Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu, a declarat, vineri, că dreptul cetăţenilor la informaţie este grav încălcat în România.
"Această încălcare a dreptului la informaţie al cetăţenilor este cumplită. (...) Autorităţile publice centrale sau locale nu răspund cetăţenilor la cererile scrise pe care le fac şi prin care cer informaţii. Vreau să vă spun că printre primele patru-cinci probleme care sunt cel mai des discutate la noi este cea a dreptului la informaţie. Dreptul la proprietate, accesul liber la Justiţie, dreptul la informaţie şi încă vreo două", a declarat Gheorghe Iancu.
"Cetăţeanul trebuie să fie informat despre ce se întâmplă pe şosele. Indiferent că e iarnă sau vară, el trebuie să fie informat, trebuie mai ales să ştie pe unde să meargă pentru a evita problemele pe de un drum", a spus Avocatul Poporului.
"În Constituţie este prevăzut că autorităţile publice sunt obligate să informeze cetăţeanul despre treburile publice, iar presa este obligată să acorde informaţii corecte. Nu e obligată să informeze, autorităţile au această obligaţie constituţională. Presa preia informaţia pe care o dau autorităţile şi trebuie să o transmită corect. În acest caz (problemele recente create de condiţiile meteo - n.r.), presa a dat informaţii, dar a dat ce a primit, de pe unde a primit şi când a primit, în mod neorganizat. (…) Ca urmare, singurele vinovate de ce s-a întâmplat acum sunt autorităţile publice şi cei care aveau obligaţia să facă un canal de informare", a conchis Avocatul Poporului.
( Iosif Buble - blog )