Nu sunt Merlina.
O cina romantica....intr-o duminica lenesa, dupa o plimbare de cateva ore, amandoi lihniti si aproape alergand din statie pana acasa, in maini tinand pungile cu paine, carne si cartofi de la non-stop. Se pun pe gatit. Din gratar se ridica nori grei de fum negru, in bucatarie si nu numai miroase a restaurant prea sarac pentru hota si ambipur, cartofii sfaraie in tigaie, berea se evapora usor, usor...
Dupa 1-2 ore de chin, cina este gata. Farfuriile se umplu cu bucati prea arse ca sa gasesti propriu-zis carnea in ele si cu un munte de cartofi care arata ca niste aschii de brad. Painea insa e frageda. Berea aproape rece. Cei doi inghit in sec si in fum de tigara, mana ei tremura pe telefon cautand numarul de la restaurantul chinezesc si intr-un final renunta...e inutil. Cei doi merg la culcare cu promisiunea ca niciodata nu-si vor mai pune sperantele de supravietuire intr-o cina gatita de ei insisi.
Mai romantic decat asta nu-mi pot imagina, probabil si pentru ca ideea de "cina romantica" nu m-a atras niciodata.