Civilizatia Noastra Vazuta De Daniel Quinn Optiuni

[jet li]

A citit cineva carti de Daniel Quinn ? Eu am citit "Ishmael" si "The Story of B", mi-am dat seama ca viziunea mea despre lume e similara cu ce am gasit scris in ele, dar autorul lor explica mult mai bine ca mine

Daniel Quinn separa oamenii in "Leavers" si "Takers". "Takers" suntem noi, iar "Leavers" sunt toate celelalte culturi de pe Pamant, pe care noi le distrugem oriunde le gasim. "Cultura" nu inseamna numai niste dansuri si costume interesante, inseamna totul, iar cultura noastre este aceea a "stapanilor si detinatorilor a Tot ce exista pe planeta" , si daca s-ar putea si in Univers, totul e al nostru si trebuie sa ne serveasca. Aceasta cultura a cuprins intregul Pamant, cu mici exceptii.

Avem mitul nostru care spune ca intreaga lume ne apartine, sa o cucerim si sa o folosim, si aceasta e povestea pe care ne-o spunem singuri si am ales sa o jucam. Cartea "Ishmael" observa mitul crestin al creatiei, dar religiosi sau nu, toti suntem prinsi in acest mit al puterii asupra naturii, si ne uitam cu mila la oamenii "primitivi" care au scapat si traiesc inca in diferite zone, consideram modul lor de viata "fragil" desi au supravietuit pentru sute de mii de ani, si probabil ar continua sa o faca si fara noi.
Cultura noastra nu are sanse sa dureze asa de mult. Intr-adevar nu putem sa redevenim vanatori culegatori, stiinta e buna si trebuie pastrata, in rest suntem total deconectati de la realitate

O poveste din lumea noastra a "stapanilor" : http://www.storyofstuff.com

Daca ii ceri unui "leaver" sa iti spuna cum a ajuns el si tribul lui sa traiasca, povestea lui incepe cu inceputul universului. A noastra incepe doar de 10000 de ani, perioada dinainte nu ne intereseaza si nu e importanta, o numim "preistorie", nu are legatura cu "noi"
Unii spun "selectia naturala, noi cei mai destepti am invins !". Nu este asa, natura promoveaza intotdeauna diversitatea, un sistem cu un milion de specii poate supravetui la aproape orice, un sistem cu doar cateva specii nu. Ne asemanam mai mult cu un organism mutant care transforma totul in el insusi.

Nu e nimic "rau" in noi ca oameni, asa cum ne spun religiile. Un lup nu e "rau" sau "gresit", un cerb de asemenea, in intregul Univers nu gasim nimic "rau" sau "gresit din constructie", totul este perfect.
Dar noi avem posibilitatea de a ne alege propria "poveste" si cea pe care o jucam acum este gresita. Nu e nimic in neregula cu noi. Germanii cand Hitler a ajuns la putere apoi a pornit razboiul, nu faceau altceva decat sa isi joace propria poveste a "rasei superioare"

Dar e nevoie de o intreaga carte pentru a explica mai bine, aici niste citate din "Ishmael" :

