Este sacru ce este īn primul rānd ataşat de ordinul transcendent, īn al doilea rānd, ce posedă caracterul certitudinii absolute şi, īn al treilea rānd, eludează īnţelegerea şi controlul minţii umane obişnuite. Imaginaţi-vă un copac ale cărui frunze, neavānd nici un fel de cunoaştere directă a rădăcinii, ţin o discuţie despre faptul dacă există sau nu rădăcina şi care este forma sa, dacă o voce vine apoi din rădăcină spunāndu-le că rădăcina există şi spunāndu-le care este forma sa, acel mesaj ar fi sacru. Sacrul este prezenţa centrului īn periferie, a imutabilului īn mişcare; demnitatea este īn mod esenţial o expresie a sa, deoarece de asemenea īn demnitate centrul se manifestă īn exterior; inima este revelată īn gesturi. Sacrul introduce o calitate a absolutului īn relativitate şi conferă lucrurilor perisabile o textură a eternităţii.
Ce este atunci sacru īn relaţie cu lumea? Este interferenţa necreatului īn creat, a eternului īn timp, a infinitului īn spaţiu, a supraformalului īn forme; este introducerea misterioasă īntr-un tărām al existenţei a prezenţei care īn realitate conţine şi transcende acel tărām.