Stările Condiţionate Ale Lui Âtmâ Optiuni

[shapeshifter]

Starea de veghe sau condiţia de Vaişvanara
Prima condiţie a lui Atmâ este cea de Vaişvanara, al cărei sediu (aici cuvântul sanskrit „sthâna” - „sediu” trebuie luat simbolic, adică nu desemnează un loc oarecare ci O MODALITATE DE EXISTENŢĂ) se află în starea de veghe (jâgarita-sthâna*), conştientă de obiectele externe (sensibile), posedând 7 MEMBRE şi 19 GURI, şi al cărei domeniu este lumea manifestării grosiere.
Vaişvanara este „Omul Universal” dar abordat în dezvoltarea completă a stărilor sale de manifestare şi sub aspectul special al acestei dezvoltări. Condiţia de Vaişvanara este restrânsă la una dintre stările de manifestare şi anume cea grosieră care constituie lumea corporală dar această stare particulară poate fi luată drept simbol al întregului ansamblu al manifestării universale (manifestarea universală este integralitatea stărilor multiple ale fiinţei, stări aflate pe indefinite trepte de existenţă, pe fiecare treaptă existând indefinite moduri de fiinţare). Vaişvanara mai semnifică şi „ceea ce este comun tuturor oamenilor”, speţa umană înţeleasă ca natura specifică, adică ceea ce se poate numi „geniul speţei”.
Starea corporală este efectiv comună tuturor individualităţilor umane, oricare ar fi celelalte modalităţi în care acestea se pot dezvolta pentru a realiza ca indivi-dualităţi extensia integrală a posibilităţilor lor fără să părăsească totuşi treapta umană.

Cele 7 membre despre care vorbeşte Mandukya Upanişad sunt cele
7 părţi principale ale corpului „macrocosmic”:

1. Ansamblul sferelor luminoase superioare (Cerurile biblice) – adică stările superioare ale fiinţei. Abordate însă în raporturile cu starea despre care este vorba în mod special, acest ansamblu este comparat cu acea parte a capului unde se află creierul, care, într-adevăr corespunde organic funcţiei „mentale”, funcţie care este reflexul Luminii inteligibile sau al principiilor supra-individuale.

2. Soarele şi Luna – adică mai exact principiile reprezentate în lumea sensibilă de aceste „astre” sunt CEI 2 OCHI

3. Principiul de FOC este GURA

4. Direcţiile spaţiului sunt URECHILE

5. Atmosfera – adică mediul cosmic din care procedă „suflul vital” (prâna) corespunde PLĂMÂNILOR

6. Regiunea intermediară (Antariksha**) care se întinde între Pământ (Bhu) şi sferele luminoase sau cerurile (Swar), regiune considerată ca mediu în care se elaborează formele (încă potenţiale în raport cu starea grosieră), corespunde STOMACULUI.

7. Pământul – adică realizarea în act a oricărei manifestări corporale, corespunde PICIOARELOR, adică emblemă a oricărei părţi inferioare a corpului.

Relaţiile acestor diverse membre între ele şi funcţiile în ansamblul cosmic, căruia aparţin sunt analoage (dar nu identice) părţilor corespondente cu cele ale organismului uman. Aici nu se vorbeşte de inimă deoarece relaţia directă cu Inteligenţa universală o plasează în afara domeniului funcţiilor propriu-zis individuale şi deoarece acest „sălaş al lui Brahma” este cu adevărat punctul central, atât în ordine cosmică cât şi umană, în timp ce tot ceea ce ţine de manifestare, mai ales de manifestarea formală, este exterior şi „periferic”.
În condiţia de Vaişvanara, Atmâ ia cunoştinţă de lumea manifestării sensibile (considerată de asemenea ca domeniu al acestui aspect al „Non-Supremului” Brahma numit Viraj), prin cele 19 organe desemnate ca tot atâtea guri, pentru că sunt „intrări” ale cunoaşterii privind tot ceea ce se referă la acest domeniu special. Asimilarea intelectuală care se operează în cunoaştere este adesea comparată simbolic cu asimilarea vitală care se efectuează prin nutriţie.

