2. Cel de al II-lea principiu este cel al responsabilitatii. Responsabilitatea insoteste libertatea. Trebuie operata o democratie clara intre libertate si liberul arbitru. “Cand se aude spunand –scria Hegel- ca libertatea in genere este sa poti actiona asa cum vrei, o atare reprezentare poate fi luata numai ca totala lipsa a culturii gandirii, in care nu se gaseste inca nici o urma a ceea ce este vointa libera in si pentru sine, dreptul, moralitatea, si, probabil, vreo urma de creier”.
Pentru a nu rapi omului orice adevar, valoare si demnitate nu trebuie exclusa din actele sale gandirea si nu trebuie facut principiu din barbarie si ceea ce este lipsit de gandire.
Responsabilitatea este un fenomen social; ea exprima un act de angajare a individului in procesul integrarii sociale. Libertatea omului se infatiseaza dintr-un intreit punct de vedere: libertatea in raport cu natura, in raport cu societatea si in raport cu sine insusi. Asupra punctului final o pondere importanta o are si parerea lui Albert Camus,unui reputat filosof, care intrebat ce legatura ar putea exista intre responsabilitate si libertate, acesta nonsalant a raspuns: “Libertatea este dreptul de a nu minti, iar responsabilitatea este acea punte ce-l desparte pe om de animal, corectandu-i comportamentul dupa dimensiunea nivelului moral al societatii”. Dobandind dimensiunea responsabilitatii, individul nu se mai afla in situatia de subordonare “oarba” si supunere neanteleasa fata de lege, ci in situatia de individ
care se raporteaza la normele si valorile unei societati in mod activ si constient.

3. Cel de al III-lea principiu vizeaza echitatea si justitia. Acest principiu readuce in prim plan problema existentiala desprinsa din ratiune sau dintr-o ordine deasupra individului de rand, al carui scop este acela de a da siguranta vietii sociale. Cuvantul echitate vine de la latinescul aequitas, care inseamna: dreptate, cumpatare. La greci, si anume la Aristotel, termenul (“epieiheia”) avea mai mult valoarea unei justitii sociale, al carui scop era acela de a indrepta legea acolo unde ea era deficitara din cauza caracterului sau universal. Dupa impartirea in mod egal a prazii, grecii strigau: “Dik`e” (dreptate), asa cum dupa izbanda militara strigau: “Nik`e” (victorie). Vechii greci o mai aveau si pe zeita “N`emesis” care intruchipa justa repartitie divina, veghind asupra respectarii celor ce apartineau fiecaruia. Era zeita razbunarii si pedepsei, dar de o desavarsita echitate.
La romani cuvantul “aequitas” capata sens apropiat dreptului. De exemplu, la Cicero aequitas se confunda cu jus civile (dreptul egal pentru toti cetatenii). In general, la jurisconsultii romani aequitas apare ca scop si ideal al dreptului, Celsus definind, cum stim deja, dreptul ca fiind “ars boni et aequi” (arta binelui si a echitatii).
Justitia, (sora romana a zeitei Dik`e) reprezinta acea stare a societatii realizabila
prin asigurarea fiecarui individ in parte si pentru toti impreuna a satisfacerii
drepturilor si intereselor lor legale. La romani, justitia se fonda pe principiul moral
al dreptatii, ei asezand la baza justitiei acel honeste vivere (a trai cinstit). Mai
tarziu, morala crestina influenteaza continutul ideii de justitie, plecand de la
categoriile de ”bine” si “pacat”, crestinismul construind o intreaga metafizica
teologica bazata pe “justitia divina”. Reluand aceasta idee, Grotius subliniaza ca
perceptele justitiei se impun ratiunii ca si adevarurile matematice. “Chiar daca
Dumnezeu n-ar exista –noteaza Grotius- imperativele acestea ar aparea tot atat
de incontestabile cum, spre exemplu 2x2=4 si nici chiar Dumnezeu n-ar putea sa
determine ca 2x2=5.”
Montesquieu considera ca justitia este o lupta, fiindca daca n-ar fi existat injustitia, s-ar ignora pana si numele justitiei, ideea de justitie –considera Stammler- inseamna, in ultima instanta, excluderea contradictiei dintre scopurile urmarite de societatea omeneasca. Justitia este expresia necesitatii unei ordini, a echilibrului armonic, moral, intemeiat pe baza vietii efective a omului in societate.
In fond, legile vin si pleaca, justitia ramane, sau intr-o expresie arhicunoscuta:
“ Leges innumerare, una justitia”. Justitia, asadar, este o victorie asupra egoismului, iar cine zice justitie, zice subordonare fata de o ierarhie de valori.
In concluzie, subliniez faptul ca o buna cunoastere a unui sistem de drept nu poate sa nu porneasca, mai intai, de la examinarea felului in care principiile sau ideile conducatoare sunt reflectate in acel sistem.
Epoca noastra nu este, desigur, prima care cunoaste transformari, iar cat despre principiile de drept, fie ele generale ori numai de drept penal, ele nu raman suspendate intr-un spatiu oarecare, ele nu exista intr-un mod abstract, fara legatura cu celelalte ramuri de drept, ci plecand de la ideile generale stiintele juridice formuleaza o seama de principii specifice, cum sunt: in dreptul civil (principiul repararii prejudiciului cauzat), in drept penal (principiul legalitatii incriminarii sau nullum crimen sine lege).

