Ajutor - Cauta - Forumisti - Calendar
Versiune completa:O Povestire Pe Zi
HanuAncutei.com - ARTA de a conversa > Odaia Dezbaterilor: Stiinta si Cultura > Universul Cartilor
exergy33
Oricine isi poate aduce aportul smile.gif
Scopul topicului e acela de a descreti fruntile celor ce-au mai ramas la Han. Si daca tot am pomenit de Han, voi incepe cu o povestire din Hanul Ancutei de Mihail Sadoveanu.

Negustor Lipscan

În sfârşit venise acel mult dorit ceas, când puteam să mă pregătesc a asculta cu mare plăcere istorisirea prea cinstitului nostru comis Ioniţă de la Drăgăneşti; dar, prin negura serii, s-auziră strigăte şi zarvă pe drumul Sucevei. De la focurile noastre ne întoarserăm cu toţii capetele într-o singură parte. Şi cel dintâi, punând ulcica jos, se sculă în picioare chiar comisul.

— Ce să fie? ne întrebă el cu ascuţită nedumerire.

Noi nu ştiam ce putea să fie şi nu găsirăm vorbe de răspuns.

Comisul făcu doi paşi spre drum. Atunci se arătă din odaia ei şi Ancuţa, cu fanarul cel mare. Îl ţinea la înălţimea pieptului şi lumina îi rumenea obrazul, în această lucire trandafirie ochii îi păreau mai mari şi mai negri. Coborî cele două trepte, grăbi spre şleah; noi îi vedeam numai obrazul lunecând pe trupu-i de umbră.

— Trebuie să fie nişte cărăuşi, prietine Ioniţă, îşi dădu părerea căpitanul Isac. Când te-i întoarce la locul dumitale, să bagi de samă să nu-ţi răstorni vinul, care-i lucru bun, măcar că nu-i scump.

— Cărăuşi trebuie să fie, încuviinţă răzăşul.

Într-adevăr erau cărăuşi. Se auzeau voci groase care opreau boii: aho-aho! şi lumina fanarului, fulgerând asupra întunecimii, descoperi dintrodată cară cu covâltir răsărite ca din pământ. Oameni în alb se mişcau, apărând şi pierind. Cineva rosti cu voie-buiiă:

— Bună vremea, jupâneasă Ancuţa.

— Bine-aţi venit, răspunse hangiţa.

În vocea ei era un cântec dulce pe care i-l cunoşteam. Ridicând cu amândouă mânile fanarul deasupra capului, aplecă fruntea ca să-şi deosebească mai bine oaspeţii. Atunci apăru în lucirea făcliei de seu, mişcându-se spre gazdă, un bărbat bărbos cu «aciuia şi cu giubea. Barba-i era astâmpărată şi rotunjită de foarfece; râdea cu obraji plini şi bogaţi de creştin bine hrănit.

— Eu socot că-i un negustor, hotărî căpitanul Neculai Isac. Hangiţa îşi cunoscu muşteriul şi vocea ei crescu şi scăzu cu desmierdări:

— Chiar domnia ta eşti, jupâne Dămian? Atuncea mai ales eşti binevenit şi te poftesc subt acoperişul nostru. Porunceşte cărăuşilor să tragă peste podeţ şi să bage de samă să nu prăvale. Să intre sub şandramŕ, unde ştii că putem închide porţile ca la cetate, şi n-ai nici o grijă, chiar dacă ai avea aur în buccele.

— N-am aur, dragă jupâneasă Ancuţă, se apără negustorul râzând.

— Ştiu, jupâne Damian: trebuie să ai lucru mai scump; de-aceea să fii fără grijă. Pe lângă porţi, pe care le cunoşti, avem în popas la focul acesta lume bună care cearcă vinul nou. Am tăiat pui graşi şi-am scos azi din cuptor pâne proaspătă. Toate-or fi pe pofta inimii dumitale, mai ales ştiindu-te că eşti un om căruia îi plac tovărăşiile.

Răzăşul Ioniţă se amestecă, ridicând vocea:

—Apoi dacă-i asemenea om dumnealui, noi cu mare plăcere îi găsim loc între noi şi-l poftim cu dragoste la focul nostru.

— Domnia sa-i comisul Ioniţă de la Drăgăneşti, hurui Ancuţa ca o hulubiţă.

Iar negustorul se ploconi spre comis şi spre umbrele de la foc.

— Pentru mine are să fie mare cinste, grăi el, şi vă rog să mă socotiţi ca cel mai umilit rob al domniilor voastre. Mai întâi însă cată să-mi pun în rânduială marfa, să văd de hrana vitelor ş-a oamenilor; şi după aceea nimene n-a fi mai bucuros decât mine să guste după mâncare un pahar de vin nou. Căci după cum şi la carte scrie, vinul îndulceşte inima omului şi foloseşte mădularelor lui.

Comisul se întoarse la focul nostru şi ne zise cu bună credinţă:

— Mie-mi place negustorul acesta.

— Ai dreptate, cinstite comise, încuviinţă moş Leonte. Omul care vorbeşte şi râde în cea dintâi clipă când te-a văzut, nu are întru sine nici viclenie, nici ascunziş, şi mai ales, dacă Dumnezeu l-a lăsat să se nască în zodia Leului şi sub stăpânirea planetei Soarelui, apoi nu va găsi împotrivire nici ca să dobândească avere, nici să se bucure de cinste la cei mari. Lucrurile lui sunt vrednice şi spornice; şi măcar că va umbla semeţ şi va scârţâi din picioare, se va arăta pururea blajin şi cu prietinie...

— Să-l întrebăm atuncea, moş Leonte, în ce zodie s-a născut, hotărî cu veselie comisul.

— Dacă-i voia domniei tale astfel, să-l întrebăm, eu nu mă-mpotrivesc... se-nvoi zodierul.

Carăle şi cărăuşii treceau podeţul prin lucirea fanarului Ancuţei. Am numărat trei cară cu coviltire de scoarţă, mari şi grele, sunând plin. Ţăranii îndemnau boii: hăis-hăis! şi bicele de cânepă plesneau uşor. Trecură şi se mistuiră sub şandramaua neagră a hanului. O vreme mai auzirăm voci amestecate, jugurile căzând unul după altul, apoi viersul subţire şi vesel al hangiţei. După aceea veni spre noi negustorul, legănându-se, mare şi gros în antereu-i larg şi cu încălţările scârţâind.

— Vă poftesc la toţi sară bună şi bine v-am găsit... zise el.

— Mulţămim domniei tale, îi răspunse comisul. Te poftesc, prea cinstite jupâne Dămian.»

— Mă chiamă Dămian Cristişor, întregi negustorul, şi am dugheană Ia Ieşi, în uliţa mare.

— Tare bine. Aşa că te poftesc, prea cinstite jupâne Dămian, să şezi aicea lângă mine, pe butuc; şi la lumina focului să ne uităm noi la domnia ta şi domnia ta la noi, ca să ne cunoaştem mai bine. Acest prietin al meu bătrân şi înţelept, moş Leonte zodierul, spune, cinstite jupâne Dămian, că te-ai fi născut în zodia Leului şi noi am fi prea doritori să ştim dacă-i adevărat.

Negustorul clipi din ochi, ca şi cum îl săgeta lucirea focului, şi se uită în juru-i cu îndoială.

— Într-adevăr, aşa este, mărturisi el. Ziua naşterii mele a vrut Dumnezeu să fie 18 iulie.

— Şi eşti bun să ne mai spui domnia ta, dacă anul în care te-ai născut a fost sub stăpânirea soarelui?

— Nu pot s-ascund, aşa este, îngână uimindu-se cinstitul negustor; m-am născut în anul mântuirii 1814. Cum şi de unde aţi putut afla toate acestea?

—Ai cuvânt să te miri, prietine, zâmbi comisul, precum şi noi tare ne mai mirăm; căci fără să te cunoască, şi numai umbra văzându-ţi-o, moş Leonte a putut arăta adevărul. Şi ne-a spus un lucru şi mai mare: că ai să vii cătră noi scârţâind din încălţări, ceea ce mai întăi şi mai întăi s-a dovedit.

Văzându-ne pe toţi cu ochi crescuţi şi cu sprâncenele înălţate, moş Leonte s-a sculat de la locul său cu ulcica în mână.

— Cinstite comise, a zis el cu tărie; şi dumneata, jupâne Dămiene, dacă v-oi spune că numai Domnul Dumnezeu şi cartea pe care o am în taşcă mă luminează întru toate câte le spun, atunci mirarea domniilor voastre faţă de mine trebuie să fie mai mică. Căci pentru Dumnezeu şi pentru cartea aceasta înţeleaptă nimic nu poate fi ascuns... Eu, ca om, puteam greşi. Cartea mea nu greşeşte. Şi spunând cartea care-i înfăţişarea omului născut sub cutare semn şi cutare stăpânire, eu îl cunosc pe om după acea înfăţişare în care zodie şi sub care planetă l-a născut maica sa. Mai pot spune şi altele, deschizând cartea: despre căsnicie, despre avere şi cinste, despre sănătate şi anii vieţii, dar ştiinţa mea nu poate pătrunde pretutindeni. Şi dac-aş putea să-ţi spun, cinstite jupâne Dămian, că are să-ţi placă vinul şi tovărăşia noastră, nu ştiu dacă, întrebându-mă dumneata, aş fi în stare a-ţi răspunde că vii de la Liov ori de la Lipsca, cu marfă din ţara nemţască.

— Aduc marfă de la Lipsca... mărturisi cu supunere negustorul.

— Atunci îi bine. Să fii sănătos şi să-ţi deie Dumnezeu Sfântul câştig. Şi să bei cu noi ulcica de vin până la fund.

Punându-şi deoparte uimirea, jupân Dămian Cristişor închină ulcica şi se arătă vesel şi prietinos cătră noi toţi. Primi apoi de la Ancuţa un pui fript în talger de lut şi pită proaspătă şi n-a trebuit să treacă vreme multă ca să cunoaştem în acel negustor drumeţ, bun tovarăş şi prietin la treaba întru care ne găseam.

Când s-a potolit sub şopron orice mişcare şi cărăuşii învăliţi în cojoace se culcară între roţi sub cară, negustorul, ca şi cum ar fi grămădit grija în buzunările afunde ale giubelei, păru în toată floarea veseliei lui şi închină altă ulcică proaspătă căpitanului Neculai. Mai ales cătră mazâlul de la Bălăbăneşti părea el a şimţi mai multă dragoste.
exergy33
~ continuarea ~

— Dacă doreşti, căpitane Neculai, vorbi el, am să-ţi spun cum mi-au fost petrecerile mele prin ţări străine. Fiind de Cel de sus rânduit într-o cinstită breaslă ca aceea în care mă aflu, acuma câţiva ani am ajuns cu bine la o stare mulţămitoare şi la puţină avere. Atuncea am socotit că mi-a venit vremea să mă ridic şi mai sus cu puterile mele şi, precum au făcut alţi negustori bătrâni, m-am hotărât şi eu să mă duc la Lipsca. Până-ntr-acea vreme umblam la iarmaroace cumpărând marfă de la negustori nemţi şi jidovi. Dar am cugetat apoi că dobânda lor e mai bine s-o agonisesc eu. S-aşa am încercat, acu doi ani, un drum până la Liov. Şi umblând atunci cu folos, mi-am pus în gând acest an să merg mai departe: la Lipsca. Aşa că de Sântă-Măria cea mare m-am sculat şi-am dus patru lumânări frumoase de ceară curată Sfintei Paraschiva la Trei-Sfetite şi-am pus pe părintele Mardare să-mi cetească pentru drum, pentru primejdii, pentru boale şi-am şezut şi eu în genunchi sub sicriul sfintei rugând-o să m-ajute. Şi îmbrăţişând pe Grigoriţă, fratele meu mezin, şi lăsându-l în dugheană, m-am suit în căruţă şi-am apucat drumul Huşilor. Apoi de Ia Huşi am trecut Prutul şi mi-am arătat la stăpânirea rusească toate îndreptările. Iar la Tighina, pe Nistru, m-am întâlnit c-un negustor arman, de sub stăpânirea muscalilor, cu care am mai făcut eu afaceri. Sfătuindu-ne şi înţelegându-ne, am cumpărat noi, acolo la Tighina, cinci sute de batali: frumoasă şi bună marfă. Am plătit câte-o rublă bucata. Şi-ndată, fără întârziere, având cu noi patru oameni, am pornit pe jos acei batali, în sus, pe Nistru. Am trecut fără năcaz graniţa la nemţi şi-am dat la Cernăuţi. De-acolo la Liov. Şi-n Liov am pus marfa noastră în tren şi-n puţine zile am ajuns Ștraţburg şi-am vândut batalii c-un galbăn bucata - şi i-au luat alţi negustori, să-i ducă la un târg care se chiamă Pariz.

— Pe jos ori cu trenu? întrebă căpitanul Isac.

— Cu trenu, cinstite căpitane. Prin acele ţări, la Neamţ şi la Franţuz, oamenii umblă acuma cu trenu. Azi îs aici şi mâne cine ştie unde.

— Cum cu trenu? întrebă cineva cu voce groasă şi supărată. Mă întorsei şi văzui privind pe sub sprâncene pe ciobanul de la Rarău. Adevărat este că şi eu şi ceilalţi doream prea mult să cunoaştem ce fel de maşinărie e aceea despre care vorbeşte negustorul. Numai comisul şi căpitanul Isac păreau a şti despre ce-i vorba. Totuşi nu se împotriveau să asculte lămurirea pe care o aşteptam noi.

— Nu ştiţi ce-i trenu? întrebă râzând jupân Dămian.

— Ştim, rosti moale comisul.

— Eu nu ştiu! icni îndărătnic ciobanul Cine ştie ce ticăloşie nemţască a mai fi!

— Adevărată ticăloşie şi drăcie... râse cu voie-bună negustorul. Sunt un fel de căsuţe pe roate, şi roatele acestor căsuţe se îmbucă pe şine de fier. Şi-aşa, pe şinele acelea de fier, le trage cu uşurinţă o maşină, care fluieră şi pufneşte de-a mirare; şi umblă singură cu foc.

— Fără cai? întrebă moş Leonte.

— Fără.

— Asta n-oi mai crede-o eu! mormăi ciobanul. Iar moş Leonte îşi făcu cruce.

— De ce să nu credeţi? se amestecă împăciuitor comisul. Eu am mai auzit de asta şi trebuie să credem. De văzut însă n-am văzut.

— Ba eu am văzut, cum vă spun, stărui cu veselie negustorul. Maşina umblă singură cu foc şi trage după dânsa toate căsuţele. Apoi în acele căsuţe sunt ori oameni, ori mărfuri. Şi batalii de la Tighina i-am încărcat în acele căsuţe. Şi merg foarte bine, fără scuturătură şi fară năcaz; numaicât c-un huiet mare de trebuie să grăiască oamenii unii cu alţii tare, ca surzii

— Hm! - mormăi ciobanul ş-ai umblat dumneata în căruţa aceea cu foc?

— Am umblat; de ce să se mire omul de asta, când am văzut şi alte lucruri mai de mirare?

— Care lucruri de mirare?

— Apoi să vedeţi. Pe-acolo, prin ţara nemţască, târgurile-s toate alcătuite din case cu câte patru şi cinci rânduri.

— Adică din case una peste alta? Am mai auzit eu de asta şi n-am vrut să cred.

— Apoi de ce să nu crezi, dac-aşa-i acolo? Da' eu nu m-am mirat prea tare de asta, cât de alta. C-am văzut uliţi dintr-o singură bucată de piatră.

Noi ne privirăm în tăcere la aceste vorbe.

— Da. Ş-apoi ies nemţii, boieri şi cucoane, şi se plimbă pe marginea uliţii. Cucoanele au toate pălării, iar boierii toţi au ceasornic. Nu numai boierii, ci şi lucrătorii mai săraci.

— De ceasornice nu mă mir... Întrerupse moş Leonte; dar femeile cu pălării, drept să-ţi spun, mie nu-mi plac.

— Ei, ce să-i faci? îl mângâie comisul. Aşa-s pe-acolo năravurile oamenilor.

— Şi ce-ai mai văzut, cinstite jupâne Dămian?

— Apoi altceva n-am văzut nimica, fărădecât mare iarmaroc, acolo la Lipsca. Mare iarmaroc cât lumea asta, şi comedii, şi muzici, şi nemţăria pământului bând bere. Cine n-a gustat, oameni buni, asemenea băutură, să nu fie cu părere de rău. Căci e-un fel de leşie amară.

— Aşa? se veseli comisul. Şi ei nu ştiu ce-i vinul?

— Or fi ştiind; dar eu vin ca la noi n-am văzut şi i-am dus dorul.

— Aşa? şi de mâncat ce-ai mâncat? Eu socot, cinstite jupâne Dămian, că te-ai ferit şi de mâţă, şi de broască, şi de guzgan.

Ciobanul stupi cu putere într-o parte şi se şterse la gură cu amândouă mânicile tohoarcei.

— Nu m-am ferit aşa de tare, vorbi negustorul, căci n-am prea văzut aceste dihănii. Dar cartofe, sodom, şi carne fiartă de porc ori vacă.

— Carne fiartă? se miră căpitanul Isac.

— Da, carne fiartă. Şi bere de-aceea de care vă spun.

— Vra să zică, urmă mazâlul, pui în ţâglă n-ai văzut?

