Pascal Bruckner.

Ai citit-o? Te-a socat sau ti s-a parut firesc?

Crezi ca este doar imaginatie..sau iubirea poate deveni maladie? obsesie?
Am inteles ca se fac seminarii si cursuri pe marginea a acestei carti..

A fost orima oara cand mi-am spus: esti prea banal frate, apuc-o incotro ...

nu este vorba de banalitate,..
doar ca nu stii unde sa te mai indrepti dupa ce citesti..

Ba da esti banal. Te simti frustrat ca nu traiesti cu aceiasi intensitate, ca nu ai atata curaj si nebunie. Relatiile noastre indiferent ce crezi tu, sunt cu mult mai banale. Nu-mi pot imagina oamenii din jurul meu traind mai intens ca mine cu mult. E doza mare de incredere in ce spun, dar parca toti cei din jurul meu sunt, dincolo de inteligenta bruta pe care o au, niste oameni simpli si previzibili. Traiesc intr-o lume profunda si deschisa dar nici macar iluzia unei apropieri de forta trairilor din carte nu-mi rasare. Poate ca dincolo de ce spunem, de fortarea eului, nu ramane nimic extraordinar. Faptele noastre sunt cu mult, mult mai prejos decat vorbele noastre. Aici e tot necazul. Nu pot crede (de exemplu) ca Afrodita e incantata de sexul oral. Nu vreau sa se supere pe mine, dar iluzia de rotund e data si de un poligon cu multe laturi.

Haha, ma crezi sau nu, asta e! Nu am cum sa-ti dovedesc
Revenind la banalitatea noastra:nu am citit cartea, insa probabil ca nici nu mai vreau acum.De ce? Pt ca deja stiu cat de banal suntem de cele mai multe ori, deja de prea multe ori am fost dezamagita in iluzia mea ca ar exista oameni cu asemenea trairi si nu-mi mai trebuie.
Sunt sigura ca-mi va place cartea(din ce ati spus voi), dar prefer sa raman cu picioarele pe pamant, ceea ce nu as putea face daca as citi-o Sper ca intelegeti ce va zic

"Rebecca nu va mai place: vreau sa spun ca chioara nu-mi va mai placea decat mie, ologul. Ea vede frumusetile lumii, imbulzeala de pe strazi, dar nimeni nu se uita la ea pentru ca la monstri nu te uiti. Fiecare din noi poarta stigmatele luptei....Astzi tragedia nu se mai abate asupra oamenilor din blestem, ea se naste din stangacia lor. cazi in nenorocire gafand, printr-o suita de gigantici pasi gresiti. Dramele noastre nu sunt doar dureroase> ele sufera de handicapul suplimetar de afi ridicole. Nu mai avem nici macar scuza fatalitatii.
...
..marile ratacite raman femeile:s-a vorbit atat de mult despre ele incat luea a uitat pur pur si simplu sa se aplece asupra sortii lor. In acest sfarsit de secol , este inca preferabil sa te declini la masculin mai cand decat la feminin. In politica precum si in dragoste, singura pozitie justa este sa te pui de partea celor ce pierd.
..
Consileaza-te cu acest loc comun: sunt victorii care duc la impas tot asa cum sunt infrangeri care deschid cai noi."

Toata cartea mi s-a parut un exces de cruzime in primul rand. Nu de a simti mai mult decat simte un om normal..
Ne este greu sa acceptam ca in fiecare din noi se poate ascunde un Fratz sau o Rebecca...
Si de fapt,..ceea ce trebuie este sa nu lasam sa se instaleze oboseala psihica si sexuala intr-o iubire..
Asta e iubire>? E doar distrugere reciproca si ura..si lipsa de comunicare adecvata in plan spiritual..si existenta unor puternice fixatii pregenitale pe plan psihic.

Poate ai dreptate. Cruzimea e excesiva, dar e rezultatul normal al acelei disperari, fiindca iubire nu-i pot spune. Dar, dincolo de experientele noastre si de "....stiinta" noastra e ceva mai profund. Nevoia de libertate (chiar si prost inteleasa) e inscriptionata in celulele noastre. Ma refer la libertatea de exprimare fizica. Nevoia de comunicare ne-o satisfac prietenii de orice fel (chiar si cei de la han), dar nevoile noastre fizice (chiar abisale) nu pot fi satisfacute de oricine. Ai nevoie de o EA.

