am trecut pe langa o frunza suspendata in aer, pesemne un fir de paianjen o mai retinea din caderea ei tomnala.
am exclamat oprindu-ma in fata ei: aceasta merita sa fie pozata! iar el m-a completat: ca sa poti sa o vezi mereu. nu, am replicat eu, de vazut o vezi o singura data, apoi doar ti-o amintesti.
am citit/ auzit undeva ca daca un extraterestru ar dori sa ne cunoasca viata care am avut-o si pentru asta ne-ar lua albumele de fotografii ar crede ca am fost niste oameni fericiti. caci ne facem poze doar la ocazii in care sarbatorim ceva, in poze zambim sau radem, suntem haiosi si frumosi. in fond, cine ar dori sa pastreze amintiri care dor?!
iata, fotografia este o parte din amintirile noastre. este cea care opreste timpul pentru o fractiune de secunda.
chiar azi am citit o poezie intitulata "fotografii", iar pentru ca am gasit-o si pe net v-o arat si voua:
ce rost are sa fotografiezi acelasi colt amarat de strada
in fiecare zi la aceeasi ora din aceeasi pozitie
ai mii de poze identice
aceeasi casa darapanata acelasi semafor aceeasi statie de autobuz
acelasi copac aceeasi librarie
ai zambit
mi-ai spus ca aparentele insala
uite uneori la fereastra apare o femeie care intinde rufe
o tanti sterge lacrimile copilului care s-a impiedicat
alti si alti oameni asteapta in statia de autobuz
cateodata imbracati cu paltoane alteori in pantaloni scurti
uneori e ceata alteori lumina cade in straturi subtiri
aici o femeie zambeste sub umbrela
acolo bate vantul,doar i-a zburat sapca unui trecator
copii cu ghiozdane in spate porumbei ciugulind firimituri
copac cu frunze, copac fara frunze
ceruri, infinite nuante albastru alb gri amestecate
oameni tristi ingandurati grabiti visatori fericiti
mergand razand vorbind alergand asteptand
in acelasi colt in care va veni
si o doamna imbracata in negru cu coasa
sa o fotografiez si pe ea
intr-o zi
(
http://agonia.net/index.php/personals/29647/index.html )
fotografia ramane un semn al trecerii noastre.
###