— Nu prea.

— Nici miel fript tâlhăreşte şi tăvălit în mojdei?

— Asta nu.

— Nici sarmale?

— Nici sarmale, nici borş. Nici crap la proţap.

— Doamne fereşte şi apără! se cruci moş Leonte.

— Apoi atuncea, urmă căpitanul Isac, dacă nu au toate acestea, nici nu-mi pasă! să rămâie cu trenul lor şi noi cu ţara Moldovei.

Fiind prea veseli cu toţii la asemenea cuvinte, am închinat ulcelele cătră giubeaua, cătră barba şi cătră obrazul bucălat al lui jupân Dămian Cristişor. Şi-au răcnit cu mare larmă, felurit, fiecare-n legea lui.

— Altfel, nemţii aceia au şi lucruri bune, urmă a tâlcui cu îngăduinţa negustorul. Mai întăi şi mai întăi la dânşii învăţătura-i la mare cinste.

— Iaca asta nu-i rău, întări comisul.

— În tot târgu, în tot satu, cinstite comise Ioniţă, în tot târgu, în tot satu - şcoală şi profesori. Şi toată lumea la carte.

—Atunci oile cine le păzeşte? mârâi ciobanul; iar noi iarăşi ne-am veselit.

— Toată lumea la carte, şi băieţi şi fete. Comisul se încruntă:

— Cum şi fete? Asta iar îi rânduială care trebuie să rămâie la dânşii.

Noi cu toţii am fost, se-nţelege, de părerea comisului. Şi iar am strigat, ca să s-audă până-n ţara nemţască.

Negustorul, fiind într-o cumpănă mai dreaptă decât a noastră, a zâmbit ş-a aşteptat să ne liniştim. Iar după ce ne-am liniştit, a urmat:

— Şi mai au acei nemţi, cinstite căpitane, lucru bun rânduială şi legea. Eu am cunoscut acolo un morar care s-a judecat pentr-un petic de moşioară cu împăratul. Şi dac-a avut dreptate, judecătorii i-au dat dreptate împotriva împăratului.

— Asta eu iar n-oi crede-o ca şi căruţa cu foc! a strigat din nou Constandin ciobanul.

— Ba eu cred şi-mi place asta, i-a întors răspuns răzăşul.

— Aşa că, prea cinstite comise, stând eu acolo trei săptămâni şi văzând multe, nici mie nu mi-a plăcut aflându-i iritici. Însă altfel cred tot în Domnul nostru Iisus Hristos.

— Atunci cum îs iritici?

— Îs iritici precum mi-a spus mie părintele Mardare de la Trei-Sfetite.

— Apoi atunci tot iritici-s şi n-am ce le face! se învoi comisul. Şi părându-ne tare rău pentru asemenea cusur al nemţilor, l-am lăsat pe negustor să-şi isprăvească istorisirea călătoriei lui.

— Şi-am umblat, zise el, la nemţi pe drumuri şi-n târguri, şi nime nu mi-a făcut, nici o sminteală, nici om de rând nici slujbaş împărătesc. Şi mi-am adus cu căruţa aceea de foc, cum zice omul ista care nu crede, marfa până la Liov. Iar la Liov am încărcat-o în şarabane nemţeşti. Şi la Suceava am schimbat-o în cară de-acestea din Cordun. Şi la Cornu-Luncii am intrat în ţara Moldovei, cu bucurie. Şi dând vamă cătră Domnie, vameşii m-au întrebat dacă nu le-am adus şi lor câte-un dar de la iriticii şi ticăloşii aceia de nemţi. Atuncea am vârât mâna în buzunarul din dreapta al giubelii şi-am scos pentru doi vameşi câte-un baider roş. Căci din vreme mă pregătisem pentru asemenea împrejurare, ca să nu-mi spintec boccelele. Bucurându-i astfel, m-au lăsat să trec; şi-am umblat cu linişte până în drept cu Boroaia. Ci acolo a ieşit din lunca Moldovei un călăreţ, frumos şi voinic om, şi mi-a făcut semn cu mâna, să stau. Am înţeles că, dacă nu stau, are să-mi facă semn cu pistoalele. Şi stând şi aşteptându-l s-a apropiat de carăle mele şi m-a întrebat cine sunt şi de unde vin şi ce fel de marfa duc. I-am spus toate, ca unui judeţ. Şi l-am întrebat şi eu cine-i.

Mi-a răspuns: Uită-te la mine. Eu îs hoţ şi slujesc la acest drum mare. Să-mi dai banii pe care-i ai asupra dumnitale.

— Om bun, îi zic eu, să-ţi dau marfa, căci alţi bani n-am. Ce-am mai avut am dat cărăuşilor şi până la locul meu mai am două zile de drum.

— Aşa? Atunci să-mi spui ce marfă ai.

— Apoi ce marfă să am? Am marfă de la Lipsca din ţara nemţască. Tot felul de horbote, şi mărgele, şi cercei, şi pânzeturi pentru nevoile femeieşti.

— Ce vrei dumneata să fac cu asemenea marfă? zise hoţul. N-ai găsit la acei păcătoşi altceva, potrivit pentru un voinic ca mine?

— Ba, dacă nu ţi-i cu supărare şi dacă ţi-a plăcea, m-am gândit şi la asta, om bun, îi spun eu. Poftim un baider roş de lână de la India, cum n-are nimeni în toată ţara şi care şade bine mai cu samă omului calare!

— Să văd! cere hoţul.

Eu îndată scot din buzunarul celalalt al giubelei, al treilea baider şi i-l întind. Când l-a văzut, mare bucurie pe acel voinic. L-a luat şi s-a dus mulţămindu-mi.

Bucuros de întâmplare, nimeresc în sat la Drăguşeni, tot deasupra Moldovei. Opresc carăle în popas şi pun pe oameni să facă un foc la botul boilor ş-o mămăligă în cujbă. Când scot eu brânza şi răstoarnă ei mămăliguţa, iaca se înfăţişează privighetorul şi-mi cere îndreptările, din porunca isprăvniciei.

Ce să vă spun? Eu am straşnice îndreptări şi mai ales o scrisoare de la nânaşul meu dumnealui aga Temistocle Bucşan. Scot şi-i arăt îndreptările şi-i vâr sub nas mai ales acea scrisoare.

Zice aşa în acea scrisoare:

«Din porunca măriei sale Vodă, dumneata ispravnic, ori privighetor, ori vameş, ori vornic de sat, orişicine ai fi, să nu cumva să cutezi a vătăma acestuia neguţător ci să-l laşi a merge cu pace la locul său. Aşa.»

Se chiorăşte acel privighetor la pecete şi la iscălitură şi cârneşte din nas.

Zice:

— Dumneata, jupâne, vii din ţara nemţască? Răspund:

— Da. Vin de la Lipsca.

— Şi ce fel de marfă aduci?

— Apoi ce fel de marfă? Tot felul de horbote, şi mărgele, şi cercei, şi pânzeturi, şi cituri, pentru trebuinţele femeieşti.

— Numai asta? zice el. Apoi ce poate face cu asemenea lucruri un holtei precum mă aflu eu?

— Nu poate face nimica, îi întorc eu cuvânt zâmbind. Dacă nu ţi-i cu supărare şi dacă ţi-a fi pe plac, cinstite privighetor, eu m-am gândit şi la o întâmplare ca aceasta. Şi am la mine, pe lângă toate fleacurile muiereşti, un baider roş de lână de la India, cum nu se mai află pe lumea asta mai frumos.

— Să văd, mă îndeamnă privighetorul.

Eu scot al patrulea baider şi i-l dau, şi el se duce fără să-mi mulţămească.

Asta este, fraţilor creştini, sfârşi cu voie-bună negustorul. Mi-am plătit dările şi vămile ş-acuma sunt slobod până-n târg la Ieşi. Acolo mai am o dare cătră Sfânta noastră Maică Paraschiva şi cătră părintele Mardare. Trebuie să caut şi la obrazul dumnealui nânaşului meu aga Bucşan. Şi pe urmă mă pot hodini în casa mea şi-n dugheana mea, aşteptând rodul trudelor mele şi anul când îmi va fi dat să-mi iau soţie, căci trebuie să aflaţi că încă sunt holtei.

Noi am făcut iar mare zvoană, grămădind ulcelele spre barba cinstitului negustor. Şi într-acea zvoană s-a-nfăţişat, părând spăriată, însă zâmbind în colţul gurii, Ancuţa. Într-un chersin aducea plăcinte cu poalele-n brâu. La care vedere noi şi mai tare ne-am bucurat şi ne-am burzuluit. Iar Dămian Cristişor Lipscanul, fiind înveselit aproape cât şi noi de vinul cel nou, s-a sculat, a vârât mâna stânga în buzunarul cel adânc al giubelii şi a scos la lumină o zgărdiţă de mărgele. Păşind lângă hangiţă, i-a aşezat-o sub guşă şi i-a încheiat-o la ceafă. Apoi, făcând un pas îndărăt, a privit-o cu uimire.

— Jupâneasă Ancuţa, a zis el, iată aici mărturia tuturor oaspeţilor tăi. Să spuie toţi dacă au văzut vreodată zgărdiţă mai minunată la o muiere mai frumoasă!

Apucând-o de după cap, a sărutat-o pe amândoi obrajii. Iar Ancuţa, lepădând chersinul, i s-a răsucit pe dedesubtul braţelor ş-a scăpat în fugă spre han.
exergy33
Anton Cehov

DIN TEMELE DE VACANŢĂ ALE ELEVEI DE PENSION NADENKA N.

La limba rusă

a) Cinci exemple de „Alcătuire de fraze"

1) „De curînd Rusia a dus război cu Străinătatea, cu care ocazie au fost omorîţi mulţi turci."

2) „Calea ferată şuieră, transportă oameni şi este făcută din fier şi materiale."

3) „Carnea de vită se face din boi şi vaci, iar carnea de oaie din mioriţe şi berbecuţi."

4) „Tata a fost omis la înaintarea în serviciu şi nu i s-a dat decoraţie, iar el s-a supărat şi a demisionat din motive familiale."

5) „Prietena mea Dunia Peşcmoreperehodeaşconskaia îmi este nespus de dragă, pentru că este sîrguincioasă şi atentă în timpul lecţiilor şi ştie să-l maimuţărească pe husarul Nikolai Spiridonîci."

b) Exemple de „Acord gramatical"

1) „În postul cel mare, preoţii şi diaconii nu vor să-i cunune pe tinerii căsătoriţi."

2) „Mujicii trăiesc la ţară iarna şi vara, bat caii, dar sînt groaz­nic de murdari, fiindcă sînt mânjiţi cu catran şi nu angajează fete în casă şi rîndaşi."

3) „Părinţii îşi mărită fetele cu militari care au avere şi casă proprie."

4) „Băicţaşule, respectă-ţi tatăl şi mama, şi pentru aceasta te vei face frumuşel şi vei fi drag tuturor oamenilor de pe pămînt."

5) „Nici n-a avut timpul să scoată un geamăt, şi ursul l-a şi înhăţat."


c) Compunere

„Cum mi-am petrecut vacanţa de vară?

Cum am trecut examenele, am plecat de îndată cu mama, cu mobila şi cu fratele meu Ioan, elev în clasa a treia de liceu, în vile­giatură. S-au adunat la noi: Katia Kuzevici cu mama şi tata, Zina, micul Egoruşka, Nataşa şi multe alte prietene de-ale mele, care s-au plimbat cu mine şi am brodat la aer curat. Au fost mulţi bărbaţi, dar noi, fetele, ne-am ţinut la o parte şi nu le-am dat nici o atenţie. Am citit multe cărţi şi printre altele pe Meşecrski, Maikov, Dumas, Livanov, Turgheniev şi Lomonosov. Natura era o splendoare. Copacii tineri creşteau foarte strîns, nici un topor nu se atinsese încă de trunchiurile lor zvelte; umbra, nu prea deasă, dar aproape neîntreruptă, era aruncată de frunzele mici pe iarba fragedă şi subţire, împestriţată cu capetele aurii ale gălbenelelor, cu punctele albe ale clopoţeilor şi cu cruciuliţele zmeurii ale garoa­felor de cîmp, (inspirat din Linişie de Turgheniev). Soarele cînd răsărea, cînd apunea. Pe locul unde se revărsau zorile, zbura un stol de păsări. Undeva, un păstor îşi păştea turmele şi nişte nori pluteau ceva mai jos de cer. Grozav îmi place natura. Tatăl meu a fost îngrijorat toată vara: nemernica de bancă a vrut să vîndă fără nici im motiv casa noastră, iar mama îl urmărea tot timpul pe tata şi se temea să nu-şi pună capăt zilelor. Dacă am petrecut totuşi bne vacanţa de vară, este fiindcă m-am ocupat de ştiinţă gi m-am purtat frumos.
Sfîrşit."

Aritmetică

Problemă. Trei negustori au vărsat pentru o întreprindere comercială un capital, care peste un an, le-a dat un cîştig de 8.000 de ruble. Se întreabă: cît a primit fiecare din ei, dacă primul a vărsat 35.000, al doilea 50.000, iar al treilea 70.000?

Soluţiune. Pentru a dezlega această problemă, trebuie mai întîi să aflăm care din ei a vărsat cel mai mult şi pentru aceasta trebuie să scădem toate trei cifrele una dintr-alta şi vom obţine, prin ur­mare, că cel de al treilea negustor a vărsat mai mult ca toţi, fiindcă a vărsat nu 35.000, şi nici 50.000, ci 70.000.
Bine, Acum să aflăm cît a primit fiecare din ei şi pentru aceasta să împărţim 8.000 în trei părţi, astfel ca partea cea mai mare să revină celui de al treilea. împărţim: 3 în opt merge de 2 ori. 3x2=6. Bine. Să. scădem 6 din opt şi obţinem 2. Punem un zero. Scădem 18 din 20 şi obţinem încă o dată 2. Punem un zero şi aşa mai departe pînă la sfîrşit. Reiese că cbţinem 2,666 şi 2/3, care este ceea ce trebuie dovedit, adică fiecare negustor a primit 2,666 şi 2/3 ruble, iar al treilea, probabil, ceva mai mult.
wub.gif
The Dude
rofl.gif rofl.gif rofl.gif
The Dude
Bacalaureat 2013



* Inima este cel mai important organ genital al omului.
*Cu ajutorul cainelui Vitoria Lipan si-a gasit foarte repede zacamintele sotului
*In 1877 trupelor rusesti li s-a permis sa traverseze teritoriul Romaniei, impreuna cu tancuri si avioane, iar romanii le-au dat mancare si cazare contracost.
*Drumetii veneau la Hanul Ancutei pentru a minca si a bea vin din ulcicile noi ca alea vechi erau sparte!
*Un profesor intreaba o eleva:cine a scris poezia "Luceafarul" [] .... ea spune Tudor Arghezi.
*Scoala Ardeleana nu a avut propriu-zis sediu, din lipsa de fonduri austro-ungare.
*Alexandru Lapusneanu s-a tinut de cuvint atunci cind a spus: "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu!" Dovada ca azi cel mai intilnit nume este Popescu.
* Poezia "Sburatorul" de Ion Has Radulescu este un omagiu adus aviatorilor romani.
*Mircea cel Batrin a fost inmormintat la Cozia impreuna cu umbra sa
*Dintre cele cinci scrisori trimise de Eminescu, prima este considerata a treia.. In "Scrisoarea a treia" se desfasoara batalia de la Rovinari.
*Mircea cel Mare, care prima data a fost batrin, sta la un discurs cu Baiazid. Acesta il primeste politicos, dar cu obraznicie si-l face in tot felul, ca pe o albie de porci. Cind Baiazid il intreaba arogant "Tu esti Mircea?", domnitorul roman nu se pierde cu firea si ii raspunde la fix: "Da-mparate! " Pina la urma Mircea cel Mare,desi batrin il va ingenunchia pe trufasul otoman cu citeva proverbe si zicatori bine plasate. Imparati cu care lumea nu putea sa se mai impace au venit si la noi in Romania si au cerut pamint si de baut, dar cum venira s-a lamurit cu cine are de-a face si s-a dus de-a berbeleacul cu pleava pulberata, c-au ramas doar citeva de bucati de eniceri si spahii fugind, dintre care este amintita "inspre Dunare, o mina."
*La a-2-a parte a subiectul cerinta este compunerea unei scrisori catre o persoana imaginara pe nume Paula.Un elev raspunde(in scris):"Eu nu mai scriu scrisori pt k am internet... si pe Paula nici nu o cunosc!"
*Mihai Eminescu si-a intitulat poezia "Din valurile vremii..." vrand sa sugereze vremea si apoi nu a mai continuat titlul din nu stiu din ce motiv s-a razgandit si a inceput strofa I...
*Manole a pus-o pe Ana la zid si a inceput sa o lucreze.
*Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a fost scrisa, din motive tehnice. In balada "Miorita" este vorba de trei ciobani care comploteaza impreuna sa-l omoare pe unul dintre ei. Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diverse categorii de fluiere.
*Multimile de boieri exploatatori isi tineau banii numerar in pungi. Haiducii ii atacau si ii usurau de bani in toate baladele.
*Balada e o specie a liricii populare inventata de Ciprian Porumbescu.
*Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.
*Calin tine de mîna mireasa care are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mîna pe dragostea flacaului.
*Poetul îsi asteapta iubita ca împreuna sa cutremure o barca.
*Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.
*Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.
*În romanul "Rascoala" personajul principal este poporul si marea masa a taranilor.
*Dimitrie Cantemir a avut un rol însemnat în viata sa.*
*Nechifor Lipan statea " pe spate cu fatza in jos"..