Afrodita e chiar frumoasa ...

Pascal Bruckner se inscrie in linia curentului naturalist,demn urmas al lui Emile Zola si care are si la noi reprezentanti de genul lui I.L.Caragiale...Cu totii de amintim de "O faclie de Paste".
Insa Bruckner abordeaza sexualitatea vis-a-vis de limitele patologicului. Pe mine, una , nu m-a socat , parindu-mi-se mai mult un manual de comportament sexual aberant. Am avut impresia ca autorul se implica, analizind personajele,incercind parca sa le justifice actiunile, cu argumente mai mult sau mai putin credibile si logice...E drept, cartea am citit-o acum citiva ani buni si nu mai am proaspete in memorie impresiile de atunci, asa ca, acordati-mi circumstante atenuante.
In linii generale vorbind , Brucker sfideaza si duce pina la extrema ideea de dragoste , manifestarile acesteia frizind monstrousul, dupa parerea mea. La el iubirea nu mai e un sentiment uman, devine animalic si incontrolabil, irational.
Din pacate nu am cartea la indemina, sa o rasfoiesc ...
A citit cineva "Palatul chelfanelii" , de acelasi autor?

"Afrodita e chiar frumoasa ... "--Nu stiu daca ai zis de mine sau de zeita, dar multumesc oricum Cat despre carte nu pot zice decat atat:trebuie s-o citesc!!

Asezat in fotoliu, fumand o tigara, discutand deschis, lejer, totul pare usor de catalogat. Nu pot uita insa gluma celebra cu cel care a vazut o girafa la zoo si a exclamat: "Asa ceva nu exista in realitate !". Eu am mai citit o carte (ceva tip eseu nu roman) de Bruckner (in colaborare cu Alan F.) "Noua dezordine amoroasa" si tipul mi se pare deosebit. Abordarea plata a oricarui subiect de catre un scriitor ma lasa indiferent. Am "citit" multe carti fara sa le termin, tocmai datorita lipsei extraordinarului. Nu ca as fi in cautarea senzationalului, dar de partile comune ale vietii am parte in fiecare secunda. Cartea nu trebuie sa socheze dar nici sa te lase indiferent. Daca citind un roman ai senzatia ca esti la scoala rasfoind un manual cred ca ar trebui sa te opresti. Poate ca ai citit cartea intr-un moment de maxima luciditate (ale mele sunt foarte rare) sau de intr-o perioada linistita a vietii tale. Altfel ...

Am vazut pozele pe undeva pe aici !

Vermeer,
Bruckner chiar este un tip deosebit, nu este numai parerea ta.Ca exista in realitate asemenea cazuri de amor care omului normal i se par patologice , e perfect adevarat, poate cotidianul ofera exemple si mai si.
Intr-adevar , cartea am citit-o in timpul liceului, adica acum vreo 10-11 ani si in perioada aceea viata era foarte linistita pentru mine.
Insa altul e motivul pentru care am descris-o in modul de mai sus: am obiceiul sa analizez lectura, nu iau de-a-gata si nici de bun tot ceea mi se asterne in fata ochilor. Incerc sa filtrez , nu sa inghit , metaforic vorbind, toate informatiile.
In ceea ce priveste platitudinea stilului si a subiectelor abordate de unii autori, nu pot sa zic decit ca e o chestiune de gust.
O carte nu isi epuizeaza niciodata resursele, chiar pentru acelasi cititor ; functie de starea pe care o are acesta la momentul lecturii, fiecare pasaj ii releva noi aspecte, peste care trecuse inainte nepasator.
Poate ca, atunci cind o voi reciti imi voi schimba parerea. Nu am pretentia ca judecatile mele sint infailibile si nici definitive.

Ai dreptate pe undeva. Prefer sa nu filtrez nimic, cel putin la prima atingere. Acesta este singurul mod constient in care ne putem feri de acea parte a noastra care ne cenzureaza. Traiesc clipa la intensitate maxima, chiar fortat, pentru a putea mai tarizu sa inteleg. Nu am nevoie de o luciditate rece atunci cand citesc. Si asa ma folosesc prea mult de ea in ultimul timp. Prefer sa ma las in bataia simturilor ...