A, a spus celălalt, dar posedat de această aroganţă prostească, oare va supravieţui Adam
până la maturitate ? Crezându-se egalul nostru, el ar fi capabil de orice. În aroganţa lui, ar putea
privi de jur împrejurul grădinii şi spune, "Aici totul e greşit. De ce ar trebui să împart focul vieţii cu
toate aceste făpturi ? Uite, leii şi lupii şi vulpile iau vânatul care ar putea să-mi rămână mie. Asta e
rău. Voi ucide toate aceste făpturi, şi asta va fi bine. Şi uite aici, iepurii şi lăcustele şi vrăbiile iau
fructele pământului care ar putea să-mi rămână mie. Asta e rău. Voi ucide toate aceste făpturi, şi
asta va fi bine. Şi uite aici, zeii mi-au limitat creşterea la fel cum au limitat creşterea tuturor. Asta e
rău. Voi creşte fără limită, luând pentru mine tot focul vieţii ce curge în această grădină, şi asta va fi
bine." Spuneţi-mi atunci, dacă s-ar întâmpla una ca asta, cât timp ar trăi Adam până când ar devora
întreaga lume ?
- Dacă s-ar întâmpla una ca asta, au spus ceilalţi, Adam ar devora această lume într-o
singură zi, iar la sfârşitul acelei zile, s-ar devora şi pe al însuşi.
- Exact, a răspuns celălalt, asta dacă n-ar reuşi să scape de pe această lume. Atunci el ar
devora întreg Universul le fel cum şi-a devorat propria lume. Dar chiar şi aşa, ar sfârşi inevitabil
prin a se devora pe el însuşi, la fel cum se întâmplă cu orice creşte fără limită.
- Acesta ar fi într-adevăr un groaznic sfârşit pentru Adam, a spus un altul. Dar oare n-ar
putea ajunge tot acolo şi fără a mânca din Pomul Cunoaşterii Binelui şi a Răului ? Oare n-ar fi tentat
de dorinţa lui de creştere să ia focul vieţii în propriile sale mâini chiar fără a-şi face iluzia că asta e
bine ?
- Ar putea, au fost de acord ceilalţi. Dar care ar fi rezultatul ? El ar deveni un infractor, un
nelegiuit, un hoţ al vieţii şi un criminal al făpturilor din jurul său. Fără iluzia că ceea ce face e bine,
şi că, prin urmare trebuie făcut cu orice preţ, în curând el s-ar sătura de viaţa de nelegiuit. Întradevăr,
asta e scris să se întâmple în căutarea sa pentru Pomul Vieţii. Dar dacă ar mânca din pomul
nostru al cunoaşterii, atunci va ridica din umeri, scăpând de remuşcări. Acesta va spune, "Ce
contează dacă m-am săturat să trăiesc ca şi un criminal al vieţii din jurul meu ? Ştiu binele şi răul, şi
acest fel de a trăi e bun. Prin urmare trebuie să trăiesc astfel chiar dacă m-am săturat de tot, chiar
dacă distrug această lume şi mă distrug chiar şi pe mine. Zeii au scris în lume o lege pentru toţi, dar
nu mi se poate aplica şi mie, căci eu sunt egalul lor. Prin urmare voi trăi în afara aceastei legi, şi voi
creşte fără limită. Să fii limitat e rău. Voi fura focul vieţii din mâinile zeilor şi-l voi aduna şi-l voi
folosi pentru creşterea mea, şi asta va fi bine. Voi distruge acele specii care nu mă ajută să cresc, şi
asta va fi bine. Voi lua cu forţa grădina din mâinile zeilor şi o voi transforma pentru a servi doar
creşterii mele, şi asta va fi bine. Şi din cauză că aceste lucruri sunt bune, ele trebuie făcute cu orice
preţ. S-ar putea întâmpla să distrug grădina şi să o ruinez. S-ar putea ca progeniturile mele să
colcăie asupra pământului precum lăcustele, pustiindu-l, înnecându-se în propria lor mizerie, până
într-atât încât să urască a-şi arunca privirea una asupra celeilalte, până într-atât încât îşi vor pierde
minţile. Totuşi, ei vor trebui să continue, căci a creşte fără limită e bine, şi a accepta limitele legii
este rău. Iar dacă vre-unii vor spune, "Hai să renunţăm la poverile acestei vieţi nelegiuite şi să trăim
din nou în mâinile zeilor", îi vom ucide, căci ceea ce spun e rău. Şi când întreaga grădină va fi
supusă propriului nostru folos, şi toate speciile ce nu-mi servesc la creştere vor fi date afară, şi tot
focul vieţii din această lume va curge prin progeniturile mele, încă va trebui să cresc. Şi acestui
popor îi voi spune, "Creşteţi, căci asta e bine", şi ei vor creşte. Şi poporului vecin îi voi spune,
"Creşteţi, căci asta e bine", şi ei vor creşte. Şi când nu vor mai avea loc pentru a creşte, acest popor
se va năpusti asupra celui de lângă, pentru a-i ucide, ca să poată creşte chiar mai mult. Şi chiar dacă
gemetele progeniturilor mele vor umple văzduhul pe tot cuprinsul acestei lumi, le voi spune,
"Suferinţele voastre trebuie răbdate, căci suferiţi pentru cauza binelui. Priviţi căt de măreţi am ajuns
! Stăpânind cunoaşterea binelui şi a răului am devenit noi înşine stăpânii lumii iar zeii nu mai au
nici o putere asupra noastră. Cu toate că gemetele voastre umplu văzduhul, nu-i aşa că-i mai dulce
să trăim în propriile noastre mâini decât în mâinile zeilor ?""