*Profa: In ce tip se incadra **Otilia Marculescu? Eleva: In tipul ingerului a fetei blonde.. Profa: Asta ai citit tu intr-o carte? Eleva: Asta am spus-o eu din proprie initiativa

*Haiducii din doine, balade si idile erau liberi si fericiti ca pasarile, animalele si pestii care zburda prin codri. De cum venea primavara, haiducii cei harnici plecau in padure. Acolo ei cintau suflind din frunza si lasindu-i pe boieri cu buza umflata.
*Latina clasica este o limba moarta, care nu se poate vorbi decit in scris. Dupa caderea Imperiului roman, o parte din latina clasica defuncta a devenit bulgara. Limba romana are la baza latina bulgara, amestecata cu elemente de daca si o groaza de cuvinte slabe. In secolul al XV-lea, limba vorbita de popor era considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.
*De ce se numeste nuvela "La tiganci"? Raspuns : Localitate in care se petrece actiunea este La tiganci.

*Profesorul : "Ce stil functional are acest text?" Elevul: " Stilul articol" Prof: Cum moare Dinu Paturica? Elev:? Prof: A murit intr-un mod simbolic? Elev:? Prof(NERVOS) : Haide, mai,baiatule, cum a murit? Elev(SPERIAT) : L-A CALCAT CARUTA!!!!

*Nichita Stanescu este un poet* care se mira de orice. El se mira si de faptul ca oamenii aud si au urechi. Pai de ce? El n-a avut urechi? A vazut el vreun om fara urechi? Ma rog, da se zice ca asa* *este in poezie, sa te miri de toate si sa le pui pe toate unele subt altele, in rânduri scurte, csa se vada ca sunt versuri.
*Basmul este o poveste mai lunga, poate fi chiar cât o carte groasa, si are atâtea personaje ca nu le mai tii numarul dar trebuie sa fii atent la fabula ca te intâlnesti cu ea si in final.
*Basmul studiat de noi este Harap Alb si este un basm cult pentru ca este scris de un om cult, Eminescu. Atunci cand cel care scrie basmul este incult si basmul este incult, adica opus basmului cult, dar amândoua basmele sunt frumoase, numai ca unul este scris intr-un fel si celalalt in alt fel.
*În cunoscuta baladă Miorita, sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, si un cioban care sochează prin prostia lui.
*Toma Alimos era viteaz pentru că cu o mână conducea calul,cu o mână îsi tinea matele si cu o mână se bătea cu Manea.
*Inima este împărtită în două atricule si două testicule.
*Zoe si Tipătescu se iubeau pe la spate.
* Împăratul avea o grădină si în fund un măr.
*Moromete făcea pârtie pe salcâm ca să se dea cu sania.
*Eminescu este trist pentru că nu a reusit să facă nimic în viata lui.
The Dude

Tuturor elevilor care au raspuns ca mai jos, li s-a dat nota 4, desi ar fi meritat 10...





Raspundeti la urmatoarele intrebari:

1. In ce batalie a murit Alexandru Macedon?
- In ultima sa batalie.

2. Unde a fost semnata Declaratia de Independenta?
- In josul paginii.

3. Care este cauza principala a divortului?
- Casatoria.

4. Ce nu se poate manca la micul dejun?
- Pranzul si cina.

5. Cu ce se aseamana o jumatate de mar?
- Cu cealalta jumatate.

6. Cum poate un om sa reziste opt zile, fara sa doarma.
- Foarte simplu - doarme noptile.

7. Cum se poate ridica un elefant, cu o singura mana?
- Nu veti gasi nicaieri un elefant cu o singura mana.

8. Daca ai avea trei portocale si patru mere intr-o mana
si patru portocale si trei mere in cealalta mana, ce ar insemna ca ai?
- Niste maini foarte mari.

9. Daca la opt oameni le-au fost necesare 8 ore ca sa cladeasca un zid,
cat timp le-ar trebui la patru oameni sa faca acelasi lucru?
- Nici un pic de timp - zidul a fost deja facut.

10. Cum poti arunca un ou pe o pardoseala de beton, fara sa crape?
- Pardoseala de beton e greu de crapat.

The Dude
SOȚUL IDEAL

Într-un sat, o vacă grasă,
Cum sunt vacile tâmpite,
Dar frumoasă şi lăptoasă,
S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,
Au venit cu tot belşugul,
Toţi voiau să se însoare,
Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca, însă ,ca o fată,
Cu avere şi trusou,
Îi respinge îngâmfată :
„Cum să mă mărit c-un bou?”

”E un cal prin curţi vecine,
Care pătimaş mă strânge,
El e genul meu, tip bine,
Armăsar sadea, pur- sânge!”

Vaca, tot făcându-i curte,
Îşi atinse idealul,
După tratative scurte,
S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”
Comenta în pom o cioară,
„El – aristocrat de rasă.
Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând , ce tragedie !
Vaca se certă cu calul,
Pân’departe-n deal la vie,
S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,
Vaca-n fiecare noapte,
Se plimba făcând pe vampa,
Cu ispitele-i de lapte.

Ba , mai mult, se întâmplase,
Ca jucând pe îndrăgostita,
Calul, furios, îi trase ,
Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,
Vaca prinse a pricepe,
Cum că soţul ei mai are,
Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,
Îl dau dracului de cal.
Şi-ntr-o seară părăsise,
Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă,uscată ,
De necazuri şi nevoi,
Vaca noastră, resemnată,
Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,
Vaca multe a-nvăţat.
Primul bou ieşit în cale,
Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,
Că s-a dus prin văi ecoul,
„Ce pereche potrivită !
Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă , el ascultă.
El cu munca , ea tapaj.
Este, fără vorbă multă,
Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca ( ne şopteşte,
un măgar) , c-aşa-i măgarul,
Prin păduri mai zăboveşte,
Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,
Măgăria ce ne-o spune.
Totul e , că-n căsnicie,
Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,
Chiar şi grajdul să-l răstoarne.
Boul nu-i decât bărbatul.
Ca dovadă, poartă coarne !

Şi aşa, trec ani şi ani,
Şi precum am prins de ştire,
Au făcut şi trei juncani,
Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea , de faţă ,
Nu e nici un lucru nou,
Pentru orişicare vacă,
Soţul ideal e-un BOU …
The Dude
Internetul …Bata-l vina !

Va spun un lucru strict secret
M-am abonat la internet
In prima zi de stat pe chat
9 gagici am agatat

Si le-am chemat la 7 fix
La barul din cartierul X
Cand le-am zarit pe toate 9
Doamne, credeam c-am nimerit la ZOO

Prima-i bruneta cu par drept
Pe maini, pe fatza si pe piept
Si m-a privit zimbind usor
Trantita intr-un carucior

A doua insa m-a uimit
Cu nasul ei cel ascutit
Putea sa taie castraveti
Dintr-un judetz in alt judetz

A treia mi-a rinjit cuminte
Cu gura fara nici un dinte
C-un jet de stropi s-a prezentat :
“Salut, sunt Silvia Scarlat”

A patra tipa cred c-avea
Vreo 4 tone si ceva
Din fusta-i stramta de nailon
Faceai trei huse la camion

Pe-a cincea n-o vedeam de loc
Doua grisine-n virf c-un smoc
Spre mine cand s-a indreptat
De la efort a lesinat

A sasea-i buna, ma incita
Insa de-a saptea e lipita
Vai ce mirifice fapturi
Trei maini, un ochi si doua guri

A opta arata beton
Proptita-n carja si-n baston
La 83 de ani si-un pic
Mi-a zis c-ar vrea sa-i fiu gagic

A noua tipa, dragii mei,
Te dizolvai in ochii ei
“Eu sunt Marina” mi-a soptit
O noapte-ntreaga ne-am iubit

Acuma daca vreti sa stiti
De ce am ochii obositi
Si merg mai cracanat putin
Marina mea era… Marin!
The Dude
Balada fetelor de alta data


Multe s-au schimbat cu timpul. Unele doar “in mai prost”,
Chiar şi fetele sunt altfel, nu mai sunt deloc ce-au fost.
Inainte erau tandre, mai cuminţi, mergeau la şcoală
Acum au ca singur scop, să bage bărbaţii-n boală
In trecut te-ar fi iubit de veneai c-o floare-n dar,
Astăzi nu au timp de flori, stau prin mall sau la solar.
Dădeai gata orice fată c-o cutie de bomboane,
Acum unele iţi cer să le pui chiar silicoane.

In trecut ieşeau prin parcuri, la plimbare, dar acu’,
Ele nu mai vor pe bancă, ci pe boxe in Bamboo.
Te rugai intens de vre-una ca s-o plimbi prin parc in noapte
Acum vin şi câte zece, dacă au ai tăi Q7.

In trecut de te plăcea, iţi scria destul de des
Bileţele de amor, nu-ţi lăsa “offline” pe mess.
Nu aveai poze cu ea, o puteai vedea doar “live”.
Acum poţi s-o studiezi şi pe “Facebook” şi “Hi5″

Atunci de-o scoteai la film, aşteptaţi la braţ troleul
Azi stă la telenovele dacă n-o scoţi cu BMW-ul.
Seara, la prima-ntalnire, i-arătai ceru-nstelat
Acum ii arăţi tavanul, că deja ai dus-o-n pat.

Pe-atunci nu ştia ce-i “shopping”, nu işi lua haine din mall
N-avea firme preferate… se ducea la croitor.
Atunci nu aveam mobile, aşteptai in frig o fată.
Acum ii dai SMS :”Am ajuns. Cobori odată?!?”

Ce frumos era-n trecut, când vorbeam de viitor
La un suc la o terasă, nu direct in dormitor.
Ne doream c-acele vremuri să nu treacă niciodată,
Unde sunt?, unde s-au dus?… fetele de altădată
The Dude


Ghita n'am chiloti pe sub fustita las'o naibi d portitza ne vdm la gradinitza
-Ma numesc GHITZA si jur q mana pe coitza k maine la gradinitza am sa f*t orice fetitza si knd am sa ma fak mai mare si p doamna educatoare
The Dude


Afara-i frig si e-nnorat
Si-n soba arde mama,
De lustra tata-i spânzurat,
Iar eu ma tai cu lama...

Pe jos stau fratii mei întinsi,
Sunt morti de-o saptamâna,
În putrefactie au intrat,
Dar nimeni nu-i aduna!

Ascuns e frati-miu-n dulap,
Nu-i pasa de nimica,
Are-un topor înfipt în cap
Sa-i tina cipilica.

Lungit e mosu' Mihu-n pod
Cu un cutit în spate,
L-am urmarit de la parter
Pe viata si pe moarte.

Iar sora mea, cu ochiu' scos,
Se zbate într-o lada,
Mai e un frate-ntins pe jos,
Si-n spate are-o barda.

Iar unchiu-miu e-n dormitor,
Pitit într-o valiza,
Legat cu doua fire lungi
Ce duc direct la priza.

Si-n frigider e congelat
În pungi de-un kil bunicu',
Dar eu sunt mic, nu stiu nimic,
De-abia îmi tai buricu'.

Bunica-i lânga aragaz,
Cu un furtun în gura,
Si-n jurul ei miroase-a gaz,
Si nu a prajitura.

Unchiu' Matei sta în extaz,
Cu ochii la cornisa,
Cu un picior în aragaz,
Si degetele-n priza...

The Dude
Tuica de Pitesti balaie,
Ce te mangaie la ... limba
Dispozitia iti schimba

Branza buna de Trapista
Scoasa chiar acum din ... lada
Cine vrea, poate sa vada!

Sunca alba ca si-o coala,
Cum mananci, cum ti se ... pare
C-ai pofta de mancare!

Mici facuti cu ardei iute
Cand mananci iti vine-a ... spune,
Doamne, ce bucate bune!

Fripturica de boboci
Cu garnitura de ... varza
La stomac sa nu te arda!

Mere, pere, cozonaci
Sa mananci pana te ... culci
De atatea fructe dulci!

Tort cu nuca cat caciula
Care scoala-n sus si ... masa
Daca nu intreaga casa!

Cui meniul n-a placut,
Apai, mama lui sa-i ... faca
Alt meniu care sa-i placa!

The Dude
Poezie Contemporana

'ntr-o balta neagra,
Patru ochi luceste.
Ce sa fie oare?
Cred ca e doi peste.

...

Pe un camp cu viorele
Crestea numai ghiocei.
Si-a venit mandrele mele
Si le-a cules ei pe toti.

....

Creste iarba, iarba deasa
Perpendicular pe casa
Vine calul si o paste
Alta iarba se dezvolta

....

Tara mea cu rauri multe
Si cu frunze si cu flori
Ai in tine-o populatie
De mai multi locuitori

....

Si din bolovani cu apa
S-au format inspre apus
Muntii tai de incretire
Orientati cu varfu-n sus

....

Trece lebedele-n zare.
Eu ma uit, ele dispare...
Trece lebada pe ape..
Da tiganu e p'aproape.

...

Pasarile ciripea,
N-avea treaba,
Se distra!

The Dude
Dilema

(de George Toparceanu, nepublicata)

Ati vazut prea bine ca la consultatii
Doctorii te-ntreaba despre emanatii.
Vor sa stie totul: abundenta, faze,
Unii le zic “vanturi”, altii le zic “gaze”.
Dar sa nu va mire daca medicina
Studiaza astazi foarte mult “basina”.
Fiindca, biologic, pentru toti e clar,
A basi e un lucru foarte necesar.
Toata lumea bese, asta-o axioma
Nu intereseaza sunet sau aroma.
In privinta asta toti suntem la fel
Floarea nobilimii, preoti, printi, printese,
Papa de la Roma bese si iar bese.
Ins-o chestiune trebuie-nteleasa
Fiecare bese dar la el acasa!
Fara martori merge, tare sau incet,
Nimeni nu-ti dicteaza sa te besi discret
Vrei rafale scurte sau prelungi sa sune
Treaba ta, esti liber, poti sa faci si spume!
Si chiar daca nimeni nu-ti sta imprejur,
Poti sa besi in lege, pana pici in fund.
Eticheta cere, insa, sa fii pudic
Bunul simt pretinde sa nu besi in public.
Ce-ar fi, bunaoara, s-auzi pe cutare
C-a basit in public doamna nu-stiu-care
Sau ca domnisoara, profesoara X,
S-a basit in clasa, ieri la 9 fix?
Cum ar fi privite, sau calificate,
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede fiinte gratioase?
Ar fi socotite niste basinoase.
Dar ma-ntorc acuma iar la medicina
Sa-ti risti sanatatea pentru o basina?
Sa n-o lasi sa iasa daca esti in public,
Fiindca eticheta cere sa fii pudic?
In privinta asta sunt pareri mai multe,
Cine-ar sta pe toate sa le mai asculte?
Astfel, dupa unii poti sa besi oricat
Dar sa stii la vreme sa le strangi de gat.
Poti sa fii acelasi om cu demnitate
De le dai tacut drumu-n libertate
Asta-I o parere, una dintr-o mie
Dar morala spune ca-i ipocrizie
Ce deosebire intre om si cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Cand te-arati in lume demn, gras si frumos
Si-n realitate esti un basinos?
Cati nu sunt din astia care bas de zor,
Parca stii vreodata ce-i la curul lor?
Dar ramane lege ca e indecent
Sa slobozi la gaze pe esapament.
Fie, cu morala nu te poti certa
Dar mai vine gazul fara voia ta.
Suiera si geme, cu prelung ecou
Iar tu ai nesansa sa fii la birou.
The Dude
Urare elevilor


Cine iubeste si lasa,
Cineva sa-i dea pedeapsa.
Mate pana nu mai poate,
In fizica sa inoate.
Sa-l prinda la copiat,
Sa aiba orar incarcat,
Fara disco, fara bar,
Fara chiuluri din orar.
Nimeni sa nu-l mai fileze,
Nimeni sa nu-l viziteze,
Nimeni la chef sa nu-l cheme.
Sa vedem... mai face scheme?


Urare profilor

Cine pune patru-n teza
Sa ajunga cu proteza.
Cine pune absente si lasa
Corigenti in mare masa,
Dumnezeu sa-i dea pedeapsa.
Nimic bine sa nu-i mearga,
Tot din cap sa i se stearga,
Sa aiba salariu mic
Fericire nici un pic.
Elevii sa nu-l asculte,
Sa chiuleasca si sa cante,
Sa-l dea afara din liceu,
Fara somaj sau drept de leu.
Inapoi sa nu-l mai cheme
Sa vedem... mai face scheme?
The Dude
Doua fete si-una sluta
Au plecat ca sa se... plimbe
Aerul sa si-l mai schimbe

Fraierul sa si-l mai schimbe

Dupa ce facura un tur
Le-a intrat o teapa'n...glezna
Fiinca afara era bezna.

Aia sluta, sus pe sura
A vazut un om in negru
Ce tinea in mana...o sita..
de-a ramas fata traznita

Alea doua jos in casa
Le-a veni un chef de... peste
Cum le place la neveste.


Fata mamii cea fudula
Care sta in cap de... masa
Consuma mancare-aleasa

Crapa frate ardei iute
De mananci iti vine-a... spune
Ah, ce mai bucate bune!

