Conceptii hinduse asupra unor notiuni crestine Optiuni

[shapeshifter]

Mitul Potopului în tradiţia hindusă
Indiferent ce fundamente pot sau nu exista în ceea ce priveşte credinţa într-un potop istoric, doctrina manvantaraşilor este, la fel cea a kalpaşilor, o parte esenţială a tradiţiei hinduse, care nu mai poate fi explicată prin nici un eveniment istoric ca în cazul îngerilor vedici explicaţi prin deificarea eroilor.
Legenda potopul aparţine unei tradiţii mai vechi decât orice redactare sau referinţă indiană, mai veche decât Vedele (a nu se confunda punctul de vedere avut aici cu cel esenţial: Vedele fiind eterne) în forma lor prezentă; aceste redactări indiene trebuie să fie gândite ca având, la fel ca şi în cazul versiunilor: sumeriană, semitică şi probabil cea eddică, o sursă comună, corespondenţele fiind atribuite nu „influenţei” ci transmisiei prin moştenire de la o sursă comună.
„Potopurile” sunt o trăsătură normală şi recurentă a ciclului cosmic, de exemplu: perioada (para) unei vieţi a lui Brahma numărând 36.000 kalpaşi, sau „zile” de timp angelic. În particular, naimitikapralaya la sfârşitul fiecărui kalpa (încheierea unei „zile” de timp angelic, şi echivalent „Judecăţii Ultime” din creştinism), şi prakritikapralaya, la sfârşitul de viaţă a unui Brahma (încheierea unei „zile” de Timp Supernal) sunt în mod esenţial descompuneri (disoluţii) ale existenţelor manifestate, în potenţialitatea lor nedeterminată, Apele; şi fiecare ciclu de manifestare reînnoit este producere în „ziua” următoare, a formelor latente ca potenţialitate în noianele de ape ale rezervorului fiinţei.
În fiecare caz, seminţele, ideile, sau imaginile manifestării viitoare, persistă pe timpul intervalului sau intra-Timpului disoluţiei, pe un plan mai înalt de existenţă, neafectate de distrugerea formelor manifestate.
Simbolismul cronologic, inevitabil din punct de vedere empiric, nu poate fi gândit ca şi caracterizând actualitatea atemporală a tuturor posibilităţilor de existenţă în prezentul indivizibil al Absolutului, Căruia întreaga multiplicitate este oglindită într-o singură imagine.
Atunci nu poate fi nici o distrugere a lucrurilor aşa cum sunt ele în Sine, ci doar a lucrurilor aşa cum sunt în ele însele, eternitatea, sau mai degrabă atemporalitatea ideilor este o necesitate metafizică.
De aici, într-adevăr, concepţia unui alt tip de transformare, atyantikapralaya, disoluţia absolută sau supremă, de îndeplinit de către individ, când sau oriunde poate fi, ca şi Realizare: când, prin nimicire de sine un om efectuează pentru el însuşi transformarea lucrurilor aşa cum sunt în ele însele, şi le ştie doar aşa cum sunt în Sine, el devine astfel nemuritor – nu în mod relativ, aşa cum sunt devaşii, durând doar până la sfârşitul Timpului – ci în mod absolut, ca independent de timp şi orice altă contingenţă.
Ideile (imaginile, tipurile) în chestiune nu sunt în mod exact ideile platoniciene, ci idei sau tipuri ale activităţii, cunoaşterii şi fiinţei Sinelui constând din act pur; în simbolismul cronologic eficacitatea creativă a lor este exprimată în termeni precum adrsya sau apurva karma, „consecinţă latentă” sau „nevăzută”.
Crearea cosmosului (Brahmanda) la începutul unui para, şi recrearea elementelor distruse ale cosmosului la începutul fiecărui kalpa, sunt munca lui Brahma (Prajapati), Tatăl-A-Toate, o tot mai apropiată geneză şi ghidare a umanităţii în fiecare kalpa şi manvantara este produsă de către un Patriarh (pitr) al străbunilor angelici, şi desemnat ca Manu sau Manus.
În fiecare kalpa există 14 manvantara, fiecare prezidat de către un Manu individual ca progenitor şi legislator (cel care înmânează Legea); aşa şi rsis, Indra şi alţi (karma-)devaşi sunt indivizi fiecărui manvantara.
Primul Manu al prezentului kalpa a fost Svayambhuva, „copilul lui Svayambhu (Cel ce subzistă prin sine însuşi)”; al şaptelea şi actualul Manu este Vaivasvata, „copilul Soarelui”.
Fiecare Manu este un supravieţuitor conştient şi determinat al precedentului manvantara, şi prin el, tradiţia sacră este păstrată şi transmisă. Manu particular avut în vedee nu este întotdeauna specificat în texte, şi în asemenea cazuri trebuie în mod general înţeles că referinţa se face la actualul Manu (Vaivaşvata).
