Ma gandeam daca sa deschid topicul la psihologie, pentru ca m-ar interesa si niste opinii mai avizate, dar nu vreau sa exclud niciun fel de raspuns. Mi-ar placea sa citesc orice parere, daca ea exista deja si nu se opreste in idei de genul "eu nu prea ma pricep, de ce sa ma bag in seama". De ce nu? E doar o discutie, nu pune nimeni note, nu-si schimba nimeni impresia.

Parerile mele despre obsesie se bazeaza doar pe observatii personale, daca am citit ceva despre asta a fost indirect si necautat intentionat.

Ce inseamna o obsesie? Cand devine/apare?
Cred ca oricine poate functiona "normal" cu obsesii de tot felul. Le poate ignora constient, numindu-le in diverse feluri: hobiuri, indeletniciri, pasiuni, idoli, ce-omaifi.
Vad obsesiile ca substitute pentru ceva dorit sau plecat.

Ca pe niste chestii personale care te fac mai interesant. Se poarta ciudat.

Imi vine sa inchiei publicitar cu intrebarea: Tu ce obsesie porti?

exemplele tale nu devin obsesii până ce nu-i stresează pe alţii... până atunci, rămân în spaţiul personal, nu afectează pe nimeni, eventual pe cel în cauză când îl împiedică să se încadreze în "normalitate" spre deosebire de obsesiile patologice. Obsesii devin cu trecerea timpului, majoritatea oamenilor progresează constant şi se sustrag din cercurile vicioase atunci când e cazul, renunţă la ele fără vreun efort de voinţă extraordinar. Când nu pot renunţa, atunci acele lucruri devin obsesii.

De plidă, de-a lungul timpului am avut mai multe hobby-uri, dar nu consider că mă obsedează niciunul: desen, radio-electronică, fotografie, calculatoare, astronomie. Când îmi petrec mai mult timp ocupându-mă cu hobby-ul în loc să mă ocup de lucruri "normale" mi se spune că sunt "obsedat", dar nu sunt. Când arde, las totul la o parte şi mă ocup de ce e mai important. Dacă nu le-aş lăsa, aş fi obsedat.

Doar exemplele date de mine devin obsesii atunci cand deranjeaza oameni din jurul persoanei "obsedate"? Poate te mai gandesti si la altfel de inceputuri. Sau in general, trebuie sa incomodezi oamenii din jur ca sa ti se spuna ca esti obsedat?
Fireste ca nu orice se transforma in obsesie dar vroiam sa stiu o baza, de unde incep sa se formeze, din ce?

Crezi ca sunt cazuri in care cel in cauza observa si se sustrage obsesiei sale? Sau in cazul asta, mai poate ea fi numita asa? Exista obsesii nepericuloase?

e doar o cramponare in nomenclatura.

decat comun-substantivata (egal categorizata), o vad mai pertinent verbalizata (i.e., dinamicizata). si individualizata.

e-ntotdeauna o anexa a cuiva - si a ceva; n-ai cum s-o conceptualizezi intr-o camera goala, pe usa careia scrie 'simptom', 'problema' sau 'bizarerie'.
e ca si cum ai gasi o labuta rupta pe strada (icch, cam sinistru) si te-ai apuca, ulterior, sa tii un curs despre membre canine.

sunt nenumarate, obsesiile, si foarte permutabile cu preocuparile, febletile, antipatiile, caderile in lumi mai mici sau mai piezise.
depind indisolubil de natura, bagajul, pixelii si unduirile purtatorilor - la fel cum depind, in foarte mare masura, de constientizarea, proportiile si extrapolarile cu care sunt investite.

iar cele patologice subscriu mai mult efectelor (nu cauzelor) unor mutatii mai reziliente.

Nu stiu de ce, dar am impresia ca prin camerele astea mai mult sau mai putin goale se tot plimba aceleasi marii. Nici nu ma straduiesc sa inteleg.

Eu chiar asa, gasisem o labuta de-asta, putea infiorator si m-am apucat s-o venerez in cursuri.
La fiecare din ele incepeam cu tot a +2 fraza din cuvantarea spontana pe care mi-o producea mica obsesie pe care o acceptasem cu placere ca pe o preocupare ce ma colora mereu in purpuriu.

Era obsesie de care ti-e drag, o privesti uneori fara sa te vada careva, dupa care iti vine s-o impartasesti cu toti, dupa care iti pare rau ca le-ai zis pentru ca, in mod cert, o vor adopta stergandu-si automat din memorie de unde au preluat-o. Hotii!

In fine, pe unde trece lasa in urma un vag miros de lavanda si o parere de rau indefinita.