinzatoare - nota mea) decat cele ale persoanei persuadate."

_______________

Sper ca interventia mea nu ti se pare off topic.

Pe curand,

calfa

Site-ul respectiv e intr-adevar interesant si foarte bine documentat. Dar e facut doar pentru a le servi perceptiei pe care autorii site-ului o au asupra Existentei. Absolut toate ideile vehiculate acolo pornesc de la premisa ca Ratiunea constituie intr-un fel "modulul de control" al intregii activitati a fiintei umane.

In cele mai multe cazuri, Ratiunea este vazuta ca un scop, ca o finalitate. Supunerea Ratiunii ar insemna supunerea intregii fiinte. Pentru multi, nu mai exista nimic dincolo de Ratiune. "Daca nu poate fi perceput de Ratiune, nu exista", gandesc ei, chiar daca nu intotdeauna constientizeaza acest lucru...

Adevarul nu poate fi atins doar prin utilizarea Ratiunii. Nu. Cunoasterea Adevarului se realizeaza in principal prin intermediul Gratiei Divine. Iar perceptia multor aspecte ale existentei poate sa fie (si este) brusc modificata in urma unor "experiente mistice". Aceste "experiente mistice" trec dincolo de abilitatile comprehensive ale Ratiunii. Asupra acestei teme s-ar putea sa revin intr-un thread distinct la un moment dat, deoarece am mai facut referiri la acele "experiente mistice" in cadrul forumului fara a da explicatii relevante...

" Site-ul respectiv e intr-adevar interesant si foarte bine documentat."

De acord !

"E facut doar pentru a le servi perceptiei pe care autorii site-ului o au asupra Existentei."

De acord !

"Absolut toate ideile vehiculate acolo ..."

Ha, ha, frumos, ai viteza la citit pagini ! Chiar "absolut" toate ...

"Ideile vehiculate acolo pornesc de la premisa ca Ratiunea constituie intr-un fel "modulul de control" al intregii activitati a fiintei umane."

Iar de acord ! In principiu asa e. Nu am citit chiar tot ce scrie acolo.

"Pentru multi, nu mai exista nimic dincolo de Ratiune."

Iar de acord ! Eu insa, folosind exclusiv argumente rationale, am ajuns la concluzia ca NU SUNT SIGUR ca nu mai exista nimic dincolo de Ratiune. Asadar, ma exclud din categoria pe care ai format-o.

"Daca nu poate fi perceput de Ratiune, nu exista", gandesc ei, chiar daca nu intotdeauna constientizeaza acest lucru...

De acord ! De asta eu nu sunt sigur ca ei. Nimic nu ma asigura ca doar ceea ce pot eu sa percep exista.

"Adevarul nu poate fi atins doar prin utilizarea Ratiunii."

EXACT (asta imi spun si eu, printre altele) ! Ei, sigur, sunt sanse sa ne inselam, dar pana una-alta, se pare ca suntem de acord

"Cunoasterea Adevarului se realizeaza in principal prin intermediul Gratiei Divine."

Eu as formula: "E posibil ca (,) cunoasterea Adevarului sa se realizeaze si prin intermediul Gratiei Divine (poate mai simplu, poate ma complet, etc., dar e vorba de ... poate ... la mine).

"Iar perceptia multor aspecte ale existentei poate sa fie (si este) brusc modificata in urma unor "experiente mistice"."

Vezi, ai folosit "poate". Vezi ca poti !

E logic ce ai spus. Adica e de bun simt ca o "experienta mistica" (daca exista) modifica brusc.

"Aceste "experiente mistice" trec dincolo de abilitatile comprehensive ale Ratiunii."

Banuiesc ca vorbesti din experienta. Sper asta. Vezi tu, o singura problema am, experienta de genul asta pare a nu fi transmisibila ...

"Asupra acestei teme s-ar putea sa revin intr-un thread distinct la un moment dat, deoarece am mai facut referiri la acele "experiente mistice" in cadrul forumului fara a da explicatii relevante..."

Excelenta ideea. Si pe mine ma intereseaza domeniul "peak experience" (cuvant cheie bun pe Google ...).