Sarmalute cu mercur
Sa consumi sa dai din... coate
De atata bunatate.

Mandro, daca esti satula
Si de mine, si de... casa
Ia-ti bagajul si ma lasa

Du-te'n lume,
fa un tur
poate capeti drept in...suflet,
nevoia ta de mai bine,
care nu stie de mine...


exergy33
Ce se intalneste cel mai adesea in romane, nuvele etc.

~ Anton Cehov ~


Un conte, o contesă cu urme de îndepărtată frumuseţe, un baron - vecin de moşie, un scriitor liberal, un nobil scăpătat, un muzician străin, slugi îndobitocite, dădace şi guvernante toante, un administrator de moşie neamţ, un esquire şi un moştenitor din America.

Chipuri urîte, dar simpatice şi atrăgătoare. Un erou, gata să-şi arate la prima ocazie puterea pumnilor şi care o scapă de la moarte pe eroină, al cărei cal a luat-o razna.

Înaltul cerului, depărtarea nesfîrşită, de necuprins... de neînţeles, într-un cuvînt: natura!!!

Prieteni blonzi şi duşmani cu părul roşcat.

Un unchi bogat, liberal sau conservator, după împrejurări. Pentru eroul principal, moartea unchiului este mai de folos decît sfaturile lui.

O mătuşă la Tanibov.

Un doctor cu faţa îngrijorată, care te lasă să bănuiesti că e vorba de o criză; adesea doctorul poartă baston cu măciulie şi e chel. Şi unde-i doctor, acolo-i şi reumatism căpătat din muncă cinstită, migrene, encefalită şi, bineînţeles, îngrijirile date unui rănit în duel şi sfatul nelipsit de a merge la o staţiune de ape minerale.

Un servitor care slujeşte de mult în familie şi e gata să facă orice pentru stăpînii săi actuali, chiar şi sa se arunce în foc. Deosebit de spiritual.

Un cîine, care doar că nu vorbeşte, un papagal şi o privighetoare.
O vilă în împrejurimile Moscovei şi o moşie ipotecată în sudul ţării.
Electricitatea, al cărei rost în roman este de cele mai multe ori cu totul de neînţeles.

O servietă din piele rusească, porţelanuri chinezeşti, o şa englezească, un revolver căruia nu i se întîmplă să ia foc, o decoraţie la butonieră, ananas, şampanie, trufe şi stridii.

O întâmplătoare tragere cu urechea la uşă, care prilejuieşte descoperiri senzaţionale.

O armată nenumărată de interjecţii şi o seamă de încercări de a folosi, la locul lui, un termen tehnic.
Aluzii mărunte la împrejurări considerabile.
Foarte des lipsa, unui sfîrşit.

Cele şapte păcate capitale la început şi o nuntă la sfîrşit.

Sfîrşit.
The Dude
Doua mushte mititele mancau carne cu pilaf
Se scobeau printre masele cu doi stalpi de telegraf
__________________________________________

Pe`o carare lunga-scurta
Un om se ducea venind.
N`avea cap, n`avea nici gura
Si mergea singur vorbind ..

__________________________________________

La lumina orbitoare,
A unui felinar stins
Un poet citea`n picioare
Dar era pe burta`ntins ..

__________________________________________

Intr`o noapte`ntunecoasa
Soarele lucea pe cer..
Iara eu cu barca`n casa
Ma plimbam ca un boier

Asta vara la Craciun
M-am suit intr`un alun
Si-am mancat atatea mere
De m-am saturat de pere..

__________________________________________
Doua mushte de hartie
Cu nasu` de cashcaval
Jucau sarba pe`o franghie
Si mancau carne de cal
Accident: cade musca pe ciment.
Te bate !...musca la karate..

The Dude
Lucea bolidul




01. A fost odată ca-n poveşti
A fost ca niciodată,
O ploaie de bolizi imenşi
De minus şapte, parcă...


02. Dar era unul dintre ei
De minus cinşpe, vere,
Mai mare decât soarele
Sau luna între stele ...



03. Din umbra mândrului apus
Vali acum se-ndreapta
La observaţii, unde sus,
Andromeda aşteaptă.


04. Privea în zare, cum pe cer
Răsare şi străluce
Bolid de minus douăzeci
În timp ce-şi făcea cruce.


05. Îl vede azi, îl vede mâni
Şi i se pune pata:
Să facă-n vreo trei săptămâni
Rapoarte cu lopata.


06. Vroia să dea fotografii
Experţilor, la NASA,
Că s-au uitat după o zi
Şi rataseră faza...


07. Şi cât de viu s-aprindea el
În orişicare seară...
Vali privea mereu spre cer
Sperând să mai apară.


*
* *

08. Şi pas cu pas în urma lui
Aluneca-n câmpie
Acel bolid cum altul nu-i
Şi nici n-o să mai fie.


09. Iar când pe sac se-ntindea drept
Vali, ca să se culce,
Bolidu-i închidea încet
Şi tandru, geana dulce...


10. Tot stând aşa în luminiş
Parc-a intrat în transă:
Stătea acum cu ochii-închişi
Şi cu faţa întoarsă.


11. Deodat' se-aude un surâs -
Pân' atunci sforăise -
Îi apăreau acum bolizi,
Pesemne, şi în vise...


12. Vali vorbea cu ei prin somn
Vorbea chiar şi în versuri,
Ca-n poezia unui domn:
Mai exact - Eminescu...


13. "Cobori în jos, bolid imens,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n obiectiv intens
Şi filtru-i luminează!


13 bis. Expun aici de ore-ntregi
S-arăt la toată lumea
Că eşti de minus douăzeci
Şi nu vorbesc aiurea."


14. El, asculta tremurător,
Se aprindea mai palid
Şi s-arunca fulgerător
În obiectiv la Vali.


15. Şi-n locul unde-ateriza
Sub lumina celestă,
Din întuneric apărea
O mică-extraterestră...


16. Uşor prin aer ea plutea,
Sub raze de neoane
Şi-n mână, un obiect ţinea,
Ciudat, plin de butoane...


17. Părea o mică fată emo,
Cu păr de aur moale
Doar că avea cam verde tenu'
Şi faţa-un pic cam mare.


18. Iar umbra feţei străvezii
Era albă ca varul:
O zombiţă cu ochii vii
Ce scânteie ca jarul.


19. "Din galaxia mea venii
Ca să-ţi urmez chemarea,
De peste ani lumină, mii,
Să îţi alin frustrarea.


20. Ca, lângă dealul tău să vin,
Să mă priveşti de-aproape,
Am traversat, doar într-o zi,
O-ntreagă-eternitate...


21. O, vin' cu min', odorul meu,
Să părăsim Pământul,
În constelaţia Perseu,
Iar tu să-mi fii iubitul...


22. Chiar în norii lui Magellan
Te-oi duce veacuri multe
Şi-atunci aproape-orice marţian
De tine o s-asculte."


23. "O, eşti frumoasă, cum ar fi
Un înger, când se-arată -
Dar am nevastă şi copii
Şi nu pot să-i las baltă...


24. Ciudată-n vorbă şi la port,
Din alte constelaţii,
Căci tu eşti vie, eu sunt mort...
De somn... La observaţii..."


*
* *


25. Trecu o zi, trecură zeci
Şi iarăşi noaptea vine
Bolid de minus douăzeci
Cu razele-i senine...


26. Vali-ncerca acum prin somn
Aminte să-şi aducă
De poezia-acelui domn
Din nou ca să o zică.


27. "Cobori în jos, bolid imens,
În urma-ţi lăsând urmă,
Pătrunde-n obiectiv intens,
Durerea mea o curmă..."


28. El coborî când auzi,
Şi-n locul unde piere
Pentru o clipă se zări
O gaură de vierme...


29. Însă după nici un minut
Se stinse dintr-odată
Şi din senin a apărut
Extraterestra fată.


30. Brunete-i atârnau în vânt
Şuviţele rebele,
Venea plutind peste pământ
Scăldată-n praf de stele...


31. Păru-i ardea precum un fum,
Avea ochii de gheaţă,
Era un pic mai tristă-acum
Şi palidă la faţă.


32. Dar ochii mari şi plini de drag
Lucesc adânc, himeric,
Hipnotizează şi atrag
Ca două găuri negre.


33. "Din galaxia mea venii
Să-ţi dau o nouă şansă
Iubitul meu ca să devii
Acum, cât eşti in transă...


34. O, vin' cu min', odorul meu,
Să părăsim Pământul,
În constelaţia Perseu,
Iar tu să-mi fii iubitul...


35. O, vin', în părul tău cel brun
Să-ţi pun cununi de stele,
În ceruri tu să fii stăpân,
Să domneşti peste ele!"


36. "O, eşti frumoasă, cum ar fi
Un demon, când se-arată -
Dar am nevastă şi copii
Şi nu pot să-i las baltă...


37. Fiindcă de ei mi-ar fi prea dor
Dacă m-ai lua departe,
În plus, de-al tău bizar amor,
Sincer - acum nu-mi arde..."


38. "Deci vrei ca eu să mă cobor?
Dar nu-nţelegi tu oare
Că tu eşti un biet muritor
Iar eu, nemuritoare?"


39. "Nici nu ştiu dacă are sens
Vrăjeala asta snoabă -
Deşi vorbeşti pe înţeles,
Eu nu pricep o boabă.


40. Aşa că-ţi zic acum pe şleau:
De vrei să-mi fii amantă,
Tu te coboară, eu nu vreau
Să mor, că-s tânăr încă..."


41. "Tu-mi ceri chiar nemurirea mea?
Vai, câtă îngâmfare!
Da'n fine, îţi voi demonstra
Cât te iubesc de tare.


42. Da, mă voi naşte din păcat...
E foarte tare, frate:
Să duc o viaţă de ... căcat
Şi plină de ... păcate.


43. Şi se tot duse. Ca un zvon.
Pe bune. Fără glume.
De dragul unui astronom
Găsit în altă lume.


*
* *


44. În timpu-aceasta-o membră SARM -
Să-i spunem, Valentina,
Exact ca în original,
Păstrând analogia -


45. O tipă ce purta strident
Scurte şi sexy rochii,
Băieţilor, ca un magnet,
Atrăgându-le ochii,


46. Cu obrăjori ca doi bujori,
Dar rumeni, bată-i vina,
Stătea. Iar Vali gânditor
Privea la Valentina...


47. Dar ce frumoasă se făcu
Şi bună, arz-o focul;
Ei bine, Vali, -acu' i-acu'
Ca să-ţi încerci norocul!


48. Şi-n treacăt o cuprinse lin
Şi fără explicaţii.
"Dar ce mai vrei, măi, Valentin?
Vezi-ţi de observaţii!"


49. "Ce vreau? Aş vrea să nu te uiţi
Pe cer întotdeauna.
Să râzi mai bine, şi s-asculţi
Cum imi bate inima.


50. Dar nici nu ştiu măcar ce-ţi cer.
Dă-mi pace, fugi departe!
Căci de-o extraterestră ieri
M-a prins un dor de moarte...


51. De-ai fi tu ea, ţi-aş arăta
Cât de mare mi-e dorul.
Nu mă-ntrerupe, nu mişca
Ci stai cu binişorul.


52. Cum vânătoru' pune laţ
Să prindă păsărele,
Cu braţele, când te înhaţ,
Tu să te prinzi de ele...


53. Şi ochii tăi cei plini de foc
Frumoşi ca nişte fluturi,
Eu când te-oi prinde de mijloc
Tu să te-nalţi pe vârfuri


54. Chiar dacă sunt un pic păros,
În sus rămâi cu faţa -
Pentru tine-mi dau barba jos
Şi stau ras toată viaţa.


55. Când o să te cuprind de gât
Şi-ţi pun mâna pe fustă,
Dacă nu-ncep să te sărut
Atunci tu mă sărută!"


56. Ea-l asculta pe astronom
Distrată şi distrasă,
Timid, însă curtenitor -
Mai nu vrea, mai se lasă...


57. El continuă: "Încă demult
Te-am cunoscut pe tine
Şi să mor eu dacă tu nu
Te-ai potrivi cu mine.


58. Dar o marţiancă a venit
Din depărtări de stele
Dând orizont nemărginit
Singurătăţii mele.


59. Şi tainic genele le plec
Şi plâng mereu ca prostul
De lacrimi ochii mi se-nec
Dar nu văd care-i rostul...


60. Mi-a apărut ca un bolid
Durerea să-mi alunge
Dar se înalţă spre zenit
Ca să n-o pot ajunge.


61. Şi-aş vrea acum să nu mă seci
Despre această noapte -
În veci o voi iubi şi-n veci
Va rămânea departe...


62. De-aceea zilele imi sunt
Acre ca nişte cepe,
Dar nopţile de-un farmec sfânt
Ce tu nu-l poţi pricepe."


63. "Tu, Vali, eşti naiv, şi de-asta...
Mai bine, fugi cu mine!
Lasă-ţi copiii şi nevasta,
Şi n-o să afle nimeni...


64. Te-oi strânge-n nopţile fierbinţi
Exact ca într-un cleşte,
Vom pierde dorul de părinţi,
Şi de extraterestre..."

*
* *

65. Porni marţianca. Depăşea
Clar viteza luminii
Chiar dacă asta nu se prea
Poate, ar spune unii...


66. Spaţiul i se curba în jur
Ca-ntr-un tunel de stele
Părea un meteor obscur
Alergând printre ele.


67. Şi-n haosul ce-l străbătea
Timpul se dizolvase,
Căci până-n ziua întâi vedea
Ce Dumnezeu crease.


68. Simţea lumini care o dor
Şi-o chinuiau agale,
Dar mai mult o ardea un dor
Când se gândea la Vali.


69. Şi unde-ajunse, eu nu pot
Să vă zic ce-i, ştiu doar că
Acolo încerca la loc
Timpul să se refacă.


70. Nu e nimic, şi totuşi ea
E-acolo şi obsearvă
Acel nimic, asemenea
Ei, de parc-era oarbă.


71. "Blestemul negrei veşnicii
Vreau să-l dezlegi, o, Tată!
Şi mila ta veşnic va fi
De mine lăudată.


72. O, cere-mi, Tată, tot ce crezi,
Dar vreau să plec departe,
Căci doar Tu viaţa o creezi
Şi-o-nlocuieşti prin moarte.


73. Nu mai vreau focul de pe chip,
Nu mai vreau nemurire;
Ghici ce? Eu îmi doresc în schimb
O oră de iubire...


74. Din ti(h)nă tu m-ai plămădit
Şi m-aş întoarce-n tihnă;
Odihnă-ai vrut a şaptea zi -
Dă-mi şi mie odihnă..."


75. "O, Andromeda, ce răsai
De când e Universul,
Nu-mi cere ce nu poţi să ai:
Tâmpenii fără sensuri.


76. Tu vrei să fii ca aceşti tonţi,
Urâţi, cretini şi galbeni?
De-ar pieri oamenii cu toţi
Nici n-aş mai face oameni...


77. Ei nu sunt decât praf în vânt
Doar deşerte deşerturi
Căci dacă vreau, pot să-i mănânc
Ca pe nişte deserturi


78. Ei au doar teorii prosteşti,
Sinistre ecuaţii,
În timp ce tu călătoreşti
Prin timpuri şi prin spaţii...



79. Din tot ce ieri a existat
Azi nimic nu rămâne;
Un soare azi de-aş fi creat
L-aş distruge chiar mâine.


80. Gaura neagră-l va sorbi
Şi-l va seca de formă
Şi-astfel nimic nu va pieri:
Ci totul se transformă.


81. Dar, Andromeda, tu rămâi!
Cere-mi orice, pe bune!
Vrei să te-alint, să te mângâi?
Îţi dau întreaga lume...


82. Vrei să dau gură-acelui glas
Ce dacă urlă tare
Din lume n-ar mai fi rămas
Nici tu Pământ, nici soare?


83. Sau vrei mare să te arăţi
Şi să fii tare-n clanţă?
Îţi dau Pământul în bucăţi
Şi îţi rup şi chitanţă


84. De vrei îţi dau tanc lângă tanc
Şi-avioane F16
Şi toţi banii lor teanc cu teanc,
Dar moartea, nu se poate...


85. Însă draga mea, apropo,
Că tot te crezi deşteaptă,
Tu pentru cine vrei să mori?
Ia vezi ce te aşteaptă!"


*
* *


86. În locul ei menit din cer
Andromeda se-ntoarse.
Deşi nu se văzuse ieri,
Nimeni nu observase.


87. Căci era seara-n asfinţit
Şi luna cea sfioasă
Făcuse, când a răsărit,
Poluare luminoasă.


88. Şi-n peisajul-ăsta-urban
Pe ale băncii scânduri
Sub şirul cel lung de castani
Stăteau doi tineri singuri.


89. "O, pune-mi mâna ta pe sân
Iubite, să-l alinte
În timp ce calde şoapte-ngâni
Şi gura ta mă minte.


90. Vreau cu privirea să-mi diseci
Ale minţii capricii
Stârnind nelinişte de veci
Pe noaptea mea de vicii...


91. Şi-acum, Vali, te las, rămâi
Durerea de ţi-o curmă:
N-ai fost iubirea mea dintâi,
Nu eşti nici cea din urmă..."


92. Andromeda vedea de sus
Uimirea-n a lui faţă;
De durere părea răpus,
Ea - răpusă de greaţă...


93. Şi chiar acum, castanele
Cădeau, o ploaie oarbă,
Peste-ale lui Vali plete,
Pe creştet şi pe barbă.


