...dintre toti cei care ce se perinda prin paginile Bibliei, cel de care ma simt cel mai atasat sufleteste si in care ma regasesc cel mai mult este Pavel.

doresc sa pornim o discutie interesanta despre Pavel si despre alegerile pe care le-a facut in viata. cred ca va intari credinta multora...

ce ziceti? revin luni cu ceva informatii...

Au trecut cam multe zile de "luni" si tot n-ai revenit cu mai multe informatii!

Poti sa ne spui si noua de ce te simti apropiat sufleteste de Pavel si nu de ceilalti apostoli ??

Sincer vorbind ma regasesc mult mai usor si mai bine in Petru. (chiar daca Pavel nu Petru e apostolul neamurilor !)

salut, himera!

bine ai venit pe aici!

am fost extrem de ocupat in ultimul timp, si nu am mai avut cand sa postez ceva...

ma simt apropiat de el pentru modul sau de a se lupta cu toti si cu toate pentru iubire.
interesant - multi dintre credinciosi se lupta pentru adevar.
nu rareori vei auzi in biserici expresia 'noi avem adevarul', sau 'noi suntem biserica adevarata'...

si totusi, Pavel, desi este practic cel care a continuat invataturile lui Cristos si le-a dat o dimensiune sociala (aplicabila in cadrul unui grup organizat: biserica), este in acelasi timp cel ce a pus cel mai mare accent pe iubire (vezi 1 Corinteni 13, binecunoscutul capitol)

contrat de multe ori de conservatorii din Ierusalim (inclusiv de ceilalti apostoli), acuzat pe nedrept chiar de unii dintre discipolii sai, apoi capturat si intemnitat timp de ani de zile pentru faptul de a fi crestin, Paul nu si-a pierdut niciodata iubirea pentru oameni.

ma regasesc in scrisorile sale pentru ca ii inteleg zbaterea pentru ceilalti, chiar si in momentele in care acestia ii calcau cu tocurile exact pe inima...

ar fi multe de scris, dar revin cand am timp.

dar voi? ce va place/nu va place la Pavel?

si, Himera, ce iti place la Petru?

Sf. Ap. Paul a dat dovada de iubire crestina dorind astfel sa impartaseasca bucuria religiei sale tutror neamurilor. Cum se stie a intrat in conflict cu Biserica din Ierusalim si nici atunci nu a incetat sa-si iubesasca aproapele.

Expresia "noi evam adevarul" te asigur ca in biserica(locas) nu o sa o auzi, dar cand sunt discutii intre preoti de diferite religii mai mult ca sigur o vei auzi.
Si totusi, cat de iubitor, cult si cu calitati era Paul, totusi Petru a fost investit ca Papa.
Harurile acestor oameni le sunt atribuite de catre Dumnezeu in mod gratuit fara a avea vreun merit pentru ele.
Noi, ca buni crestini, sa cautam sa-i imitam, caci sunt exemple vrednice de urmat si prin pilda lor sa ajungem sa imitam dovada perfectiunii absolute Isus Cristos.

Mie mi-a placut de Pavel ca a avut tupeu sa-l corecteze pe Petru in public atunci cand a fost cazul. Tot el a avut indrazneala sa afirme ca Evanghelia pe care o invata a primit-o direct de la Dumnezeu si a mai avut indrazneala sa spuna "Calcati pe urmele mele, caci si eu calc pe urmele lui Isus". Si chiar avea dreptate in toate cazurile mentionate.

Cu placere. Citatul este din 1 Corinteni 11:1
"Calcati pe urmele mele, intrucat si eu calc pe urmele lui Cristos"
sau in alta versiune:
"Urmati exemplul meu, asa cum il urmez si eu pe al lui Cristos!"

Am uitat ca e vorba de Paul, credeam ca zici de Petru.

Da, Sf, Ap. Paul avea dreptate, daca ii vom urma exemplul sau vom putea mai usor sa-l imitam pe cel al lui Cristos si astfel sa ajungem la Dumnezeu.

...pai despre Pavel era vorba de la inceputul topicului.
Dar oare era un om de incredere? La urma urmei avea cazier..

de maine voi lipsi doua saptamani de pe acest forum.

doream sa ma despart de voi rugandu-va sa recititi epistola lui Pavel catre Galateni.

mie imi este drag acest apostol mai ales pentru ca ma pot identifica cu el...