Multa bafta,

calfa

Foarte interesant subiectul si poate ca ar fi frumos sa fie dezbatut mai pe larg, avand si concursul celor ce neaga orice existenta in afara Ratiunii. Dar, in sfarsit, ma indoiesc ca vor indrazni sa-si faca aparitia.
In ce ma priveste, am incercat sa parcurg cu atentie randurile prezentate, iar daca la inceput acceptam ideile ca fiind simple si adevarate, incetul cu incetul, isi facea loc absurdul! Nu vreau sa ofensez cumva. Este doar o parere. Poate ca eu n-am acordat destula atentie, sau profunzimea teoriei ma depaseste pe alocuri.
Indiferent la ce concluzie a ajuns X sau Y eu nu sunt deloc de acord ca "sursa tuturor suferintelor noastre este Ego-ul". As avea aici o mie de motive pentru a combate aceasta teorie, dar voi folosi doar una si buna: care a fost vina lui Iisus, pentru toate suferintele la care a fost supus? Cumva asumarea in subconstient a pacatelor lumii? Hm! Puierila ipoteza!
Ca atare, tot ce se cladeste atat de frumos pe ideea "ego"-ului, incepe sa se clatine din loc in loc.
Se spune ca nu trebuie sa traiesti izolat sau sa fii pustnic, pentru a te debarasa de sine dintr-un anumit punct de vedere, dar asta tocmai in ideea de a ti-l insusi mai desavarsit de fapt. Sublim!!! Dar... CUM??? Sa incepi de maine sa te numesti Dumnezeu? Esti deja legat de activitati prin care sunt implicati si altii. O modificare (pro sau contra, nu conteaza, fiindca atat un sens cat si celalalt implica modificarile de grup!!!) creeaza un curent de opinii! Poti sa te detasezi, impreunandu-ti mainile si afisandu-ti un zambet a-toate-stiutor si intelegator pe chip? Ti se cer explicatii! Ce alegi: sa explici adevarul la care ai ajuns tu? Vai, biet muritor! Chiar daca practic vei fi lasat in pace, pe fruntea ta scrie cu litere de-o schioapa: bolnav psihic! Nu tu te vei izola, ci vei simti izolarea ca pe cea mai grea povara, desi tu deja ai inceput sa faci progrese in privinta... sinelui! Inteleptii lumii au fost cei mai modesti si mai saraci oameni. Ei nu adunau comori, fiindca - pe buna dreptate- nu astea umpleau golul sufletesc. Dar ce te faci cu draga ta familie, care-si pune toate sperantele in tine? Si-atunci cum se impaca prosperitatea materiala ( motivatia care te salveaza in ochii familiei tale) cu bogatia morala, care iti cere sa fii mereu bun, generos, iubitor si iertator pentru toti cei care te jecmanesc, si speculeaza la tine orice mica slabiciune? Cum poti sa fii si bun si drastic in acelasi timp? Cum poti sa cauti bogatia morala indeletnicindu-te cu perversitatea vietii materiale? Eu cred ca adevarul este la o alta raspantie de drum. Aceasta este doar o ulita secundara. Autostrada e alta si arata exact asa cum trebuie: culoare pentru "motociclisti" care merg in mare viteza, culoare pentru cei care depasesc, dar sunt si depasiti, culoare pentru incepatori, biciclisti, carute, etc (mici intreprinzatori care "se misca" oarecum), culoare pentru pietoni, unii mai grabiti, altii mai inceti, si refugii pentru naufragiati, pesimisti, rataciti, etc! Pe acea Autostrada, ne situam cu totii undeva! Cei care fac apel la un "taxi" (vezi rugaciunile pentru ajutor!) sunt de obicei dintre cei care calatoresc pe jos, si arareori dintre "biciclisti". Restul habar nu au ca exista si taxiuri pe acolo! Ei sunt atenti la trafic, semafoare, curbe periculoase, drum alunecos...
Din toata teoria prezentata mai sus, eu trag o singura concluzie: sa ma fac sofer pe taxi! Ideea ar fi salutara numai cu conditia ca familia mea sa ma insoteasca in toate drumurile mele, ceea ce este deja absurd!...

Dar ce te face sa afirmi ca Iisus a suferit? A suferit doar in aparenta. A suferit din perspectiva celorlalti. Dar cine sunt "ceilalti", ca sa pretinda ca ei pot sa-L intelega pe Iisus? S-a plans Iisus vreodata de suferinta? El a fost manifestarea Iubirii lui Dumnezeu pentru oameni. N-a avut nimic de-a face cu suferinta. Perspectiva ta e cea complet eronata...

Ca sa dezvolt, mergand mai departe: ce te face sa afirmi ca Iisus avea un Ego? Manifestarea sa era doar un efect. Ego-ul insusi e doar un efect... Dupa afirmatia ta, dincolo de Ego, n-ar mai exista nimic. Si atunci, aparenta suferinta prin care Iisus a trecut ar fi fost o suferinta reala. Dar, chiar daca Ego-ul sufera, Sinele poate sa traiasca o stare de beatitudine si fericire...

Exista intr-adevar cazuri in care Ego-ul poate fi relevant. Dar cand ajungi sa treci dincolo de acest Ego, tot ceea ce ramane din el e un simplu instrument. O jucarie.

In cazul lui Iisus, nu cred ca putem sa ne hazardam in analizarea Ego-ului. Iisus a fost mult mai mult de-atat. Nu s-a limitat la Ego... La prima lectura a thread-ului probabil ca nu ai sesizat aceste aspecte...



Cat despre problema cu izolarea, si cu viata de familie, e alegerea fiecaruia. Tot ce-ti pot spune e ca poti sa traiesti o viata implinita d.p.d.v. spiritual, si sa ai si o familie fericita, si o stare materiala buna. Cunosc destule astfel de cazuri. Daca tu nu cunosti, nu inseamna ca nu exista... Doar o singura mentiune o sa fac aici: familia fericita si starea materiala buna sunt doar un efect al unei vieti implinite pe plan spiritual...



Iar legat de analogia cu Autostrada: de ce nu-ti iei un elicopter?