94. Atunci Vali, dezamăgit,
Ridică ochii. Vede
Pe Andromeda. Şi-a-ndrăznit
Din nou ca să o cheme:

95. "Cobori în jos, marţianca mea,
Alunecând pe-o rază,
Vreau tu să îmi fii iubita,
Căci nu mai am nevastă..."


96. Ea tremură incă o dat'
Cuprinsă de emoţii
Dar se gândi fără să vrea
La plansul bietei soţii...


97. "O, eşti urât ca un coşmar,
Nu vreau să-ţi mai văd faţa
Căci viaţă veşnică eu am
Şi vreau să-mi trăiesc ... viaţa.


98. Dar, apropo, acum ce-ţi zic
Copiii şi nevasta?
Fii fericit, dar mă oftic
Că te-am iubit ca proasta..."
The Dude
..si un alt luceafar...ceva mai bine facut




Love Sms Story



A fost odată ca-n poveşti,
A fost ca niciodată...
Dar tu basme nu prea citeşti,
Aşa că las-o moartă…

Nu vreau acum să te stresez
Cu lecţii, ca la şcoală...
Vroiam doar ca să-ţi povestesc
O-chestie reală...


Deci cum spuneam, a fost odat’,
(Dar nu ca în poveşti )
O fată simplă şi-un băiat,
Aşa cum şi tu eşti…


El nu era Luceafărul,
Nici ea fiică de rege –
S-au întâlnit întâmplător
Asta se înţelege...

Într-o zi el a observat
Ce mult ea îl atrage,
Dar nu-i trecea încă prin cap
În seamă să se bage.

Prin sms, el s-a gândit
C-ar fi mai la-ndemână,
Căci faţă-n faţă-i prea timid,
Să-i spună măcar „Bună!”...


Că nu-i răspunde, a ştiut,
Ştia că-l fierbe, hoaţa!
Zicându-i „Bună!”, el a vrut
Doar ca să spargă gheaţa...


Mereu la corpul ei visa,
Avea multe obsesii,
Deci i-a trimis un nou mesaj
Zicându-i că e sexy...

Văzând că nu s-a supărat
La gluma lui "obscenă",
Atunci el a mai continuat
Tot pe aceeaşi temă...


Căci un amic fără respect
I-a zis că, la o fată,
E mai bine să-i zici direct
C-o vrei măcar o dată...


Se pare că n-a funcţionat,
Ea nu mai era calmă.
Când l-a văzut, de el s-a luat
Şi-n plus, i-a dat şi-o palmă...


Nu că palma l-ar fi rănit,
Dar foarte rău îi pare,
Căci toată noaptea s-a gândit
Cum să-i ceară iertare…


I-a dat mesaje mii şi mii
Ca să-l ierte s-o-ndemne...
A doua zi ea îi zâmbi –
Era un semn, pesemne...


Văzându-i zâmbetul curat
El chiar a rămas mască...
Abia atunci a realizat
Cât este de frumoasă...


Că e frumoasă, i-a tot zis
În multe SeMeSe-uri,
Dar în zadar, deci s-a gândit
Să-ncerce şi-alte şmenuri...


Din lyricsuri s-a inspirat
(Doar de la mari formaţii)
Şi pentru ea a inventat
Frumoase comparaţii...


Pe cât de mult el şi-ar dori,
Pe-atât ea se preface,
Se lasă greu de cucerit,
Dar asta lui îi place...


Deloc pe gânduri n-a mai stat,
Şi-a alungat tristeţea
Şi-n continuare-a continuat
Să-i cânte frumuseţea...


(Ştiu c-am făcut un pleonasm,
Dar el ţine de metrică,
Vă rog să îl consideraţi
Drept ... licenţă poetică...)


Că-era frumoasă, ea ştia –
I-au mai spus-o şi alţii...
Sedusă ea nu se lăsa
De-ale lui comparaţii...


Speranţa nu l-a părăsit:
Acum vrea s-o-mbârlige
Cu epitete despre chip,
Sperând ca s-o câştige...


Contrar a ce ea-l acuza
Că nu simte ce zice,
Pe când cu focul se juca
Începu a se frige…


La ochii ei visa mereu
Şi îi vedea cu ochii,
Acum nu îl mai obsedau
Fuste scurte şi rochii…


Ea îi zâmbea acum mai des,
Îl provoca, nebuna,
Şi zâmbetul ei, mai ales,
Îl chinuia într-una...


Aşa că i-a mărturisit
Prin sms, fireşte,
Cât se simte de fericit
Atunci când ea-i zâmbeşte...

Ochi, zâmbet, chip, nu mai conta,
La ea îi plăcea totul
Căci se-ndrăgostise lulea
Încetul cu încetul...

Că o iubea, era convins,
În astfel de momente.
Uşor-uşor el i-a trimis
Şi alte complimente...


Mereu el a crezut că e
Un drăcuşor de fată…
Însă acum ea pentru el
Era imaculată…


Simţea, când o privea în ochi,
În inimă, un fulger...
N-o mai vedea un drăcuşor,
Ci dimpotrivă, înger...


Întotdeauna-n al său vis
El o visa prinţesă,
Visa că este al ei prinţ,
Sau el zeu, ea zeiţă...


Iubirea lui nu mai era
Demult una lumească,
Căci frumuseţea ei părea
De natură zeiască...


Atunci când se gândea la ea,
Simţea zeci de senzaţii...
De frică, nu le povestea
La unii şi la alţii...


În mod ciudat, a hotărât,
Căci poate o priveşte,
Să-i spună chiar ei ce-a simţit
Când la ea se gândeşte...


Atunci când se gândea la ea,
Simţea zeci de emoţii,
Şi dimineaţa, şi seara,
Şi chiar în toiul nopţii...


Emoţia ce-l cuprindea,
Spera să reuşească,
Să i-o transmită, de-ncerca
Să i-o împărtăşească...


Ea îl privea cu gene lungi,
Dar fără să-l asculte...
Ce mult el ar fi vrut atunci
Să-ncerce s-o sărute...


(Şi nu c-aş încerca să-l scuz
Da’-i cam crescuse pulsul…)
Timid, cu teamă de refuz
Şi-a-năbuşit impulsul…


Cum oare-ar fi reacţionat?
Să-evite-orice confuzii,
Tot prin mesaj a încercat
Să-i facă nişte-aluzii...


Oricât de mult se abţinea,
Simţea că nu mai poate:
I-a zis pe faţă că de ea
S-a-ndrăgostit de moarte...


Astfel s-a mai eliberat
Şi-a continuat să-i spună
Că pentru ea simţea deja
O dragoste nebună...


Un alt sms el i-a dat
Pe loc, ca s-o anunţe
Că la poliţie-a sunat
De furt să o denunţe...


Căci, deşi încă mai trăia
Demult îi încetase
Să îi mai bată inima:
Ea inima-i furase...


Poliţia nu i-a răspuns,
A luat-o ca pe-o glumă…
Şi chiar el singur s-a convins
De asta, pân’ la urmă…


Căci ea-n inima lui era...
S-a liniştit, în timp ce
Tocmai şi-a dat seama că ea
N-avea cum s-o arunce…


El era bun la aburit,
Şi la cuvinte meşter...
Dar dintr-o dată s-a trezit
Spunându-i c-o iubeşte...


Ea se-ndoia, binenţeles,
Dar vă jur, e aievea,
Că-s autor omniscient
Şi ştiu deja povestea...


El o iubea atât de mult,
Că nici eu n-am cuvinte –
Credeţi-mă deci pe ... cuvânt
Ca şi mai înainte...


Dar pentru ea a inventat
Metafore sublime
Şi cât de mult ţinea la ea
I-a zis-o chiar şi-n rime…


Între ei doi el nu vedea
Să mai stea vreun obstacol...
C-o va iubi mereu, ştia,
Deşi nu-era oracol...


Un semn i-a apărut în vis,
Deşi nu era cleric...
Acum era şi mai convins
Că o va iubi veşnic...


Povestea lor, v-am spus deja,
Ca în poveşti nu este...
Dar dragoste cum el simţea
N-a fost în vreo poveste...


Căci simţea cum iubirea lui
Devine infinită,
Cu toate că ea încă nu-i –
Nu-i încă împlinită...


Ar face orice pentru ea,
Poate chiar şi-o minune,
Ar fi-n stare viaţa să-şi dea
Doar ca să-i fie bine...


Ea, dacă nu ar mai vedea,
El, fără nici un dubiu
Şi-ar da ochii pentru transplant
Ca-ntr-un film de pe youtube...
(si anume: http://www.youtube.com/watch?v=GZ8-XalNyQQ)


Imaginea, el şi-a distrus,
Cea de mascul feroce,
Când pentru ea la toţi a spus
C-ar facea-aproape orice...


Poate că spunându-le-aşa,
A greşit, idiotul;
Dar chiar simţea că pentru ea
Ar face-aproape totul...


Un sms deosebit
Chiar acum inventează,
Care să-i spună exact cât
Ea pentru el contează...


Ea pentru el însemna mult,
E greu de spus prin vorbe...
(Credeţi-mă iar pe cuvânt,
Că-aşa e scris şi-n ciorne...)


Fără ea n-ar mai fi nimic,
Ar fi doar plictiseală,
Cred că nu i-ar mai arde nici
De somn, ori de haleală...


El nici nu îşi imagina
Fără ea, viitorul...
I-a zis - s-o mintă nu putea -
Că pentru el, ea-i totul...


Ca şi în Matrix aştepta
Aleasa, s-o aleagă,
S-apară Unica visa
De-aproape-o viaţă-ntreagă...


Se potriveau atât de mult:
Ea cu tupeu, el şmecher,
Şi chiar din prima a ştiut,
Că-s suflete pereche...


Mereu i-a spus doar despre ea
Dar acum vrea să-i spună
Cât de mişto şi cool le-ar sta
Dacă-ar fi împreună...


Ea nu lua în seamă deloc
Aceste apropouri,
Credea că încă-şi bate joc,
Că-s încă doar miştouri...

Să fie-amândoi, el i-a zis,
Dar tot fără speranţă –
Încă părea de neatins
Această performanţă…


Dar prea uşor nu s-a lăsat,
Continua s-o curteze,
Şi pân' la urmă a mizat
C-o s-o impresioneze...


În sfârşit el a încercat,
Ca să se milogească,
Să-i ceară, cum el o iubea,
Şi ea să îl iubească…


Prin asta i-a dat de gândit:
„Ce ar fi oare dacă... ?”
Ea-şi zise că-i un gând tâmpit,
Şi-a continuat să tacă...


Simţind că e un bun moment,
Ia zis ca s-o amuze,
C-ar putea fi eroul ei
Şi vine s-o salveze…


Poate-a exagerat niţel
Şi-a căzut în penibil
Tot imitând în chip şi fel
Eroi din cărţi şi filme…


Nici el nu mai ştia acum
Cum să se revanşeze...
(Însă ciudat, ea a-nceput
De el să se-ataşeze...)


De la un curs el a chiulit
(De ... mecanică cuantică...)
Şi pentru ea a pregătit
Chiar şi-o cină romantică...


(Şi nu m-acuzaţi din nou: „Oups!,
Iar ai făcut-o lată!";
Cacofonia de mai sus
E una acceptată!)


El nu îşi mai dorea nimic,
Decât a ei iubire...
Pe el îl făcea fericit
Doar ea, din fericire...


(Exact la fel cum l-a tentat,
- V-o spun ca la un frate -
Să se gândească la păcat
Tot doar ea, din păcate…)


Dar să trimită-a meritat,
Toate-aceste mesaje,
Căci a ieşit cu el în parc,
Făr' să-i mai facă faze...


Cât era el de fericit,
C-au ieşit împreună!
Şi seara-apoi el i-a trimis
Mesaj de „Noapte bună!”...


De câte ori el a visat
Cu ea să se-ntâlnească,
Şi-a reuşit, într-un final
Visul să-şi împlinească...


El nici n-a mai putut dormi –
Ah, ce frumoasă-i viaţa!
I-a dat mesaj a doua zi
De „Bună dimineaţa!”...


La frumuseţea ei oricum
Devenise alergic,
Dar nu se-oprea nici chiar acum,
I-a scris şi mai energic...


Fără-a mai face nici un moft,
Dorea a ei prezenţă,
Căci el era, ca de un drog,
Cuprins de dependenţă…


Simţea că nu putea trăi
Decât cu ea de mână
Şi totdeuna şi-ar dori
Să fie împreună...


Dar deveni cam obsedat,
Era cam paranoic,
C-o să rămână fără ea,
Se gândea, fără voie...


Însă îngrijorarea sa,
Poate era precoce,
Şi începu, fără să vrea,
Prematur, s-o sufoce...


O visă, mângâind-o lin,
În timp ce-i lucea părul,
Un tip pe nume Cătălin...
(Exact ca-n „Luceafărul”...)


Şi începu a fi gelos,
S-a luat de ea aiurea,
A pus urechea, ca un prost,
La tot ce-i zicea lumea…


Căci un amic fără respect
(Tot cel din strofa zece!)
Îşi propusese-n mod suspect,
Să-i facă să se certe...


Poate-avea bucurii la ea,
Şi începu să-l mintă,
Că-l înşela, şi el credea...
Şi-avea inima frântă...


Că bagă strâmbe n-a ştiut,
Şi de-aia punea botul,
Că-l face nu ar fi crezut...
Dar a luat ţeapă, prostul...


Ştia că cu-alta de-l vedea,
Asta-ar înnebuni-o...
Chiar dacă înc-o mai iubea,
I-a scris, plângând, adio...


(Ştiu, nu prea v-a convenit
Când aţi auzit vestea,
Dar asta este, ciocu’ mic!
Să continuăm … povestea...)


Şi-această ceartă s-a lăsat
Cu multe vorbe grele,
În seamă nu s-au mai băgat
Şi-au stat aşa o vreme...


C-amicul l-a minţit, s-a prins,
Şi-apoi i-a dat omorul...
Iar faţă de ea l-au cuprins
Regretele şi dorul...


Mesaj descuze nu putea
- Căci iar ar fi rugat-o -
Dar el pe toate i le-a dat
În capitolul patru...


Altele noi a inventat
- Şi-a folosit carisma -
I-a zis câtă nevoie-avea
Şi cât îi simţea lipsa...


Şi-a dat seama cât a greşit
Atunci când a jignit-o...
Şi-ntr-o clipă şi-a amintit
Cât de mult a iubit-o...

Poate că ea l-a şi uitat
Sau poate se ascunde...
Dar printre lacrimi i-a jurat
Că el nu o s-o uite...


Şi ea lacrimi în ochi avea
Când a citit mesajul...
Dar să-i răspundă nu-ndrăznea
Căci nu avea curajul...


Clipe frumoase din trecut
El i-a adus aminte...
Cum el n-o uită, i-a cerut
Nici ea să nu îl uite...


Multe cupluri se ceartă des
De când lumea, se ştie...
La fel şi ei, binenţeles,
Mai mult dintr-o prostie...


Printr-un mesaj el iar i-a spus
Cu inima curată
Că o iubea ca la-nceput,
La fel ca prima dată...


Să ştiţi că ea l-a schimbat mult,
I-a dat un sens în viaţă –
Nu mai e durul de demult
Ce te prostea în faţă...


Căci dragostea lui pentru ea
Era acum totală -
Ea devenise-n viaţa sa
O femeie specială...


Când se-ntâlniră prin oraş
O-mbrăţişă puternic
Şi i-a zis cum l-a dus de nas,
Amicul cel nemernic...


Ea l-a-nţeles şi l-a iertat
Căci nu avea ce face...
Şi-atuncea el a-ngenuncheat,
S-o roage să se-mpace...


Şi dacă tot era-n genunchi
Şi-a zis că, poate-i timpul,
Aşa cum l-a-nvăţat un unchi,
Să-i spună, ca pe timpuri,


C-a stat ce-a stat şi s-a gândit
Să nu mai stea degeaba,
Chiar dacă se temea un pic
Că graba strică treaba,


Şi-aşa că a considerat
(Şi bine-mi pare mie)
Că nu ar fi exagerat
S-o ceară de soţie...


Ea nu a acceptat pe loc,
Căci na, Doamne Fereşte!
Nu se-aşteptase chiar deloc
Şi-n plus, se mai gândeşte…


S-au luat şi erau fericiţi
Deşi n-aveau lovele,
Dar o avere-au moştenit,
Ca în telenovele…


Şi pân’ la adânci bătrâneţi
S-au iubit în neştire...
N-a fost deloc ca în poveşti
Şi nici măcar ca-n filme...


Şi au trăit aşa ani grei
Iubindu-se frenetic,
Fiindcă aşa vor muşchii mei
Şi eul meu poetic!


Şi-astfel "povestea" celor doi,
Se termină cu bine…
Eu îţi doresc s-ajugi ca ei
Căci şi-ei au fost ca tine…


Nu mi-a plăcut la Eminescu
„Luceafărul”, că-i trist...
De-aia-am băgat happy-endul:
Pentru că mi-am permis...


Pe Eminescu-l întrecui
Măcar fie-n lungime...
(Şi nu vă gândiţi la prostii,
Eu zic de strofe, rime...)

Poate că am avut tupeu
Să fac una ca asta,
Dar pân’ la urmă-i basmul meu
Aşa că cu-asta basta!


