Osho- "omul şi Opera" Optiuni

[gypsyhart]

Un topic cu si despre Osho, destinat in primul rand raspândirii mesajului sau. Se pot posta atât texte cât şi materiale video sau foto. În cazul textelor este bine să fie oferită cât mai exact sursa lui (carte, capitol, pag, anul apariţiei, poate şi anul discursului)

[gypsyhart]

Osho, din nou, despre rugaciune si meditaţie...


"Care este diferenţa dintre rugăciune şi meditaţie?


O mulţime de diferenţe. O mare diferenţă. De fapt, ele sunt lucruri absolut diferite. Mişcarea lor este în direcţii diferite.

Sunt două tipuri de religii în lume: religii orientate spre rugăciune şi religii orientate spre meditaţie. Creştinismul, iudaismul, mahomedanismul, hinduismul – acestea sunt religii orientate spre rugăciune. Jainismul, budismul, taoismul – acestea sunt religii orientate spre meditaţie.

Pentru o religie orientată spre rugăciune, conceptul de Dumnezeu este necesar – pentru a fi în relaţie cu el. Pentru religiile orientate spre meditaţie, Dumnezeu este o ipoteză inutilă; poate fi aruncată cu uşurinţă la coşul de gunoi. Nu este necesară.

Buddha a putut să realizeze adevărul fără nici o credinţă în Dumnezeu. Taoistul Lao Tzu nu menţionează niciodată cuvântul Dumnezeu – niciodată! Trebuie să existe o foarte mare diferenţă – încearcă să o înţelegi.

Rugăciunea este un dialog între două persoane: Dumnezeu şi tu. Tu vorbeşti cu Dumnezeu, este un dialog; nu este o tăcere. Cuvintele continuă. Nu vorbeşti cu un alt om, vorbeşti cu o altă fiinţă; dar acea fiinţă este de asemenea imaginată după chipul omului.

Se spune în Biblie: Dumnezeu a creat omul după chipul său. Realitatea pare să fie exact pe dos: omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul său. Ai o concepţie imaginară a unei persoane, acolo, undeva. Vorbeşti. Îţi mărturiseşti păcatele, ceri iertare. Te rogi. Este bine, bine pentru inimă. Ajută un pic. Te simţi mai despovărat, te simţi mai uşor. Poate că există un Dumnezeu, poate că nu – acest lucru nu este esenţial. Dar crezând că există un Dumnezeu, te poţi despovăra pe tine însuţi, te poţi abandona, devine mai uşor pentru tine. Ipoteza este de ajutor. Dar în creştinism, în iudaism, în mahomedanism, nu există nimic precum MOKSHA. Există un rai, şi un iad. Iadul pentru cei care nu au fost în legătură sub nici o formă cu Dumnezeu, ci mai degrabă au lucrat împotriva lui, împotriva dorinţelor sale, comiţând păcate; şi raiul pentru cei care s-au rugat, care au lucrat pentru el, în acord cu dorinţele sale.

Dar nu există nimic precum moksha: libertatea absolută. Pentru că până şi în rai, Dumnezeu va fi conducătorul; şi el nu este un democrat, el este absolut dictatorial, pentru că nu este nimeni deasupra lui, iar el este creatorul: el poate să facă, să desfacă, poate face orice doreşte să facă.

Şi pare să fie puţin capricios. El îi iartă pe păcătoşi. Atunci opusul trebuie să se întâmple şi el – oameni care sunt virtuoşi, dar nu s-au rugat niciodată, trebuie să sufere în iad, pentru că oamenii care nu au fost virtuoşi dar s-au rugat, se bucură de femei frumoase şi de vin şi de lucruri bune în rai. Pare să fie puţin capricios.

Se pare că omul a creat ipoteza ca pe o consolare. Se pare că întreg fenomenul lui Dumnezeu apare din frică, nu din cunoaştere, din vină, din suferinţa în care se află omul, nu din înţelegere.

Meditaţia nu este un dialog, este tăcere. Nu este nimeni cu care să fii în legătură, să vorbeşti. Pentru un meditator, rugăciunea este prostească: Ce faci? Cu cine vorbeşti?

Chiar zilele trecute citeam o carte – o femeie scriindu-i scrisori lui Dumnezeu. Vivek s-a uitat la ea şi a început să râdă; a spus: „Ce prostie! Scrisori scrise lui Dumnezeu!" Dar aceasta este mintea rugăciunii.

V-am spus că sunt trei straturi ale fiinţei voastre; primul, unde sunteţi doar raţiune. În raţiune, dialogul nu este posibil; este o dezbatere, mereu o luptă. Apoi al doilea strat: al iubirii; dialogul este posibil. Şi apoi, al treilea strat al fiinţei: dialogul din nou este imposibil pentru că nu există nimeni altcineva. Doar tu exişti în puritatea ta de cristal. În tăcere absolută.

Biblia spune: „La început a fost Cuvântul". Începe de la cuvânt. Buddha nu poate spune asta, el nu poate fi de acord cu asta. La început a fost tăcere. Şi la sfârşit de asemenea va fi tăcere. Meditaţia este tăcere, nu este un dialog.