Firesc, nici nu ma asteptam la un acord din partea ta. Dimpotriva, si ma bucur, pentru ca de aici poate se naste un dialog... constructiv.
Spui: Dar ce te face sa afirmi ca Iisus a suferit? Tie "saptamana patimilor" nu-ti spune nimic? Ei, chiar asa? Hai sa nu negam si Sfanta Scriptura, de dragul argumentelor unui guru!...
Sa ne intelegem: eu nu spun ca ego-ul nu este una dintre marele surse de suferina a fiecaruia dintre noi, ci ma opun cu desavarsire ideii ca ar fi singura si cea mai grava! Exista pacate grele care nu ne apartin noua, dar pe care trebuie sa le ducem oricat de greu ne-ar apasa! Iisus a fost intrebat de ce un copil se naste orb, sau handicapat, din moment ce el n-a apucat sa pacatuiasca?... Deci, sper ca m-am facut inteles de aceasta data.
Pentru mine poate ar fi mult prea simplu sa lupt impotriva propriilor mele incarcaturi ale subconstientului, dar daca de undeva din urma vine un blestem, pot sa incerc eu din rasputeri sa ma cunosc pe sine, ca tot nu-l imbunez pe Dumnezeu sa stearga tot, numai fiindca eu am devenit un model pentru notiunea de OM.
Tu insisti pe ideea de a ne desavarsi in lumea asta inconjuratoare asa incat sa facem abstractie de orice suferinta, pe care s-o bagatelizam, ba s-o tratam eventual cu dragoste. Poate tu reusesti sa mergi pe carbuni incinsi, dar nu fiindca iti pui increderea in Dumnezeu, ci in tine insati! Eu ma indoiesc ca voi accepta vreodata o asemenea transcendenta, fiindca nu stiu de ce dar imi miroase a woodo. Din experienta mea am invatat un lucru: sa nu vreau mai mult decat pot eu primi. Am avut nevoie de ceva, am cerut si mi s-a dat. Ca sa devin la nivelul celui care doar intinde mana sa culeaga, fara sa mai fie nevoit sa mai ceara, mie mi se pare un pic cam periculos! Daca altii sunt in stare s-o faca, bravo lor, dar eu nu vad pe nimeni in lumea laica (si foarte greu accept pentru cei din schituri, care sunt de o curatenie infinit mai mare decat a oricaruia dintre noi, cei din lumea plina de tentatii si slabiciuni), sa ajunga la vreun stadiu cat de cat rezonabil al perfectionarii. Exemplele cu realizatii in ambele sensuri, imi pare rau, dar este ca si cum as spune: am invatat atata chineza, incat la un moment dat am inceput sa gandesc in franceza! (eu fiind jamaican!!!) Cele doua sensuri nu sunt complementare, oricat de mult s-ar amagi unii! Dar acest adevar il vor afla numai in lumea de dincolo!!! Daca avem macar cea mai vaga idee despre ce insemna odata un alchimist, vom sti ca toate in viata sunt absolut trecatoare si nu avem voie la nici cel mai mic gand negativist. Cine poate iubi neconditionat, atat timp cat are in cap interese materiale? Eu cred ca alunecam vertiginos, agatandu-ne de amorul propriu pe care de fapt sustinem ca-l negam!...
Teoria de mai sus nu este deloc profunda ci, dupa parerea mea cam... superficiala, atat timp cat se adreseaza unor oameni practici si nu cu predilectie dezinteresati complet de viata materiala! Parerea mea!

Omul, cu mintea lui limitata, cauta sa inteleaga Universul, care este nelimitat. Niciodata nu vom stii ce ne-a adus aici si cu ce scop. Ne vom pune intrebari, uneori vom si gasi raspuns. Dar niciodata soarta omului nu ne va fi dezvaluita. E misterul de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Pentru a ne descoperi. Si pentru a ne pune intrebarea: "Cine sunt eu?".
Cred ca misterul omului il gasim prin Dumnezeu, dar cum Il putem cuprinde pe Dumnezeu? Omul este Divin. Este perfect prin tocmai imperfectiunile lui. Cu ajutorul imperfectiunilor tinde spre perfectiune. Deci "Cine sunt eu?". Sunt farama de Univers fara de care acesta n-ar exista.

E un mod de a spune care sincer necesita o anumita subtiliate in a fi interpretat
pentru ca ceea ce am zis eu se regaseste in ambele cazuri propuse de tine.
Imi e imposibil sa dau o explicatie concreta pentru ca noi aici vorbim in termeni
destul de absoluti ca sa-i mai pot despica.

Tu ce crezi daca tot mi-au pus o astfel de Intrebare Intrebatoare?
Totusi, eu zic la lumea ar exista si fara mine, nu de alta dar sper ca voi
exista prin altii, dupa ce nu voi mai fi.

Salutari,

@OMU BUN: Interesant modul de abordare. Voi incerca sa citesc ce ai mai scris ...

@Tudy: "Sarcasmul nu ajuta intr-o discutie care se vrea a fi constructiva"

DE CE ? Ai facut o afirmatie, poti sa o argumentezi, te rog ?

Poate ai vrut sa spui, "pe unii sarcasmul adresat lor (sau mesajelor lor) ii impiedica sa poarte o discutie constructiva".

Uite, eu am gasit threadul asta al tau si am cautat ceva ce sa il scoata din "amorteala".
Sigur, necunoscandu-ti personalitatea, am evitat sarcasmul.

OMU BUN e mai vechi aici, voi va cunoasteti de ceva timp.
In replicile pe care ti le-a dat eu cred ca manifestat mult bun simt si sarcasm foarte bine dozat. E "bun" !

Mai mult chiar decat mine (consider eu) OMU BUN a venit cu idei in completarea celor spuse de tine (desi el vede lucrurile altfel, si decat tine, si decat mine, inerent !).

Tudy, eu nu as insista pe ideea ca interlocutorul meu (oricare) trateaza cu sarcasm mesajele mele.
Chiar daca te deranjeaza asta, in primul rand nu lasa sa se vada.
In al doilea rand (pe termen lung) incearca sa descoperi de ce te doare asa mult sarcasmul.
Si pe mine ma durea, pe vremuri. Asta insemna ca aveam o problema.
Si acum, daca e de mare intensitate si calitate ma afecteaza. Problema (asta a reactiei la sarcasm) mea s-a estompat insa.
_______________

Constructiv ... poate insemna si "cu dorinta de a crea ceva solid".

