Va plac scriitorii japonezi?
Cum percepeti literatura japoneza? Stilul lor vi se pare altfel decat cel european?
Ce autor v-a impresionat>?

Din pacate, literatura japoneza am citit prea putina...mult prea putina...doar ceva antologii de haiku-uri care m-au fermecat si "Povestea lui Genji",de Murasaki Shikibu ...

Am citi in vara asta "La sud de granita, la vest de soare" de Murakami Haruki.
O poveste de dragoste ireala, o Casablanca japoneza. Un farmec de iubirea a socilului 19 derulata intr-un Tokio contemporan. O iubire simpla purtata ca o obsesie inca din copilarie. Transformarea a doi oameni in timp. Fuga din realitate intr-o insula a unor amintiri perpetue. Si acel refren al unui cantei ascultat in copilaria a doi copii unici la parinti "la sud de granita , la rasarit de soare.." Si ca orice poveste de dragoste care se respecta..nu are happy end..
Cealalta carte..pe care o citesc acum "Confesiunile unei masti" este scrisa de Yukio Mishima..despre care am citit in prefata ca s-a sinucis in public..dupa ce a tinut un discurs ..acum 30 de ani.
Cartea mi sa pare ciudata..cat am reusit sa citesc. Revin cu impresii dupa,..acum sunt prea fragmentate..

Lumea Japoniei e fascinanta...cel putin pentru mine;mentalitatile, stilul de viata, istoria pe care o au , brazdata de cruzime...si, pe de alta parte, un simt al onoarei demn de admirat... plus o sensibiliate iesita din comun pentru europeni...
Cameron, o sa ma faci sa caut sa-mi iau cartea

I
DianaMaria asa este. Lumea lor este fascinanta.
In sfarist am recuperat "Confesiunile unei masti" care a circulat pana acum la o multime de prieteni.

Postez cateva fragmente simple si tulburatoare.

"ma trezeam de multe ori la doua sau trei noaptea, cu amintiri vii in minte si nu mai puteam adormi. ma ridicam din pat, mergeam la bucatarie si imi turnam un pahar de whiski. Cu paharul in mana, ma uitam la cimitirul intunecat si la farurile masinilor care treceau pe drum. Momentele care legau noaptea de zorii zilei erau lungi si grele. ma gandeam de multe ori ca poate ar fi fost mai bine sa plang, numai ca nu stiam pentru ce si nu stiam dupa cine. Eram prea egoist sa plang dupa altii si prea batran sa ma plang pe mine.
..
Am inotat ca de obicei..vreo 2000 de metri. In timp ce inotam, imi imaginam ca sunt peste, un peste care nu trebuie sa gandeasca si sa se gandeasca la nimic, nici macar la inot"..

"-Eu cel de acum, am senzatia ca mereu incerc sa devin altcineva. Parca as vrea sa ajung intr-un loc nou, sa incep o viata noua, sa dobandesc o personalitate noua.
Am facut lucrul acesta de nenumarate ori pana acum.
Pana la un punct a fost vorba de crestere, mai departe insa cred ca a fost vorba de altceva, care s-ar putea numi schimbarea personalitatii.
Devenind un altul, puteam sa scap de ceva care nu-mi convenea si eram absolut convins ca pot face orice atat vreme cat imi dau silinta.
Cu toate strdaniile mele insa, n-am ajuns la nici un rezultat. oriunde m-am dus am fost acelasi.
Ceea ce mi-a lipsit , n-a mai fi pututu fi niciodata suplinit. Chiar daca peisajul s-a schimbat, chiar daca ecoul celor auzite a fost cu totul altul, eu am ramas aceiasi persoana neimplinita, imperfecta.
Ceea ce imi lipseste imi da o senzatie de foame si de sete nebuna. Nu sunt niciodata capabil sa-mi potolesc o asemenea foame si o asemenea sete.
Cred ca sunt prin definitie, un nemultumit de mine insumi.
Acum, de exemplu, as vrea sa pot deveni cu totul altcineva de dragul tau. Stiu ca nu e simplu, dar la fel de bine stiu ca daca am sa ma straduiesc, o sa reusesc.
Adevarul este insa ca, daca s-ar ivi iar situatia care m-a dat peste cap, probabil as proceda iar la fel, poate te-as supara iar. Nu-ti pot promite nimic. Nu sunt convins ca pot sa inving forta aceea care ma copleseste uneori."

Cuvinte ..poate prea simple,..dar intense. Citeam pagina dupa pagina,..si trebuia sa inchid cartea pentru cateva minute. ..emotiile descrise se transmit fara sa simti aproape..

Cea mai cunoscuta carte japoneza din afara Japoniei este, dupa parerea mea, 'Musashi'. Literatura japoneza este diferita fata de ceea ce suntem noi obisnuiti, si cineva care nu a fost in Japonia sau a cunoscut japonezi poate sa isi faca o parere cu totul diferita fata de ce a intentionat autorul sa transmita.
De curand am citit si "Pusca de vanatoare", o carte destul de ciudata.
Cum ii vad eu pe japonezi luandu-ma dupa cartile care le-am citit: un moment par cei mai intelepti oameni iar in momentul urmator ce comporta ca niste copii. Cu toate acestea sunt un mare admirator al civilizatiei si culturii japoneza.

Am citit cate ceva din cei doi sinucigasi: Mishima si Kawabata.
Au un stil frumos, dar ciudat, nu am reusit sa intru pe frecventa lor.
Inca nu sunt hotarat daca imi place sau nu
Oricum "Templul de aur" merita citita, chiar daca numai pentru felul in care reflecta razele soarelui de toamna pe acoperisul templului sufletului eroului cel balbait. Cel putin asta am inteles eu.

Poezie japoneza:

N-AM REUSIT SA MANANC

ce n-am reusit sa mananc?
strivindu-i mi-am mancat parintii si fratii
am mancat femeia culcata
m-am inghitit pe mine complet
oricum eu vreau sa traiesc si tot ce inghit ma tine in viata
sa nu-mi fie nimic de ajuns?
cu spatele la cer
acum locuiesc in lumea materiei
rontai pamantul stropit de noroaie
cand nici pamantul n-o sa-mi fie destul
lingand anii si vantul
am de gand sa raman in univers singur cuc

Baku Yamanoguchi