ati afla ca aveti doar 24 de ore la dispozitie inainte de a muri? Nu stiu daca s-a mai pus intrebarea... sunt tare curioasa ce ati face voi fiindca inca nu mi-am dat seama ce as face eu

Daca ai mei nu ar sti (sa fie asta conditia mea ) atunci as petrece-o absolut normal probabil. L-as scoate pe prietenul meu la o plimbare prin gradina botanica sa mai miros inca o data toamna, mi-ar trece prin cap ideea ca nu am nici o sansa sa-l vad cu parul alb, le-as spune discret alor mei cat tin la ei si as medita la ce (n-)am facut din ce mi-am propus.

As incerca sa aflu cum anume voi muri si apoi as cauta sa evit sau sa impiedic respectiva modalitate. Nu se stie de unde sare iepurele ...

Brrr... Greu de raspuns. In primul rand m-as asigura ca nu mai stie nimeni. Nu as putea sa-i vad pe cei dragi cum sufera. In rest nu stiu ce as face. Sunt atatea posibilitati incat, probabil, mi-as petrece restul zilei cautand sa aleg varianta cea mai buna Mai mult ca sigur mi-as petrece ziua cu familia.

... as spera sa fie iarna sa pot pune schiurile sau placa inca o data in picioare ziua iar seara as sta cu familia si prietenii care-mi sunt foarte dragi.

Ah, Menthoru' e exact pe gustul meu
Mi-as dori sa mai cobor inca de cateva ori partiile, fara nici o grija legata de viteza (ca sa-mi rup ceva inca o data) si dupa aia m-as pune pe cautat o rezolvare...
Bineinteles ca s-ar schimba situatia in cazul in care vine un meteorit (sau eu stiu ce altceva care pune in pericol viata tuturor) ca nu as mai avea loc pe partie de Menthoru'...

Timpul pentru a constientiza acest lucru ar fi prea scurt,asa ca m-as comporta normal,mi-as scoate ideea din minte,oricum i-as asigura pe cei apropiati mie cat de mult inseamna pentru mine,mi-as plimba cainele....si voi spera ca totul se va finaliza frumos si repede.

Ce as face?
Nu m-am gandit dar stiu ca as trai viatza cat mai frumos cu putinta si sa fiu impreuna cu cei dragi mie

Iubita, buna intrebare...Eu cred ca mi-as petrece ziua cautand pe cineva drag Zic cautand, pt ca nu stiu cat se va lasa gasit
Acum, ca tot veni vorba...De ceva timp incerc sa-mi traiesc fiecare zi ca si cum ar fi ultima...Nu-mi iese intotdeauna , dar cand imi iese e super bine....

As da glas tuturor vorbelor bune nerostite celor iubiti, mi-as da tot ce am agonisit cuiva
care are nevoie, apoi as petrece cu familia.

...m-as gandi serios la varianta clonarii...

m-ar durea in kur... daca asta e, atunci asta e. traiesti 24h linistit si-ti vezi de ale tale. spiritul este nemuritor.

Pentru a accentua ceea ce a zis Cain, pot spune ca as pune mana pe un uzzi si as ucide o gramada de oameni - bine-nteles pe care ii consider eu vinovati de ceva, cumva....

Ce bine ca nu esti in alea 24 ore...Asa mai traiesc si eu un pic mai mult sa am timp sa astept ceva

"ceva" ca "ceva"-ul, dar ... de la cine ?

Eii, esti prea curios...Mai conteaza de la cine? Conteaza ca astept...Si atat

Neamtul pe patul de moarte, catre sotioara lui:

-Scumpo, am si eu o ultima dorinta. Mi-e pofta de un strudel mare, facut in casa, cu mere proaspete.

Sotia (energica):

- Nu! Acum murim, nu mancam!

sincer, cred ca as izbucni in plans.
imi place viata. imi place sa cunosc oameni noi si sa descopar frumuseti noi, chiar si in, vorba poetului " mucegaiuri si noroi".
am visat uneori ca sunt moarta. si ma deveam acolo intinsa si ma lua plansul, pur si simplu ma trezeam plangand din somn. plangeam cu adevarat.

zau ca si acum daca ma gandesc imi vine a plange. as merge la biserica sa ascult o slujba, sa ma spovedesc.
as suna pe toti din agenda telefonului sa le spun ceva frumos incercand sa ma abtin sa plang.

as merge acasa. si le-as spune celor din familie ca voi muri. asa le-as da sansa sa imi spuna poate lucruri de care le-a fost teama acum sa mi le marturiseasca. le-as vorbi si eu deschis despre viata mea. despre faptul ca regret ca mor insa as incerca sa le dau puterea de a trece peste acest moment.

gata...plang deja. ma opresc aici. mai lasati-ma sa traiesc. macar o zi.