Sarcasmul il vad ca pe un verificator al soliditatii.

Tudy, tu propui o teorie (sa zicem). Cineva o "verifica" prin sarcasm. Daca teoria ta e solida, ea va rezista.

In lipsa sarcasmului, de unde stii tu daca teoria (constructia) ta e solida ?

a________

@Fericita: spui tu "Omul, cu mintea lui limitata, cauta sa inteleaga Universul, care este nelimitat."

De acord. In plus, oamenii se organizeaza, pentru ca mintile lor limitate puse cap la cap sa reuseasca mai bine.

O forma de organizare e stiinta. Metoda este cea a pasilor marunti.
O alta e misticismul. Metode diverse. Revelatii, pasi marunti, etc.

Dar cum stie un anumit om ("cu mintea lui limitata") care dintre astea e calea pentru cunoasterea Universului ?

Ne asigura cineva ca nu sunt ambele posibile ?

Si de fapt, de ce vrem (am vrea) noi sa cunoastem tot Universul ?

__________

@Tudy: "Doar cu ajutorul Mintii, nu, intr-adevar."

De ce nu ? Cum poti fi sigur de asta ?

______________

Hai sa lasam mai mult loc lui "poate" ...

Poate ... pe curand,

calfa

Off topic:

Sarcasmul poate fi, si probabil in majoritatea cazurilor este, o modalitate de a incerca sa te impui, sa domini. De acord.

Dar daca esti sigur pe ceea ce sustii, rezisti la sarcasm si cauti sa dovedesti ca poti raspunde la sarcasm cu sarcasm. Altfel esti condamnat sa nu accepti discutii cu cei ce folosesc sarcasmul, si te privezi de o parte a discutiilor, opiniilor, ideilor (care te pot ajuta sa iti revezi propriile pozitii, idei, concepte). Asa gandesc eu.

Nu doresc nimanui sa vada metode dure de a ti se inchide gura (eu am vazut) intr-un grup de discutii. Dupa ce treci prin asta, sarcasmul e floare la ureche.

Si admit ca, daca esti tratat permanent si exclusiv cu sarcasm (dar cui i s-a intamplat asta aici ?) poti ajunge sa nu il mai suporti.

_________

On topic: Tudy, ai deschis acel nou topic ?

Cu bine,

calfa

Esenta a ceea ce urmaresc eu nu e sa raspund la sarcasm cu sarcasm, ci sa realizez o comunicare eficienta. Iar efortul depus pentru transmiterea unui mesaj se sustine mai degraba in cazul celor care nu imi raspuns apeland la sarcasm. Prefer sa discut cu persoane care sunt dispuse sa ma asculte. De aceea, combaterea "sarcasmului" nu se numara printre prioritati in cazul meu...


Cat despre noul topic, inca nu e structurat eficient. Am de terminat un proiect de programare pentru care am deadline zilele astea, si sunt foarte ocupat. Oricum, topicul o sa apara aici, la "Dincolo de ratiune"...

OK. Am incheiat-o cu tema sarcasmului. M-am plictisit de ea la cat am scris.
Am retinut ca vei deschide (probabil) peste ceva timp acel topic.

Toate bune,

calfa

Cu intarziere, reusesc in sfarsit sa intru si pe-aici si constat ca spiritele s-au cam incins nejustificat de mult pentru cineva care supune spre dezbatere stapanirea de sine! Se bate prea multa moneda pe un "sarcasm" inexistent. Nu conteaza ce teorii accept eu, persoana anonima intr-un grup virtual. Cunosc notiunea de sarcasm mult prea bine, ca sa accept ca ce-a fost aici s-ar putea numi astfel. Dimpotriva, mi se pare ca ceea ce a urmat, poate starni intr-o oarecare masura o avalansa de ironii. Haideti sa nu aruncam cu vorbe, inainte de a intelege omul.
De fapt intrasem cu ideea de a continua discutia intrerupta, dar parca mi-a cam pierit cheful. Voi incerca totusi sa adaug ceva. Este doar o parere. Acesta este filtrul propriei mele constiinte, fiindca asa inteleg eu viata. Sfaturi am primit si vom primi intotdeauna, dar de raspuns vom raspunde pentru deciziile noastre si nu pentru sfaturile primite intr-un moment sau altul. Deci, nu vad de ce s-ar simti cineva ofensat, daca eu judec asa. Poate ca cele ce urmeaza, vor justifica la modul simplist, pozitia mea. Poate a fost o neintelegere, poate un orgoliu ranit, desi nu inteleg deloc: ce sa caute orgoliu aici???