4. Odata tratate principiile sus mentionate putem trece acum mai departe la analizarea celorlalte principii de drept, in speta de drept penal. Astfel principiul reactiei sociale impotriva infractiunilor, in aceasta expunere, este al IV-lea principiu, dar cu referire stricta asupra penalului. Este cunoscut faptul ca statele lumii, in special cele afiliate la organizatii internationale cum este O.N.U., urmaresc respectarea valorilor sociale, ocrotirea eficienta a ordinei de drept si nu in ultimul rand o siguranta a cetateanului, cat si a drepturilor acestuia. Scopul urmarit de orice stat este eradicarea infractiunii de orice tip, sau cel putin incetinirea ratei infractionale. Astfel prin institutiile de tip international, cum sunt tribunalele internationale de la Haga, cel penal de la Roma, cel pentru criminalii de razboi de la N``urrenberg, sau curtea pentru drepturile omului de la Strasbourg, se urmareste pedepsirea celor gasiti vinovati de delicte sau infractiuni cu un potential sau deosebit grad de periculozitate, fapte antisociale ce isi gasesc ispasirea finalmente sub imperiul unor legi indelung framantate. In prezent si Romania s-a afiliat eforturilor internationale de a combate infractionalitatea de pretutindeni, dar in special cea locala, deoarece in conditiile unui stat de drept acea reactie sociala asupra evenimetelor antisociale are o pondere substantiala, in special atunci cand in urma deciziei natiunii respective se poate lua o decizie cordiala asupra elementelor fundamentale, prezentate sumar in Constitutia Romaniei, de suveranitate, independenta, unitate si indivizibilitate a statului. De exemplu, in Statele Unite ale Americii o insemnatate foarte mare o are opinia publica pentru ca asa cum si istoria acestei tari o prezinta, din cauza unei opinii mai piperate din partea poporului importanti oameni politici au cazut, iar exemplul cel mai concludent este poate cel al fostului presedinte Bill Clinton. Dar aceasta problema a fost cunoscuta, de asemenea, si in Franta anilor 1992-1996, aratand cat de vitala este, uneori, opinia alegatorilor.
Toate valorile sociale, evident, trebuie aparate prin sprijinul unui sistem legislativ coerent, imediat, care sa nu lase timp producerii unei noi infractiuni, insa legile penale se realizeaza intr-un proces lent, dar continuu, incriminand faptele antisociale ca infractiuni, si finalizand cu pedepsele dispuse in concret in instantele judecatoresti.


--------------------------------partea a doua