... probabil ca as spune lucrurile pe care nu le pot spune acum...

Ce ciudat...De ce majoritatea dintre noi am spune ceva frumos celor dragi doar daca am sti ca mai avem 24 ore de trait? De mereu doar in perspectiva mortii se deschid sufletele? De ce nu le putem spune acum? ACUM!! Cat inca traim, cand inca ne pot raspunde si ei, cand inca mai putem fi fericiti...De ce ne este atat de frica sa ne aratam sentimentele adevarate si sa le spunem cat mai des? ...

Pentru ca ne e frica de ireversibil, ne e frica ca daca o facem acum, inchidem fara cale de intoarcere anumite cai, intotdeauna speram ca viitorul ne ofera posibilitati mai bune de exprimare...

Poate ca acel "ne" ar trebui sa il inlocui cu "imi"...

Axel, din toata experienta mea de viata, care e destul de vasta , dar nu indeajuns, am invatat ceva: ca sentimentele trebuiesc rostite, indiferent de ce se va intampla dupa....Pt ca se intampla ca, la un moment dat sa iubesti pe cineva, sa-l simti alaturi , si sentimentele sa fie impartasite, dar sa nu stie nici unul dintre "voi"...Si apoi, peste ani multi sa afli...Dar sa fie deja mult prea tarziu pt a mai face ceva...Asta e doar unul din aspecte...De asta zic mereu ce simt, cand imi place sau displace o persoana, pt ca imi plac lucrurile clare...Nu suport sa tin in mine sentimentele ce le nutresc pt cei din jur...E cel mai bine ca ei sa stie...In felul asta, poate-si vor deschide si ei inima...Stii vorba aia:"Ca sa primesti, intai daruieste"(sau ceva de genul asta)...Si e cat se poate de valabila si adevarata...

Afrodita, esti foarte norocoasa ca, oricare ar fi situatia, iti poti exprima. Eu am avut ghinionul sa fiu "educat" (nu te gandi la parinti!) ca a-ti exprima sentimentele poate sa nu fie intotdeauna solutia cea mai buna. Ajungi cateodata sa iubesti pe cineva atat de mult incat sa preferi sa astepti un semn, orice indiciu ca persoana respectiva ar putea accepta iubirea ta, inainte sa-i spui ce simti pentru ea.
Folosindu-mi ratiunea, stiu ca nu este cea mai buna solutie, dar cand sentimentul te copleseste, preferi sa pierzi cativa ani din viata decat sa risti sa pierzi totul intr-o secunda.

Axel, eu una gandesc asa: oricum nu am ce pierde daca acea persoana nu ma iubeste...Si daca ii zic ce simt, cel mai rau lucru care se poate intampla e sa rada de sinceritatea si sentimentele mele si sa incerce sa profite de asta intr-un fel sau altul...Insa daca persoana ma iubeste, nimic rau nu se poate intampla, decat numai bine...Exceptand, desigur, iubirile aproape imposibile...Dar si atunci, sunt de parere ca sentimentele trebuiesc spuse...Acuma, ce sa zic? Nu incerc sa te conving sa te schimbi la faza asta...daca tie asa ti-e cel mai bine, e ok...Eu doar iti zic ce gandesc si ce simt

Da, afrodita, ai perfecta dreptate, dar cand esti in interior, esti dominat de sentimente si nu de ratiune...

Aoleu, nici nu-ti dai seama ce m-ai nimerit!! Tocmai acum sunt intr-unul din momentele alea in care-mi "ascult" inima sa aflu ce doreste...De parca n-as sti...Dar ratiunea tare nu ma lasa s-o ascult pe doamna inimioara...Insa stiu sigur: in ultimele mele ore de trait tot as astepta "ceva" Si pana atunci tot am sa zic ce simt...Pt ca asa m-am invatat...Desi doare al naibii de tare cand cineva isi bate joc de sentimentele pe care tocmai i le-ai impartasit....