Multumesc lui calfa pentru pozitia luata, dar raman de parere ca este nejustificata acuzatia, intrucat eu sunt arareori sarcastic, iar acolo am facut referire la cel care a conceput acest tratat ( pe care l-am numit guru) nicidecum pe Tudy, care a dat copy & paste. Personal nu pot lua o teorie precum o formula matematica paraverificata. Sunt convins ca lucrurile pot sta intocmai la un moment dat, dar calea de a se ajunge la acel nivel nu este tocmai posibila, in conditiile noastre, oricate incurajari ni s-ar da de catre cei ce pretind ca... au ajuns.
Acum citez: Iar "saptamana patimilor" a fost cumva ideea lui Iisus? Mi se pare mie, sau suntem situati in afara subiectului? Era vorba de un argument de care eu am zis ca nu sta in picioare: cauza-efect! Ce-ar trebui sa mai adaug? Ca Iisus, nascut din Fecoiara, la randul ei, deloc aleasa la intamplare, s-a nascut fara de pacat? Sunt convins ca stiai asta, Tudy, la fel de bine ca si mine. Care au fost pacatele cu care El si-a incarcat constiinta, pentru a merita un sfarsit atat de trist? Unde este relevanta argumentelor celor care sustin ceea ce mie mi se pare absurd? Iar asta, sper sa se inteleaga, nu pentru ca eu m-as considera detinatorul Adevarului, ci fiindca este limpede ca lumina zilei, ca lantul faurit de (hai ca nu-i mai zic guru, sa nu te superi!) teoretician, are cel putin o za slaba. Conform oricarei teorii, cand o singura ipoteza se dovedeste a fi falsa, toata constructia sta sa se prabuseasca. Deci, clar, sunt de acord ca acel nivel exista, sunt de acord ca se poate ajunge acolo, dar nu sunt de acord ca noua ne-a fost dat sa-l atingem. De altfel sunt destule contradictii pe care sunt convins ca si tu le vezi, dar te temi sa le accepti, fiindca ti-ar zgudui idealul catre care tu tinzi. Eu... am ratat startul. De fapt, hai sa ma laud putin; am luat si eu un asemenea start pe la 21 de ani, dupa ce mi-a cazut in mana o carte a lui Nicolaie Tufoi. Era pasionant la inceput si mi se parea ca sunt in stare sa conving pe toata lumea ca se poate adormi la comanda, se poate "paraliza" la comanda, se poate trezi la comanda, se poate influenta la comanda!... Si eram cu atat mai entuziasmat pe cat eram de naiv. Pentru o asemenea viata, ai nevoie de conditii. Nu poti deveni un ascet, decat prin prisma in care, acel putin nesemnificativ din viata unui pasionat, se poate numi... asceza!... Eu ii zic amagire!
Citez din nou! Daca reusesti sa ajungi sa iubesti neconditionat, nu mai poti avea interese materiale. Cred ca oricine care a ajuns sa iubeasca neconditionat stie asta...
Poate ce voi spune acum, o sa para amuzant! Daca exista argumente, mi-ar place sa fiu contrazis; dar ma indoiesc ca vor exista. Eu spun asa: sa luam, nu o mie de oameni, nu 10 mii de oameni... Sa luam intraga Romanie! Ba mai mult, intraga Europa! Gasiti-mi o persoana in toata aceasta Europa, care sa iubeasca neconditionat. Includ aici toate manastirile existente pe acest teritoriu! Evident, n-o sa accept doar raspunsul, "sigur ca exista!", fiindca as lua-o ca pe o gluma!... In afara de delfini, ma indoiesc sa existe vreo vietuitoare in batrana Europa. Dar, sa nu uitam ca si delfinii se... masturbeaza!...

Inchei cu:"Oameni practici"... Te rog sa dezvolti sintagma in contextul dat...

Pai... eu ma gandeam cam asa: trecem de la "eu visez sa am!" la "eu vreau sa am!" (nu conteaza ce: o masina, o casa, o iubita, o... karma mai "strasnica" decat cea existenta!...)

...Un placut sfarsit de saptamana, si fara tensiuni, va rog, pe acest subforum!... Suntem "Dincolo de ratiune", intr-o "oaza de liniste"!

Eu, ca si multi altii, am trecut printr-un moment al existentei mele in care cautam raspunsuri... Spre surprinderea mea, am trecut prin niste experiente care mi-au permis sa aflu acele raspunsuri mult mai devreme decat ar fi facut-o majoritatea. Poate ca tot ceea ce spun eu aici apar ca fiind cuvinte mari fara un fundament solid, provenind din entuziasmul unui "pasionat" cum ii spui tu, dar eu nu as putea sa spun acele lucruri daca nu as fi convins ca sunt reale, daca nu as simti acest lucru; de fapt, daca nu mi s-ar confirma ca e asa...

Imi cereai sa-ti dau exemplul unei singure persoane care e capabila sa iubeasca neconditionat. Iti pot spune doar ca oricine e capabil de acest lucru. Trebuie doar sa vrea cu adevarat, pentru ca asta sa se intample. Nu vad in ce masura ar fi relevant ta iti spun ca o persoana pe care eu o cunosc si tu nu poate face lucrul acesta... Iti pot da un singur exemplu pe care il cunosc: eu... In cateva randuri, chiar eu am ajuns sa traiesc acea "iubire neconditionata". Am ajuns sa simt o particica din Iubirea Divina, am simtit cum sunt inundat de un semntiment de iubire pentru intreaga omenire, care m-a facut sa-mi dea lacrimile... Detaliile imi este foarte greu sa le descriu in cuvinte. Deocamdata ce stiu sigur e ca"iubirea neconditionata" e mult prea mult, chiar si pentru mine. Nu pot sa pastrez acea stare un timp indelungat. Insa fac tot posibilul sa raman la un nivel apropiat de acea stare... Asa ca, deocamdata, eu unul nu ma consider capabil de asa ceva. Am avut doar ocazia sa "take a peek" la ce inseamna acest lucru. Dar sunt persoane care pot face acest lucru. Numai problema e ca n-o sa vezi acele persoane plimbandu-se pe strada cu o placuta la gat pe care scrie "eu iubesc neconditionat"...

In concluzie, nu-ti pot da nici un exemplu satisfacator in acel sens. Imi pare rau.