Oamenii care sunt orientaţi spre raţiune, orientaţi spre cap, devin – dacă sunt interesaţi de religie – devin teologi. Ei scriu teorii despre Dumnezeu, vorbesc despre Dumnezeu. Dacă nu sunt religioşi, ei devin antireligioşi, devin filozofi, ateişti, agnostici.

Apoi al doilea strat al fiinţei tale: iubirea, inima. Dacă un om este religios, iubirea devine rugăciune. Dacă omul nu este religios, atunci iubirea devine poezie, artă, pictură, muzică.

Apoi al treilea strat, miezul cel mai profund, dincolo de care nu mai există nimic, este fiinţa. Tăcerea absolută; şi solitudinea absolută. Acum nu mai este nici o diferenţă între religios şi nereligios. În centru totul devina una. În acea tăcere nu mai eşti nici religios nici antireligios, pentru că aceştia sunt termenii raţiunii. În acea tăcere iubirea cuiva nu este nici rugăciune, nici artă. Totul a devenit una. Acea tăcere ESTE meditaţie.

Când oamenii vin la mine, dacă văd că sunt în cap, îi ajut să fie în legătură, să se mişte, să iubească, să devină puţin nebuni, astfel încât să coboare din capul lor, astfel încât să coboare puţin de pe tronul egoului. Pentru că omul trebuie să se abandoneze în iubire. El nu poate păstra egoul. Dacă îl păstrează, iubirea nu este posibilă. Dacă văd că au trăit, că au învăţat, că au experimentat ce înseamnă iubirea, atunci le spun să cadă şi mai adânc în meditaţie. Este ultima cădere, pentru că nu există un abis mai adânc decât meditaţia. Dacă eşti orientat spre cap – îndreaptă-te spre rugăciune, spre iubire. Dar nu îl face un scop, acesta nu este scopul. De aceea creştinismul şi mahomedanismul nu ajung la înălţimea buddhismului. Nu, ele rămân la stratul al doilea.(Pentru al treilea strat, ceva precum Buddha, ceva precum Lao Tzu, este necesar). Ei rămân într-o situaţie mai bună decât oamenii lumeşti obişnuiţi, dar încă nu sunt complet din lumea cealaltă, ei rămân la mijloc. Bine, până acolo unde merge, dar nu suficient.

Dacă nu poţi să iubeşti, roagă-te. Dacă ai iubit, şi ştii ce este iubirea, atunci îndreaptă-te spre solitudine.

Sunt două tipuri de solitudine: una este singurătatea, cealaltă este solitudinea. Dacă nu ai iubit, şi te duci spre izolare, va fi singurătate, vei simţi o foame profundă după celălalt. Nu va fi solitudine. Celălalt va fi acolo – ca absenţă. Vei simţi continuu absenţa celuilalt, vei tânji. Poate de aceea, oamenii care nu au iubit bine, încep să vorbească cu Dumnezeu, cu un fenomen imaginar – pentru a-şi umple singurătatea, să fie ocupaţi cu cineva.

Este o fantezie, este un vis – bun, religios, dar totuşi un vis. Omul trebuie să meargă dincolo de toate visele. El trebuie să ajungă la punctul în care este sigur că celălalt nu mai este necesar. Nu spun că acel tip de persoană nu va iubi. De fapt, doar acel tip de persoană poate iubi. Dar atunci el iubeşte din abundenţa sa. Atunci nu mai este o nevoie. Dimpotrivă, este atât de plin, atât de copleşit, încât ar dori să împărtăşească. Atunci caută oameni care ar dori să îl despovăreze, care l-ar ajuta să îşi despovăreze inima. Cel mai mare iubit este cel a cărui nevoie de iubire a dispărut.

Altfel, există mici iubiţi, pentru care iubirea este o nevoie, exact ca hrana. Ei nu pot trăi fără hrană, şi nu pot trăi fără o femeie sau fără un bărbat. Dar când poţi să trăieşti fără, şi poţi fi la fel de frumos fără, precum eşti şi împreună, atunci cel mai măreţ fenomen se întâmplă: din tăcere, dacă începe un dialog, este cel mai mare dialog.

Deci acestea sunt cele două lucruri de ţinut minte. Dacă simţi că există o dorinţă profundă după iubire, atunci rugăciunea este calea ta. Lasă ca celălalt să fie acolo, vorbeşte cu el, fii cu el. Întrebarea exact dinaintea aceste întrebări era despre ceea ce spuneam, că „Eu sunt cu voi" – asta este pentru oamenii celui de-al doilea strat, pentru cei care au nevoie de iubire.

Dacă devii al treilea tip de persoană, atunci nu voi spune „Eu sunt cu voi", voi spune, „Eu sunt tu". Atunci nu mai este nici un rost în a fi cu. Atunci pur şi simplu eu sunt tu, tu eşti eu. Atunci nu există nici o dualitate."

(Osho, Tao, the three treasures, vol 3, ch.6, question 5)

[Rehael]

Se spune în Biblie: Dumnezeu a creat omul după chipul său. Realitatea pare să fie exact pe dos: omul l-a creat pe Dumnezeu după chipul său.


(Osho, Tao, the three treasures, vol 3, ch.6, question 5)

Probabil ca toate acestea s-au intamplat dupa ce mai intai omul a facut cerul si pamantul.