"somnul Ratiunii...", discutie despre ratiune si limitele ei Optiuni

[Rehael]

Am citit deunazi in revista Psychologies un scurt dar foarte interesant eseu scris de Sorin Lavric, doctor in filozofie, care porneste de la foarte uzitatul dicton al lui Francisco Goya, "somnul ratiunii naste monstri". Articolul (si altele interesante) il puteti citi (si) aici, dar fiind scurt il voi expune si in acest post.

Somnul ratiunii

E o incantare sa vezi cum dictoane celebre sunt dezmintite de viata. E ca intr-un joc de pantomima, in care, in timp ce le sugeram altora, prin gesticulatie, o vorba de spirit, intuim in aceeasi clipa ca nici noi nu credem in ea. De pilda, „somnul ratiunii nas­te monstri“.

Laitmotivul acesta stupid din care au descins atatea maxime inspirate de „lumina“ ratiunii este una dintre marile vorbe nefericite ale omenirii. Gandul ei din subsidiar este de o noblete dezarmanta: numai o lume cla­di­ta pe ratiune poate fi respirabila si doar o viata calauzita de preceptele ratiunii poate fi demna. Intr-un cuvant, cine nu poate fi rational nu merita numele de om.

Potrivit acestei optici, relatia dintre ratiune si umanitate e direct proportionala: esti cu atat mai om cu cat ratiunea a reusit sa ocupe o parte mai mare din fiinta ta. La limita, esti om propriu-zis numai in masura in care esti rational din crestet pana-n talpi.

Ironia sortii face ca lucrurile sa stea altfel: cand incerci sa-ti rationalizezi viata – sentimentele, grijile si tranzitul intestinal –, sfarsesti prin a crea in jurul tau o e­tu­va irespirabila. Cei mai fanatici oameni pe care i-am intalnit in viata nu pridideau sa rosteasca cuvantul „ratiune“. Era mobilul lor ultim si scuza lor supre­ma. Ratiunea care rationalizeaza instinctele si egalizeaza rangurile, ratiunea aceea care imparte bunastarea in numele echitatii morale si al idealului umanitar – ratiunea aceea e inceputul abrutizarii.

E un noroc divin ca ratiunea este o facultate intermitenta. Si e un mare pri­vilegiu ca nu suntem rationali decat in unele momente, si nici atunci in totalitate. In schimb, a vrea sa fii tot timpul rational inseamna a tinde catre idealul deplorabil al pilotului automat.

Si inseamna sa cultivi iluzia ca omul este o masina pe care o poti controla inginereste, in aceeasi masura in care poti manui un cuptor cu microunde. In realitate, perspectiva aceasta e antiumana. Conform ei, am fi niste scheme cu un comportament previzibil, fiinte a caror biografie ar fi usor de anticipat pe baza unor asociatii logice. Numai ca un om a carui conduita poate fi prevazuta a incetat de mult sa mai fie un om liber, devenind o papusa manipulabila prin de­clansarea unor reflexe.

Si fiindca liber nu e decat omul imprevizibil, a carui na­tu­ra intima e una eminamente ira­tio­na­la, tocmai de aceea trebuie sa fim fericiti ca in viata avem parte de somnul ra­ti­u­nii. Uitati-va la copii: minunatia lor vine din faptul ca ratiunea nu prea are vreo putere asupra-le.

Autor, Sorin Lavric

Cred ca intradevar, asa cum spune si autorul, dictonul in cauza a avut parte de prea multa consideratie, pentru ca in realitate nu mi se pare ca ratiunea are rolul de a conduce ci de a conlucra cu nivelul emotional al omului. Ratiunea opereaza numai cu informatii...; de multe ori lipsind informatiile suntem nevoiti sa actionam instinctiv, si spre mirarea unora, anumite probleme ajungand la un final fericit si in felul asta. Pe de alta parte, alte proiecte care ar parea puse la punct in cele mai mici detalii si cu succesul asigurat pot avea un sfarsit dezastruos din pricina unui factor nou imposibil de prevazut.

Deci ce credeti? Cat depindem de ratiune si cat de alte aspecte ale psihicului nostru ca sa avem o existenta armonioasa si fericita?