...inca nu mi-ai raspuns la intrebarea mea cu autostrada si elicopterul...


Numai bine.

de fapt in locul expresiei psihologice subconstient ar trebuii utilizat corect termenul inconstient personal .sau puterea spirituala secreta interioara sau puterea spiritului inca nedescoperita .
caci aceste elemente apartin superconstientului ,domeniul spiritual, sfint al spiritului care ne ajuta sa transcendem mai usor subconstientul (superegoiul) si supraconstientul (egoul).

Bine-ai venit la Han, terapis!

Revenind On-Topic, in speranta ca viziunea asupra Egoului se va clarifica...

Calea spirituala este o cale atat de fundamentala si universala incat ea se rezuma intr-un singur cuvant: Calea. Patrundem pe aceasta cale atunci cand realizam ca nu exista nici un alt sens al vietii si ca singura iesire posibila este sa urmam Calea... Acest drum nu este cel al intelectului, al ratiunii sau al curiozitatii, este un drum unic, care are propriile exigente, particularitati si... capcane. Calatoria spirituala se situeaza dincolo de Mental, aceasta dimensiune interioara a noastra, care se identifica cu ratiunea, emotiile si simturile. Intr-un fel Mentalul este, sub un anumit unghi, acelasi lucru cu Egoul - acest "micut eu" care se agata de lumea realitatii materiale hranindu-se cu, si generand in acelasi timp, emotii, concepte, dorinte si prejudecati.

Calea consista in pierderea Egoului. Cel care patrunde pe Cale va pierde treptat limitele egoiste ale personalitatii, care se disipa, asa cum un rau se pierde in mare... Odata treziti la realitatea dimensiunii spirituale, odata priza de constiinta facuta, nu mai exista drum de intoarcere, perdeaua ignorantei se ridica si reculul nu mai este posibil. Caci iesirea din teritoriul ignorantei nu poate da decat spre spatiul larg deschis al Constiintei totale. Stiind ca nu exista decat un singur drum si cunoscand directia de urmat, sesizam semnificatia demersului evolutiv al omului pe Pamant si al Universului in ansamblul sau. E drept ca putem stagna dar nu putem da inapoi, odata primii pasi facuti. Exista in profunzimea fiintei umane, ca o samanta care asteapta sa incolteasca, aceasta constiinta totala care ne cheama sa regasim adevarata noastra natura, sa iesim din visul materiei si sa ne intoarcem Acasa. Calea este aceeasi pentru toti oamenii, daca ne gandim la destinatie si la etapele de urmat.

In ceea ce priveste insa ritmul si imprejurarile, lectiile de urmat si dificultatile insusirii lor, deci modul in care se desfasoara calatoria, acesta este adaptat fiecaruia, caci fiecare are unicitatea sa in Univers si voiajul sau este unic. Cel care cauta destinatia, odata ajuns pe cale, se angajeaza intr-un demers individual si universal in acelasi timp. Exista insa o subtilitate pe care putini o sesizeaza si e mai degraba legata de destinatie, de ceea ce se afla la capatul acestui drum. Multi calatori pe drumul spiritualitatii isi imagineaza telul final ca pe o rasplata cuvenita si acceptata de Ego. Eul lor se vrea rasplatit in urma eforturilor si a ravnei depuse. Ca si cum la linia de sosire premiul cel mare ar fi o dilatare a eului care ar deveni superconstient si omnipotent...asemenea lui Dumnezeu, sau a ceea ce ei isi imagineaza ca acesta ar fi, asteptandu-se sa fie "iluminati"... In realitate ceea ce cauta inconstient este, intr-un fel, pierderea totala si definitiva a ceea ce sunt.

Egoul dispare angajandu-se pe un drum fara iesire pentru el. Caci Sinele Superior, dimensiunea spirituala a fiintei umane, samanta de divinitatea care vegheza in noi este cel care ne atrage si ne indruma pe aceasta Cale. Intr-un cuvant cel care porneste pe cale, si mai devreme sau mai tarziu cu totii pasim, este cel pentru care vocea Sinelui este mai puternica decat cea a Egoului. Faca-se voia Ta si nu vrerea mea... E de subliniat aici diferenta fundamentala, data fiind natura lor esentialmente diferita, dintre Ego si Sine, Sinele nefiind, asa cum s-ar putea crede, un Ego mai perfectionat...
Sau, mai bine zis Sinele "nu este din aceasta lume"... El se afla la cel mai inalt nivel de vibratie intr-o dimensiune care aici nu poate fi nici macar conceputa. Aceasta Cale este calea cautarii interioare a unitatii, prin ruperea legaturilor care ne tin inlantuiti in Ego, si eliberarea, contopirea fiintei noastre divine in oceanul Iubirii Neconditionate, acesta fiind de fapt si capatul final al calatoriei, "acasa" noastra...acolo unde ne asteapta de fapt viata, adevarata Viata. Egoul este cel care creeaza iluzia rupturii, Sinele ne reintegreaza naturii noastre Adevarate.

A fi pe un drum spiritual inseamna a fi liber, caci perceptia realitatii din spatele perdelei de fum a unei lumi de iluzii ne proiecteaza intr-o dimensiune in care frica nu-si are locul. Spiritualitatea pura ne elibereaza de obsesiile trecutului si de teama fata de viitor. Accesul la o constiinta largita ne situeaza la o inaltime de unde perspectiva asupra existentei umane si a sensului demersului evolutiv este fundamental diferita. Cunoasterea adevarului incepe prin cunoasterea de sine. Cunoastete pe tine insuti si vei fi liber...