Cred ca mai sus vorbeam de pozele Afroditei.

...filtrarea de care vorbeam nu se face in mod constient ...si nici nu e rezultatul unei auto-cenzurari.La urma urmei n-ar trebui sa-mi recunosc decit mie insami ca imi place un lucru nepermis sau care este considerat anomalie ori de un gust indoielnic.
Ceea ce nu mi-a placut la Bruckner este limitarea fiintei umane la statutul de animal in calduri...
Si imi place sa cred ca omul , in esenta lui, a depasit acest stadiu...
Viziunile lui , alaturi de cele ale lui Diderot parca in "Calugarita" sau ale lui De Sade imi repugna. Nu e vorba de false pudori, pur si simplu nu se incadreaza in ceea ce pentru mine inseamna literatura...
Ce sa- i faci..."Degustibus non disputandum est " ....

Animal in calduri ? Aici sa fie toata esenta sexului ? Nu putem privi dincolo de aspectul sportiv, comun al actului ? Sexul e doar reproducere, nu are chiar nici o urma de mister, de mistic, de transcendenta ? Problema e veche si fara raspuns, dar chiar o femeie sa vada doar atat in toate cautarile disperate ale celor din carte?

Nu vad nimic transcendent in urofilie si nici in coprofilie... Sa ma ierte Dumnezeu!

Stii, cateodata treaba aia cu misionarul nu e suficienta ... Altii mai au loc si de altceva. Diferenta dintre a intelege si a accepta un lucru e uriasa. Poate ca eu sunt dispus la mai multe compromisuri in incercarea de a intelege mai mult. Nu condamna un lucru care nu-ti este la indemana fiindca s-ar putea ca odata sa-ti fie suficient ca existi ...

Fiecare face ce vrea in patul propriu, nu sint eu in masura sa judec si nici nu e o problema care sa nu ma lase sa dorm noaptea...
Treaba cu misionarul e pentru oameni lipsiti de imaginatie....in fine....ne-am abatut de la subiectul initial!

Părerea mea e că Bruckner are un foarte bun meşteşug al scrisului. Ştie să capteze atenţia, să o menţină şi să construiască bine acţiunea. În plan ideatic, însă, cartea aceasta mi-a lăsat un gust amărui. Încă înainte de a citi comentarii critice despre ea am sesizat interesul autorului pentru problema deviaţiei comportamentale a omului. Bruckner, după opinia mea, a vrut cu această carte să tragă un semnal de alarmă în ceea ce priveşte nocivitatea impulsului de a-ţi satisface cu orice preţ dorinţele.

Gustul meu amărui provine de la faptul că eu aflasem din altă parte despre problema aceasta. Luna mea de fiere trecuse de mult şi deodată Bruckner mi-a vîrît-o din nou între ochi. Fie ca să nu mai fie!!

Am citit si eu (in parte) cartea. Din pacate nu am reusit s-o termin.
Ce m-a bulversat era ca intelegeam perfect actiunile personajelor...
E bun, tipul.

Olaf

Si eu am citit cartea..mi-a placut mai ales pt ca dupa aceea am luat in mana 'Lolita" a lui Nabakov
Este o carte buna..care sincer cred ca trebuie citita de mai multe ori..sunt convinsa ca o voi intelege altfel peste cativa ani..nu este cartea care "moare' dupa ce a fost tinuta in mana si terminata..ea cere a fi recitita si are si de ce. E foarte bine scrisa.

Pascal Brukner mai are o carte foarte buna..mie mi-a placut foarte mult ; titlul este ' Hotii de frumusete" si este de asemenea scrisa in stilul deosebit ce capteaza si nu lasa cartea a ramane necitita; la mine cel putin asa a mers

O carte buna care iti lasa un gust amar. Bruckner prezinta un subiect nu il aproba sau dezaproba.
Subiectul m-a infiorat insa. E o atractie fatala, pura atractie fizica dusa la extrem. Nu e iubire, e un joc sexual continuat pana la epuizare. Pot spune ca e chiar sordid ce se intampla. E o carte care te transpune in subiect, in final ai exact gustul amar pe care il au eroii ei.