Nu este specificat în mod expres faptul că un potop apare la încheierea fiecărui manvantara, dar asta trebuie înţeles pe baza analogiei potopului în legătură cu Manu Vaivaştvata, şi a analogiei „potopurilor” mai mari care marchează încheierea unui kalpa, dar în timp ce în ultimul caz principiul de continuitate este dat de Ipostaza creativă, plutind întinsă şi adormită pe suprafaţa apelor, sprijinită de Naga „Eternitate” (Ananta), în cazul disoluţiei parţiale sau scufundării formelor manifestate, care are loc la sfârşitul unui manvantara, legătura este dată prin călătoria lui Manu într-o arcă sau vas de apă.
Se poate observa că aceasta este în mod esenţial o călătorie sus-jos pe panta (pravat) cerului mai degrabă decât o călătorie către… şi de la… (pe ape), şi foarte diferită de călătoria devayana, care este continuu către în sus şi către un ţărm, deci unde nu există nici întoarcere.
Nu se specifică durata cronologică a potopului şi a călătoriei lui Manu. Din analogia cu pralayaşii mai mari, o durată egală cu cea a precedentului manvantara trebuie avută aici în vedere, dar o analogie mai plauzibilă este poate de găsit în „crepusculii” yugaşilor, şi asta ar sugera o relativ mult mai scurtă perioadă de scufundare.
În ceea ce priveşte adâncimea potopului, există o informaţie mai bună. Mai întâi este evident că dizolvarea (disoluţia) formelor manifestate, la încheierea manvantara-ului va fi mai puţin în manieră cosmică decât cea, numită a celor „Trei Lumi”, care are loc la încheierea unui kalpa, şi acest lucru va însemna în mod necesar că în cazul dizolvării „Celor 3 Lumi”, Svar (cerul „olimpian”) cel puţin, şi probabil de asemenea Bhuvar (sferele „atmosferice”) sunt scutite de scufundare, se ştie că în orice caz Dhruva (Steaua Polară) rămâne neafectată pe durata unui kalpa.
Pământul (bhur) este scufundat complet. Acum, călătoria unui Manu, în mod tipic un Patriarch (pitr, observaţi aici componentele „pitr” şi „arc(ă)” din termenul Patriar©h), este un caz special al Călătoriei Patriarhale (pitryana), fiind o călătorie către şi de la „Lună”, aceia care călătoresc în mod regulat pe această rută fiind Patriarhii (desemnaţi în mod colectiv prin termenul „pitaras”), şi Profeţii (rsayah) „descendenţii pofticioşi” (praja-kamah).
Astfel, Potopul, în care vasul lui Manu este purtat în sus, trebuie să se ridice cel puţin la nivelul sferei Lunii, deşi nu este necesar să se presupună că Luna însăşi este scufundată. În timp ce e exclus faptul că apele potopului ar trebui să se extindă până la cerurile empireene, Mahar-loka sau dincolo, există un bun motiv de a presupune că în creşterea către nivelul Lunii, apele potopului trebuie să atingă de-asemenea ţărmurile cerurilor olimpiene (Indra-loka, deva-loka).
Dar, cu toate că Indra-loka sau deva-loka este văzută ca o staţie, nu a Călătoriei Patriarhale (pitryana), ci a Călătoriei Angelice (devayana), nu se poate nega faptul că Indra-loka este în mod continuu gândită ca un loc al răsplatei morţilor merituoşi, războinicilor în particular, care rezidă aici bucurându-se de societatea apsarasas şi alte plăceri până când în decursul timpului revin la rându-le către condiţiile umane.
Se spune că efectul latent al Lucrărilor rămâne eficient pe parcursul unui kalpa (Vişnu Purana), reiese din faptul că ocuparea oficiului lui Indra durează doar pe perioada unui manvantara (de aici un kalpa poate fi la fel de bine numit o perioadă de 14 indraşi precum sau o perioadă de 14 manuşi) că răsplata în Indra-loka în general, trebuie să fie de aceeaşi durată; de aceea la începutul oricărui manvantara, trebuie ca un descendent general al Lumii Angelice să fie iniţiat.
Este clar că cele 2 Lumi, Indra-loka sau deva-loka şi Luna ca pitr-loka, sunt dpdv psihologic echivalente, ambele fiind staţii ale răsplatei Lucrărilor kamya, de fapt, Patriarhii sunt referiţi în mod obişnuit ca bucurându-se de Soma în compania Îngerilor, şi este specificat în Valakhilya că Manu bea din Soma în compania lui Indra.
Se poate exprima situaţia prin a spune că în timp ce Luna este în mod firesc pitr-loka din punct de vedere brahmana (sacerdotului), ca domiciliul postum al „acelora care venerau o credinţă în sacrificiu, merit şi datul de pomeni”, Indra-loka sau deva-loka este în mod firesc casa morţilor din punct de vedere kşatriya, al războinicului.
Şi dacă Indra-loka este amintită doar ca o staţie a devayana, asta se datorează faptului că ea reprezintă de fapt o staţie din care nu există doar necesitatea întoarcerii pentru cei care au îndeplinit doar Lucrările, ci şi posibilitatea trecerii prin Soare către cerurile empireene, în cursul Krama mukti şi fără întoarcere, în cazul celor „care înţeleg asta şi în pădure venerează cu adevărat”.