Raportul dintre A AVEA si A FI este inversat de maniera dramatica. Faptul ca oamenii cred ca sunt ceea ce au : numele, corpul, pozitia sociala, banii, casa, masina, etc, reda confuzia in care traiesc, prizonieri ai unei conditionari adanc inradacinate... Cine se afla in spatele acestei stari de fapt? Mentalul - sau mintea, adica comentariul interior neintrerupt care ne acompaniaza permanent pe drumul unei vieti pline de suferinte. Cine creeaza aceasta suferinta? Acelasi Mental. Ce este acest mental? El este totodata cel care centralizeaza si supervizeaza senzatiile corporale, cel care dicteaza reactiile la evenimentele exterioare - emotiile, si utilizeaza imaginatia sau reflectia in urma celor petrecute. Il mai putem numi Ego sau Eul nostru cu care, in mod gresit, ne identificam pana la contopire... El este alcatuit si se manifesta prin obiceiurile personale si sociale (cultura), prin gesturile, actele si cuvintele care alcatuiesc ceea ce numim personalitatea noastra. Este la nivelul gandurilor si al conceptelor, creator al iluziei realitatii materiei.

Asadar Mentalul este regizorul din spatele scenei care da consistenta mastii...personalitatii... Personalitatea este oglinda care reflecta nivelul nostru de evolutie la un moment dat, masca sub care se manifesta pe scena vietii terestre individualitatea noastra, entitatea completa de dincolo de timp si spatiu. Emotiile sunt pentru mental ceea ce reactiile senzoriale sunt pentru corpul fizic. A crede ca bogatia emotiilor noastre este cea care valideaza dimensiunea noastra umana este o greseala. Dimpotriva, emotiile sunt de fapt cele care creeaza ecranul, interpretarea care se interpune intre adevaratul eu, Sinele nostru, si adevarata Realitate, facandu-ne sa credem ca tot ceea ce este experimentat in dimensiunea fizica este singura realitate. Acest ecran, ceea ce vechii indieni numeau Maya, este lumea proiectiilor noastre emotive, este lumea iluziilor, ceea ce nu inseamna ca adevarata realitatea ar fi pura iluzie.

Caci Totul este real dar la nivele diferite si in cuprinsul anumitor limite, functie de nivelele de constiinta pe care le accesam. La cel mai inalt nivel se afla Constiinta Universala, Energia Creatoare si Compasiunea, Iubirea fara limite, ceea ce numim cu alte cuvinte Dumnezeu. Spiritualitatea desavarsita consta in a nu fi inlantuiti de nimic, in a nu ne identifica cu nimic, nici cu corpul nostru, nici cu emotiile, nici cu gandurile sau rolurile nostre... toate acestea fiind atribute ale Egoului nostru. A fi pe deplin spiritual inseamna a trai debarasat de mental, la un nivel care se afla dincolo de dimensiunea mentala, a transcede, dupa ce le vom fi experimentat pe deplin, timpul, spatiul, conceptele, dualitatile, etc A trai la un nivel spiritual inseamna a avea acces la o dimensiune Supra-mentala, eliberati de lanturile Egoului, a fi liberi sa traim in prezent in toata grandioasa lui manifestare.


Sursa: www.angelfire.com

Adevarul e ca un diamant, fiecare religie "acoperind" una sau mai multe fatete ale sale. Daca ar exista intr-adevar o religie care sa detina Adevarul, atunci ea ar fi de necontestat. Adevarul este numai Unul. Doar modul de perceptie al acestuia difera...

Nimeni nu e pe drumul gresit. E doar mai aproape sau mai departe de Adevar.

Adevarul este in noi.

Adevarul nu poate fi atins doar prin intermediul Ratiunii. Prin simpla acumularea de cunostinte poti sa nu ajungi la nici un rezultat toata viata, pe cand o singura clipa in care Gratia Divina se revarsa asupra ta poate sa te aduca la capatul cautarii tale si sa gasesti Adevarul...

Iar acea "posibilitate de a-l afla" nu e altceva decat capacitatea fiintei de a-si valorifica adevaratul potential...

Salutare la toata lumea
Am citit in linii mari ce s'a scris aici.
Mi'a placut ce a scris Tudy. Am totusi o observatie pentru el. Fii mai scurt! Sau cum ar spune Miguel Ruiz "fii impecabil cu cuvintele!":)
Imi dau seama ca ai trait ceva care ti a schimbat felul in care te simti, in care actionezi samd. Insa nu anticipa finalul calatoriei. Pentru ca am avut senzatia ca preiei limbajul celor care au ajuns la final. Fii creativ! Foloseste cuvinte noi, coloreaza cuvintele vechi prin experientele tale.
Oricum dintre toti cei care au scris Tudy a fost cel mai pertinent.

Bine ai venit la Han, gypsyhart!

Din punctul meu de vedere accesul la adevar depinde in intregime de alegerea personala. Cat esti pregatit sa primesti atat vei primi. Insa tu esti cel care stabileste "cantitatea" de adevar pe care o accepti.
Pacatul religiilor organizate, (crestinism, islamism, iudaism, hinduism) este acela ca au incercat sa stabileasca o "cantitate standard" de adevar pe care cei care fac parte din acea comunitate sa o accepte. Si pentru asta s'au folosit de cuvintele si faptele Maestrilor (Isus, Mohamed, Buddha...) transformandu'le din instrumente in scopuri in sine. Asa am ajuns de exemplu eu ca si crestin sa ma simt vinovat daca nu dau bani celor saraci, sau daca nu intorc celalt obraz cand sunt lovit, sau daca imi mint parintii...pentru ca, vezi doamne, nu sunt in stare primesc acea "cantitate standard" de adevar stabilita de preoti. Si astfel, din teama de nu fi singur, de anu fi separat de ceilalti, ma conformez si fac pe ipocritul.
Intrebarea retorica este: Pana cand mai pot sustine acest joc?

