Pentru Tyra care nu cunoaste nici macar 50% din mine
Ma simt lovit. Pare a fi aceeasi criza de nebunie ce ma ataca necontenit, insa ca de fiecare data - mai puternic si mai violent. Astazi insa mie imi pare atat de murdara si devastatoare incat chiar eu, invocatorul ei, provocatorul ei, sunt scarbit si dezgustat. Dar o simt lovindu-mi inima si creierul cu atata ura, impinsa de o asa cruda si inecacioasa dorinta de sange, incat nu ii pot refuza dorinta demonica de a-i deveni rob si a-i cere chiar mai mult. Sunt pregatit sa ma desfigurez pentru un strop dulce de sange proaspat sfaraind in durere, raspunzandu-i primei cerinte. Si nu pot rezista primului impuls de a-mi crea pe mana cu care scriu o rana adanca de cutit murdar, infect, care ma umple de innebunitoarea durere ce imi cere din ce in ce mai mult.
Nu vreau altceva decat sa imi creez durere, durere put corporala, sa rup carnea de pe mine si, acoperit de sudoare rece, sa am placerea grotesca de a privi satisfacut cum este sfasiata de viermi dezgustatori. Urlu de durere, dar gasesc putere pentru a zambi cu placere sadica in timp ce imi tai bucati mici din carne de pe mana, obligatoriu de aceeasi marime si grosime. Fac asta pana cand simt ca incep sa cedezi nervii, iar apoi, pierdut si drogat de atata durere, imi studiez structura oaselor si fiecare muschi in parte. Dupa, incerc sa imi sterg oasele acoperite de sange cu o carpa imbibata in motorina.
Vad insa ca nu se poate. Sangele continua sa navaleasca afara din corpul meu acaparat de demon si sa imbibe cu mirosul sau insuportabil toate hainele. Privesc un carbune rosu, proaspat scos din foc. Il prind sigur in mana si incep sa-l plimb lent, apasat, pe taietura proaspata, pentru a cauteriza rana. Urletul venit dintre cutitele din inima indeparteaza toata durerea si acum carpa imbibata in motorina poate incepe sa faca minuni. Pe o portiune de vreo 8 centimetri se vede, in sfarsit, osul curat, slefuit parca de sute de ani petrecuti sub tone de pamant. Pufnesc in ras la constientizarea acestei imagini ce pare adusa dintr-o comedie macabra, negustata de public.
Pe tavita inrosita ce pana acum a ars deasupra carbunilor asteapta nerabdatoare 13 ace cu gamalie. Le iau pe rand intre degete si le privesc multumit cum vor parca sa imi topeasca pielea, sfaraind. Vor sa intre in mine, ma vor pe mine, ma idolatrizeaza. Le imping pe fiecare in parte in picior, admirand cum grasimea galbena, topita, se strange cerculete in jurul lor. Nu simt durere - muschiul piciorului drept parca imi este supus unui masaj oriental... un masaj care te umple de energii pozitive si satisfacatoare. Simt in profunzime fiecare ac infipt in muschi, simt cum mi se incalzeste de placere tot corpul. Un hohot grotesc de ras rabufneste dintre corzile mele vocale. Ma bucura nebanuit sa fiu in situatia aceasta. Rad de voi toti, de toate. Si simt ca nu ma mai pot opri...
Tigarea terminata o sting in pumn si, gandindu-ma la toate cate mi le-am facut, incep sa urlu ca un nebun. Imi dau ochii peste cap si tremur, realizand ca jumatate din zilele care imi ramasesera de trait s-au dus. Simt o durere usturatoare, dezgustatoare, inutila. Dar ma simt atat de bine! Fiindca acum sunt indiferent. Nu imi pasa de nimic. Toata viata am vrut sa privesc doar in fata si sa nu imi pese de nimic. Si am invatat principala regula in atingerea acestui scop - jumatate din paharul de vodka il beau, jumatate il vars peste rana deschisa. Si mereu imi pastrez putere pentru a introduce acul in vena umflata natural de atata durere. Sunt un filozof, sunt un geniu. Un hohot strident de ras readuce la viata demonul din mine.
Capul parca sta gata sa plesneasca si o ceata de cioburi fine imi vajaie in urechi. Ochii ii simt curgandu-mi incet in gura si ii musc... dintii mei plini de carii bolnave imi provoaca atata durere... strang puternic si inca mai pot auzi ochiul pocnind infundat. Imi umple gura cu excremente parca si, ca de fiecare data, inghit licoarea aceasta amara ca fierea. Vomit totul instantaneu si imi privesc dezgustat stomacul dat afara. Mirosul este insa de nedescris, insuportabil - mancare semidigerata, sange si alcool. Dar si de data aceasta mi-am invatat bine lectia. Seringa este tot la locul ei si ma asteapta din nou binefacatoare. Imi intuneca privirea, sa nu mai vad raul din jur, imi infunda nasul - sa nu mai simt mirosul oribil, imi distruge simturile - sa am puterea sa ma mutilez in continuare.