Pavel isi iubea fratii. ii iubea atat de mult incat era gata sa-si dea viata pentru ei. lucru pe care putini, extrem de putini dintre noi ar face acest lucru.

dar in acelasi timp iubea si Adevarul.

or, chestia asta il sfasia uneori in doua.

fratii sai din Ierusalim, chiar batranii si apostolii, tineau mortis sa impuna Legea si celor dintre natiuni.
problema a durat aproximativ doua decenii.

dar cei dintre natiuni erau practic copiii spirituali ai lui Pavel. ii iubea ca pe proprii sai ochi.

insa acesti copii ai sai incepusera sa practice Legea, desi ea era caduca, la indemnul "unora din anturajul lui Iacov".

problema a fost rezolvata in primul conciliu de la Ierusalim, care a transat problema respectarii Legii.

si totusi, aceiasi indivizi (fostii farisei si preoti) din cadrul sinodului de la Ierusalim au mentinut o presiune constanta, astfel incat, scrie Pavel in Galateni, pana si Petru s-a temut de ei si s-a prefacut a tine Legea...

si totusi, ce a facut Pavel? l-a mustrat in fata pe Petru. ok
dar s-a dus sa revolutioneze Biserica din Ierusalim, si sa le dea cu Adevarul in ochi, acuzandu-i ca nu isi dau seama ce fac?

citind epistola catre Evrei (adresata acelor crestini), vedem cum el a ales calea inaltarii spirituale, iar nu a atacului la persoana. aceea a zidirii congregatiei, iar nu a daramarii ei.

Pavel insusi s-a dus la Ierusalim si a ascultat de batranii de acolo, tinand Legea, desi scrisese nu mai putin de cinci epistole in care arata clar ca Legea era caduca.

a facut Pavel un compromis?

voi ce ziceti?

mie mi se pare un compromis al iubirii. Pavel stia Adevarul, il spusese cu voce tare, insa nimeni nu dorea sa-l auda.
si atunci, el a aplicat in cel mai inalt grad Adevarul: s-a dat pe sine ca jertfa pentru fratii sai, asemenea Stapanului sau, Cristos.
prietenii sai l-au parasit, rand pe rand. unii i-au devenit chiar dusmani (vedeti incheierile epistolelor catre Timotei), altii se faceau ca nu-l cunosc. cei din Ierusalim nici macar nu au venit sa-l vada, dupa ce ca fusese incarcerat din cauza lor... (altfel Luca ar fi scris despre asta...)
a fost prins, intemnitat, si apoi, dupa ani de zile de peregrinari, a ajuns la Roma. in tot acest timp, a predicat in fata imparatilor si regilor timpului. apoi a fost eliberat pentru scurt timp, si reincarcerat. a murit executat ingrozitor, din ordinul lui Nero.


ce lectie am invatat eu din viata lui Pavel?

in primul rand ca uneori Iubirea si Adevarul pot fi notiuni aparent opuse. ori iti 'iubesti' fratii tai si nu le spui ca gresesc, de dragul pastrarii unitatii, ori iubesti Adevarul, si le spui in fata ca gresesc, dar cu pretul unei iubiri adevarate pentru ei.

in realitate, Iubirea si Adevarul merg, in mod absolut, mana in mana. calea este aplicarea Iubirii, si rostirea cu iubire a Adevarului.

Pavel a trait iubirea pe care o predica (vezi 1 Corinteni 13). a trait-o, zi de zi, in ciuda starii sale pacatoase.
nu a tinut la viata sa ca la ceva de pret, si nici la drepturile sale ca la ceva mai presus de constiinta altora.
a rostit adevarul, cu fermitate, dar si cu iubire, si din iubire.

si astfel, dupa 2000 de ani, noi nu ne circumcidem - cum ar fi vrut batranii si apostolii din Ierusalim, si nici nu tinem bucatele din Lege. dimpotriva, suntem Liberi, atat timp cat ramanem in Iubirea si Adevarul Hristosului.

iar in al doilea rand, am invatat ca Dumnezeu are un scop precis cu fiecare. oricat de pacatosi si slabi suntem, orice fel de trecut am avea, El stie mai bine cum ne poate folosi. totul este sa ne lasam folositi.


ok, revin peste doua saptamani.
sper sa nu va "ucideti" in numele lui Cristos sau al ateismului, pana atunci...

Mie imi place grozav de mult si Epistola lui Pavel catre Coloseni. "1,618033," daca esti familiar cu ea, am o intrebare pentru tine. Ce parere ai despre versetul 24 din captolul 1, care zice asa:
Ma bucur acum in suferintele mele pentru voi; si in trupul meu, implinesc ce lipseste suferintelor lui Christos, pentru trupul Lui, care este Biserica.
La ce crezi ca se refera Pavel? Lipsea ceva suferintelor lui Christos? N-a fost jertfa Lui desavarsita? As fi bucuros daca ai vrea sa-ti impartasesti cu mine parerea.

fpl

Pe lîngă alte chestiuni, Paul are "în proprietate" majoritatea epistolelor Noului Testament. Toată formarea noastră ca şi credincioşi se sprijină pe acele epistole, iar fără de ele nu se poate concepe astăzi credinţa creştină. Nici nu se pune problema dacă îl îndrăgim sau nu. Paul este demult timp o părticică (chiar parte) fundamentală a eu-lui nostru.