Parerea mea este ca adevarul este unul singur si fiecare ajunge la el pe propria-i cale. Iar prin cunoastere iti poti descoperi adevaratul potential si iti poti deschide drumul catre Gratia Divina ! Este adevarat ca nu este suficient, dar este un inceput. Chiar si indienii din America, nescoliti si necultivati, trebuiau sa asimileze experientele strabunilor, pe diverse cai, sa faca dovada ca pot duce povara si abia apoi sa devina samani . Deci este vorba tot de cunoastere, nu cred ca te poti intalni cu Gratia Divina fara cunoastere, aceasta nefiind singurul element in drumul spre desavarsire.

Iti respect opinia Tudy, insa eu raman pe pozitii cu afirmatia mea. Consider ca este partinitoare. Un exemplu relevant este acela ca pe baza de cunostinte tu ai putut gandi, conceptualiza si apoi scrie ideea si nu pe baza interventiei "Gratiei Divine". In acelasi timp se poate percepe faptul ca exista anumite chestiuni neinteligibile omului inca ori poate niciodata, insa aceasta este de domeniul teologiei ori al altor stiinte de gen.
Ceea ce am afirmat reliefeaza ideea potrivit careia adevarul din orice domeniu informativ, din natura ori din studierea de atare fenomene, nu poate fi inteles decat daca este strecurat prin sita ratiunii, bazandu-ne pe cunostinte si cercetari empirice, deductive. Nu exista un sistem 'a priori' in aceasta chestiune. In ceea ce priveste aspectul divinitatii, intr-adevar suntem in prezenta anumitor forte cat si fenomene neelucidate, care insa sidereaza prin mesajul si amploarea acestora. Eu cred in Dumnezeu, insa nu fac un studiu fanatic din increderea doar in cuvantul parintelui Popescu ori al pastorului Ionescu. Uneori, trebuie sa ne detasam de ceea ce am invatat ca sa observam lucrurile din jurul nostru. Astfel ne-am putea completa golurile ori corecta potentialele erori. Si, bineanteles, cand ratiunea esueaza in a da explicatii apelam cu credinta la Marele Anonim al religiilor, interpeland prin rugaciuni traditionale si ceremonii specifice Arhitectul tuturor celor vazute si nevazute.
Toate cele bune.

F.'.

@Minerval: Cum ai vrea ca eu sa ma manifest pe acest forum altfel decat prin intermediul conceptualizarilor, al abstractizarilor, al transpunerii in Rational a cunostintelor mele, sau prin folosirea limbajului (scris)?... Cum crezi ca ar fi mai eficient ca eu sa iti transmit tie, de exemplu, un mesaj?... Asta mai ales in situatia in care acel mesaj provine de undeva de "dincolo de Ratiune"...

Unii dintre cei care pun intrebari cauta intr-adevar raspunsurile, si nu o fac doar de dragul conversatiei...

Cum de mi-a scapat acest topic....? In sfirsit!
Multumesc lui Trudy pentru efortul lui de a deschide acest topic si celorlati pentru raspunsurile date. Am trecut destul de repede printre ele, dar am retinut cateva chestiuni demne de a fi combatute.
Lupta cu egoul este o experinenta care, o data ce se naste, se va sfirsii o data cu moartea. Egoul sau importanta de sine este principalul factor care ne impiedica sa ajungem la adevar, principala cauza a meschinariilor si actiunilor nedemne de atributul de OM. Daca se aprofundeaza aceste aspecte veti fi surprinsi de vastitatea si interdependenta pe care mintea a creat-o cu acest ego. Este o relatie simbiota dar in totalitate FALSA.
Trudy ne-a impartasit din experintele unor guru care analizau numeroasele aspecte ale eului ("eu" care fac asta sau cealalta), insa concluzia va converge pentru cel care intelege ca, inteleptul va nega toate aspectele legate de eu, nu pentru ca ele nu exista in perceptia ordinara, ci pentru ca sunt false potrivit perceptiei absolute. Vezi vestita formula "NETI, NETI!", sau daca vreti ceva mai recent: "There is no spoon" (MATRIX).
Ajungand aici vreau sa atrag atentia asupra unui mic detaliu adus in discutie de Fericita. Sunt de acord ca intr-un anumit stadiu al dezvoltarii noastre, mintea este limitata, si incapabila sa perceapa vastitatea universului, dar acesta NU ESTE INFINIT. E mare, ce-i drept, dar nu infinit. Si adevarul poate fi inuminator, si poate avea caracter infinit, dar cat de iluminator poate fi un mare adevar pentru un subiect plin de el insusi? ZERO. Chiar si pentru cele mai luminate minti, gasesc ca sarcina de eliminare a eroului si de rafinare a experientelor este imperios necesara pentru a lasa loc de mai mult si mai bun.

Bralgei

[Off-Topic]
Imi cer scuze. dar era o figura de stil, ca sa ii spun asa..."Trudy" de la faptul ca ai "trudit" ceva pentru post-urile alea. Am uitat sa pun ghilimelele.
[Off-Topic]