Imi aduc aminte, ca printr-o minune, de Ahile si calcaiul lui. Dar eu nu sunt ca el. Eu sunt nemuritor. Insa nu este suficient doar sa cred lucrul acesta. Vreau sa mi-o dovedesc, asa ca iau cutitul si imi tai calcaiul. Ah! Ce sunet minunat produce osul cand il spargi! Si nu poti ramane decat uimit vazand ca in corpul tau se ascunde atata sange. Dar simt cum viata imi fuge din trup o data cu el... Totusi... o noua lectie invatata deja - de asta am vodka si tigarile si acul. Ca sa raman viu... sa imi aduca sangele inapoi la inima. Il simt cum incepe din nou sa imi circule prin corp, imi simt mana amortita cum revine la viata. Il vad alergandu-mi prin vene, preocupat si aiurit, il vad strecurandu-se printre oase si pe langa rani mai vechi, cicatrizate. Durere sau placere, la mine e tot una. Sunt indiferent. Incep din nou sa rad puternic. Nu ma mai pot opri. Sunt un zeu!
Am impresia ca incepe sa se duca efectul. Sau poate vreau eu mai mult. Nu-mi dau seama cum este de fapt. Nu mai judec. Cred. Nu mai stiu nimic. Cred. Toate plutesc in jurul meu, iar eu stau nemiscat. Cred. Nu am nimic insa. Inca ma mai pot controla. Sigur! Oricum... praful pentru cazurile de urgenta ma asteapta si el nevinovat. Il prizez... nu stiu cum si il sting cu putina vodka. Din nou sunt nemuritor. Ma vad in oglinda. Sunt o creatura de vis - tolanit pe fotoliul imens, inconjurat de aur si de vodka, deasupra unui munte de diamante si mucuri de tigara, imbracat in matase fina si ace de seringa.
Sunt demonul sau Dumnezeu acum. Sunt amandoi si eu pe deasupra. Sunt cand in cer, in nori, cand in focul dogorator al iadului. Sunt un vierme inelat si uns cu grasime in matele pline de mancare ale unui obez sau o gaina plouata si rece scurmatoare in balegat innamolit. Sunt un fir verde- crud de iarba iradiata sau Dunarea albastra si poluata. Sunt imun la tot si la toate. Fie ca imi este cald sau frig, la mine este totuna. Si nu simt nimic cand imi torn apa clocotita pe cap. Vad in oglinda aburi grosi iesindu-mi din par, ca niste fantome, si ma vad cu gura deschisa, urland ca un nebun. Dar eu nu sunt nebun... nu am nimic. Nu urlu, nu ma misc, nu simt nimic. Sunt nemuritor!
Sunt un sfant. Intins pe fotoliu, alb si murdar. Taiat, mutilat, distrus. Ating o pasare de foc si sunt in apogeul existentei mele. Inteleg totul acum si nu imi pasa de nuditatea ce o exprim. Nu-mi pasa de nimic. Bucati intregi din mine stau morman alaturi. Brusc insa, intru in panica. Oare ce va fi dupa? Cum voi mai trai daca eu sunt nemuritor in lumea aceasta de neinitiati, de necunoscatori ai prafului datator de viata? Daca ei nu ma vor intelege, eu cum le voi deschide calea spre acest sublim al existentei, spre maxima satisfactie, spre bucuria aceasta suprema? Oricum... nu conteaza - raman eu, cel mai bun dintre toti, Nemuritorul. Dar maine ce fac? Cum fac sa... stiu! Bucatile din mine le voi vinde pentru a procura substanta asceasta teribila. Daca e nevoie imi voi vinde si sufletul, ma voi vinde pe mine, familia mea, voi face orice!
Mi-am terminat si ultimul strop de vodka. Totul s-a terminat acum. Sticla este insa atat de intreaga si pare mai puternica decat mine... Insa o sparg usor, dupa cateva lovituri puternice de pumn. Vreau ceva si din perfectiunea ei, totusi. Gatul frumos modelat il iau si mi-l infig in umarul bolnav. Imi admir acum sangele tasnind din mana... siroaie... siroaie... Simt mustele imputite cum imi ciup pielea, sugandu-mi lacome sangele. Le simt lasandu-si ouale in rana mea, simt viermii colcaind in mine. Trebuie sa ii ajut, trebuie sa ii hranesc. Sunt copiii mei, sunt viata din viata mea. Le este foame si eu le pot oferi totul. Apuc de pe jos si imi tai degetele - unul cate unul. Haideti! Infruptati-va! Simtiti si voi nemurirea! E dureroasa, e inumana, dezgustatoare. Dar nu-mi pasa. Asta inseamna sa fi zeu si imi e atat de bine... Nu mai conteaza nimic. Mi-am terminat toate dozele si nu mai am decat o tigare.... Fumul alb si curat imi va conduce pasii spre taramul raspunsurilor. El imi va arata daca din nou am luat o supradoza si voi intra in criza, daca voi lesina sau daca voi muri. Taramul raspunsurilor - cel etern. Acum, Dumnezeu e mic pe langa mine, sunt centrul Universului! Eu! Nimic mai mult. "Baiatul ala"... se aude lumea, se aud voci. Revin demonii sau redevin demon? Orice ar fi, infrunt cu un curaj nebun. Mor inainte de vreme, Nemuritorul omenirii....