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 11 Mar 2009, 10:21 PM

[shapeshifter]

,,Tatăl nostru”, invocată adresată de Christos Tatălui său ceresc, a fost considerată din totdeauna drept una dintre cele mai esoterice rugăciuni creştine. Oricare ar fi adevărata origine a acestei rugăciuni, este destul de uşor să i se determine esenţa înalt iniţiatică printr-o analiză sumară care să aibă în vedere:
1. rugăciunea în sine
2. diviziunile pe care le înfăţişează
3. adaptările acestei rugăciuni după principiile analogiei.

Rugăciunea ,,Tatăl Nostru” cuprinde două părţi:
1. o parte exoterică, singura cunoscută de majoritatea catolicilor din Occident:
Tatăl nostru Care eşti în Ceruri,
Sfinţească-se numele Tău,
Vie Împărăţia Ta,
Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre
Precum şi noi iertăm greşiţilor noştri,
şi nu ne duce pe noi în ispită
şi ne izbăveşte de cel rău.

2. o parte esoterică, cunoscută de Bisericile Răsăritene şi a cărei enunţare este rezervată preoţilor.
Că a Ta este,
Împărăţia şi puterea şi slava
Acum şi pururea şi în vecii vecilor
Amin.

Partea exoterică cuprinde revelaţia forţelor care acţionează în cele trei lumi şi analiza mijloacelor lor de acţiune. Partea esoterică leagă aceste forţe de principiul lor prin revelarea misterelor Marii Arcane. Este sinteza învăţăturilor a căror analiză este conţinută în prima parte.
Se observă încă de la început că termenii folosiţi sunt foarte generali.
Tată, Nume, Împărăţie, Voie, Pământ, Cer.
Pâine, Iertare, Greşeli, Ispită, Rău.
Aceasta arată că este vorba de legi; cu alte cuvinte, după metoda scumpă celor din vechime, fiecare dintre aceste cuvinte este o cheie analogică ce permite adaptarea legii enunţate la o întreagă serie de realităţi.