Din punctul meu de vedere ideea nu e deosebit de originala, e adaptata vremurilor noastre. Gabriele d’Annunzio in cartea sa Triumful mortii (scrisa pe la sfarsitul secolului 19) prezinta o relatie de iubire care se consuma intens sexual si se transforma in ura extrema (nu divulg finalul pentru a nu strica placerea lecturii celor care n-au citit-o inca). Mi se pare mai buna din punct de vedere literar, iar relatia dintre cele doua personaje principale (aici sunt doar doua ) este extraordinar creata si dirijata.

Ambele carti au in opinia mea aceeasi concluzie: sexul e o atractie de moment, oricat de puternica ar fi ea va dispare sau in cazul nefericit in care nu se termina la timp va genera sentimentul extrem, ura. Iubirea implica ceva mai mult decat impulsuri si atractii biologice.

Eu am citit doar Hotii de frumusete si pot spune ca Bruckner nu mi se pare atat de genial cum se spune...

Leonardo

eu_si_tu: n-a disparut nimic, mereu iubirea adevarata a fost ceva rar. Asa cum spui un act semi-zeiesc si semi-zeii erau un numar destul de restrans

Iubirea este ceva rarissim si incep sa cred ca se dezvolta pur intamplator. Necesita si suflet si inteligenta la toate partile implicate (normal sunt doar doua, si la fel de normal de sex opus, zic eu ) ceea ce e extrem de greu de intalnit. Cazul mai raspandit presupune ca o parte face concesii mai multe decat cealalta.

PS: nu as baga mana-n foc ca Bruckner vrea sa traga un semnal de alarma. nu stiu de ce dar am impresia ca 'a simtit' cartea si mai putin 'a gandit' ce sa puna acolo si sa-i dea mesaj.

Leonardo

tine de capacitatea de sortare a fiecaruia. unii incearca la nesfarsit ce li se iveste in cale si aleg ce au la indemana cand simt ca oportunitatile de a gasi altceva scad. Altii incearca sa aleaga de la inceput, analizeaza un pic persoana. Daca gresesti poti sa inveti din experientele trecute si sa imbunatatesti capacitatea de sortare. Sentimentele profunde nu apar mereu din prima, uneori se creaza, se dezvolta.
e si problema de vointa poate.
daca tii la o anumita persoana trebuie sa reconciliezi pozitiile adverse si nu sa le accentuezi. necesita efort insa si multi renunta. e chestie de trecere de la un sistem egocentric la unul dualist.

Relansez o intrebarea : stie cineva un site , un link, ceva.. de unde se poate descarca cartea lui Bruckner , Luni de fiere ?

Hehe, si uitasem de subiectul asta...
Anul trecut am reusit si eu sa termin cartea cu pricina. Cred ca era vorba de proprietate, mai degraba decat de atractie sau de dragoste. Vorba aia: radem, glumim, dar nu parasim incinta.

@eu_si_tu: N-am idee de asa ceva. Oricum, cred ca ar fi ilegal (copyright, chestii de genul asta).

eu_si_tu: poti incerca s-o cumperi, nu cred ca e scumpa. se poate face si on-line, da un search pe google cu 'Luni de fiere Pascal Bruckner' si gasesti asta.

Olaf, nu e ilegal. Sint situri specializate in astfel de lucruri , si sint autori care permit sa li se difuzeze cartile pe net , bineinteles dupa ce au trecut citiva ani de la prima editie a cartii.
Leonardo , m-am googalit destul dar fara rezultat .
Ma gandeam ca poate cineva stie o adresa precisa.

eu_si_tu: uite aici (gasite pe google):

http://www.librariabucuresti.com/cgi-bin/C...re-0-804-3-.htm (cumperi si online)
Luni de fiere
Pascal Bruckner
Editura: Trei
An de aparitie: 2005
Numar de pagini: 272
Format: 13 x 20 cm