Aici se întâmplă ceva cu totul nou. Astea nu-s doar simple atacuri. Aceştia nu sunt doar oameni care îşi
delimitează teritoriul şi îşi arată colţii ca să se asigure că ştim că ei sunt acolo. Aceşti oameni spun...
Fraţii noştrii din nord spun că noi trebuie să murim. Ei spun că Abel trebuie exterminat. Ei spun că
nouă nu mai trebuie să ni se permită să trăim. Acum, asta-i ceva nou, iar noi nu putem pricepe. De
ce nu pot ei să trăiască acolo sus şi să fie fermieri, iar noi să trăim aici jos şi să fim pastori ? De ce
trebuie să ne ucidă ?
Ceva cu adevărat straniu trebuie să li se fi întâmplat acolo sus ca să transforme acest popor
în criminali. Oare ce ? Stai o clipă... Priviţi cum trăiesc aceşti oameni. Nimeni nu a mai trăit astfel
până acum. Ei nu spun că doar noi trebuie să murim. Ei spun că totul trebuie să moară. Ei nu ne
ucid doar pe noi, ei ucid totul. Ei spun "Bun, leilor, sunteţi morţi. Ne-am săturat de voi. Aţi dispărut
de-aici." Ei spun "Bun, lupilor, ne-am săturat şi de voi. Aţi dispărut de-aici." Ei spun... "Nimeni
altcineva nu mănâncă decât noi. Toată această hrană ne aparţine nouă şi nimeni nu poate lua din ea
fără permisiunea noastră." Ei spun "Ceea ce noi vrem să trăiască, trăieşte şi ceea ce noi vrem să
moară, moare."
Asta-i. Se comportă ca şi cum ar fi zeii înşişi. Se comportă ca şi cum ar fi mâncat din pomul
înţelepciunii divine, ca şi cum ar fi la fel de înţelepţi ca zeii şi ar putea trimite viaţă şi moarte
oriunde doresc ei. Da, asta e. Asta trebuie să se fi întâmplat acolo sus. Aceşti oameni au găsit pomul
înţelepciunii divine şi-au furat câteva din fructele lui.
Aha ! Corect ! Acesta e un popor care a fost blestemat. Se vede din prima. Când zeii au aflat
ce-au făcut aceştia, au spus "Bun, popor mizerabil, atâta v-a fost ! Nu vom mai avea grijă de voi.
Dispăreţi de aici. Vă izgonim din grădină. De acum încolo, în loc să trăiţi din darurile noastre, vă
veţi smulge hrana cu forţa din pământ, cu sudoarea frunţii." Şi aşa au ajuns aceşti muncitori
blestemaţi ai pământului să ne vâneze şi să-şi ude câmpurile cu sângele nostru

Acest topic a fost editat de jet li: 18 Jun 2008, 08:26 PM

[IoanV]

Pai din start, daca omul e atat de evoluat, nu va ucide toate vietuitoarele, pentru ca stie ca ii trebuiesc ca sa traiasca, ceea ce se intampla si acum.

Da, sunt unii care mai incearca sa salveze multele specii pe cale de disparitie... Celor mai multi insa nu prea le pasa... Dar pe f. multe nu le-au putut salva. Iar ca sa traim vor creste porci si pui cu hormoni, plante modificate care nici nu se mai altereaza prea usor etc. Hai sa privim intreg paharul nu doar partea plina...