Probabil ca as petrece jumate din zi vorbind cu cei dragi, sau si mai bine, le-as scrie scrisori. De mult am adoptat ideea ca trebuie sa-mi exprim sentimentele si cam toti cei iubiti stiu asta. Dar as mai face-o odata: cuvantul scris ramane, cel vorbit se uita eventual.
Iar jumatatea cealalta, as petrece-o cu iubitul meu, plimbandu-ne poate pe strazi, un parc, si mai tarziu cu capul pe pieptul lui.

Ar fi mult mai dificil daca as avea o luna. Chiar ca nu as sti ce sa fac mai repede atunci. Dar cand ai doar 24 de ore totul e simplu.

Cred ca ultimile 24 de ore din viata mi le-sa petrece intr-o adanca meditatie. As incerca sa retraiesc toate evenimentele care m-au influentat de-a lungul timpului pe care l-am petrecut printre oameni; m-as gandi la tot ce a fost bun si rau in viata mea; si le-as multumi tuturor celor care m-au cunoscut si m-au acceptat.
Dar sper ca pana atunci sa mai am de trait multe evenimente, ma voi intersecta cu multe bune si rele, si voi inmiltinumarul celor carora le voi multumi.
Asa cum este ea, viata, merita traita din plin, fara regrete.

Eu sunt de acord cu Unul... in cea mai mare parte a timpului... adica atunci cand nu sunt trista, deprimata... fara regrete, ei?
Si cum faci sa te feresti de ele? In fiecare clipa ai de ales. In fiecare clipa ai posibilitatea sa faci o alegere gresita. In fiecare clipa ai posibilitatea sa acumulezi regrete... E o intreaga filosofie sa stii sa te feresti de ele. Si ce faci atunci cand nu te mai poti impaca cu ideea ca viata merita traita? Cum te opresti din plans, cum mai ai curajul sa o iei de la capat? Daca as mai avea de trait 24 de ore le-as spune tuturor ce simt pentru ei. M-as gandi la viata mea. La ce a fost bun, la ce a fost rau. Poate daca stiu ca mor in curand o sa pot sa ma gandesc la MINE. Fara regrete. Fara sa sufar. Poate doar atunci as putea sa simt ca viata merita traita. Isn't it ironic, don't you think?... Sa simti ca viata merita traita doar atunci cand mai ai de trait atat de putin...
Si nu este intotdeauna simplu sa-ti exprimi sentimentele... pentru mine, cel putin. Mi-e frica de ce ar putea sa creada despre mine ceilalti. E aiurea... in mod normal nu-mi pasa de ce crede lumea despre mine, dar atunci cand vine vorba sa-mi exprim sentimentele... parca mi se pune un nod in gat si nu mai stiu sa vorbesc. Imi trebuie foarte multa incredere in persoana aceea ca sa-i pot spune ce simt pentru ea. Mai ales daca este un el. Mai ales daca il mai si iubesc. Cred ca asta este cel mai important lucru pe care as vrea sa-l schimb la mine daca as putea. Faptul ca nu am curaj sa-mi exprim sentimentele.

Cand a murit matusa mea, am realizat cu adevarat ce inseamna
moartea,si cat de important e ca atat cat traiesti sa incerci (macar) sa fi
alaturi de cei dragi.
Viata, cu suisuri si coborasuri e mult prea importanta prin unicitatea
ei pentru a o irosi.
Daca as afla ca nu mai am mult de trait si m-ar tine picioarele
m-as duce pe un anume varf de munte sa mai privesc o data lumea , s-o
vad simpla si curata cum numai de acolo se vede.Apoi m-as intoarce acasa.
Nu stiu daca le-as spune alor mei pentru ca, recunosc n-as putea suporta plansetele,
intrebarile, eventualele reprosuri (De ce nu ne-ai spus mai demult?,etc).As vrea ca
ultimele clipe sa se scurga in liniste, sa privesc cerul ,si incerc sa ma impac cu situatia.

Frumos scris Mogaldeata
Eu tocmai spuneam cuiva pe Messenger ca dupa o asemenea veste...cred ca m-as duce la cascada Niagara si m-as aseza pe o banca cu cineva drag mie si cu un casetofon cu o muzica buna si as vorbi despre orice si as uita ca se apropie momentul 5, 4, 3, 2.......

Mogaldeatza... si mie mi s-a intamplat acelasi lucru cu bunicul meu care a murit acum 7 ani... Sa-ti dau sa citesti ceva (poate o stii)

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viaţă
de Gabriel Garcia Marquez

Dacă, pentru o clipă Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiaţă de cârpă şi mi-ar oferi o bucată de viaţă, fără îndoială că n-aş spune tot ceea ce gândesc, dar m-aş gândi la tot ceea ce sunt.
Aş aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu adevărat.
Aş dormi puţin, n-aş mai visa deloc, căci prin fiecare minut când închidem ochii pierdem 60 de secunde de lumină.
Aş merge când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când alţii dorm.
Aş asculta când alţii vorbesc, şi aş savura o îngheţată bună de ciocolată.

