Prefata Intarziata, [Jurnalul Linicai] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata Linicai veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

[LINICA]

Vreau ca fiecare om sa fie constient de potentialul sau, de bunatatea din el.

Vreau ca fiecare om, oricat de sarac, sa-si ia o persoana de suflet pe care sa o ajute chiar si cu o paine saptamanal, sau cu o vorba buna.

Vreau ca fiecare om sa contientizeze ca poate iubi gratuit si ca se poate lasa iubit.

Vreau ca fiecare om sa stie ca nu duce nimic dincolo, dar ca ii este lui insusi suficient, si are inteligenta de a-si fi suficient pentru a trai in conditii bune daca respecta cateva reguli de igiena si bun simt pe care i le dicteaza constiinta.

Vreau ca fiecare om sa creada ca daca isi pune increderea in ce e trecator si tangibil nu poate visa mai sus, dar ca motivat de ...Dumnezeu(indiferent de apartenenta religioasa sau ideologica) poate renunta la ... rautatile din el. Asta o spun fara sa se diminueze credinta mea in crestinism, cu modelul de Om.

Vreau o lume mai buna. Cu credinta in acea forta supranaturala care ne cere respectul fata de viata, fata de natura, respectul fata de semeni, respectul fata de pamantul care ne hraneste, respectul fata de noi insine, care suntem mai mult decat ne lasam noi, prin comoditate, sa fim.

Mi-a placut ideea acelui "Dumnezeu necunoscut" din V.T. Vreau ca fiecare om sa il constientizeze, prin smerenie, astfel incat sa nu se mai bata in piept si sa spuna ca el detine singurul adevar...
Cred ca atunci vom vedea doar rezultatele Lucrarii acestui respect fata de El in lume, prin pastrarea curateniei personale si a spatiilor din jur, prin infumusetarea locurilor in care ne desfasuram activitatea, prin indeplinirea datoriilor la locul de munca, prin respectul fata de copii, batrani, cei singuri, bolnavi... Caci ce alta motivatie ne ajuta sa ne dorim perfectiunea?

Vreau sa continui proiectele incepute si parca cu cat sunt mai hotarata, cu atata imi vine gandul oboselii, al "dar ce castigi din asta? nu vezi ca trebuie sa-ti cauti al doilea job pt ca ti-au crescut creditele?"

In concediu am cheltuit foarte putin, aproape deloc. Deci, se poate. Daca eu pot, ca o pofticioasa ce sunt, altii de ce nu pot?

Mi se pare anormala toata situatia din jurul meu. Si eu am in jur cel putin patru persoane care gandesc cam la fel. Probabil cei care nu-i au pe acesti oameni langa ei, cu exemplele lor concrete, sunt cei care traiesc intr-o normalitate aparenta... dulce si comoda.

Oare cati gandesc: "Nu il primesc sa stea la noi ca are cancer.... " sau "nu intru ca e mizerie la el, cine stie ce boala iau?","nu dau mana cu batranul, ca uite ce murdar e!", "ia uite, a cazut pe jos si acum mananca din el..."
Cum traim de nu mai stim unde sunt limitele?

Singurul lucru pe care il pot face este sa ma rog si sa cer forta sa zambesc si sa-i iubesc bland si pana la moartea aceasta si pe acestia in nestiinta lor. SI mie mi-au trebuit ani sa inteleg ce trebuie sa fac sa-mi amintesc/ sa il pot iubi, din reflex aproape, chiar si pe acela care ma contrazice cu rautate in priviri, chiar si pe acela care m-a lovit, chiar si pe acela care nu ma iarta.

In weekend mi-am propus sa ajung pe la manastire, sa lucrez la programul anual pentru ong, sa ma vad cu prietena mea, sa scriu cate ceva pentru votdeblam, sa scriu un articol pentru site, sa merg la biserica, sa-mi fac agenda cu prospectii pentru saptamana urmatoare, sa fac mancare.

Imi vine sa sterg tot ce am scris si sa plec acasa fara sa mai trimit nimic pe han. Am facut de nenumarate ori asta in toti acesti ani. Citind mesajele din ultima perioada, imi dau seama ca am devenit foarte deschisa chiar si aici, unde vroiam sa fie ca un fel de "informare-pitire".

Oare de ce a inceput lumea sa-si tina jurnale online, la vedere?
Dar de ce am inceput eu sa fac asta, de vreme ce nu eram de acord cu jurnalele personale pe internet? Oare ma va afecta cu ceva? De ce mi-e frica? Ca doar o teama ascusa este rodul acestor neincrederi, nu? Hei, femeie! Ce ai? Oricum, cred ca e bine sa stim ca nu suntem singurii care ne zbatem sa ne depasim conditia de cetateni intr-o epoca a insensibilitatii, a lipsei de speranta, de pasiuni, de entuziasm, de lupte cu noi insine.... Si jurnalele din Povestea mea reprezinta inca un loc in care poti gasi oameni care sunt si nu sunt singuri...

Gata. La asta ma mai gandesc dupa ce mai lucrez nitel. Si dupa ce merg sa mananc ceva.

Dascalita, multumesc de vizita, am citit ce mi-ai scris. In/dupa concediu mi-am propus sa-mi canalizez energia spre ceva constructiv; sa nu-mi creez blocaje din cauza dorurilor, ci sa le pastrez- sunt semne de umanitate, dar sa nu le las sa ma duc in starea in care sa visez prea mult la trecut si la viitor, ci sa revin la "omul de actiune" din mine. Ca a cam lipsit.