Aceste 19 organe (care implică virtuţile corespunzătoare, conform semnificaţiei termenului indriya) sunt:

- cele 5 organe de senzaţie
- cele 5 organe de acţiune
- cele 5 sufluri vitale (vayu)
- mentalul” sau simţul intern (mana)
- intelectul – Buddhi, considerat aici exclusiv în raporturile sale cu starea individuală
- gândirea (chitta), concepută că o virtute care dă formă ideilor asociindu-le între ele
- conştiinţa individuală (ahankâra)

Fiecare organ şi fiecare virtute ale oricărei fiinţe individuale cuprinse în domeniul corporal, procedă respectiv de la organul sau virtutea care le corespund în Vaişvanara („Omul Universal” sau Hristos ca „Om Universal”, al cărui trup este îmbucătăţit simbolic la „Cina Cea de Taină” care semnifică îmbucătăţirea Cuvântului, a Logosului întrupat), organ şi virtute care-i sunt, într-un anumit fel, elemente constitutive, tot aşa cum un individ căruia acesta îi aparţin este un element al ansamblului cosmic în care din partea şi locul care-I revine la propriu, el contribuie în mod obligatoriu la constituirea armoniei totale (această armonie este echilibrul în care se compensează toate dezechilibrele, ordine alcătuită din suma tuturor dezordinelor parţiale şi aparente).
Starea de veghe în care se exercită activitatea organelor şi a virtuţilor este considerată ca prima dintre condiţiile lui Atmâ, deşi modalitatea grosieră sau corporală căreia îi corespunde constituie ultima treaptă în ordinea dezvoltării (prapancha) manifestatului, plecând de la principiul său primordial şi ne-manifestat.
Mergând de la manifestat la ne-manifestat, starea de veghe trebuie privită ca precedând stările de vis şi somn profund care corespund, una modalităţilor extracorporale ale individualităţii (visul), cealaltă stărilor supra-individuale ale fiinţei (somnul profund). Dar nu trebuie uitat că această precedere a stării de veghe în raport cu celelalte două, este doar atunci când se adoptă punctul de vedere care pleacă de la manifestat la ne-manifestat, în realitate ordinea este inversă.

* - Termenul „sthâna” – are echivalent exact cuv. „stare”, status, rădăcina „stha” se regăseşte cu aceleaşi semnificaţii ca şi în sanskrită, în latinul „stare” şi în derivatele sale.
** - Cuvântul Antariksha desemnează regiunea intermediară (Văzduhul în alte tradiţii) dar şi atmosfera considerată ca mediu de propagare a luminii. Agentul acestei propagări a luminii este ETERUL (Akasha).

Numele celor 3 Lumi sunt: Bhu, Bhuva, Swar (Pământul, Văzduhul, Cerurile sau sferele luminoase).

[shapeshifter]

Starea de vis sau condiţia de Taijasa a lui Âtmâ
A doua condiţie a lui Âtmâ este cea de Taijasa („Luminosul”, Taijasa derivat din Tejas – Foc). Sălaşul lui Taijasa este STAREA DE VIS (swapna-sthâna). Taijasa posedă cunoaşterea obiectelor interne (mentale), şi are 7 MEMBRE şi 19 GURI, iar domeniul lui este LUMEA MANIFESTĂRII SUBTILE.
Starea subtilă precede menifestarea grosieră, în starea de vis, „sufletul viu” – jîvâtmâ ESTE ÎNTR-UN FEL ÎNCHIS ÎN EL ÎNSUŞI, contrar a ceea ce se întâmplă în starea de veghe. În starea de vis, virtuţile externe, subzistând potenţial, se resorb în simţul intern (manas), sursa comună, suportul şi scopul lor imediat. Simţul intern sălăşluieşte în ARTERELE LUMINOASE (nâdî) ALE FORMEI SUBTILE în care este răspândit într-un fel nedivizat, ca o căldură difuză.
Elementul FOC este în acelaşi timp lumină şi căldură, aceste două aspecte se regăsesc transpuse în starea de vis.
Tot ce se raportează starea de Taijasa atinge chiar natura vieţii, inseparabilă de căldură. Luminozitatea este reflexia Luminii inteligibile în modalităţile extrasensibile ale manifestării formale (aici în particular cea umană).
Forma subtilă însăşi (sukshma-sharîra sau linga-sharîra), în care sălăşluieşte Taijasa (Luminosul), este asimilată UNUI VEHICOL DE FOC („Carul de foc” cu care profetul Ilie urca la cer), cu toate că trebuie să fie distins de focul corporal (elementul Tejas sau ceea ce precede din el), perceput cu simţurile formei grosiere (sthula-sharîra), vehicul al lui Vaişvanara, şi în special cu VĂZUL, deoarece vizibilitatea, presupunând în mod obligatoriu PREZENŢA LUMINII este, printre calităţile sensibile, ceea ce aparţine la modul propriu lui TEJAS. Dar, în stare subtilă, nu este vorba de BHUTA ci doar de TANMATRA corespunzători care sunt principiile lor determinante immediate.
Nâdî (arterele formei subtile) nu sunt arterele corporale prin care se efectuează circulaţia sângelui, ele corespund mai degrabă, fiziologic, ramificaţiilor sistemului nervos, fiind descrise ca fiind luminoase. Focul fiind polarizat în lumină şi căldură, starea subtilă este legată de starea corporală în două feluri diferite şi complementare:
- prin sânge în privinţa calităţii calorice
- prin sistemul nervos în privinţa calităţii luminoase