Jet li, mie mi se par interesante ideile. Nu am citit nimic, desi par a fi carti utile .

[jet li]

Terpsichore este unul din locurile pe care ai vrea sa le vezi in Univers (zise Ishmael).Aceasta era o planeta unde oamenii au aparut in modul obisnuit in comunitatea vietii. Pentru un timp ei au trait la fel ca toti ceilalti, mancand ce era prin preajma. Dar dupa cateva milioane de ani in care au trait in felul asta, au observat ca exista un mod foarte simplu prin care sa ajute cresterea din nou a hranei lor favorite. Am putea zice ca au gasit cativa pasi simpli care duceau la acest rezultat. Nu trebuiau sa faca acesti pasi pentru a supravietui, dar daca ii faceau, mancarea lor preferata era intotdeauna mai usor de gasit. Acestia erau pasii unui dans.
Cativa pasi de dans practicati doar trei sau patru zile pe luna le-au imbogatit cu mult viata si aproape ca nu cereau nici un efort. La fel ca si pe Pamant acesti oameni nu erau un singur popor ci mai multe, si cu trecerea timpului fiecare din ele si-a dezvoltat propria abordare a dansului. Unii continuau sa danseze trei sau patru zile pe luna. Altii au hotarat ca e bine sa aiba mai mult din mancarea favorita si dansau la fiecare a doua sau a treia zi. De asemenea altii nu au vazut nici un motiv pentru care nu ar trai in cea mai mare parte cu mancarea lor favorita, asa ca dansau cativa pasi in fiecare zi.
Lucrurile au continuat asa pentru zeci de mii de ani printre oamenii acestei planete care se vedeau ca traind in mainile zeilor si lasau totul pe seama lor. Pentru acest motiv ei se numeau intre ei “Leavers”
Dar pana la urma un grup de “Leavers” si-a zis “De ce sa traim doar in parte mancand mancarea favorita ? De ce sa nu traim numai din ea ? Tot ce trebuie sa facem este sa acordam dansului mai mult timp”. Asa ca acest grup deosebit a inceput sa danseze cateva ore pe zi. Deoarece ei considerau ca isi iau bunastarea in propriile maini ii vom numi “Takers”. Rezultatele au fost spectaculoase. “Takerii” erau inundati cu mancarea lor preferata. O clasa de manageri a aparut in curand, pentru a supraveghea acumularea si depozitarea surplusului – ceva ce nu fusese niciodata necesar cand toata lumea dansa doar cateva ore pe saptamana. Membrii acestei clase de manageri erau prea ocupati ca sa mai danseze si ei, si deoarece munca lor era asa de importanta in curand au inceput sa fie priviti ca lideri sociali si politici. Dar dupa cativa ani acesti lideri ai Takerilor au inceput sa observe ca productia de mancare scade, si s-au dus sa vada care e problema. Ce ai aflat este ca dansatorii leneveau, in loc sa danseze mai multe ore pe zi dansau numai o ora sau doua sau nici atat. Liderii au intrebat de ce.
“Care este rostul acestui dans incontinuu ?” au intrebat dansatorii. “Nu e necesar sa dansam sapte sau opt ore pe zi ca sa obtinem cat avem nevoie. Este destula mancare chiar daca dansm numai o ora pe zi. Nu suntem niciodata flamanzi. De ce atunci nu ne-am relaxa si nu am lua viata mai usor asa cum obisnuiam sa facem ?”
Sefii desigur ca vedeau lucrurile diferit. Daca dansatorii reveneau la modul de viata dinainte, atunci si sefii ar fi trebuit in curand sa faca acelas lucru, si aceasta nu ii atragea deloc. S-au gandit si au incercat multe scheme pentru a-i incuraja, sau atrage, sau a-i face sa se simta rusinati, sau a-i forta pe dansatori sa danseze mai multe ore, dar nimic nu a mers pana cand unul dintre ei a venit cu ideea de a inchide mancarea.
