5. In continuare voi vorbi despre ceea ce se cheama principiul legalitatii, iar daca incep analiza istorica a principiului trebuie sa incep cu anul 1789. Acest an in constiinta fiecarui cetatean francez are o insemnatate foarte mare, deoarece marcheaza sfarsitul unui regim al terorii, cum a fost descris in ziarele vremii, cat si a unui sistem vampiresc de stoarcere a resurselor, greu castigate de francezul obisnuit, in scopul satisfacerii diferitilor snobi ai vremii, personalitati aristocrate, cat si regalitatea respectiva. Acest principiu isi are fundamentul in Revolutia franceza impotriva burgheziei, din 1789, care odata cu distrugerea definitiva si a centrului de tortura – Le` Bastille- este inscris in Declaratia drepturilor omului si cetateanului, din acelasi fatidic an 1789.
Dupa cel de-al II-lea razboi mondial, principiul legalitatii cunoste afirmarea din nou in Declaratia universala a drepturilor omului reglementata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 dec. 1948, si mai apoi, in Pactul International cu referire la drepturile civile si politice reglementat de aceeasi institutie la 16 dec. 1966.
In art. 7 al Conventiei europene se stipuleaza ca “Nimeni nu poate fi condamnat pentru o actiune sau omisiune care, in momentul in care a fost comisa, nu era infractiune, potrivit dreptului national sau international.”
Principiul legalitatii in domeniul dreptului penal se confrunta cu doua aspecte:
- legalitatea incriminarii exprimata prin regula “nu exista infractiune fara lege”, ceea ce presupune faptul ca nici un individ nu poate fi tras la raspundere penala pentru o fapta care, la momentul producerii ei, nu era prevazuta de lege drept infractiune.
- legalitatea pedepsei si a masurilor ce pot a fi luate daca se savarseste vreo fapta intalnita in legea penala este cunoscuta in doctrina sub dictonul “nulla poena sine lege” (nu este pedeapsa fara lege), astfel persoanei care a savarsit o infractiune trebuie sa i se aplice numai pedeapsa prevazuta de lege pentru respectiva infractiune, in conditiile stabilite de lege. Se au in vedere masurile de siguranta care se iau pentru inlaturarea unor stari de pericol si de preintampinare a faptei prevazute de legea penala, cat si masurile educative aplicabile minorilor infractori pentru reeducarea lor.

6. O alta problema ce preocupa statele democratice de pretutindeni s-a concretizat in principiul umanitar, in protejarea drepturilor cat si a fiintei umane, pe fondul respectarii acestora prin legislatia interna, cat si prin tratate internationale. In dreptul penal, si nu numai, s-au vizat doua aspecte fundamentale ce trebuiau indeplinite pentru solutionarea cat mai practica, fara echivoc, a acestei probleme deloc de neglijat. Anume, intai s-a reglementat conceptul “protectiei” ce trebuie asigurata de dreptul penal individului din societate, incriminand faptele antisociale, cele impotriva sanatatii, libertatii si demnitatii persoanei, precum si alte fapte ce cauzeaza prejudicii omului, a intereselor si sigurantei sale, cum sunt: infractiunile contra avutului particular, cele contra sanatatii publice, contra familiei etc. Apoi, principiul umanitar vizeaza si pe cei care s-au abatut de la normele morale, mai intai, si cele juridice, mai apoi, incriminandu-i pe cei care au incalcat legea penala. Aceasta constrangere penala are un caracter uman, deoarece, chiar fiind in arest, acea persoana tot mai dispune de anumite drepturi ce-i confera un grad de constiinta asupra limitarii sale, dar in raport cu respectarea demnitatii acestuia, cat si asigurarea la nevoie de asistenta sociala, juridica si medicala. In fond, scopul vizat de pedeapsa este reeducarea infractorilor prin oferirea de sanse in reprofilarea spre alte activitati cu caracter social si moral. In ciuda eforturilor de reeducare si inasprire a sanctiunii, statistica judiciara din 1990 pana in prezent , afiseaza ingrijorator o crestere a infractionalitatii domestice, in special, nici cea internationala nefiind mai prejos, crestere ce a rezultat se pare din politica guvernantilor de pana acum, acestia nefiind, se pare, organizati indeajuns pentru a face fata valurilor infractionale ce aveau sa vina, si care in ciuda eforturilor de stavilire, continua sa se inmulteasca.

7. Un al saptelea principiu se vrea a fi incriminarea faptelor care prezinta un anumit grad de pericol social, principiu consfintit de legislatia penala romana. Acesta contine o regula de drept care, in aprecierea juristului Constantin Bulai, in apararea penala a celor mai importante valori sociale, trebuie interzise sub sanctiune penala numai acele actiuni ori inactiuni care prezinta un grad de periculozitate destul ridicat ca sa impuna o reactie prin mijloacele de drept penal impotriva faptuitorilor. Asadar principiul susmentionat incrimineaza numai acele fapte antisociale care nu prezinta un insemnat pericol social, acest fapt fiind consacrat de art. 17, alin. 1, din Teza I, C.Pen. care prevede ca infractiunea este fapta care prezinta pericol social si de art. 18, C.Pen. ce descrie si puncteaza notiunea faptei care nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni. Acest principiu, studiindu-i-se aplicarea, are o importanta penala speciala prin restrangerea faptelor penale la acele fapte care prezinta un grad ridicat de periculozitate sociala.

