De Ce Să Mergem La Vot? |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
De Ce Să Mergem La Vot? |
16 Jan 2009, 12:26 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Să presupunem că sunt doi candidaţi la preşedinţie, A şi B. Şi au loc alegeri.
Dacă-i considerăm pe toţi ceilalţi alegători în afară de mine, ei vor acţiona fiecare într-un anume fel: unii nu se vor duce la vot, alţii se vor duce dar vor introduce buletinul neştampilat în urnă, alţii vor vota cu A, alţi vor vota cu B, alţii vor punele ştampile pe ambii candidaţi şi li se va anula votul... mă rog, toate posibilităţile. Felul acesta al lor de acţiune este un dat pe care eu nu am cum să-l influenţez (excludem varianta că eu ies pe stradă să fac campanie electorală). În raport cu acest dat, eu pot influenţa rezultatul alegerilor doar dacă se-ntâmplă ca votul restului electoratului să fie balotaj perfect, votul meu venind să încline balanţa într-o parte sau în alta. În toate celealte situaţii, votul meu este inutil. Exemplu: să presupunem că restul electoratului votează astfel: 4,374,811 voturi pentru A 5,119,672 voturi pentru B 8,297,352 voturi neexprimate 1,025,617 voturi anulate. Acţiunea mea nu poate decât să adauge o unitate la una din cele patru categorii -- ceea ce nu schimbă rezultatul alegerilor. Majoritatea covârşitoare a scenariilor practice sunt de acest tip (votul meu nu influenţează rezultatul alegerilor). Scenariile când votul meu influenţează rezultatul (restul electoratului votează balotaj) sunt atât de puţine în raport cu celelalte, încât probabilitatea lor este absolut derizorie (câte cazuri de „balotaj plus unu” au fost în istorie? faţă de câte alegeri organizate?). În concluzie, de ce-aş pierde timpul să mă duc la vot? În jumătatea aia de oră mă pot odihni, pot citi ceva, pot petrece timp cu familia... sau, cine ştie, dacă sunt taximetrist poate chiar câştig nişte bani. Dacă eu ţin cu A, atunci ori restul simpatizanţilor lui A îl vor vota şi va ieşi învingător fără ca eu să mă deranjez, ori restul votanţilor lui A sunt prea puţini, deci A va pierde chiar dacă eu fac efortul de a mă duce la vot. În situaţia concretă, reală, rezultă: ori că mă duc, ori că nu mă duc, tot aia e. Dacă ţin cu B, socoteala decurge similar. Dacă nu mă interesează cine iese învingător... nu mai trebuie să argumentez. 1. Credeţi că raţionamentul prezentat aici este greşit? Dacă da, puteţi spune ce anume este greşit în el? 2. Aveţi argumente raţionale în favoarea mersului la vot? a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
16 Jan 2009, 12:36 PM
Mesaj
#2
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 22.306 Inscris: 8 March 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 2.507 |
Dacă eu ţin cu A, atunci ori restul simpatizanţilor lui A îl vor vota şi va ieşi învingător fără ca eu să mă deranjez, ori restul votanţilor lui A sunt prea puţini, deci A va pierde chiar dacă eu fac efortul de a mă duce la vot. În situaţia concretă, reală, rezultă: ori că mă duc, ori că nu mă duc, tot aia e. Daca toti simpatizantii lui A ar gandi asa, nu ar castiga B, chiar si in situatia in care ar avea simpatizanti mai putini? Am prezentat pe alt topic urmatorul argument in favoarea mersului la vot: Partidele isi fac propriile studii sociologice pentru a identifica profilul celor care se prezinta la vot. Daca majoritari sunt, sa zicem, locuitorii de varsta a treia din mediul rural, isi vor adapta mesajele si programele electorale pentru a capta voturile acestora, deci ale celor care voteaza. Daca cei din asa zisa clasa de mijloc considera ca este cool sa se arata grozavi, independenti, superiori stand acasa ori mergand la schi in ziua votului, partidele nu au nici un motiv sa se zbata pentru ei. -------------------- |
|
|
16 Jan 2009, 01:07 PM
Mesaj
#3
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Daca toti simpatizantii lui A ar gandi asa, nu ar castiga B, chiar si in situatia in care ar avea simpatizanti mai putini? Ba da. La fel de adevărat este şi că „Dacă toţi simpatizanţii lui A ar muri de pneumonie, ar câştiga B, chiar în situaţia în care ar avea simpatizanţi mai puţini”. Caracteristica comună a ambelor situaţii este că ele sunt independente de voinţa mea şi eu nu le pot influenţa în niciun fel prin acţiunile mele. Dacă e să se petreacă, se vor petrece indiferent de zbaterile mele. Dacă nu, nu. Paleta de acţiuni pe care o am la dispoziţie este: - mă duc la vot şi votez A - mă duc la vot şi votez B - mă duc la vot şi ştampilez aiurea (vot anulat) - nu mă duc la vot. Niciuna din aceste acţiuni pe care le am la dispoziţie nu schimbă ceva. Dacă este ca toţi simpatizanţii lui A să judece cum spui şi să stea acasă şi B să câştige alegerile, atunci dusul meu la vot nu va schimba situaţia. Deci chiar şi în situaţia aceasta ies mai câştigat dacă stau acasă. QUOTE Partidele isi fac propriile studii sociologice pentru a identifica profilul celor care se prezinta la vot. Daca majoritari sunt, sa zicem, locuitorii de varsta a treia din mediul rural, isi vor adapta mesajele si programele electorale pentru a capta voturile acestora, deci ale celor care voteaza. Daca cei din asa zisa clasa de mijloc considera ca este cool sa se arata grozavi, independenti, superiori stand acasa ori mergand la schi in ziua votului, partidele nu au nici un motiv sa se zbata pentru ei. Sunt foarte de acord cu raţionamentul pe care-l propui. Şi îl completez, aplicându-l concret în cazul unui Ionescu din clasa de mijloc: „Dat fiind că cei din aşa zisa clasă de mijloc consideră că este cool să se arate grozavi, independenţi, superiori stând acasă ori mergând la schi în ziua votului, şi dat fiind că eu nu am cum să schimb această realitate exterioară mie, rezultă că oricum tot aia se va întâmpla, fie că eu mă duc la vot, fie că nu. Deci mai bine stau acasă.” a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 20 April 2024 - 07:47 AM |