"Aş trăi ca îndrăgostit de dragoste".

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca simplu, aş cădea în genunchi în faţa soarelui, lăsându-mi goale corpul şi sufletul.
Dumnezeule, dacă aş avea o inimă, mi-aş scrie ura pe ghiaţă şi aş aştepta primele raze de soare.
Cu un vis al lui Van Gogh aş picta pe stele un poem de Benedetti şi i-aş oferi lunii un cântec de Serrat.
Aş stropi trandafirii cu lacrimile mele pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul roşu al petalelor.
Dumnezeule, dacă aş avea o bucată de viaţă... n-aş lăsa să treacă nici o singură zi fără să le spun celor pe care-i iubesc cât de mult îi iubesc.
Aş convinge fiecare bărbat, fiecare femeie că ei sunt preferaţii mei şi aş trăi ca îndrăgostit de dragoste.
Aş demonstra oamenilor cât se înşeală crezând că încetează să se îndrăgostească îmbătrânind, fără să ştie că încep să îmbătrânească atunci când încep să se îndrăgostească!
I-aş da aripi unui copil, dar l-aş lăsa să înveţe singur să zboare.

"Când mă vor pune în cutie..."

I-aş învăţa pe bătrâni că moartea nu vine odată cu bătrâneţea ci cu uitarea.
Am învăţat atât de multe de la voi, oamenilor! Am învăţat că toată lumea vrea să trăiască pe culmi, fără să ştie că adevărata fericire constă în felul în care escaladezi muntele.
Am învăţat că atunci când nou-născutul strânge pentru prima dată, în pumnul lui mic, degetul tatălui, îl cucereşte pentru totdeauna.
Am învăţat că un om n-are dreptul să-l privească pe un altul de sus decât atunci când trebuie să se aplece pentru a-l ajuta să se ridice.
E adevărat că multe am putut învăţa de la voi, dar nu vor folosi la mare lucru, deoarece, când mă vor pune în această cutie, vai, voi fi, mort.

Spune-mi daca iti place.

@Black_lady: textul acesta nu a fost scris de Gabriel García Márquez, ci de catre Johnny Welch...

sorry... eu asa stiam...

Cat adevar! Uneori, din cauza lucrurilor astora ma cuprinde un sentiment de neputinta, de durere si, in acele momente as renunta la tot.
Dar, imi dau seama ca nu am dreptul asta, inca.
Intotdeuna cand mie, sau celor dragi ne e greu spun : Noi macar, fizic nu depindem de nimeni.Si am in vedere persoanele care, din diverse motive sunt lipsite de putinta de a efectua miscari elementare. Ca sa nu mai spun de cei care au handicapuri de intelect sau psihice.Si atunci, ma ridic, mai greu sau mai usor, mai strang din dinti sau mai injur si merg mai departe.
Nu mi-as dori niciodata sa mi se spuna "mai ai de trait x ore", dar daca s-ar intampla am scris ce as face. Cat mai departe de lume, de compasiune si reprosuri.

Carpe diem, ce dreaq, nici macar in ultima zi nu v-ati mai distra ?!?! Va pomeniti ca ati merge si la servici, sa predati cf borderoului, tot ce ati luat pe semnatura ... ihhh...

Pai m-as gandi ca daca tot ma asteapta odihna vesnica dupa colt, merita efortul sa-mi strunesc energiile si sa am 24 de ore de exuberanta. E ceva tristete in a gandi metafizic la viata in ultima-ti zi, mai ales ca nu cred ca ai gasi nu stiu ce raspunsuri...Asa ca m-as imbata cat sa ma simt zglobiu si m-as duce intr-un club care-mi place si as dansa frenetic toata noaptea si as agata ca-n fiecare zi, si daca ar iesi si de-un one night stand ar fi chiar bine. Respectivul ar fi fericit...ca as da tot ce pot...si poate asa as muri ...Doamne ce frivol mai sunt!!! Dar zau ca asta as face. Sa fiu om intr-un mod cat mai nefilosofic cu putinta. Iar la inmormantare, prietenii ar zambi stiind ca am murit de prea multa distractie .

As vrea sa ii am alaturi pe cei dragi... pe TOTI cei dragi... si sa le cer iertare daca i-am suparat cu ceva...si sa fac pace cu mine si cu Dumnezeu...

da, chiar sila munca, daca asta este o PLACERE! dar nu si daca e o corvoada.

Mai mult ca sigur ca atunci as realiza cat de mult valoreaza o viata, a mea, viata de care ,in mod normal si zilnic, ne plangem, chiar si un pic ; ca nu suntem destul de bogati, ca s-a dus firul la ciorap, ca RATB vine mereu incarcat dupa ce te-a lasat sa astepti o ora in statie, ca nu suntem iubiti indeajuns,etc... Atunci as realiza probabil ca sunt de fapt o plangacioasa razgaiata si ca din cauza asta am pierdut atatea zile fara a fi stiut sa ma bucur de simplul fapt ca TRAIESC! Fiecare dintre noi ar trebui sa -si traiasca fiecare zi ca si cum aceasta ar fi ultima, dar cati au acest curaj. Dar cand e vorba de ultima mea zi?? Stiti ce as arunca in primul rand la gunoi? Prejudecatile....Nu mi-ar mai pasa ca sunt sau nu uratica, as rade cu gura pana la urechi! Va fi o zi in care voi trage aer in piept cu putere, voi saluta pe oricine pe strada, imi voi saruta iubitul in plina intersectie ( si pe culoarea rosie!!), voi merge in cel mai scump magazin de rochii de mireasa, voi proba una in cabina impreuna cu el,vom trage perdeaua (totusi!) si ne vom saruta cu foc...Oare as mai avea timp sa fug in linistea muntelui?!...Sa privesc lumea de acolo,atat cat pot cuprinde cu privirea....sa ma intind pe iarba si sa privesc cerul care ma va primi in curand cu o pereche nou nouta de aripi...
In ultima zi n-as vrea sa am infatisarea unui om infrant!!! E adevarat ca voi privi altfel lucrurile si oamenii care m-au inconjurat...copacii, strazile, desenul de pe pijama, cana din care beau zilnic cappuccino,vecinii de alaturi, joaca copiilor.Voi descoperi uimita, sunt sigura, o alta pespectiva chiar si a celor mai marunte lucruri. Si-mi voi spune atunci :"De ce trebuie sa mor ca sa-mi dau seama cat de mult imi doresc sa traiesc?"
Si daca tot mi-am dat raspunsul la ce as face daca as afla ca maine voi muri, cred ca ar trebui sa incep sa traiesc ca si cum fiecare zi ar fi ultima...De ce sa mai astept? Iar cand va fi sa fie,voi avea intr-adevar infatisarea unui om care nu se lasa infrant!!

Desi nu stiu ce au scris altzii......... eu cred ca as vrea sa stau cu prietenii pe care ii iubesc atat de mult,nu as incerca sa fac ceva foarte anormal,nu exista viata dupa moarte?eu sper...my friend next to me zice ca ea ar prefera sa nu mai fie nimic,sa se termine jocul,(Soarele).
Sper sa nu fiu pusa vreodata in aceasta situatiune!

As merge in mijlocul naturii si as astepta acolo.As privii cele mai frumoase lucruri de pe pamint.

Oare de ce trebuie sa ajungem intr-o situatie limita pentru a face anumite
lucruri?Stiu, e retorica intrebarea, mai ales acum cand timpul trece cu viteza
luminii uneori, insa n-ar fi mai bine, daca am incerca sa ne facem timp
pentru toate lucrurile enumerate aici?
Trebuie sa ne ajunga cutitul la os pt a realiza cat de importanta e viata?

As "face rost" un Jaguar XJ si as goni cu el pana ar veni numaratoarea inversa. Si in tot acest timp as asculta Vaya con Dios

Eu mi-as trage un glont in cap cu 2 minute inainte de a-mi expira timpul.Ma calca pe nervi sa hotarasca altii ce si cand trebuie sa fac, chiar daca cel care hotaraste este Dumnezeu si ce trebuie sa fac e sa mor....
Dar pana atunci, m-as uita la toate filmele la care pot dintre cele pe care am vrut mereu sa le vad si nu am apucat.

Ce as face? L-as ajuta pe Willie ca mi-e drag de el adica l-as impusca eu si apoi mai vedem noi!!!

Hey, merci, esti o scumpa Si altruista pe deasupra, sa mergi in iad in locul meu....