8. O importanta, in domeniul dreptului penal, o are si egalitatea in fata legii penale, care, in fapt, se afla in stransa legatura cu un principiu sus-amintit – principiul umanitar. Dimensiunea umana a dreptului priveste, inainte de toate, drepturile esentiale ale individului, drepturile fundamentale care garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de afirmare nestingherita in temeiul demnitatii si libertatii, pentru ca omul, dupa natura sa, este o fiinta demna si libera. Intr-adevar aceasta egalitate in fata legii, intr-o societate cu adevarat democratica si libera, are o importanta deosebita in conditiile unui stat de drept ce trebuie sa se supuna unei cenzuri proprii, insesi scopurile si valorile societatii contribuind la definirea acelui orizont ideal de drept ce depaseste necesitatile practice imediate. In dreptul nou, si anume cel democratic, anumite privilegii sau imunitati pot fi exceptate si judecate penal atunci cand legea penala o cere. Astfel toti cetatenii Romaniei, incepand cu presedintele acestei tari si sfarsind cu omul de rand, se afla pe picior de egalitate in ceea ce priveste respectarea legii, adica nerespectarea legii aduce acelasi tratament penal pentru toti membrii acestei societati, fie ei apatrizi, cetateni straini, minoritati ori romani.

9. Finalmente ultimul principiu de drept penal se constituie a fi prevenirea faptelor prevazute de legea penala. Este evident ca de la inceputurile formarii statului s-a urmarit reducerea infractionalitatii, in limitele posibilului, precum si protejarea valorilor sociale cat si a inducerii sentimentului de siguranta in randul membrilor societatii, bineanteles acest scop neputandu-se a fi realizat decat foarte lent, lucru care, de altfel, poate fi sesizat si in zilele noastre. Omul actioneaza intr-o ambianta sociala, el intra in numeroase raporturi cu semenii sai, iar aceste raporturi alcatuiesc adevaratul fundament existential al dreptului. Pe baza acestor relatii se construieste si legea penala, care prin actiuni si inactiuni, prin continut si sanctiunile sale asigura atat prevenirea infractiunii cat si pedepsirea celui condamnat prin pedeapsa penala in concret. Astfel o cat mai buna prevenire a infractiunii de orice fel este instiintarea tuturor persoanelor din societate supra severitatii sanctiunii, aceasta publicitate juridica trebuind sa sustina propaganda legilor ulterioare, cat si pedepsirea justa a celor ce au desconsiderat responsabilitatea respectarii legii penale. Insa de multe ori alegerea pedepsei poate fi usor substituita de qui pro quo. Astfel ne punem intrebarea fireasca de ce model de conduita avem nevoie si in ce masura acesta poate fi considerat util din punct de vedere social. Sanctiunea, pentru a fi eficace, trebuie sa se bazeze pe un sistem armonizat de valori si criterii si sa se afle intr-o concordanta cu sanctiunile morale ori religioase. Aplicarea constrangerii atesta faptul ca norma morala, si apoi cea juridica, nu au fost respectate, ordinea si respectul legii fiind intinate. Sanctiunea nu este un element obligatoriu al legii, ci unul potential, mai mult necesar, prin care se aplica legea. Dar, foarte sugestiv noteaza Eugeniu Sperantia, atunci cand doar frica de pedeapsa constituie temeiul aplicarii legilor, se poate distinge in viata societatilor un fel de flux si reflux, care de multe ori are un sfarsit negativ. Astfel: “Cand creste frecventa pedepsei, creste frica; cand creste frica, creste respectul legii; cand creste respectul legii, scade frecventa pedepsei; cand scade frecventa pedepsei, scade frica; cand scade frica, scade respectul legii; cand scade respectul legii, creste frecventa pedepsei etc.”.Asemenea oscilatii au loc in timp indelungat si sunt extrem de atenuate, iar acest lucru dovedeste faptul ca legea se respecta si pentru alte motive decat frica in fata sanctiunii. “Legiuitorul –scria Lucian Blaga- trebuie sa reglementeze nu doar spiritul de supunere, ci si spiritul de libertate care exista in oameni”. Problema prevenirii faptelor penale trebuie cuantificata si interpretata in contextul larg al prevenirii infractiunilor, prin masurile complexe ce se aplica in plan social, economic si juridic, efectuand mai intai o analiza asupra identificarii cauzelor, factorilor si conditiilor care au determinat sau determina savarsirea de infractiuni, fenomen ce in fapt este scopul unei alte stiinte de ramura, alaturi de dreptul penal si criminalistica, si anume – CRIMINOLOGIA.

In concluzie, asupra celor mentionate, se impune aprecierea ca principiile generale constituie fundamentul principiilor de ramura, in dreptul penal, plecandu-se de la generalitate, formulandu-se o suma de principii specifice, cu caracter special. Expresie juridica a raporturilor fundamentale din societate, principiile de drept penal, cat si cele generale in special, apar in calitate de supape care asigura deschiderea sistemului dreptului, legatura sa cu realitatea:
“ A actiona asupra dreptului si a ajuta dreptul sa actioneze, aceasta e natura principiilor de drept”( Henri Buche ).

------------------------------------------partea finala

---------
AVE!
---------