[calfa]

abis, esti mortal !

Ai luat ce ai vrut tu din ce am spus eu. Ai facut abstractie de restul (vezi, asta e o tehnica a ratiunii, prin care se poate transforma realitatea intr-un model al ei ... deformat).

Daca ai fi fost de acord cu ce am spus eu, nu ai fi folosit sintagma pe deplin justificate rational, pentru ca ... vorba reclamelor alea la cartele ... "asta e doar o fantezie de a ta".

Justificarile nu pot fi pe deplin rationale in primul rand, ele tin de context dar si de interes. Fii sigur ca nu ii urmau pe cei numiti de noi azi mari dictatori, etc., atatea zeci de milioane de oameni, dintre care mare parte cu entuziasm, daca nu erau folosite justificari rationale ... destul de justificate.


Dar sa venim in zilele noastre mai bine, sa lasam speculatiile privind trecutul pentru cei ce vor folosi calatoriile in timp.

In zilele noastre, cate efecte nedorite pentru individ (asadar categorisibile ca irationale) nu au o mare parte produsele cele mai avansate ale ratiunii umane ?

Pentru ca, inca o data spun, nu se pune ea ratiunea noastra umana, chiar daca este amplificata prin colaborare si comunitati de tot felul, cu complexitatea naturii, vietii, etc. Oricat am incerca sa explicam, sa prezicem si sa controlam, descoperim ca permanent apar in fata ochilor ratiunii noastre tot mai multe ... detalii noi ... inexplicabile, impredictibile, necontrolabile.

Si in situatia asta e evident ca intotdeauna, orice am face pentru o cat mai deplina justificare rationala a faptelor noastre, vor exista alte si alte justificari rationale ale ... irationalitatii acelor fapte.

Asta e, traim intr-o lume de interese contradictorii, pe baza carora ratiunea umana dezvolta justificari ... contradictorii.

Au fost niste tipi care au incercat sa elimine contradictiile din societate. I-am cunoscut bine, ani buni de zile au incercat sa ne convinga ca se poate. Eu am fost sceptic imediat ce au incercat sa ma puna sa invat acele teorii ... rationale ... cu care spuneau ei ca pot justifica faptul ca ... contradictiile pot fi complet eliminate din societate.

Intre timp au pierdut batalia de idei si ... imagine. Isi spuneam comunisti.

Pe tine te-au convins ?

Acest topic a fost editat de calfa: 10 Jun 2009, 03:22 PM

[abis]

Ai luat ce ai vrut tu din ce am spus eu. Ai facut abstractie de restul

Nu poti cita intregul mesaj la care dai raspuns, nu?

Am comentat ideile la care mi s-a parut ca este nevoie de un comentariu; la cele cu care sunt de acord, are sens sa replic?

Justificarile nu pot fi pe deplin rationale in primul rand, ele tin de context dar si de interes.

Nu mie imi apartine expresia, ci Andrei. Ea a spus ca numeroase crime din istoria omenirii au fost pe deplin justificate rational si exact asta m-a facut sa intervin. Deci nu pe mine ma contrazici, pentru ca exact asta ii spuneam si eu: acele crime nu au fost pe deplin justificate rational.

Au fost niste tipi care au incercat sa elimine contradictiile din societate. I-am cunoscut bine, ani buni de zile au incercat sa ne convinga ca se poate. Eu am fost sceptic imediat ce au incercat sa ma puna sa invat acele teorii ... rationale ... cu care spuneau ei ca pot justifica faptul ca ... contradictiile pot fi complet eliminate din societate.

Intre timp au pierdut batalia de idei si ... imagine. Isi spuneam comunisti.

Pe tine te-au convins ?

Eu nu le-am studiat cu prea mare atentie teoriile, asa ca nu pot spune nici ca m-au convins, nici ca nu. Chiar erau atat de rationale pe cat pretindeau?

Pariez ca cei care se ocupau cu organizarea "spectacolelor" din arenele Colosseumului erau sclipitori in activitatea lor

Tot ce se poate. Dar nu eficienta nu inseamna neaparat ca motivatiile lor erau rationale. Care era rationamentul care ii facea sa-i impinga pe crestini in fata leilor?