Pret intreg: 23.00 RON
Pret redus: 20.70 RON (207000 ROL)

http://librarie.e-noesis.ro/product_info.p...roducts_id/1283 (cumperi si online)

http://www.dol.ro/pagina_cautare.php?cauta...+Bruckner%0D%0A (cumperi si online si aici gasesti cam tot de Bruckner)

am obosit, gata

*Leonardo
eu_si_tu dorea sa o citeasca on-line; nu sa o cumpere

iniya are dreptate.
Pe linga cartile clasice imi place sa am si o biblioteca virtuala , pe hard sau pe CD-uri .
In momentul in care calatoresc ma simt bine daca stiu ca am cu mine si citeva "carti" preferate , pe care sa le pot citi oricind . Ma ajuta sa-mi depasesc starile de tristete.
Leonardo , multumesc pentru adresele date si pentru timpul cheltuit pentru a le gasi . Am sa ma revansez.

eu_si_tu: suna incintant ideea revansei

"Pe linga cartile clasice imi place sa am si o biblioteca virtuala , pe hard sau pe CD-uri ."
Pai dupa ce cumperi cartea poti sa o scanezi

Leonardo glumetule , la ce fel de revansa te-ai gandit tu ?
Eu vroiam sa-ti trimit prin mail o carte in format Word sau PDF.
O carte scanata nu are calitatea (vizuala) necesara.
Am citeva texte scanate . Lasa de dorit.

eu_si_tu: ma gandeam la Revansa lui Sergiu Nicolaescu
multam de oferta, intotdeauna binevenita
scaneaza la rezolutia optima si o sa fie bine. poti sa le scanezi direct .pdf ca sa reduci dimensiunea fisierului.

on-topic: daca vei citi Bruckner 'luna amara' incearca si D'annunzio 'triumful mortii'. Sunt curios sa aflu o opinie mai apoi

ca sa incit la citirea Triumfului mortii postez urmatorul articol:

"Gravis dum Suavis
de Cristiana Miu
Am citit întâi epigraful aflat pe pagina de gardă a romanului “Triumful morţii” al lui Gabriele d’Annunzio. E un fragment din Nietzsche (“Jenseits von Gut und Böse”). Citeşte-l bine, deschizătorule de cărţi, şi, dacă nu te temi, continuă:
“Există cărţi care pentru suflet şi sănătate au o valoare inversă, după cum se foloseşte de ele sufletul umil, forţa vitală inferioară sau, dimpotrivă, cel superior şi viguros; în primul caz sunt cărţi primejdioase, distrugătoare, dizolvante; în celălalt, chemări de crainic, care-i stimulează pe cei tari să-şi manifeste tăria.”
Eu am citit mai departe ştiind că, fără îndoială, mă regăsesc în cea de-a doua categorie. Şi, semn că nu m-am înşelat, am venit să-ţi spun ţie despre această carte aflată sub semnul grotescului. Nu e un roman despre iubire şi moarte, cum mi s-a părut dintâi. E cartea agoniei unui om, a luptei lui cu dragostea, cu nebunia şi cu blestemul neîmplinirii fără leac.
Giorgio Aurispa este un damnat, mistuit de o pasiune bolnavă, suferind până dincolo de absurd, inventând motive din ce în ce mai complexe şi mai lipsite de sens spre a-şi hrăni zbuciumul. M-am gândit mult dacă sentimentul cotropitor ce-l macină se numeşte iubire. Vorbim atât de mult despre ea, îi pervertim sensul şi esenţa cu infinite silogisme închise strâmb încât mi-e greu să-i mai surprind înţelesul. Aş zice mai degrabă că Giorgio îşi caută în rămăşiţele sufletului său zbuciumat resortul iubirii. Şi rătăceşte drumul orbit de gelozie şi de imposibilitatea posesiunii absolute. Iubirea lui se exercită în spaţiul imaginar al unei suferinţe iscate în deşert, gelos fiind pe toate cele reale şi iluzorii, pe lucrurile reflectate în privirea iubitei. Posedă totul în fiinţa Ippolitei: trupul ei pe care îl vede când nespus de frumos, când înfiorător de oribil, voluptatea ei descoperită în braţele lui, gândurile şi sufletul femeii. Dar tocmai această posesiune umană, deşartă îl împinge pe culmile unei nebunii chinuitoare. Făcând echilibristică pe muchia dintre tot şi nimic alunecă buimac tot mai adesea într-un absurd iremediabil. Îşi ştie leacul: moartea, convins fiind că moartă iubita fi-va doar a lui, departe de ochii trecătorilor, de atingerea soarelui şi a ierbii, lipsită de zbuciumări şi voluptăţi în care el să nu poată pătrunde. Cât timp trăieşte, sufletul ei îi rămâne străin, intransmisibil şi de nestapânit. În clipa în care vor muri încleştaţi în ură sau iubire, posesiunea lui îşi va atinge expresia supremă. Decizia morţii e luată din prima clipă, doar timpul rămas până la îndeplinirea ei e încă un mister.
Şi pentru timpul ăsta te chem eu să citeşti această carte. Ca să cunoşti Italia acelui sfârşti de secol XIX în toată frumuseţea ei pe alocuri absurdă. Să întâlneşti zecile de personaje pitoreşti, sublime în urâţenia lor absolută. Să asculţi cântecul Favettei-Bobuleţ, cea cu voce precum picătura de rouă. Să-l urmezi pe Oreste di Cappelle – noul Mesia cu turma lui de apostoli închipuiţi şi Marii salvate de la pierzanie. Să te înduioşezi la vederea Giocondei – o biată idioată cerşind bomboane şi atenţie. Şi, mai mult decăt toate, te chem să participi la pelerinajul din Sanctuarul Fecioarei Maria, să vezi toate hidoşeniile corpului omenesc şi să te bucuri de frumuseţea cărnii tale neatinse de diformitate. Pentru ca apoi să ştii, fără putinţă de tăgadă, că sufletul şi trupul ce nu cunosc blestemul sluţeniei daruite sunt cu har şi noroc.
Închide cartea şi caută în tine acea iubire care arde la flacără albă, care nu cunoaşte gelozia fără motiv şi ura fără leac. De-ai găsit-o, păstrează tremurul ei nestins până în ziua în care vei fi chemat către altă lume. Şi atunci îţi promit c-ai să pleci fără teamă, cu demnitatea celui ce şi-a cunoscut şi ocrotit darul."

