In momentul in care anumite persoane impartasesc aceeasi credinta religioasa se naste la un moment dat o structura, menita sa administreze si perpetueze un anumit standard. De obicei credinta comuna e cea care naste cele mai multe atacuri. Exista o intreaga dinamica prin care poate trece acest tip de credinta.

Exista insa o arie foarte larga de persoane care cred in Dumnezeu (intr-un Dumnezeu-persoana, bun, iubitor etc.) fara sa adere la o religie anume. Convingerile lor nu tin de o anumita doctrina, carte sau institutie, ci au baze greu de detectat. Au o credinta personala, prin unele parti asemanatoare cu religiile standard, in altele complet diferita.

Ce parere aveti despre acest tip de opinii religioase? Cand o persoana crede in linii mari ceea ce crede o persoana care impartaseste o credinta comuna putem vorbi de un grad sporit de credibilitate, doar pentru ca acea persoana nu apartine de o religie standard?

eu unul cred ca omul ar trebui mai intai sa-si rezolve problema credintei intr-un Dumnezeu, si abia apoi sa se apuce de altceva in viata.

si daca incepe sa creada, ar fi cel mai potrivit sa-si examineze mai intai religia parintilor. e normal sa faca asa. dar sa o faca la modul serios, nu la nivelul de "a, uite ce a facut popa din vecini, eu nu mai cred in Dumnezeu/biserica".
si asta pentru ca sunt uscaturi in orice religie.

daca sunt lucruri care ii displac, sa caute in timp sa vada daca exista o alta religie/confesiune mai aproape de etaloanele morale si spirituale fixate.

insa stilul de 'bufet religios' practicat astazi - in care fiecare se serveste din ce idei religioase doreste, imprumutand uneori conceptii total opuse: crede in reinarnare, dar se declara crestin, sau crede in budism, dar si in Isus, samd - nu este un stil sanatos, pentru ca este incoerent.

iar cea mai mare realizare a religiei in viata unui om este ca ii ofera coerenta. ii ofera un sistem moral clar, valori clare, si stiluri de actiune clare. dar in momentul in care faci un bazar de credinte, unde mai este claritatea?


...asta nu inseamna ca nu poti impartasi valorile morale ale unei religii, si sa te distantezi de oamenii sus-pusi care o reprezinta, de cele mai multe ori, tragic...
sau ca trebuie musai sa fii de acord cu toate doctrinele acelei religii....

nu stiu, nu m-am gandit foarte mult la ultimul aspect...

Ma consider crestin ortodoxa, dar asta nu m-a impiedicat sa am relatii de amicitie , care au mers pana la onorarea unor invitatii la "slujbele" altor culte. Ceea ce ma intriga pe mine, apropos de comuniune, este faptul ca "fratii intru credinta " mi-au dat senzatia unor depersonalizati, a unor uniformizati! Mi-au aparut ca niste "roboti" (iertata-mi fie exprimarea), care in numele credintei ,reproduc citate din biblie , fiecare cu talentul lui (actoricesc), dar fara a-mi crea cea mai mica emotie (ba da, aveam o emotie , sa nu uite textul).Au o siguranta a rezolvarii relatiei cu divinitatea care m-a surprins(si pe care am resimtit-o si in discutiile pe acest subiect, in afara bisericii) .Totul parea o "sceneta" ( din pacate cu citate biblice), dar fara reverberatii, fara ecou, cel putin ptr mine!
Parca prefer freamatul bisericilor ortodoxe, in care , chiar daca nu iei loc pe scaun ,chiar daca mai esti inghesuit, se simte vibratia omului de langa tine ,a omului in pacat venit sa fie iertat de fiecare data cand intra in biserica!
PSNu stiu daca am fost pe subiect !?E mai mult o chestie de forma ceea ce am scris!Subscriu valorilor morale general valabile si INCERC sa le insusesc, sau mai bine zis, sa le aplic in relatiile cu OMUL DE LANGA MINE !

bine ai venit in acest iatac al hanului, fiatlux!

De credibilitate sporita nu cred: pentru ca ceea ce se bazeaza pe vechime si traditie da o impreise de lagatura mai adinca. Si apoi fiecare are de fapt un Dumnezeu personal in care crede, pentru ca fiecare om are in spate o alta experienta si o alta putere de asi imagina lucrurile: Dumnezeul unui preot de la Mitropolie va arata altfel cu cel al unui ortodox care a studiat filozofia sau cu cel al unei babe dintr-un sat din Dobrogea. Dumnezeu e o legatura a unui om atat de personala cu "ceea ce e mai sus de noi" incit nu vom putea spune niciodata care om are mai multa credibilitate: Michelangelo sau pictorul rus de icoane?
Si chiar daca multe religii s-au inchistat intr-un sistem de adorare nu insemna ca sunt mai false decit altele...

Iar ceea ce traim acum cu amestecul atitor religii in cap: un pic de budism, un pic de confucianism + o tiruca ortodoxie, e tipic pentru o lume deschisa in afara si expusa multor curente de gindire. Franta traieste acest curent de secole, imperiul roman a trecut deasemenea prin multe secole de adorare simulane de zeci de zei. Persioada e tipica pentru timpuri de cautare a unui echilibru intre prea multe feluri de a gindi.