QUOTE(The Dude @ 17 Oct 2013, 02:47 PM)
QUOTE
... pot sa le fac resedinta permanenta, ca sa zic asa...?....Pericol ar fi ca nu pot sa stau permanent, iar in unele ierni e tare ger..
Nu gerul este problema, o fmilie puternica, iernata in conditii bune, cu rezerve de hrana, supravietuieste fara probleme. Dar daca nu stai acolo, atunci ai o problema. Ursul, omul, roitul necontrolat, zapada abundenta sunt cateva din problemele pe care le-ai putea avea cu albinele. Trebuie sa mai vezi daca exista stupari in zona ta, ai putea sa lasi stupii la acestia iarna, dar primavara tot trebuie sa te mai uiti la ei, sunt etape in programul apicultorului care nu pot fi sarite.
QUOTE
dar, ca tot ziceai de alergie...astea sunt atat de ofticoase ca sa isi intepe jupanul ???
unele sunt "ofticoase" chiar belicoase pentru ca asta este rolul lor, de paznici ai stupului. De obicei albina romaneasca este bland, dar agresivitatea unei familii depinde de mai multi factori: vreme, rezervele de hrana, matca, mirosuri, miscari bruste in manipularea ramelor si stupilor, lovituri etc. Unii stupari folosesc manusi, eu nu folosesc decat
otet bun, curat cu care ma spal pe maini si fum, mult fum, din afumator, din pipa,
din trabuc
si fara mirosuri, deodorante, parfumuri after shave etc. dar ma mai inteapa si pe mine, cel mai dureroase sunt intepaturile de langa unghii. Atentie!! daca esti
alergic la veninul de albine n-ai sanse sa te apuci de albinarit.
O scurta istorie a Apiculturii Moderne
Stadiile de dezvoltare a stupilor au condus la stupul cu rame mobile care este folosit în prezent. Stupul cu rame mobile este originar din Grecia şi a fost descris de
Sir George Wheler în cartea sa din 1682,
A journey into Greece. Autorul a descris stupii pe care i-a văzut în mănăstirea Sfântul Cyriacus de pe muntele Hymettus din Attica. Stupul avea forma unui vas mare pentru flori, iar albinele îşi construiau fagurii de la nişte rame aşezate peste vas, care nu erau lipite de marginile laterale, pentru a putea fi scoase una câte una. Cu aceşti stupi
călugării efectuau mai multe operaţiuni: inspectau şi manevrau familiile în timp ce albinele lucrătoare se aflau la cules, divizau familiile, controlau roitul, recoltau miere fără să distrugă ramele cu puiet şi se asigurau că albinele au suficientă hrană pentru a putea supravieţui peste iarnă.
În 1770,
Abbot della Rocca, care a văzut stupi în Insula Creta, şi care erau probabil asemănători celor din Grecia, a publicat cartea
Traité complet sur les abeilles în care există un pasaj în volumul 2 (p. 467-469) din care reiese că el a înţeles importanţa spaţiului care trebuie lăsat albinei pentru a se deplasa printre faguri. Şi François Huber a înţeles importanţa spaţiului albinei denumindu-l: distanţa egală care trebuie păstrată în mod uniform între faguri. Huber a consturit un stup cu rame mobile de tip acordeon care putea fi deschis ca o carte. În Anglia,
Robert Golding a descris în 1747 un stup grecesc îmbunătăţit cu rame între care se păstra o distanţă corespunzătoare. Alţi stupi cu rame mobile au fost inventaţi în 1806 de
Petr Prokopovich din Rusia şi în 1848 de
Dzierzon din Germania, însă ramele erau aşezate prea aproape de pereţii stupului, iar albinele uneau cele două părţi cu fagure sau propolis, astfel încât trebuia ca ramele să fie tăiate pentru a putea fi scoase afară. Toţi aceşti stupi au fost invenţii destinate stupăritului în zonele de pădure şi aveau o uşiţă în partea din spate, ca şi stupii din buşteni verticali.
Progresul practic a fost făcut în anul 1851 de către reverendul
L. L. Langstroth din Philadelphia care a încorporat rame mobile în cutii stratificate. Principiul după care a fost construit stupul cu rame mobile
a fost descoperirea spaţiului albinei, un loc pe care albinele îl folosesc ca pe un coridor. Teoretic, acest spaţiu este de 6 până la 10 mm, iar practic este de obicei de 8 mm. Reverendul Langstroth nu şi-a revendicat invenţia, el a fost doar cel care a identificat nevoia spaţiului albinei, atunci când a creat stupul practic, cu rame mobile. Stupii cu rame mobile au fost inventaţi înainte de anul 1852, când stupul Langstroth a fost patentat, însă aceştia nu erau practici, deoarece erau fie prea complicaţi, fie prea scumpi. Langhstroth a făcut experimente cu mai multe tipuri de stupi, însă doar în luna octombrie a anului 1851 şi-a dat seama cât de avantajos este să se ţină cont de acest spaţiu. La 5 octombrie 1852, Langstroth a obţinut un patent pentru inventarea stupului cu rame mobile: o cutie cu rame aşezate paralel, în care părţile laterale şi părţile de jos ale ramelor respectau spaţiul albinei.
Utilizarea stupului de tip Langstroth s-a extins rapid, la început în America de Nord, Europa şi în restul lumii, acolo unde apicultorii au aflat de existenţa stupului prin intermediul cărţii publicate de Langstroth în 1853.
Charles Dadant care a emigrat din Franţa în SUA în 1863, a avut un rol important în extinderea utilizării stupului cu rame mobile. În multe ţări au început să apară reviste apicole, iar apicultorii au început să înfiinţeze primele societăţi apicole. Din 1857 au început să fie folosite foile de ceară artificială inventate de
Johannes Mehring, care erau mai rezistente pentru extractorul de miere centrifugal, inventat de italianul
Francesco de Hruschka în 1865. Deoarece foile de ceară erau însârmate, erau mai rezistente la viteze mai mari de rotaţie ale extractorului.