“La ce bun ?” a fost intrebat.
“Motivul pentru care dansatorii nu danseaza acum este ca ei pot oricand sa obtina hrana pe care o doresc. Daca o inchidem, ei nu vor mai putea face asta”
“Dar daca incuiem mancarea, dansatorii vor muri de foame!”
“Nu, nu, nu intelegeti,” zise celalalt zambind. “O sa legam dansul de ratii de mancare, atata mancare pentru atat de mult dans. Daca dansatorii danseaza putin vor primi putina mancare, si daca danseaza mult vor primi multa. In acest fel lenesii vor fi intotdeauna flamanzi iar cei care danseaza multe ore vor avea stomacul plin”
“Nu vor accepta niciodata o asemenea schema” i-au spus.
“Nu vor avea de ales. Vom inchide mancarea in depozite, si dansatorii fie vor manca fie vor muri de foame.”
“Dansatorii vor intra cu forta in depozite.”
“Vom recruta garzi dintre dansatori. Le vom permite sa nu danseze si ii vom pune sa pazeasca depozitele in loc. Ii vom plati in acelas fel in care ii platim pe dansatori, cu mancare – atata mancare pentru atatea ore de paza.”
“Nu va merge niciodata,” i s-a spus.
Dar destul de ciudat, a mers. A mers chiar mai bine decat inainte, deoarece acum cand mancarea era incuiata erau intotdeauna destui dansatori dornici sa danseze, si multi erau fericiti ca li se permite sa danseze zece, doisprezece, chiar paisprezece ore intr-o singura zi
Inchiderea mancarii sub cheie si lacat a avut si alte consecinte. De exemplu, in trecut, cosurile obisnuite erau destul de bune pentru a pastra surplusul de hrana. Dar acestea s-au dovedit neancapatoare pentru uriasa cantitate care era produsa acum. Olarii au trebuit sa ia locul celor care faceau cosuri, si au trebuit sa invete cum sa faca oale si mai mari ca inainte, cea ce insemna ca trebuiau construite cuptoare mai mari si mai eficiente. Si deoarece nu toti dansatorii acceptau usor idea ca hrana era inchisa in depozite, garzile trebuiau echipate cu arme mai bune ca inainte, cea ce a insemnat ca cei care le faceau au trebuit sa caute noi materiale care sa inlocuiasca armele de piatra din trecut – cupru, bronz, si altele asemenea. Deoarece metalele deveneau mai raspandite si alti artizani le-au gasit intrebuintari. Fiecare nou mestesug dadea nastere altora.
Dar fortarea dansatorilor sa lucreze zece sau doisprezece ore pe zi a avut si o alta consecinta importanta. Cresterea populatiei este o functie care depinde de abundenta hranei. Daca creste cantitatea de hrana accesibila pentru orice populatie din orice specie, acea populatie va creste, daca are spatiu unde sa creasca. Si desigur ca Takerii aveau destul spatiu unde sa creasca – cel al vecinilor lor.
Erau doritori sa creasca in mod pasnic in spatiul vecinilor lor. Le-au spus Leaverilor din jur, “Priviti, de ce nu incepeti si voi sa dansati la fel ca noi? Priviti cat de departe am ajuns dansand in felul acesta. Avem lucruri pe care voi nici nu le visati. Modul in care dansati voi este foarte ineficient si neproductiv. Modul in care dasam noi este modul in care oamenii erau meniti sa danseze. Lasati-ne in teritoriul vostru si va vom arata cum se face.”
Unii oameni din jurul lor s-au gandit ca e o idee buna si au adoptat calea Takerilor. Dar altii au spus, “O ducem foarte bine asa cum suntem. Dansam cateva ore pe saptamana si nu dorim mai mult. Credem ca sunteti nebuni sa dansati cincizeci sau saizeci de ore pe saptamana, dar e treaba voastra. Daca va place o faceti. Dar noi nu o sa facem asa”
