Eu cred ca exista in viata fiecarui om un moment al primilor pasi... mai intai, copilaria... si daca as face un top (e la moda) al celor mai interesante povesti ascultate pe-atunci... locul intai l-ar lua, fara vreo concurenta serioasa... "Tinerete fara batranete si viata fara de moarte"- eram atat de mica (de parca acum as fi mult mai mare)
... aceasta poveste se bucura de cea mai mare atentie a mea... imi amintesc cum plangeam indurerata ascultand-o pe bunica povestind, imaginandu-mi ca nefiind scrisa de cineva anume, ma gandeam... lucrurile din povesti trebuie ca s-au petrecut cu adevarat candva, demult, nu erau doar inventie...
Mai tarziu Cartile cu care am avut de-a face, erau de doua feluri: pentru fetite si pentru baieti ( Mica Sirena, Scufita rosie, Harap Alb, Fata babei si fata mosului, Calatoriile lui Gulliver, Tom Sawyer)... si totusi, imi plac si acum mai mult cartile pentru fetite
... una dintre cartile care m-a fascinat cu adevarat abia mai tarziu este "Alice in tara minunilor"- Lewis Carroll - o carte pentru copii cu adevarat buna este cea care te insoteste toata viata... nu m-a parasit.
Citind anumite carti iti dai seama ca te atrag cu fiecare fila tot mai mult, ca le iubesti , fara sa poti determina continutul acestui sentiment... Enigma Otiliei de George Calinescu... in aceasta carte, scriitorul reuseste sa invaluie atat de puternic interiorul tau, incat traiesti citind... imaginandu-ti ca toate trairile din carte pot fi propriile tale trairi, patrunde peste tot... te atrage ca pe un fluture la lumanare.
Ma gandesc la Mircea Eliade -
Maitreyi - cartea are o valoare distincta si o atractie misterioasa, ceva indefinibil si delicios... ufff! simti cum te angajeaza afectiv, te absoarbe intr-o alta realitate - ramane una dintre cartile mele preferate, cred ca e foarte important sa gasesti o corespondenta intre tine si unul din elementele cartii pe care o citesti.
Imi place Hermann Hesse - Lupul de Stepa, Narcis si Gura-de-Aur, Demian (in general toate ce scrie Hesse) la el simti toate detaliile care sunt paralele la viata ta , la ceea ce se intampla cu tine in viata reala. Emil Cioran - Pe culmile disperarii, Cartea amagirilor, Amurgul gandurilor... Patrick Suskind - Parfumul... Orasul si cainii de Llosa... Ramasitele zilei - Ishiguro Kazuo... Alexandr Borodin - Cneazul Igor... Dostoievski - Idiotul... si cate n-ar mai fi oare?
Acum citesc Flori pentru Algernon - Daniel Keyes... am citit undeva ca in fiecare carte gasesti cartea pe care vrei sa o citesti... sunt captivata cu desavarsire de aceasta carte... remarc doar (sunt atatea de remarcat) contradictia intre dorinta sincera de a gasi intr-o carte alinarea si efectul pe care ea il are asupra ta. Zguduitor.
Imi plac cartile... imi place sa citesc noaptea, sa traiesc aventurile sau povestile de dragoste ale altora, sa gasesc asemanari intre mine si personajul din roman... cand citesc, nu fac diferenta dintre realitate si vis, traiesc realitatea ca in carte, ca intr-o poveste...
Imi plac mai mult cartile cu final fericit, pentru o clipa ma fac sa cred ca viata e frumoasa, imi dau senzatia unui delicat balet de cuvinte, dar accept si cartile cu final nefericit... sunt ca viata.
Daca m-am referit pana acum mai mult la romane, nu inseamna ca poezia are o importanta mai mica...
NU vreau sa uitam poezia
... Voi doar sa-mi schimbi de poti o clipa
Din sirul clipelor la fel,
Sa-mi torni in suflet infinitul unui pahar de hidromel
In par sa-mi impletesti cununa de laur verde
Si-n priviri
Sa-mi impietresti pe veci minciuna neprihanitelor iubiri.
Si-asa, tacuti
Ca doua umbre, trantiti pe maldarul de flori
Sa-ncepem slujba-n miez de noapte
Si maine s-o sfarsim in zori.
(mare a fost si Minulescu asta, nu-i asa ? )
Zic eu: "e de bine"... atata timp cat avem mai presus de orice patima cititului, si nici un autor nu ne sperie, oricat de dificil ar fi ... chiar daca acum este era digitala si gasesti o caruta de informatii pe net, seara e atat de placut sa lecturezi ceva interesant...