eu si tu, Leonardo, in ceea ce priveste cartile in format .pdf sau chiar .doc ca invit sa continuati discutia aici si, eventual, sa va exprimati o opinie in cadrul topicului respectiv .

Nu am pus mana (inca) pe Luni de Fiere, dar poate ca la vara, cand voi avea ceva timp liber, o voi cauta prin librarii

Am citit de curând "Iubirea faţă de aproapele", de Bruckner, şi am fost oarecum surprins să regăsesc în ceea ce scria Leonardo despre 'Luni de fiere', propriile-mi impresii despre "Iubirea...". O carte grea, ce pare să apese sufletul cititorului, lăsând în urma ei doar un persistent gust amar şi câteva gânduri-întrebări...

Bănuiesc că stilul de a scrie al lui Bruckner poate fi destul de greu de digerat în unele situaţii şi stări...

*black ice

“Există cărţi care pentru suflet şi sănătate au o valoare inversă, după cum se foloseşte de ele sufletul umil, forţa vitală inferioară sau, dimpotrivă, cel superior şi viguros; în primul caz sunt cărţi primejdioase, distrugătoare, dizolvante; în celălalt, chemări de crainic, care-i stimulează pe cei tari să-şi manifeste tăria.”

Luna de fiere (mie imi suna mai bine parca traducerea Luna amara, desi nu e tocmai exacta) este genul de carte care lanseaza o provocare explorand latura intunecata a omului. De acord cu Black ice ca e o carte pe care nu as putea-o citi in orice stare de spirit m-as afla. Sincer n-am reusit nici sa o recitesc, am simtit amarul din carte in creier si in suflet deopotriva. Mi s-a parut extrem de primar si parsiv in acelasi timp, genul de intoarcere la originile animalice intr-un mod intelectualist daca pot spune asa. Cred ca exista astfel de oameni si in realitate dar prefer sa ma tin departe de ei
Cartea este foarte bine scrisa dar mi-e greu sa-i pun eticheta de 'carte buna'. Pentru mine a fost aproape atroce...