Takerii s-au extins in jurul celor care rezistau si pana la urma i-au izolat. Unul dintre aceste popoare izolate era acela numit Senge, ei erau obisnuiti sa danseze cateva ore pe zi ca sa produca hrana preferata. La inceput au trait ca si inainte. Dar apoi copii lor au devenit invidiosi pe lucrurile pe care copii Takerilor le aveau, si au inceput sa danzeze cateva ore pe zi pentru Takeri, si sa ii ajute sa pazeasca depozitele. Dupa cateva generatii, Senge erau complet asimilati in stilul de viata al Takerilor si au uitat ca au fost vreodata altceva.
Alt popor care rezista erau Kemke, ei erau obisnuiti sa danseze doar cateva ore pe saptamana si iubeau timpul liber oferit de stilul lor de viata. Erau hotarati sa nu lase sa li se intample si lor cea ce se intamplase cu Senge, si au ramas fermi in aceasta privinta. Dar in curand Takerii au venit la ei si le-au zis “Nu putem sa va lasam sa aveti tot acest pamant in mijlocul teritoriului nostru. Nu il folositi eficient. Fie incepeti sa dansati la fel cum dansam noi, sau va trebui sa va mutam intr-un colt al teritoriului ca sa punem restul lui in folosinta” Dar Kemke au refuzat sa danseze precum Takerii, asa ca Takerii au venit si i-au mutat intr-un colt al pamantului lor, pe care l-au numit “rezervatie” cea ce insemna ca era “rezervat” pentru Kemke. Dar Kemke erau obisnuiti sa culeaga cea mai mare parte a hranei lor, si mica rezervatie nu era indeajuns de mare ca sa sustina un popor culegator. Takerii le-au spus “E in regula, va vom aproviziona cu mancare. Tot ce vrem este ca voi sa stati in rezervatia voastra.” Si Takerii au inceput sa-i aprovizioneze cu hrana. Cu timpul Kemke au uitat cum sa vaneze si sa culeaga, si cu cat uitau mai mult cu atat deveneau mai dependenti de Takeri. Au inceput sa se simta ca niste cersetori buni de nimic, si-au pierdut tot respectul de sine si au devenit alcoolici si depresivi. In final copii lor nu au mai vazut nici un motiv sa ramana in rezervatie si au plecat sa danseze zece ore pe zi pentru Takeri.
Un alt popor care s-a opus au fost Waddi, acestia petreceau numai cateva ore pe luna dansand, si erau foarte fericiti cu stilul lor de viata. Vazusera ce s-a intamplat cu Senge si Kemke si erau hotarati ca nu li se va intampla si lor. S-au gandit ca au chiar mai mult de pierdut decat Senge si Kemke, care erau deja obisnuiti sa danseze mai mult pentru a avea mancarea favorita la dispozitie. Asa ca atunci cand Takerii i-au invitat sa li se alature, Waddi au zis nu, suntem fericiti in felul nostru. Apoi cand Takerii au venit si le-au spus ca trebuie sa se mute intr-o rezervatie Waddi au spus ca nu vor face nici asta. Takeri le-au explicat ca nu au de ales, daca nu se muta in rezervatie de bunavoie vor fi mutati cu forta. Waddi au raspuns ca vor raspunde la forta cu forta si i-au avertizat pe Takeri ca sunt pregatiti sa lupte pana la moarte ca sa isi pastreze stilul de viata. Au spus “Uitati-va, aveti tot pamantul in aceasta parte a lumii. Nu aveti nevoie de partea asta mica in care traim noi. Tot ce cerem este sa ni se permita sa traim asa cum preferam. Nu va vom deranja.”
Dar Takerii au spus, “Nu intelegeti. Modul vostru de viata nu numai ca este ineficient si risipitor, este gresit. Oamenii nu au fost meniti sa traiasca asa cum traiti voi. Oamenii au fost meniti sa traiasca asa cum Takerii traiesc.”
“Cum puteti sti asemenea lucruri?” au intrebat Waddi.
“E foarte clar,” au raspuns Takerii. ”Doar priviti cat succes avem. Daca nu am trai asa cum oamenii au fost meniti sa traiasca, atunci nu am avea asa de mult succes.”