Diviziunile rugăciunii ,,Tatăl Nostru”
Esoterismul, indiferent de vechime sau de şcoală, învaţă despre existenţa a 3 lumi:
1. Lumea divină
2. Lumea morală sau astrală
3. Lumea fizică

Primele 3 versete corespund Lumii divine caracterizată prin 3 termeni:
Tată, Nume, Împărăţie şi sintetizată de termenul Voie (Voinţă).
Pământ şi Cer servesc de legătură între cele două lumi.
Pâine, Iertare, Greşeală, corespund toate lumii Voinţei omeneşti.
Iar Ispită şi Rău se referă la trupul de carne şi la lumea fizică.

Lumea divină
Dumnezeu este analizat sub tripla lui manifestare:
Tatăl (Tatăl Nostru) este considerat ca existând în Ceruri, adică toate planurile în care idealul nostru se poate revela fie în fizic, în astral sau în divin.
Acest Tată se manifestă prin alte două aspecte:
- Verbul (numele Tău) a cărui adevărată cunoaştere trebuie să fie rezervată iniţiaţilor pentru a nu fi profanat (sfinţească-Se)
- Sfântul-Duh (Împărăţia Ta), realizarea vie a Divinităţii în toate întrupările sale şi pe care iniţiaţii o numesc încoronarea totală (vie)
În sfârşit Unitatea Divină apare în această misterioasă invo-evoluţie a Voinţei (voia Ta) al cărei curent de iubire străbate toată creaţia de la Materie (pământ) în toate planurile sale şi până la Spirit, Ideal (Cer) în toate ierarhiile sale.
Acest curent misterios este cel care leagă lumea divină de cea umană.

Lumea umană
În orice moment al vieţii noastre curentul de Iubire divină pătrunde în noi şi ne aduce Pâinea spirituală de care avem nevoie zilnic pentru a asimila influenţele benefice.
Dar cel mai adesea noi ne închidem sufletul în faţa acestui influx divin care, asemenea Soarelui luminând Pământul, nu poate pătrunde totuşi în fundul grotei pe care o săpăm în noi înşine, afundându-ne în materie în loc să evoluăm către Spirit.
Care este aşadar mijlocul de a deschide fiinţa Pâinii zilnice de spiritualitate?
Fiecare ofensă adusă Nemuririi noastre divine este o datorie pe care o contractăm în mod liber faţă de noi înşine şi pe care trebuie să o plătim prin suferinţele unei viitoare întrupări. Aşa cum spunea Pitagora, noi dăm naştere fără încetare viitorului nostru prin felul în care voinţa noastră foloseşte prezentul. Or, există un mijloc de a deschide rapid poarta cerului nostru interior: acela de a sacrifica puţin din egoismul nostru în favoarea unui pic din universalitatea noastră.


Lumea fizică
Această creaţie a păcatului, adică a răului pentru noi înşine, reprezintă cheia întrupării noastre în lumea cărnii, în această lume a Ispitei. Adam spiritual este cel care, prin dorinţa sa de a se uni cu materia în speranţa de a deveni mai tare decât Dumnezeu, a creat în moleculele sale, adică în noi, Ispita pentru lumea de jos.
Între două puteri – Ideea nudă şi fără forţă aparentă şi Banul în aparenţă atât de puternic ca pârghie universală – profanul recurge la ban şi nu întârzie să-şi dea seama că această putere nu este decât iluzorie şi că grămada de aur se micşorează pe măsură ce vrea să-şi răspândească influenţa asupra unui mare număr de fiinţe.
Din contră, ideea se multiplică prin numărul de fiinţe care o încarnează, creşte cu timpul.
Între Spirit, ideal subtil, şi Materie, manifestare imediată, Adam a ales-o pe ultima; de aici răul, păcatul, încarnarea pe care fiecare dintre moleculele adamice, adică fiecare fiinţă umană, trebuie să le ucidă făcâd apel la Unirea cu Ideea-Providenţă prin Sacrificiul progresiv al Materiei-Destin.
Cheia întregii evoluţii, a acestei posibile uniri a lui Dumnezeu cu omul, este cuprinsă într-un singur Principiu: Iertarea.
S-ar putea încheia aici ,,Tatăl Nostru” dacă nu s-ar poseda dacât primele două grade de iniţiere, dar unii vor merge mai departe şi vor evoca marele mister al alcătuirii divine.