(Cacofonia de aici
N-a fost intenţionată:
Puteam să zic cu "Aşadeci",
În loc să zic "Aşa că"...


Dar când am scris, gumă n-aveam
Să fac vreo ştersătură,
Aşa c-a trebuit să bag
Strofe de umplutură…)


Îmi pare rău dacă-am făcut
Prea multe paranteze,
Un singur rol ele-au avut:
Doar să vă enerveze...


Şi-mi cer scuze ca autor,
Că v-am luat cu-alte alea,
Da-aşa-s eu mai ţăran, să mor!
Şi-acu' THE END, hai, valea...





P.S. Dacă nu v-au plăcut
Toate cele-ntâmplate,
Daţi pe Jetix, c-au început
Desene animate...




***********************************
The Dude
..........................


Făcui fălă să vleau o constatale
La glădiniţă ieli, când am picat,
(Cu toate că-s de-un an în glupa male)
Să mol dacă glumesc, pe omoplat!

Ne-a esplicat doamna educatoale
Amănunţit, chial ne-a si desenat,
Cum am ajuns să ezigstăm sub soale,
Cum fiecale a fost plocleat,

Elam ochi si ulechi de culios
Să aflu cum pe lume am venit,
Si chipes si isteţ, da' si flumos,
Da' nu te mint, mai mult m-a plictisit,

C-al fi o balză, cale-n noptiţică,
Ne-aduţe-n pliscu' ei, împachetaţi,
Când scapă si mămica de bultică
Făcută de la ouă si câlnaţi,

Cum zboală balza asta-nţet, agale,
Vleo nouă luni, să iasă luclu bun
Si cum agiungem în pătuţ si-n ţoale
Pe cosul casei, ca si Mos Clăciun....

Să vezi măi flate, ţe educatoale (!)
Fălă misto, chial m-a lăsat pelplex,
La vâlsta ei, (ţe ţâţe, ce piţioale !)
Să nu stie nimica desple secs ???


............................
The Dude
.............


Si era una la babaci
Si mandra haimanua
Avea un c*r si niste craci
De te-apuca damblaua


.............................
The Dude




wub.gif




....tainuiti, sub geana noptii,
ea-l intreaba pe baiat:
cum preferi? dau jos chilotii,
sau guma de mestecat?





wub.gif
The Dude
Badala lui Mihai Viteazul



Cum a fost cu adevarat...
Naratorul: Oastea otomana vrea sa intre-n tara,
Unii n-aveau viza si-au ramas pe-afara;
Dar Mihai Viteazul, cum a prins de stire
Pleca sa-si adune brava lui ostire!
Mihai: Pircalabe Voinea... scoal' ca te plesnesc!
Unde sunt Buzestii?
Voinea: Pai, stai sa ma gandesc...
Stroe e la bingo, Preda e la meci,
Radu-i beat manga, da la ratze-n beci.
Mihai: Du-te si aduna-i cum ti-am ordonat,
Turcii dau navala, suntem in rahat!

Naratorul: Oastea se aduna din munti si paduri,
Jumatate-s crita, restul sunt mahmuri.
Cu manie surda Voda ii priveste
Si prin portavoce astfel le vorbeste:
Mihai: Bai armata... a 14 a,
Hal de bravi eroi,
Asta e tinuta?!?
Ce e ma pe voi?
Ia uite, ala-si sufla m___i in caciula!
Vezi sa nu te-mpiedici, c-ai sa cazi in p... cap!
Uite care-i smenu, de ce v-am chemat:
Turcii vor in freza, nu s-au saturat.
Luati aminte bine, e si 43,
La si 51 casunati pe ei!
Mihai over.

Naratorul: Oastea otomana s-a oprit deodata,
Caci in fata-i voda, cu a lui armata.
Sultanul: Te-ai tampit ghiaure, calea de ne-o tii:
Suntem doua sute patruzeci de mii!
Mihai: Ei, part...
Sultanul: Si-ai sa-mi papi turbanu'
N-ai decat trei sute!...
Mihai: Trei sute, da' rai!
Sultanul: Rai!!...
Mihai: Ala, de exemplu, se numeste Ghita,
A taiat pe ma-sa, ca nu-i da halvita.
Cei din Atlantida ne-au amenintat:
L-am trimis pe Ghita si i-a scufundat.
Si acum trei zile a fost in Vietnam.
Sultanul: Vietnam nu exista!
Mihai: Pai eu ce ziceam!
Sultanul: Mama, i-a taiat pe toti!
Mihai: Alalalt e Mitu,
Mananca spahii.
Sultanul: Spaghete mananca!...
Mihai: Cati ai tu acolo nu-i ajung o zi.
Sultanul: Nu-i ajung ca n-am ketchup!
Mihai: Insa cel mai tare si cu brat de fier
E Preda Buzescu, bravul meu boier!
Sultanul: Daca-i asa tare precum zici mata,
Pune-l sa se bata cu Mehmet Aga!
Daca-nvinge-al vostru, fac stanga-mprejur,
Daca nu, va prindem si v-o trag la c... moaci.
Mihai: Au, moaca mea!

Naratorul: Turcu scoate-o drujba.
(Pe semne uitase
Ca benzina inca
Nu se inventase!)
Preda ca un ninja intr-o pluta sare,
Scuipandu-l pe turc intre felinare.
Turcu' lua cutitul si urcand pe pluta,
Scrijeli "Hai LIBI AMR 100".
Preda-i sare-n carca
Se trantesc prin iarba.
Turcu: Ba, trait-ar mata
Nu ma lua de barba!
Preda: Du-te ba-n fasole, de spahiu borat
Nu face cu dosu, ca ti-l bag pe gat!

Naratorul: Ei se bat de-o ora si nu se razbesc;
Voda si sultanul se cam plictisesc
Si o pun de-o tabla sus pe o caruta
Turci si ghiaurii o pun de-o miuta.

Mihai: Ia zi, mai sultane, vii din Istambul;
Care mai e pretul, vreau sa-mi iau un ghiul!...
Sultanul: Trimite-ti nevasta si-ti aduce-o suta
Nu trebuie sa ceara, ci doar sa se f... plimbe!
Noi luam prin razboaie aur de la voi
Si-ale voastre fete il aduc inapoi.
Noi luptam cu mana, ele din picioare
Si astfel prospera ambele popoare!

Naratorul: Ei il vad pe Preda cum paseste-incet
Tinand in stanga capul lui Mehmet...
Sultanul: Ai invins, ghiaure!?!
Preda: Doar din intamplare.
Si-a luat singur gatul
C-a facut prinsoare:
Eu i-am zis ca-i homo,
Dansul a negat;
Mi-am dat jos nadragii
Si n-a rezistat!
Si acum ma cam doare...
Mihai: E un gest frumos
Pentru tara sfanta
Sa te doara-n dos!
Pleaca, dar, sultane;
Loc de tine nu e.
Ca va taiem capul
Si va dam si m.... palme!
Du-te la ostire,
Spune ca ghiauru;
S-a batut cu turcu'
Si l-a-nvins cu c.. spada
exergy33
Grigore Băjenaru
Cișmigiu & Comp

( ... pentru ca incepe din nou scoala rolleyes.gif )

............................................................

Barosanul, cumsecade ca de obicei, ne anunţase că ne va da să traducem cu dicţionarul un fragment din "De ami¬ciţia" de Cicero. Şi Ducu venise asortat cu întreaga operă ciceroniană tradusă în limba maternă.
Ca să nu fie observat cum manevrează, colegul nostru se aşezase în fund, la perete.
După ce ne-a împărţit în patru grape numerotate cu 1, 2, 3 şi 4 şi ne-a scris pe tablă textul latin respectiv pentru fiecare grupă, Barosanul şi-a luat scaunul de la catedră, l-a aşezat în faţa băncilor, şi-a scos din buzunarul hainei zia¬rul "Universul", l-a desfăcut larg, şi a început lectura, fă¬cînd o glumă:
― Băieţi, în timp ce eu citesc, voi scrieţi! Vorba lui Heliade Rădulescu: "Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!" Eu mi-aş permite să adaog: "Numai scrieţi bine!" Cine se simte în stare poate să şi copieze, dacă are de unde, numai să nu-l prind... Vorba românului: "Hoţul neprins e negustor cinstit!" Şi-acum: succes!
― Vă mulţumim, don' profesor! mormăiră cîţiva de circumstanţă şi ne apucarăm de lucru.
Ducu l-a furat din ochi pe Barosanul de vreo cîteva ori, ca să-l vadă ce face: citea foarte concentrat ziarul, găsind probabil ceva deosebit de interesant. Văzînd că profesorul şi-a cam uitat de clasă, a început să lucreze. A scos uşurel juxta, a deschis-o la pasajul care-l interesa... a rupt foaia cu multă băgare de seamă, ca nu cumva să se audă; apoi a pus-o în dicţionarul latin-român de Nădejde şi a pornit să scrie.
Ca să nu se vadă că scrie prea repede, prea curgător, se prefăcea că mai caută cîte un cuvînt în dicţionar. Aşa că scria, căuta; iarăşi mai scria, iar căuta; se mai uita şi la Barosanul, care era cufundat în lectura ziarului; iar căuta în dicţionar!
Pe la jumătatea orei, însă, Barosanul a strîns ziarul frumos, l-a băgat în buzunar şi a pornit cu paşii lui grei direct către banca lui Ducu.
Este de prisos să mai spun că nici un elev nu se mai ocupa de teză. Toţi se-ntorseseră către banca în faţa căreia se oprise profesorul, bănuind că avea să se petreacă ceva deosebit.
Barosanul i-a luat lui Ducu dicţionarul şi, înainte de a-l deschide, i-a spus zîmbind:
― Bine, mă, nepricopsitule, nici atîta lucru nu eşti în stare, să copiezi?! Să te învăţ eu, profesorul, şi asta? Ar fi prea de tot! De cînd mă tot uit la tine prin gaura pe oare am făcut-o în ziar!
Se poate să fii atît de nătăfleţ, să te prefaci că scoţi cu¬vinte, şi să deschizi dicţionarul numai în acelaşi şi ace¬laşi loc? Mi-am dat seama imediat că ai pus în dicţionar foaia unei juxte, şi copiezi ca un neghiob.
Şi, luîndu-i dicţionarul, Barosanul apucă uşurel cu unghia degetului mare şi-a arătătorului foaia, fluturînd-o faţa clasei, care izbucni de astă dată într-un rîs zgomotos, spre consternarea lui Ducu.
― "Quod erat demonstrandum!" Acum dă-mi teza... şi în timpul care ţi-a mai rămas fă o mică plimbare prin Cişmigiu! Urît din partea ta că ai încercat să copiezi! Toţi elevii mei ştiu de nota 5 la mine, adică de trecere. Aşa, trebuie să iei pe meritul tău 1. Dar pentru că sînt loial şi vreau să-ţi las posibilitatea de a-ţi îndrepta nota, iată ce facem; îţi dau cincrul meu din oficiu, şi cu unu al tău fac şase; pe jumătate, media trei! Salve et i! (Salutare şi du-te!)
exergy33
Cum nu se dă scos ursul din bârlog, ţăranul de la munte strămutat la câmp, şi pruncul, dezlipit de la sânul mamei sale, aşa nu mă dam eu dus din Humuleşti în toamna anului 1855, când veni vremea să plec la Socola, după stăruinţa mamei. Şi oare de ce nu m-aş fi dat dus din Humuleşti, nici în ruptul capului, când mereu îmi spunea mama că pentru folosul meu este aceasta? Iaca de ce nu: drăgăliţă Doamne, eram şi eu acum holtei, din păcate! Şi Iaşii, pe care nu-i văzusem niciodată, nu erau aproape de Neamţ, ca Fălticenii, de unde, toamna târziu şi mai ales prin câşlegile de iarnă, fiind nopţile mari, mă puteam repezi din când în când, paşlind-o aşa cam de după toacă, şi tot înainte, seara pe lună, cu tovarăşii mei la clăci în Humuleşti, pe unde ştiam noi, ţinând tot o fugă, ca telegarii. Şi după câte-un sărutat de la cele copile sprinţare, şi până-n ziuă fiind ieşiţi din sat, cam pe la prânzul cel mare ne-aflam iar în Fălticeni, trecând desculţi prin vad, în dreptul Baiei, Moldova îngheţată pe la margini, şi la dus şi la întors, de ne degera măduva-n oase de frig! Inima însă ne era fierbinte, că ce gândeam şi izbândeam. De la Neamţ la Fălticeni şi de la Fălticeni la Neamţ era pentru noi atunci o palmă de loc. Dar acum se schimba vorba: o cale scurtă de două poşte, de la Fălticeni la Neamţ, nu se potriveşte c-o întindere de şase poşte, lungi şi obositoare, de la Iaşi până la Neamţ. Căci nu vă pară şagă: de la Neamţ până la Iaşi e câtu-i de la Iaşi până la Neamţ, nici mai mult, nici mai puţin. Şi mai bine rămâi pe loc, Ioane, chiteam în mintea mea cea proastă, decât să plângi nemângâiat şi să te usuci, de dorul cui ştiu eu, văzând cu ochii!... Dar, vorba ceea: Ursul nu joacă de bună voie. Mort-copt, trebui să fac pe cheful mamei, să plec fără voinţă şi să las ce-mi era drag! Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri! Dragi-mi erau tata şi mama, fraţii şi surorile, şi băieţii satului, tovarăşii mei din copilărie, cu care, în zile geroase de iarnă, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara, în zile frumoase de sărbători, cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile şi luncile umbroase, prundul cu ştioalnele, ţarinile cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri, de după care-mi zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereţii! Asemenea, dragi-mi erau şezătorile, clăcile, horele şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire! De piatră de-ai fi fost, şi nu se putea să nu-ţi salte inima de bucurie când auzeai, uneori în puterea nopţii, pe Mihai scripcarul din Humuleşti umblând tot satul câte c-o droaie de flăcăi după dânsul şi cântând:

Frunză verde de cicoare,
Astă noapte pe răcoare
Cânta o privighetoare
Cu viersul de fată mare.
Şi cânta cu glas duios,
De picau frunzele jos;
Şi cânta cu glas subţire
Pentru-a noastră despărţire;
Şi ofta şi ciripea,
Inima de ţ-o rupea!

Şi câte şi mai câte nu cânta Mihai lăutarul din gură şi din scripca sa răsunătoare, şi câte alte petreceri pline de veselie nu se făceau pe la noi, de-ţi părea tot anul zi de sărbătoare! Vorba unei babe: Să dea D-zeu tot anul să fie sărbători şi numai o zi de lucru, şi atunci să fie praznic şi nuntă. Apoi lasă-ţi, băiate, satul, cu tot farmecul frumuseţilor lui, şi pasă de te du în loc străin şi aşa depărtat, dacă te lasă pârdalnica de inimă! Şi doar mă sileam eu, într-o părere, s-o fac a înţelege pemama că pot să mă bolnăvesc de dorul ei... şi să mor printre străini! că văru-meu Ion Mogorogea, Gheorghe Trăsnea, Nică Oşlobanu şi alţii s-au lăsat de învăţat şi, despre asta, tot mănâncă pâine pe lângă părinţii lor. Dar zadarnică trudă! Mama avea alte gânduri; ea îmi pregătea cu îngrijire cele trebuitoare, zicându-mi de la o vreme cu asprime:

— Ioane, cată să nu dăm cinstea pe ruşine şi pacea pe gâlceavă!... Ai să pleci unde zic eu. Şi Zaharia lui Gâtlan merge cu tine. Luca Moşneagu, megieşul nostru, vă duce cu căruţa cu doi cai ca nişte zmei. Ia, mai bine, repezi-te până la el de vezi, gata-i de drum? Că mâine desdimineaţă, cu ajutorul Domnului, plecaţi.

— Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori! ziceam eu, plângând cu zece rânduri de lacrimi. Mai trăiesc ei oamenii şi fără popie.

— Degeaba te mai sclifoseşti, Ioane, răspunse mama cu nepăsare! la mine nu se trec acestea... Pare-mi-se că ştii tu moarea mea... Să nu mă faci, ia acuş, să iau culeşerul din ocniţă şi să te dezmierd cât eşti de mare! Apoi cheamă pe tata şi-i zice hotărâtor:

— Spune-i şi d-ta băiatului, omule, ce se cuvine, ca să-şi ia nădejdea şi să-şi caute de drum.

