"somnul Ratiunii...", discutie despre ratiune si limitele ei |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Va invitam la dezbateri pe teme diverse, avand in centrul lor Omul. Domeniu umanist complex, relativ greu de surprins in ecuatii sau teorii unice, psihologia va fi si un pretext pentru a discuta despre emotii, minte si suflet.
"somnul Ratiunii...", discutie despre ratiune si limitele ei |
1 Mar 2009, 12:09 AM
Mesaj
#1
|
|
Ex-Merlina Grup: Membri Mesaje: 3.045 Inscris: 2 December 05 Din: Iasi Forumist Nr.: 7.384 |
Am citit deunazi in revista Psychologies un scurt dar foarte interesant eseu scris de Sorin Lavric, doctor in filozofie, care porneste de la foarte uzitatul dicton al lui Francisco Goya, "somnul ratiunii naste monstri". Articolul (si altele interesante) il puteti citi (si) aici, dar fiind scurt il voi expune si in acest post.
QUOTE Somnul ratiunii E o incantare sa vezi cum dictoane celebre sunt dezmintite de viata. E ca intr-un joc de pantomima, in care, in timp ce le sugeram altora, prin gesticulatie, o vorba de spirit, intuim in aceeasi clipa ca nici noi nu credem in ea. De pilda, „somnul ratiunii naste monstri“. Laitmotivul acesta stupid din care au descins atatea maxime inspirate de „lumina“ ratiunii este una dintre marile vorbe nefericite ale omenirii. Gandul ei din subsidiar este de o noblete dezarmanta: numai o lume cladita pe ratiune poate fi respirabila si doar o viata calauzita de preceptele ratiunii poate fi demna. Intr-un cuvant, cine nu poate fi rational nu merita numele de om. Potrivit acestei optici, relatia dintre ratiune si umanitate e direct proportionala: esti cu atat mai om cu cat ratiunea a reusit sa ocupe o parte mai mare din fiinta ta. La limita, esti om propriu-zis numai in masura in care esti rational din crestet pana-n talpi. Ironia sortii face ca lucrurile sa stea altfel: cand incerci sa-ti rationalizezi viata – sentimentele, grijile si tranzitul intestinal –, sfarsesti prin a crea in jurul tau o etuva irespirabila. Cei mai fanatici oameni pe care i-am intalnit in viata nu pridideau sa rosteasca cuvantul „ratiune“. Era mobilul lor ultim si scuza lor suprema. Ratiunea care rationalizeaza instinctele si egalizeaza rangurile, ratiunea aceea care imparte bunastarea in numele echitatii morale si al idealului umanitar – ratiunea aceea e inceputul abrutizarii. E un noroc divin ca ratiunea este o facultate intermitenta. Si e un mare privilegiu ca nu suntem rationali decat in unele momente, si nici atunci in totalitate. In schimb, a vrea sa fii tot timpul rational inseamna a tinde catre idealul deplorabil al pilotului automat. Si inseamna sa cultivi iluzia ca omul este o masina pe care o poti controla inginereste, in aceeasi masura in care poti manui un cuptor cu microunde. In realitate, perspectiva aceasta e antiumana. Conform ei, am fi niste scheme cu un comportament previzibil, fiinte a caror biografie ar fi usor de anticipat pe baza unor asociatii logice. Numai ca un om a carui conduita poate fi prevazuta a incetat de mult sa mai fie un om liber, devenind o papusa manipulabila prin declansarea unor reflexe. Si fiindca liber nu e decat omul imprevizibil, a carui natura intima e una eminamente irationala, tocmai de aceea trebuie sa fim fericiti ca in viata avem parte de somnul ratiunii. Uitati-va la copii: minunatia lor vine din faptul ca ratiunea nu prea are vreo putere asupra-le. Autor, Sorin Lavric Cred ca intradevar, asa cum spune si autorul, dictonul in cauza a avut parte de prea multa consideratie, pentru ca in realitate nu mi se pare ca ratiunea are rolul de a conduce ci de a conlucra cu nivelul emotional al omului. Ratiunea opereaza numai cu informatii...; de multe ori lipsind informatiile suntem nevoiti sa actionam instinctiv, si spre mirarea unora, anumite probleme ajungand la un final fericit si in felul asta. Pe de alta parte, alte proiecte care ar parea puse la punct in cele mai mici detalii si cu succesul asigurat pot avea un sfarsit dezastruos din pricina unui factor nou imposibil de prevazut. Deci ce credeti? Cat depindem de ratiune si cat de alte aspecte ale psihicului nostru ca sa avem o existenta armonioasa si fericita? -------------------- |
|
|
4 Jun 2009, 11:21 PM
Mesaj
#2
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 702 Inscris: 4 January 09 Forumist Nr.: 12.814 |
Rehael, ti-am aratat mai sus un exemplu de cineva care-si trimite ratiunea de buna voie la culcare, pentru ca asta ai cerut.
Nu cred ca Goya facea parte dintr-o brigada antidrog Totusi Goya prin desenul sau incerca sa sugereze chiar asta, anume ca e nevoie de o stare de veghe a ratiunii, pentru ca vointa omului sa nu fie guvernata de instincte marsave, de prostie, infumurare. Nu cunosc prea bine istoria desenului respectiv, dar din ce-mi aduc aminte din cartea lui Feuchtwagner, desenul a fost facut dupa cateva cosmaruri bantuite de monstri ale pictorului. De altfel, Sorin Lavric, pe care l-ai citat la inceput, nu se referea deloc in acel articol la gravura lui Goya, ci se lega de "laitmotivul" in care a degenerat acest dicton, super uzitat de societatea asa-zis rationala. In general societatea umana are "talentul" de a prelua o idee initial geniala si de a o rupe din context, a o pune pe ritm de manea si de a o deturna de la intelesul ei originar. Somnul ratiunii naste monstri a lui Goya face parte integranta din ciclul "Capriciile", o colectie de gravuri publicata intr-un volum de artist (sper sa nu ma insele memoria). Dictonul din aceasta gravura a atras mai mult atentia si uite asa a devenit laitmotiv popular si la acesta cred eu ca se referea Sorin Lavric. -------------------- E=mc2 - pe bune!
cine are curaj sa bage mana-n foc? |
|
|
4 Jun 2009, 11:49 PM
Mesaj
#3
|
|
Ex-Merlina Grup: Membri Mesaje: 3.045 Inscris: 2 December 05 Din: Iasi Forumist Nr.: 7.384 |
Rehael, ti-am aratat mai sus un exemplu de cineva care-si trimite ratiunea de buna voie la culcare, pentru ca asta ai cerut. Nu cred ca Goya facea parte dintr-o brigada antidrog Deci tu zici ca esti ok din punct de vedere rational cand te apuci de tras pe nas... Ce zici, poate incerci sa raspunzi la "ghicitoarea" care am pus-o mai sus. Mai vorbim maine seara; acum mi-am luat ratiunea si ma duc la somn. -------------------- |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 6 May 2024 - 12:36 AM |