Leonardo , prima parte a ultimului tau mesaj , cea pusa intre ghilimele , cui apartine ?
Mi se par niste cuvinte deosebit de inspirate.

Nu spun ca lectura unei carti trebuie sa ne socheze , insa daca la terminarea cartii nu am reusit sa ne punem noua insine macar o intrebare importanta , atunci lectura ei nu a fost altceva decit o pierdere de timp.
Menirea unei carti este tocmai rascolirea unor sentimente si distrugerea tiparelor anchilozate ale gandirii ; iar cartile lui Pascal Bruckner se incadreaza perfect in aceasta categorie.
Suntem oare prea prinsi in paienjenisul problemelor cotidiene ca sa ne punem intrebari esentiale ?

M-ati starnit, o sa caut cartea...

Exact la acele cuvinte, din citatul lui Leonardo mă gândeam în timp ce scriam replyul.

Îmi aduc aminte că imediat după ce am terminat cartea lui Bruckner ("Iubirea faţă de apropele") am întrebat printre cunoscuţi dacă a mai citit-o cineva şi ce impresie le-a făcut.
Aveam aceeaşi dilemă, avută şi cu "Colecţionarului" de Fowles, dacă pot spune că e o carte bună sau nu. Mi se părea din start clar că nu e o carte frumoasă, tot din start îmi era clar că e o carte foarte bine scrisă, dar nu ştiam dacă aş putea să o numesc, "o carte bună".
Da, m-am gândit mult timp la ea, mi-am pus multe întrebări (de genul "este oare posibil, e oare probabil ca pe undeva să se întâmple aşa ceva, chiar există oameni capabili de asemenea fapte?), m-am gândit la stilul ales de a descrie nişte extreme de moralitate, sexualitate sau cruzime, mi-am spus că, totuşi, pentru a obţine acelaşi efect, nu s-ar fi putut scrie în alt mod, însă, pentru mine nu e carte bună, de care să-mi amintesc cu plăcere şi pe care să o recomand, e mai mult ca amintirea unui vis, a unui coşmar extrem de vivid, de care încerci să scapi, să uiţi, dar cu fiecare încercare nu reuşeşti decât să-ţi reactualizezi acele imagini ale neputinţei şi amărăciunii.
E într-adevăr, o carte ce-ţi rămâne în minte şi suflet.

Iar de astfel de cărţi nu cred că am nevoie, decât, poate, foarte rar. Consider că viaţa conţine destule întâmplări şi exemple asemătoare cu cele descrise în aceste cărţi, totul e să vrei şi să poţi să le asculţi.

Black Ice: 100% de acord cu ceea ce spui.
Intr-adevar uitasem de Colectionarul, la fel de patologic ce se intampla acolo, dar am spus deja ca de la Fowles sunt inamorat definitiv de Magician.

Luni de fiere, Colectionarul si altele asemenea ai putea sa le consideri cumva si ca pe niste descrieri de cazuri medicale, trateaza niste exceptii ale rasei umane.

Trebuie să citesc şi eu Magicianul. Am auzit prea multe vorbindu-se despre el.
Problema, ca să spun aşa, a fost că am început să citesc Colecţionarul înainte de toate, iar după n-am mai vrut să-mi încerc norocul şi cu alte cărţi de Fowles.
Îmi aduc aminte că am primit cartea de la cineva apropiat, mi-a recomandat-o şi cunoscând destul de bine persoana, nu m-aş fi aşteptat la o asemenea carte. Până în ultimul moment, până la ultimul rând, tot am sperat într-un oarecare final mai fericit al cărţii.

Aş fi curios care a fost ideea de la care a pornit autorul (momentul de dinainte de a începe scrierea cărţii), atât Fowles cu Colecţionarul cât şi Bruckner, ce crede că a reuşit să transmită (momentul de după scrierea cărtii), iar noi, raportându-ne la afirmaţiile lor să vedem care ar fi diferenţele de percepţie ale fiecăruia, sau pur şi simplu, să vedem "ce s-a vrut şi ce a ieşit".