— Mai rămâne vorbă despre asta? zise tata posomorât. Are să urmeze cum ştim noi, nu cum vrea el, că doar nu-i de capul său. Când m-ar bate numai atâta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gândul cum să-i port de cheltuială, căci banii nu se culeg de la trunchi, ca surcelele. Şi la işti vro şase, afară de dânsul, dacă rămân acasă, nu le mai trebuie nimica? Dar fiind el cel mai mare, norocul său; trebuie să căutăm a-l zburătăci, căci nu se ştiu zilele omului! Şi poate vreodată să fie şi el sprijin pentru iştialalţi. Văzând eu că nu-i chip de stat împotriva părinţilor, începui a mă gândi la pornire, zicând în sine-mi cu amărăciune: Ce necaz pe capul meu! Preoţii noştri din sat n-au mai trepădat pe la Socola, şi mila sfântului! nu-i încape cureaua de pântecoşi ce sunt. Dapoi călugării, o adunătură de zamparagii duglişi, din toată lumea, cuibăriţi prin mănăstire, ce nu ajung? Şi eu să înşir atâtea şcoli: în Humuleşti, la Broşteni în crierii munţilor, în Neamţ, la Fălticeni, şi acum la Socola, pentru a căpăta voie să mă fac, ia, acolo, un popă prost, cu preoteasă şi copii; prea mult mi se cere!... Acuş îi spun mamei că mă duc la călugărie, în Neamţ, ori la Secu. Şi cu câtă carte ştiu, cu câtă nu ştiu, peste câţiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc şi să strâng un ştiubei plin de galbeni, ca părintele Chirilaş, de la jugărit, din Vânătorii Neamţului. Ş-apoi atunci... pune-ţi, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la şold, icrişoare moi cât se poate de multe şi altceva de gustare în buzunările dulamei, pistoalele în brâu, pe sub rasă, comanacul pe-o ureche, şi, cu sabia Duhului în mână şi pletele în vânt, ia-o la papuc, peste Piciorul Rău, spre Cărarea afurisită dintre Secu şi Agapia din deal, unde toată vara se aude cântând un glas îngeresc:

Ici în vale, la părău,
Mieluşa lui Dumnezeu!

Iar câte-un glas gros răspunde:

Hop şi eu de la Durău,
Berbecu lui Dumnezeu!...

Căci, fără să vreau, aflasem şi eu, păcătosul, câte ceva din tainele călugăreşti... umblând vara cu băieţii după... bureţi prin părţile acele, de unde prinsesem şi gust de călugărie... Ştii, ca omul cuprins de evlavie. În sfârşit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea cea dinainte de plecare, până s-au revărsat zorile, m-am frământat cu gândul, fel şi chip, cum aş putea îndupleca pe mama să mă dea mai bine la mănăstire; şi tocmai când eram hotărât a spune mamei acestea, iaca şi soarele răsare, vestind o zi frumoasă, şi Luca Moşneagu, însurăţel de-al doilea, a cărui tânără nevastă avusese grijă să-l trezească la timp şi să-l pregătească de pornire... se şi aude strigând afară: Gata sunteţi? Haidem! că eu vă aştept cu caii înhămaţi. Mama atunci mă şi ia repede-repede la pornit, fără să am când îi spune de călugărie. Şi, scurtă vorbă, ne adunăm, cu rudele lui Zaharia, cu ale mele, în ogradă la moş Luca, sărutăm noi mâna părinţilor, luându-ne rămas bun cu ochii înecaţi în lacrimi şi, după ce ne suim în căruţă, supăraţi şi plânşi, ca vai de noi, Luca Moşneagu, harabagiul nostru, dă bici cailor, zicând nevestei sale, care închidea poarta după noi: Olimbiadă, ia sama bine de borta ceea! Căci nişte porci, spărgând gardul într-un loc, se înnădise în grădina lui la păpuşoi. Era dimineaţă, în ziua de Tăierea capului lui Ioan Botezătorul, când ieşeam din Humuleşti, şi fetele şi flăcăii, gătiţi frumos, ca în zi de sărbătoare, foiau prin sat în toate părţile, cu bucuria zugrăvită pe feţe! Numai eu cu Zaharia, ghemuiţi în căruţa lui moş Luca, ne duceam surgun, dracului pomană, că mai bine n-oi putea zice.

— Rogu-te, mână mai tare, moş Luca, zic eu, să nu se mai uite satul ca la urs la noi! Luca Moşneagu, însă, mâna cum ştia el, căci smârţoagele lui de cai erau vlăguiţi din cale-afară, şi slabi, şi ogârjiţi ca nişte mâţi de cei leşinaţi, nu zmei, cum zicea mama, care nu ştia cum să mă urnească mai degrabă din casă.

— Fire-ar afurisit să fie cine a mai desfiinţat şi catiheţiile cele, tocmai acum în vremea noastră! zise Zaharia lui Gâtlan, plin de năduh, după ce-am ieşit la drum, afară. Când să-ţi petreci şi tu tinereţea, apucă-te de cărturărie; parcă are omul zece vieţi! Tot umblând noi din şcoală în şcoală, mai mult, ia, aşa de frunza frăsinelului, mâine, poimâine avem să ne trezim nişte babalâci gubavi şi oftigoşi numai buni de făcut popi, ieşiţi din Socola.

— Ce zici dumneata, moş Luca, despre unele ca aceste?

— Ce să zic, dascăle Zaharia; ştim noi cum vi-s formele? Eu trebuie să vă duc la locul hotărât, şi, de-aici încolo, cum v-a sluji capul. Hi, căluţii tatei, să ne întoarcem cât mai degrabă acasă! Cum auzeam noi pe moş Luca pomenind cu drag de casă şi când mai vedeam cum rămân satele şi locurile frumoase în urmă, şi tot altele necunoscute se înfăţişază înainte-ne, supărarea noastră creştea la culme! Pentru fiecare fântână, pârâu, vâlcică, dumbravă şi alte locuri drăgălaşe ce lăsam în urmă-ne scoteam câte-un suspin adânc din piepturile noastre! Şi, după mintea ce-o aveam, neam fi întors înapoi chiar atunci, de nu eram daţi în seama lui moş Luca, de care ne ruşinam ca şi de părinţii noştri. După un scurt popas, făcut la podul de la Timişeşti, de pe Moldova, pornim înainte spre Moţca şi suim încet-încet codrul Păşcanilor. Apoi, din vârful acestui codru, mai aruncăm, nemernicii de noi, câte-o căutătură jalnică spre munţii Neamţului: uriaşii munţi, cu vârfurile ascunse în nouri, de unde purced izvoarele şi se revarsă pâraiele cu răpejune, şopotind tainic, în mersul lor neîncetat, şi ducând, poate, cu sine multe-multe patimi şi ahturi omeneşti, să le înece-n Dunărea măreaţă!

— Ei, ei! măi Zaharie, zic eu, coborându-ne la vale spre Păşcani; de-acum şi munţii i-am pierdut din vedere, şi înstrăinarea noastră este hotărâtă cine ştie pentru câtă vreme!

— Cum ne-a fi scris de la Dumnezeu sfântul, zise Zaharia, cu glasul aproape stins, ş-apoi rămase dus pe gânduri tot drumul, până la Blăgeşti, peste Siret, unde ne-a fost şi masul în noaptea aceea. Dar vai de masul nostru! Aici, pe prispa unui rotar, puţin de nu era să rămânem chiori. De cu seară şi până după miezul nopţii am stat numai într-o fumăraie de baligi, ca la carantină, şi tot ne-au coşit ţânţarii.

— Aşa-i viaţa câmpenească, zise moş Luca, cioşmolindu-se şi învârtindu-se ca pe jăratic, de răul ţânţărimii. Cum treci Siretul, apa-i rea şi lemnele pe sponci; iar vara te înăduşi de căldură, şi ţânţarii te chinuiesc amarnic. N-aş trăi la câmp, Doamne fereşte! Halal pe la noi! Apele-s dulci, limpezi ca cristalul şi reci ca gheaţa; lemne, de-ajuns; vara, umbră şi răcoare în toate părţile; oamenii, mai sănătoşi, mai puternici, mai voinici şi mai voioşi, iar nu ca işti de pe câmp: sarbezi la faţă şi zbârciţi, de parcă se hrănesc numai cu ciuperci fripte, în toată viaţa lor.

— Ştii una, moş Luca, zise Zaharia de la o vreme. Găinuşa-i spre asfinţit, rariţile de-asemene, şi luceafărul de ziuă de-acum trebuie să răsară; haidem să pornim la drum!

— Că bine zici, dascăle Zaharie! parcă ţ-a ieşit un sfânt din gură! Decât ne-om tot învârti şi cioşmoli pe iastă prispă, mai bine să scurtăm din cale. Căci mare-i Dumnezeu, ne-a feri el de întâmplări! Şi aşa, luându-ne rămas bun de la gazdă, care era tot afară culcat, pe altă prispă, plecăm. Şi cum ieşim în şleah, părerea noastră de bine: întâlnim câţiva oameni, cu nişte care cu draniţă, mergând spre Iaşi. Ne întovărăşim cu dânşii, de frica lăieşilor din Ruginoasa, şi hai-hai, hai-hai, până-n ziuă, iacă-tă-ne în Târgul-Frumos, unde-am şi înjunghiat câţiva harbuji într-ales, de ne-am potolit, deocamdată, şi foamea, şi setea. Apoi, după ce s-au hodinit caii, am pornit înainte, spre Podu-Leloaie; şi de aici, tot înainte spre Iaşi, mai mult pe jos decât în căruţă, căci zmeii lui moş Luca se muiaseră de tot; şi ţăranii noştri, glumeţi cum sunt ei, ne tot şfichiuiau, în treacăt, care dincotro, de ni-era mai mare ruşinea de ruşinea lui moş Luca. Iar, mai ales, pe la asfinţitul soarelui, tocmai când intram în Iaşi, pe rohatca Păcurari, un flăcăuan al dracului ne-a luat în râs cum se cade, zicând:

— Moşule, ia sama de ţine bine telegarii ceia, să nu ia vânt; că Iaşul ista-i mare şi, Doamne fereşte, să nu faci vro primejdie!... Atâta i-a trebuit lui moş Luca, ş-apoi lasă pe dânsul! câte parastase şi panaghii, toate i le-a ridicat...

— Iauzi, măi! Dac-ar şti el, chiolhănosul şi ticăitul, de unde am pornit astă noapte, ş-ar strânge leoarba acasă, n-ar mai dârdâi degeaba asupra căişorilor mei! Ş-apoi doar nu vin eu acum întâiaşi dată la Iaşi, să-mi dea povăţ unul ca dânsul ce rânduială trebuie să păzesc. Patruzecile mâne-sa de golan! Dacă n-a stat oleacă, să-l învăţ eu a mai lua de altă dată drumeţii în râs! Văzând noi că ne iau oamenii tot peste picior şi pe moş Luca tulburat din cale-afară, cum eram în căruţă, ne acoperim peste tot c-un ţol, zicând eu, cam cu sfială:

— Moş Luca, de te-a întreba cineva, de-acum înainte, de ce trag caii aşa de greu, să spui că aduci nişte drobi de sare de la Ocnă, şi las' dacă nu te-a crede fiecare!...

— Ei, apoi?! Ştiutu-v-am eu că şi voi mi-aţi fost de-aceştia? zise moş Luca, mergând pe lângă cai, plin de năduh; nu mă faceţi, că ia acuş vă ard câteva jordii prin ţolul cela, de v-a trece spurcatul! Auzind noi ce ni se pregăteşte, ghiontitu-ne-am unul pe altul, chicotind înnăduşit, şi ca' mai ba să zicem nici cârc! În sfârşit, după multe şfichiuiri ce-a primit moş Luca de la unii-alţii, cum e lumea a dracului, mergând noi în pasul cailor, din hop în hop, tot înainte prin rătăcănile de pe uliţele Iaşilor, am ajuns într-un târziu, noaptea, în cieriul Socolei şi am tras cu căruţa sub un plop mare, undeam găsit o mulţime de dăscălime adunată de pe la catiheţi, din toate judeţele Moldovei: unii mai tineri, iar cei mai mulţi cu nişte târsoage de barbe cât badanalele de mari, şezând pe iarbă, împreună cu părinţii lor, şi preoţi şi mireni, şi mărturisindu-şi unul altuia păcatele!


Ion Creanga - Amintiri din copilarie
The Dude
PRIMAVARA ....



S-a deschis un bobocel

Roșu
la culoare

Ca o puță
de cățel

Care stă la soare



Iar o floare de salcâm

A căzut săraca

Intr-o balegă din drum

Ce-o căcase vaca



Un berbec aruncă'n jur

Câte-o căcărează

I-a intrat un vierme-n cur

Și-l cam
deranjează



Stă Grivei pe gânduri dus

Singur cuc bastardul

Și-a săltat un
crac in
sus

Și
stropește
gardul



Buni prieteni doi pisoi

Neavand vreo treabă

Stau pe prispa amandoi

Și
și-o
iau la labă



Un muscoi la rendez-vous

Cu o muscă slută

Ii explica cum ca nu

Poate s-o mai f**ă



Pentru că zburând
pe cer

Într-o zi cu ploaie,

Veni un helicopter

Și-l lovi la
c**ie



Un țânțar
suit în pom

Plânge
cu suspine,

S-a căcat pe el in somn

Și îi e
rușine



Doi cocoși
se ceartă iar

Pentru o gaină,

Și măgaru-i
tot măgar

Trage o bășină



Coana Manda în pridvor

Plânge amar și-i
tristă,

De Ionica-i este dor

Si-o mananca-n p**dă.
The Dude
BALADA BĂȘINII

….. de George Topârceanu

Ați văzut prea bine că la consultații
Doctorii te-ntreabă despre emanații.
Vor sa știe totul: abundență, faze,
Unii le zic “vânturi”, alții le zic “gaze”.

Dar să nu vă mire dacă medicina
Studiază astăzi foarte mult “bășina”.
Fiindcă, biologic, pentru toți e clar,
A băși e-un lucru foarte necesar.

Toată lumea bese, asta-i axioma
Nu interesează sunet sau aroma.
În privința asta toți suntem la fel

Floarea nobilimii, preoți, prinți, prințese,
Papa de la Roma bese și iar bese.
Îns-o chestiune trebuie-nțeleasă
Fiecare bese, dar la el acasa!

Fără martori merge, tare sau încet,
Nimeni nu-ți dictează să te beși discret.
Vrei rafale scurte sau prelungi să sune
Treaba ta, esti liber, poți să faci si spume!

Și chiar dacă nimeni nu-ți stă împrejur,
Poți să beși în lege, pâna pici în cur.
Eticheta cere, însă, să fii pudic
Bunul simț pretinde sa nu beși în public.

Ce-ar fi, bunăoară, s-auzi pe cutare
C-a bășit în public doamna nu-stiu-care
Sau că domnișoara, profesoara X,
S-a bășit în clasă, ieri la 9 fix?

Cum ar fi privite, sau calificate,
Ar mai fi prestigiu, autoritate?
Cine le-ar mai crede ființe grațioase?
Ar fi socotite niste bășinoase.

Dar mă-ntorc acuma iar la medicină
Să-ți risti sănătatea pentru o bășină?
Să n-o lași să iasa dacă esti în public,
Fiindcă eticheta cere să fii pudic

În privința asta sunt păreri mai multe,
Cine-ar sta pe toate să le mai asculte?
Astfel, după unii poți să beși oricât
Dar să știi la vreme să le strângi de gât.

Poți să fii același om cu demnitate
De le dai tacut drumu-n libertate
Asta-i o părere, una dintr-o mie
Dar morala spune ca-i ipocrizie.

Ce deosebire între om si cal
Ar mai fi atuncea sub aspect moral?
Când te-arați în lume demn, gras și frumos
Iar în realitate ești un bășinos?

Câti nu sunt din ăștia care bes de zor,
Parcă știi vreodată ce-i la curul lor?
Dar ramâne lege că e indecent
Să slobozi la gaze pe esapament.

Fie, cu morala nu te poți certa
Dar mai vine gazul fără voia ta.
Șuieră și geme, cu prelung ecou
Iar tu ai neșansa să fii la birou.

În astfel de cazuri, spune, ce te faci?
Să recurgi la scuze sau să te prefaci?
Din experiență eu vă spun cinstit
Că nici când în viață nu am îndrăznit

Să recurg la scuze, ar fi fost mai rau
Să roșească lumea toată-n jurul meu
Am târșit un scaun, am făcut ceva,
Ca să nu se creadă c-am bășit cumva.

Și oricât s-ar spune că sunt ipocrit
S-au făcut și alții că n-au auzit.
Chiar și-ndrăgostiții când admiră luna,
Cu sau fara voie, scapă câte una

Dar cu-o tuse seacă, bine regizată
Sau cu-o melodie mai pe nas cântată
Fac să se ascundă tot, a poezie,
Chiar și nedorita, scurtă gălăgie
Ce-a trecut prin mațe și s-a dus în vânt
Și care ne-ncurcă viața pe pamânt.

Dar astfel de cazuri când ipocrizia
Este asociată chiar cu poezia,
Crime, moraliștii noștri le socot.
Căci morala-și bagă nasul peste tot.

În final, tot omul se întreabă trist:
Să asculți de medic sau de moralist?
Și mai e un lucru fără vorbă multă
Ce te faci cu curul dacă nu te-ascultă?
Fantasee
Nu ştiu cine este autorul povestioarei de mai jos, dacă ştii cine ... e am o clipă de recunoştinţă de dăruit.

Un bunic îi povestea nepotului său:
- Băiete, înăuntrul fiecărui om se luptă două fiare. Una înseamnă răutatea însăşi: este mînia, gelozia, lăcomia, regretul, inferioritatea, minciuna şi egoismul. Cealaltă înseamnă bunătatea însăşi: este bucuria, pacea, iubirea, speranţa, modestia, empatia şi adevărul.
Băiatul se gândi o vreme şi apoi întrebă:
- Bunicule, care dintre fiare câştigă lupta?
Bătrânul răspuse şoptit:
- Câştigă cea pe care o hrăneşti.
Fantasee
Fragment din 'Pânza de păianjen' a Cellei Serghi:



Şi azi m-am dus la restaurant, ca în toate zilele. La două după masă, aici e o căldură ca în Sahara. „El” nu era.
M-am uitat bine peste tot. Sunt sigură că toată lumea se întreba cine m-o fi interesând. Cine ar putea bănui că-i tocmai Petre Barbu? E atât de şters! Toată Mangalia se ocupă de mine. (Nu ştiu de ce!)
Amărâtă că nu l-am găsit, m-am dus pe plajă (aveam pe mine costumul de baie sub rochia de creton). Mi-am scos rochia şi m-am întins pe nisip, în plină nămiaza. Soarele ardea şi, în acelaşi timp, bătea briza, marea se frământa necontenit. (M-am gândit că are şi ea o zi proastă, ca şi mine.) Mai departe era cineva întins pe nisip. S-a sculat. I-am urmărit paşii. Venea spre mine. Bătăile inimii parcă mi s-au oprit.

