M-am gandit sa facem un loc unde sa fie puse cererile de retete, ca sa facem un subiect nou de fiecare data.
Si pentru Sorin,
Fasole cu afumatura
250 gr. fasole alba uscata
250 gr. afumatura (costita, coaste afumate, ciolan afumat, ce se gaseste)
100 gr. ceapa
50 gr. suc de rosii sau 1 lingura de bulion desfacut in apa
o foaie de dafin
o crenguta de cimbru
Fasolea uscata se spala in cateva ape si se pune la inmuiat in apa rece peste noapte, sa fie acoperita de apa cam 5 cm. A doua zi se schimba apa, se pune la fiert la foc mediu cam 2 ore (depinde de cat de veche e fasolea) apoi se scurge de apa in care a fiert.
Si mai bine daca gasesti fasole (negatita) la conserva - la mine se gaseste si imi face viata tare usoara.
Intr-o cratita se pune ceapa la calit in ulei la foc mediu, dupa un minut se pune si afumatura taiata bucati si se calesc impreuna pana se evapora apa lasata de ceapa, mestecand continuu sa nu se arda ceapa. Se pune cate un pic de apa si se fierbe carnea pana intra furculita usor in ea. Se pune fasolea, sucul de rosii, cimbrul si dafinul, piper dupa gust (nu se sareaza pana la sfarsit, afumatura e sarata) si se fierbe acoperit sau se da la cuptor cam 15 minute (cat sa se ridice undelemnul deasupra)