“Noi nu vedem lucrurile asa,” au raspuns Waddi.”Fortati oamenii sa danseze zece sau doisprezece ore pe zi doar ca sa ramana in viata, si asta e un mod groaznic de a trai. Noi dansam doar cateva ore pe luna si nu suntem niciodata flamanzi, pentru ca toata hrana din lume este chiar aici, gata pentru a fi luata. Traim o viata usoara si fara griji, acesta este succesul.”
Takerii au spus, “Nu acela inseamna succes. Veti vedea ce este succesul cand ne vom trimite trupele sa va impinga pe pamantul pe care l-am pus deoparte pentru voi.”
Si Waddi au aflat intr-adevar despre succes – sau macar despre cea ce Takerii considerau succes – cand soldatii Takerilor au venit sa ii alunge de pe pamantul natal. Acesti soldati nu erau mai curajosi sau mai priceputi dar erau mai multi si puteau aduce intariri dupa dorinta, cea ce Waddi nu puteau. Invadatorii aveau si arme mai avansate, si cel mai important, rezerve nelimitate de hrana, cea ce Waddi cu siguranta nu aveau. Soldatii Takeri nu trebuiau sa se ingrijoreze niciodata din pricina hranei, deoarece transporturi proaspete veneau in fiecare zi de pe pamantul lor, unde era produsa incontinuu. Cu cat razboiul dura mai mult cu atat fortele Waddi deveneau mai mici si mai slabe, si in curand invadatorii i-au cucerit complet
Acesta va fi modelul nu numai pentru anii viitori ci si penru secolele si mileniile viitoare. Productia de hrana crestea incontinuu, iar populatia Takerilor crestea fara la fel, obligandu-i sa se extinda neancetat, teritoriu dupa teritoriu. Oriunde mergeau gaseau oameni care dansau cateva ore pe saptamana sau pe luna, si tuturor le-au oferit aceeasi alegere pe care le-au oferit-o popoarelor Senge, Kemke si Waddi: Uniti-va cu noi si lasati-ne sa va inchidem hrana – sau veti fi distrusi. In final aceasta alegere era doar o iluzie pentru ca erau distrusi orice ar fi facut, fie ca se lasau asimilati, dusi intr-o rezervatie sau incercau sa se lupte cu invadatorii. Takerii nu lasau nimic in urma lor decat takeri in timp ce se extindeau pe intreaga planeta.
Si in final dupa aproape zece mii de ani aproape intreaga populatie din Terpsichore erau Takeri. Mai erau doar cateva ramasite ale popoarelor de Leaveri, ascunse in deserturi sau jungle unde Takerii fie nu vroiau sa mearga fie nu ajunsesera inca. Si nu era nimeni printre Takeri care sa se indoiasca ca modul de viata Taker e cel menit pentru oameni. Ce putea fi mai dulce decat sa ai hrana inchisa si pazita si sa trebuiasca sa dansezi opt sau zece sau doisprezece ore pe zi pentru a ramane in viata ?
In scoala, aceasta era istoria pe care copii lor o invatau. Oameni ca ei existau de cam trei milioane de ani, dar in cea mai mare parte nu stiau ca dansul incurajeaza cresterea hranei preferate. Acest lucru a fost descoperit doar cu zece mii de ani in urma, de catre fondatorii culturii lor. Fericiti, inchizandu-si hrana pentru ca sa nu poata ajunge la ea, Takerii au inceput imediat sa danseze opt sau zece ore pe zi. Oamenii din jurul lor nu mai dansasera niciodata, dar au acceptat cu entuziasm, vazand dintr-o data ca acesta este modul in care oamenii erau meniti sa traiaca. Cu exceptia catorva popoare risipite care erau prea tari de cap ca sa priceapa avantajele inchiderii hranei, Marea Revolutie a dansului s-a intins asupra intregii lumi fara opozitie.

Acest topic a fost editat de jet li: 20 Jun 2008, 05:19 PM