Cât priveşte învelişul de hrană (annamaya-kosha), organismul corporal, elementele sistemului nervos provin din asimilarea substanţelor de foc. Sângele, fiind lichid, s-a format la început din substanţe apoase, iar acestea au suferit o elaborare datorată acţiunii căldurii vitale adică a manifestării lui Agni Vaişvanara. Aceste substanţe apoase joacă numai rolul unui suport plastic servind la fixarea unui element de foc: focul şi apa sunt aici, unul în raport cu altul: „esenţa” şi „substanţa” într-un sens relativ.
Între nâdî şi nervi nu există decât o simplă corespondenţă şi nu o identificare deoarece nâdî nu sunt corporale şi de fapt în realitate, este vorba de două domenii diferite în individualitatea integrală.
Respiraţia corespunde actului vital principal şi ţine de „suflul vital” (prâna) care aparţine ordinii manifestării subtile. Se spune că numărul total al acestor nâdî este de 72.000, alte texte spun că ar fi 720 de milioane. Această cifră trebuie luată în mod simbolic: 72 este în legătură cu numărul ciclurilor.

Numerele ciclice fundamentale sunt:
72=2 la puterea a 3-a x 3 la puterea a 2-a
108=2 la puterea a 2-a x 3 la puterea a 3-a
432=2 la puterea a 4-a x 3 la puterea a 3-a = 72 x 6= 108 x 4