Căci a Ta este
ÎMPĂRĂŢIA------------------------adică Principiul Tatălui
PUTEREA--------------------------adică Principiul Fiului
SLAVA-----------------------------adică Principiul Spiritului

Acum şi pururea şi în

VECII----------------------------adică Principii creatoare ale Cerului, ale
-------------------------------------------omului şi ale Pământului, adică a celor 3 lumi
VECILOR------------------------adică Manifestări ale Voinţei divine
------------------------------------------(Eonii corespund lui Elohim al lui Moise).

Un mic rezumat:

LUMEA DIVINĂ-----------------------------Tatăl nostru----------------------Tatăl
----------------------------------------------Care eşti în Ceruri
----------------------------------------------Sfinţească-Se numele Tău------Fiul
----------------------------------------------Vie Împărăţia Ta.----------------Sfântul Duh

INVO-EVOLUŢIE--------------------Facă-se voia Ta precum în------Trecerea
---------------------------------------------------------------------------de la Divin
--------------------------------------Cer aşa şi pe pământ------------La Moral

--------------------------------------Pâinea noastră cea spre---------Influenţa
---------------------------------------------------------------------------constantă a
---------------------------------------------------------------------------Prividenţei
--------------------------------------Fiinţă dă-ne-o nouă astăzi.------Asupra noastră.

LUMEA MORALĂ--------------------şi ne iartă nouă greşelile--------Autocreaţia
---------------------------------------------------------------------------viitorului
--------------------------------------Noastre precum şi noi------------nostru prin
---------------------------------------------------------------------------prezentul nostru.
--------------------------------------Iertăm greşiţilor noştri.

LUMEA FIZICĂ---------------------şi nu ne duce pe noi în -----------Distrugerea
---------------------------------------------------------------------------Răului
--------------------------------------Ispită, ci ne izbăveşte de--------prin legătura
---------------------------------------------------------------------------noastră
--------------------------------------cel rău.----------------------------Cu Dumnezeu.
SINTEZA----------------------------Că a Ta este împărăţia----------Partea esoterică
--------------------------------------şi puterea şi slava
--------------------------------------Acum şi pururea şi în-------------Cheia revelaţiei
--------------------------------------Veacul vecilor. Amin

Adaptarea kabbalistică a rugăciunii ,,Tatăl Nostru”:

O, Iod creator
Care eşti
În AIN-SOPH
Sfinţească-se
KETHER, Verbul Tău
Fie ca TIPHERETH, splendoarea Împărăţiei Tale;
Să-şi trimită razele,
Ca IAVE, legea Ta ciclică,
Să domnească în MALKUTH
Aşa cum domneşte în KETHER.
Dă azi lui NESCHAMAH
Iluminarea uneia din cele 50 de porţi ale lui BINAH
Opune Mila infinită a lui HESED
Zgurilor pe care le-am creat în imago
Atunci când, neştiind nici una din cele 32 de căi ale lui
HOCMAH
Am emanat rigoarea lui RUACH
Către fraţii mei.
Păzeşte-ne NESCHAMAH de atracţiile lui
NEPHESCH şi scapă-ne de
NAHASCH
Căci tu eşti
RESCH,------------------------sau EL--------------->În ELOHIM
Principiul
TIPHERETH,-------------------sau IOD------------->În ELOHIM
Splendoarea creatoare
YESOD,------------------------sau MEM------------>În ELOHIM
Matricea

Acest topic a fost editat de shapeshifter: 30 Mar 2009, 03:57 PM