Ilinco, ai ghicit, nu? Era el, – „Pierrot”! Aşa i se spune. Petre, Petre, Petre, Petre! Îmi ciocănea inima, de parcă voia să-i dau drumul să iasă.

Eram încredinţată că va trece mai departe după un bună ziua spus ca o concesie. N-a fost aşa. S-a aşezat lângă mine. Fără un cuvânt. Tăcea.

— E foarte interesant ce spuneţi, domnule Barbu!
— Vrei să auzi ceva interesant?
— Vreau să spui ceva.
— Ei bine, uite, nevestele vor să te ucidă!
— Nevestele?
— Da. Ce-ai zice să te desfigureze cu vitriol?
— Prefer untdelemnul fierbinte.

A râs, adică a zâmbit, mai pronunţat ca de obicei. (Petre Barbu nu ştie să râdă. Are gura tristă şi n-o deschide. Nu ştiu ce fel de dinţi are.) Mi-a spus că mai multe „distinse” doamne sunt furioase pe mine, pretind că sunt cochetă şi că le-am zăpăcit bărbaţii. L-am Întrebat dacă l-au trimis în delegaţie sau vine din iniţiativă proprie. În loc să-mi răspundă, m-a privit cu simpatie, având aerul să spună: „Ei, te-am necăjit destul”. Şi, după o clipă de tăcere:

— Uite. Aşa gravă, dusă pe gânduri, încă nu te-am văzut.
— Altfel m-ai văzut?
— Cred şi eu. Pot să-ţi şi dovedesc; ştiu că râzi ca să-ţi arăţi dinţii, fiindcă sunt frumoşi, sau zâmbeşti fiindcă ştii că ai un zâmbet fermecător. Şi, cu un aer inocent, suceşti capul bărbaţilor. Dar lasă, să vezi, o s-o păţeşti!

S-a sculat şi, tot fără să spună bună ziua, s-a dus la locul lui şi s-a întins la soare.
Atât a fost, Ilinco; ce mi-o fi plăcând la el, draga mea, spune şi tu? Dacă ai şti ce succese am eu aici! Pe mine mă preocupă, clipă de clipă, el. Numai el.
Şi, zău, mă întreb: de ce? Mi-e ciudă pe mine, pe el. Dar îl iubesc! Îl bârfesc în gând tot timpul. Degeaba.

Ilinco, te sărut. Mâine îţi scriu iar. Cum suporţi romanul meu de dragoste?

Urmarea în numărul viitor.

(Ai grijă de scrisori, să nu păţim ceva, mai bine rupe-le.)

Diana
Mangalia, 14 august.
Fantasee
Fragment din 'Arta conversaţiei' de Ileana Vulpescu:


— Bună ziua, am zis eu.

Au dat amîndoi din cap în chip de răspuns, cu aerul omului deranjat din ceva foarte important. Nu mi-a spus nici unul nici un cuvînt.
Atunci, mi-am luat eu inima-n dinţi şi-am zis:

— Domnule profesor Verzeu, astăzi plec din serviciul dumneavoastră şi-am venit să-mi iau rămas-bun.
— Da, pleci? m-a-ntrebat Voicu Marin, de parcă atunci afla această noutate pe care mi-o cocea de şapte luni.

M-am uitat la el cu silă. Bun observator, Titus Verzeu a remarcat privirea, care dealtfel i se-adresa şi lui.

— Începeţi o activitate care vă va oferi mai mult timp în care să reflectaţi, s-a-ndurat într-un tîrziu să mi se-adreseze Verzeu, însoţind fiecare vorbă cu un zîmbet subţire şi de-o persiflare abia perceptibilă, şi s-a uitat la Voicu Marin, în care să reflectaţi mai mult la profesia dumneavoastră, la faptele, la vorbele dumneavoastră, a continuat el, ascuţindu-şi zîmbetul din ce în ce, vrînd desigur să-mi dea a-nţelege, dacă nu pricepusem pîn-atunci, că mazilirea — din limbă mi se trăgea.
M-am uitat la unul, m-am uitat la celălalt. Cît rău făcuseră şi cît aveau să mai facă! Ce gol trebuie să fie-n sufletul oamenilor ăstora doi dacă la şaizeci de ani împliniţi se gîndeau numai cum să le pună altora pielea pe băţ!
M-am uitat la ei cu o milă care venea de departe, de la generaţii şi generaţii de ţărani din neamul meu, oameni care scormoniseră din noapte pînă-n noapte pămîntul, găsind mereu timp să gîndească, răzimaţi de coarnele plugului ori în coada sapei, în felul lor simplu şi esenţial, la fiecare gest al lor, repetat de veacuri şi menit să se-nscrie-n ciclurile armoniei universale căreia nu ştiau să-i dea nici un nume.
Şi, deodată, uitînd timpul şi locul, uitînd cu desăvîrşire că oamenii aceia doi puteau să-mi facă încă mult rău, privindu-i cînd pe unul, cînd pe celălalt, cu un glas de profet care nu făcea altceva decît să vestească ceea ce i se-arată, m-am trezit că le spun:

— La vorbele şi la faptele noastre vom afla cu toţii vreme să ne gîndim: la o boală grea sau pe patul de moarte. Mai ales pe patul de moarte.

Le-a pierit zîmbetul. Am salutat scurt din cap şi ca şi cînd misiunea mea pe lîngă ei fusese aceea de mesager al destinului, am plecat înnorată de presimţirea că le prevestisem adevărul.

Cum mergeam pe culoar, mă asaltau tot felul de gînduri. Vecinele mele de palier m-au scîrbit de totdeauna cu egoismul şi cu zgîrcenia lor. Mamei îi era grozav de milă de ele.
„Două biete bătrîne”, a zis ea într-o zi. „Mai dă-le dracu'. sunt putrede de bani şi de lucruri şi zgîrcite că şi-ar mînca de sub unghie”, am zis eu.

[E foarte curios cîtă milă inspiră defectele fizice şi cît dispreţ cele psihice. Toată lumea zice „săracu' de el — e şchiop, e chior" şi nimeni nu zice „săracu' de el — e zgîrcit, e ipocrit, e turnător, e intrigant", cînd astea sunt infirmităţi de pe urma cărora suferi la fel de mult ca şi de pe urma infirmităţilor fizice. Un defect fizic îţi dezechilibrează corpul şi dezechilibrul ăsta se răsfrînge asupra sufletului. Efectele lui sunt deci împărţite.
Gîndeşte-te că defectele psihice zac numai în suflet, îţi dai seama ce infirn trebuie să fie într-un suflet şchiop sau chior, sau amîndouă la un loc, sau cîte cît vrei? Toate defectele psihice au la origine un complex de inferioritate.
Cine e sigur pe sine nu e nici invidios, nici intrigant, nici arivist. „La om totul trebuie să fie frumos, de la haine pînă la suflet.]

„Cehov a spus asta?” Cehov. O umanitate fără complexe. Un echilibru dat de frumuseţea exterioară şi de cea interioară. Mi-au plăcut totdeauna oamenii frumoşi pentru că măcar sub aspect fizic ai garanţia că sunt scutiţi de complexe.
Pe culoar, mi-am adus aminte vorbele Mamei şi-am început să mă-ntreb ce complexe i-or fi rozînd de-o viaţă pe Verzeu şi pe Voicu Marin.
„Dacă vrei, cît de cît, să fii drept cu altul, pune-te-n locul lui”, mă sfătuia Mama. Cum n-am economisit niciodată efortul, m-am pus întîi în locul lui Voicu Marin. Băiat de grădinari din marginea Bucureştiului, tată român, mamă bulgăroaică.
Fizic, totul parcă prea mare. Ca la un televizor defect care dublează contururile. Nici urît, nici frumos. Mătăhălos. Ca maniere: nu se sfia să-şi sugă dinţii, să se scobească în nas ori în dinţi, ori să se scarpine de faţă cu alţii.
Lipsa de educaţie poate fi invocată pînă la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă şi mamă ţi-au fost maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine-o vreme cînd mintea proprie îţi este un educator suficient.
Voicu ştia desigur că asemenea lucruri nu se fac. Se purta însă cum îi venea, din totală desconsiderare faţă de alţii.
Dacă nu ştiai cine e, dacă nu-l auzeai vorbind şi te-ai fi gîndit să-l plasezi undeva, l-ai fi plasat fie-ntr-o muncă necalificată, la cărăuşie, de pildă, fie-ndărătul unei tejghele.
Cînd deschidea gura şi folosea un ton neutru, în vocea lui baritonală, frumoasă şi bine stăpînită, apăreau vorbe care nu te supărau atît prin ortoepia deficitară cît prin vulgaritatea cu care erau rostite.
Simţeai în acelaşi timp o ameninţare în vorbele-acelea stîlcite, fiindcă îndărătul lor bănuiai o stîlceală mult mai adîncă, depăşind sfera vocabularului.
Cînd vorbea oficial, tonul lui căpăta importanţă şi anume importanţa anilor '50—'60, '64, cînd mai ales vorbitorii din ideologie se găseau datori să pună accentele-n frază altfel decît le cerea logica limbii române.
Chiar şi unii care folosiseră curent acest mod nefiresc de frazare, după '64 încercaseră — că-ncercarea moarte n-are — şi unii chiar reuşiseră să se debaraseze de mimarea asta ajunsă reflex. El încercase, nu-ncercase, nu ştiu.
Ştiu doar că modul lui de frazare, deşi mare ştab la Minister, la Facultate, la Clinică, te făcea să-l consideri un personaj desuet, pe cale de dispariţie. El vorbea mai departe la fel şi purta mai departe, ostentativ sau nu, nici asta n-aş putea spune, pantaloni cu cracul larg ca pentru trei picioare barosane. Voia, cred, să demonstreze că-şi este fidel sie însuşi, în tinereţe, cînd nu era nimeni, o ceruse de nevastă pe fata care crezuse că n-avea să-l refuze şi nicidecum pe cine-ar fi vrut.

— Pe cine-ar fi vrut?
— Pe viitoarea nevastă a profesorului Daniel Şerban, pe mama lui Tudor, pe care l-ai cunoscut în seara asta. Şi mergînd aşa pe urmele trupului... ale sufletului lui Voicu Marin, dădeam şi de profesie, cîmpul multor ambiţii, cîmp unde lucrurile se puteau îmbunătăţi sau înrăutăţi. Era chirurg? — era. Drumul de la grădinărie la chirurgie era lung, dar odată ajuns aci nimeni nu se mai întreba cît de lung fusese drumul lui şi cît de scurt al altora. Era chirurg. Printre-atîţia alţii.
Unii ştiu că sunt în profesie nişte utilităţi, şi acceptă această situaţie. Conştienţi că nu li se cuvine mai mult, îşi fac cinstit datoria, şi-şi văd numai de treburile lor. Ca utilitate, nimeni n-ar fi avut ce să-i reproşeze lui Voicu Marin.
Dar vezi că el voia să se ia de piept cu cei mai mari chirurgi şi cum profesional n-avea şanse, ca Făt-Frumos cu Zmeul, să-i îngroape pîn' la brîu, îi îngropa cu totul — pe criterii extraprofesionale.
Unul avusese moşie (el, nevastă-sa); altul avusese aur, nu-l declarase, în schimb îl ascunsese-n masa de la sala de operaţie; cumnatul ăstuia se pare că ştiuse şi nu-l denunţase şi amîndoi trecuseră niţel pe la „pension”; şi uite-aşa numărul culpabililor faţă de legi îi lărgea locul; alţii nu făcuseră nimic din punct de vedere juridico-administrativ, dar ca şi primii păcătuiau grav în ochii lui, păcătuiau „medical”: erau chirurgi de mîna-ntîi.
Buni şi ăştia de dat la „abdomen” fiindcă la „torace” — mai mare şi mai mare era el. Mă puneam în locul lui Voicu Marin şi, fără să-l aprob, îi înţelegeam mecanismul sufletesc, în definitiv, omul ăsta n-avusese niciodată ce-şi dorise.
Profesional, deşi se declarase şi era luat oficial drept „ăl mai mare”, el ştia că nu e.
Nevastă-sa, un om blînd şi bun dar şters, nu era cine-şi dorise el; băieţii, doctori amîndoi, nu-şi depăşeau profesional tatăl. Nevastă-sa se omorîse. Sătulă de vorbe grosolane, de palme arse între patru ochi şi chiar între mai mulţi.
A doua — actriţă, frumoasă, foarte frumoasă, şi sîsîită. în actorie — ce era el în chirurgie: o utilitate, umplută de roluri de cînd se măritase cu el, că fiecare avea sau putea să aibă o mamă, o soacră, o cuscră bolnavă, nevoie de-un medicament străin.
Altminteri, femeie cumsecade actriţa.
Pe cînd mai lucram încă la chirurgie, deşi ea era „madam director”, a venit să mă roage să-i dau un bilet de intrare permanentă la o bolnavă din salonul meu, motivîndu-şi cererea prin faptul că programul ei de actriţă era-n contratimp cu orele de vizitare a bolnavilor. Gestul ăsta m-a făcut să nu-i prevăd un viitor prea fericit alături de Voicu Marin. Intrasem într-o perioadă de clarviziune, se autoironiza Sînziana.
O femeie cît de cît cumsecade, oricîte vanităţi ar fi avut, pîn'la urmă avea să se dea bătută faţă de Voicu Marin. Cît Voicu era maaare, „Mercedesul” îi mai astupase din defecte, cînd se mai micşorase, deşi făcuse un copil cu el, actriţa a hotărît să nu-i mai suporte pe el şi pe cele două odrasle din prima lui căsătorie. Victime-ale eredităţii paterne, pe unde-o prindeau pe mama lor vitregă tinerii îi ardeau la scatoalce, însoţite, bine-nţeles, de vorbe corespunzătoare.

Sînziana făcu o pauză.

— Continuînd efortul meu de identificare cu alte personaje, am ajuns şi la Titus Verzeu, al cărui nume, pretindeau cei din generaţia lui, ar fi trebuit pronunţat Vărzău, cum se şi scrisese înainte ca şcoala latinistă să fi introdus scrierea etimologizantă.
El avusese tot ce-şi dorise, atît cît se poate judeca din afară un om. Şi, totuşi... Cu-nvăţătura şi cu mintea lui ternă dar corectă nu se putea să nu-şi dea seama că este doar un bun profesor şi nu un maestru în chirurgie.
Sub aspectul cunoştinţelor generale, Verzeu era un tip enciclopedic.
— Era? Nu mai este?
— Deşi este conştient în cea mai mare parte a timpului, de patru ani stă-ntr-un fotoliu. Nu-şi mai poate mişca membrele inferioare, are afazii şi pierdere aproape totală a graiului.
— Scleroză?
— După nişte autori americani se pare că un virus care dă fenomenele astea botezate generic „scleroză”. îmi părea atît de rău că un om ca el — un mediocru, hai să-i zicem, dar un mediocru cu atîta ştiinţă de carte, cu o cultură umanistă atît de vastă — era atît de vanitos, de meschin şi se preta în primul rînd la cîrdăşia cu Voicu Marin, apoi la maşinaţii cu care-şi îndepărta cei mai buni colaboratori. De Staicu nu se-atingea fiindcă-i era frică.
Pe vremea legionarilor, cînd un doctor gardist voise să-l mătrăşească pe Verzeu, din cauza nevesti-sii, doctorul Daniel Şerban spusese de faţă cu toată lumea că pleacă din spital dacă cineva-ndrăzneşte să-l mute pe Verzeu.
Cînd Voicu Marin îl mutase pe Şerban, invocîndu-i originea, Verzeu nici măcar nu deschisese gura.
Ba, dimpotrivă, îi strecura azi o vorbă, mîine o vorbă lui Voicu Marin, cu abilitatea şi cu perseverenţa care-l caracterizau, vorbe prin care-i dădea de-nţeles că Şerban ar unelti-mpotriva lui, a lui Voicu şi, mai rău, că nu i-ar recunoaşte autoritatea medicală, indiscutabilă pentru toată lumea. „Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti”. într-un elan de binefacere, Voicu Marin o trimisese la ţară şi pe fosta lui iubire, nemărturisită, pe Marina Şerban, nevasta concurenţei, căreia profesional şi uman n-ar fi avut ce să-i reproşeze, decît eventual că nu-i bănuise la timp iubirea. Verzeu, ca şi Voicu, nu suporta concurenţa. Tot un complex de inferioritate. Prin urmare, nici el n-avusese ce-şi dorise, aşa stînd lucrurile.
Aceasta este o versiune "Text-Only" a continutului acestui forum. Pentru a vizualiza versiunea completa, cu mai multe informatii, formatari si imagini,click aici.
Invision Power Board © 2001-2024 Invision Power Services, Inc.