Acestea se aplică mai ales la diviziunea geometrică a cercului (360=72 x 5=12 x 30) precum şi duratei perioadei astronomice a precesiunii echinox-urilor (72 x 360=432 x 60 = 25.920 ani).
În starea de vis, „sufletul viu” individual (jîvâtmâ) „îşi este sieşi propria lumină” şi produce, prin efectul propriei sale dorinţe (kâma), o lume care procedă în întregime din ea şi ale căror obiecte constă exclusiv în concepţii mentale, adică în COMBINAŢII DE IDEI ÎMBRĂCÂND FORME SUBTILE, depinzând substanţial de forma subtilă a individului însuşi, pentru care aceste obiecte ideale nu sunt decât tot atâtea modificări accidentale sau secundare.
Această producţie are întotdeauna ceva incomplet şi necoordonat, din acest motiv este privită ca iluzorie (mâyâmaya) sau neavând decât o existenţă aparentă, în timp ce, în lumea sensibilă în care se situează ea în starea de veghe, acelaşi „suflet viu” (jîvâtmâ) are virtutea de a acţiona în sensul unei producţii „practice”, iluzorie şi ea, faţă de Realitatea Absolută (paramârtha), şi tranzitorie ca orice manifestare, dar posedând totuşi o realitate relativă şi o stabilitate suficiente pentru a sluji nevoile vieţii obişnuite şi „profane” (laukika, cuvânt derivat din loka = „lume” sens fiind aici acelaşi cu cel din Evanghelie).
Trebuie observată totuşi că diferenţa în privinţa orientării respective a activităţii fiinţei în ce le două stări (vis şi veghe) nu implică o superioritate efectivă a stării de veghe asupra stării de vis când fiecare stare este considerată în sine, oricum o superioritate care nu valorează decât dpdv „profan” nu poate, metafizic, să fie considerată ca o adevărată superioritate, şi totuşi, sub un alt raport, POSIBILITĂŢILE STĂRII DE VIS SUNT MAI EXTINSE DECÂT CELE ALE STĂRII DE VEGHE, ele permiţând individului să scape, într-o anumită măsură, de unele condiţii limitative cărora le este supus în modalitatea corporală.
Ceea ce este absolut real este exclusiv „Sinele” (Âtmâ), ceea ce nu poate realiza, sub orice formă ar fi ea, nici o concepţie redusă la abordarea obiectelor externe şi interne a căror cunoaştere constituie respectiv starea de veghe şi starea de vis, nedepăşind ansamblul celor două stări, ţinând în întregime de limitele manifestării formale şi a individualităţii umane.
Domeniul manifestării subtile, în temeiul naturii „mentale”, pate fi desemnat ca O LUME IDEALĂ, pentru a se distinge de lumea sensibilă în domeniul manifestării grosiere. Dar, această desemnare nu trebuie luată în sensul „lumii inteligibile” a lui Platon, deoarece „ideile” acestuia sunt posibilităţi în stare principială, trebuind să fie raportate la domeniul informal; în starea subtilă, nu poate fi vorba încă decât de idei înveşmântate în forme pentru că posibilităţile pe care le comportă nu depăşesc existenţa individuală.
Aici nu este vorba de acea opoziţie pe care anumiţi filozofi moderni o stabilesc între „ideal” şi „real”, opoziţie care nu are dpdv metafizic, nicio semnificaţie: TOT CEEA CE ESTE, ÎN ORICE MOD AR FI, ESTE REAL chiar prin aceasta, posedând exact genul şi treapta de realitate care I se cuvine naturii sale proprii. CEEA CE CONSTĂ DIN IDEI (acesta este sensul cuvântului „ideal” de mai sus) NU ESTE NICI MAI MULT NICI MAI PUŢIN REAL DECÂT CEEA CE CONSTĂ ÎN ALTCEVA, ORICE POSIBILITATE GĂSINDU-ŞI OBLIGATORIU LOC LA NIVELUL PE CARE DETERMINAREA SA I-O ATRIBUIE IERARHIC ÎN UNIVERS.
În ordinea manifestării universale, tot aşa cum lumea sensibilă, în ansamblul ei, se identifică cu Viraj (Non-Supremul Brahma), lumea ideală se identifică cu HIRANYAGARBHA (Embrionul de Aur, cuvântul „aur” (aurum) este identic ci ebraicul „aor”, care înseamnă „lumină”) care este Brahmâ (determinarea lui Brahma ca efect învelit în „Oul Lumii” (Brahmânda), din care se dezvoltă, urmând modul lui de realizare, orice manifestare formală, virtual conţinută, sub forma de concepţie, de acest „Embrion de Aur” (Hiranyagarbha), germenele primordial al Lumii cosmice.
Simbolul „Oului Lumii” nu se găseşte numai în India, el se regăseşte în mazdeism, în tradiţia egipteană (Oul lui Kneph), în cea a druizilor şi a orficilor. Condiţia embrionară care corespunde pentru fiecare fiinţă individuală la ceea ce este Brahmânda în ordinea cosmică se numeşte în sanskrită „pinda” iar antologia constitutivă a „microcosmosului” şi a „macrocosmosului” se exprimă prin formula: „Acesta este embrionul individual, acesta este Oul Lumii”.
Germenele de aur conţine deci virtual orice manifestare formală, sub formă de concepţie de aceea Viraj (Non-Supremul Brahma) procede de la Hiranyagarbha, iar Manu (Legislatorul primordial, cel care a stabilit „norma” manifestării, cel care i-a dat şi lui Moise legile) procede la rându-i de la Viraj.
Pe deasupra, Hiranyagarbha este desemnat ca „ansamblu sintetic de viaţă” (adică jîva-ghana, aici cuvântul ghana senifica la origine un „nor”, mai apoi denumind o masă compactă, nediferenţiată). Hiranyagharbha este „Viaţa Universală” (care are acelaşi sens cu cel din expresia biblică: „Şi VIAŢA era LUMINA oamenilor” (Ioan, I,4). În temeiul conexiunii a stării subtile cu viaţa, care chiar abordată în toată extensia de care este susceptibilă (şi nu limitată numai la viaţa organică sau corporală la care se mărgineşte punctul de vedere fiziologic), nu este decât una din condiţiile speciale ale stării de existenţă căreia îi aparţine individualitatea umană; domeniul vieţii nu depăşeşte deci posibilităţile pe care le comportă această stare, care trebuie considerată aici integral, deoarece din el fac parte atât modalităţile subtile cât şi modalitatea grosieră.
Dpdv „macrocosmic”, lumea ideală este concepută din virtuţi care corespund analogic acelora prin care este percepută lumea sensibilă sau altfel spus: aceste virtuţi sunt aceleaşi în principiu (pentru că sunt tot individuale), dar considerate într-un alt mod de existenţă, pe o altă treaptă de dezvoltare, activitatea lor desfăşurându-se într-un domeniu diferit.
Acesta este motivul pentru care Âtmâ, în starea de vis, adică în calitate de Taijasa, are acelaşi număr de membre şi de guri (instrumente de cunoaştere) ca şi în starea de veghe, în calitate de Vaişvanara. Aceste virtuţi se repartizează în cele 3 „învelişuri”, a căror reunire constituie forma subtilă (vijnânamaya-kosha, manomaya kosha, prânamaya kosha).