HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

> Mediocritatea Distruge RomÂnia!
Ovidiu Bufnila
mesaj 25 Feb 2009, 07:37 PM
Mesaj #1


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.430
Inscris: 30 July 03
Forumist Nr.: 523



Cod ROŞU!

Mediocritatea distruge ROMÂNIA!

Mediocritatea este chestiune de Siguranţă Naţională. Ca să fim mari în Istorie ar trebui să fim mai războinici!

Marii oameni de afaceri români nu vor, din raţiuni evidente, să recunoască un adevăr simplu al vieţii: angajatul mediocru distruge încet dar sigur firmele din România. Este unul dintre pericolele cele mai nasoale. Nu criza ci angajatul şmecher, pervers, mediocru, sucit, cumetrit şi încuscrit e marele pericol. Eu n-am fost dus niciodată de nas. Am şcoala vieţii, Slavă Domnului! Nu m-au dus de nas nici aşa-zişii moguli ai momentului de la individul ăla care se vedea preşedinte al patriei noastre până la aşa-zisul strateg al aceleiaşi patrii şi nici cohortele de angajaţi mediocri, fuduli, încrezuţi, leneşi, puturoşi şi şmecheri. Mediocrii te lasă baltă la greu sau când ţi-e lumea mai dragă. Oamenii ăştia, în mediocritatea lor stupidă, au reuşit să-şi facă de cap într-o ţară în care mediocritatea a fost ridicată la rang de virtute de-a lungul a câtorva sute de ani buni. Dacă mediocritatea ar fi fost înfierată aşa cum se cuvine în această frumoasă şi tristă patrie a oamenilor frumoşi şi trişti, sau ar fi pâlpâit măcar la cote mici, mici, indivizi ca cei sus menţionaţi nu ar fi avut succes în nici un fel şi România ar fi fost o ţară zdravănă, de temut, hotărâtă, cu un destin istoric bărbătesc nu muieresc. Ba, mai mult, nici n-am fi auzit vreodată despre ei şi despre isprăvile lor ridicole, despre averile fără de margini care nu produc modernizarea României ci doar înavuţirea halucinantă a mediocrităţii care nu face decât să consume la nesfârşit fără să ridice, fără să clădească, fără să producă Valoare Naţională în nici un fel. Mediocrul ridicat în rang este bombă cu napalm pentru o ţară, pentru un popor. Mediocrul nu clădeşte nimic. Trage pentru sine. Poporanii ce să facă în atari condiţii? Trag şi ei pe unde pot. Trag folosul cel mic. Folosul cel mare e tras de mediocrul ridicat în rang vremelnic, pervers, periculos.

Ceea ce nu spune nimeni e următorul lucru: forţe piezişe României, ridică în rang tot felul de mediocri, prin diverse influenţe doar, doar o slăbi în sfârşit ţara asta minunată şi ştirbă şi, prin ea, debila coeziune europeană. Ăsta e jocul, nu altul.

Ce să zic, uite care era secretul zvârcolirilor politicianiste din România tuturor timpurilor. Că noi om fi proşti-proştilor şi nu am lua seama la o asemenea tevatură.

Mediocritatea este chestiune de Siguranţă Naţională. Ca să fim mari în Istorie ar trebui să fim mai războinici!

rofl.gif rofl.gif rofl.gif
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Mesaje in acest topic


Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 29 April 2024 - 01:24 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman