Prefata Intarziata, [Jurnalul Linicai] |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Daca doriti si dumneavoastra un Jurnal, trimiteti un mesaj in acest sens in cadrul topicului Detalii Forum.
Nou: Autorul unui jurnal are dreptul de a decide ca un mesaj scris in cadrul Jurnalului sau de catre altcineva sa fie sters. Daca doriti acest lucru, trimiteti-mi un PM cu adresa mesajului in cauza si acesta va fi sters (bineinteles, atat timp cat nu se exagereaza).
Prefata Intarziata, [Jurnalul Linicai] |
12 May 2008, 04:32 PM
Mesaj
#1
|
|
Gazda Hanului Grup: Admin Mesaje: 8.578 Inscris: 22 February 03 Din: Hanu Ancutei Forumist Nr.: 1 |
Scrieri, ganduri, amintiri din viata Linicai veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.
Lectura placuta! -------------------- |
|
|
7 Aug 2008, 05:33 PM
Mesaj
#2
|
|
Dregator Grup: Membri Mesaje: 640 Inscris: 6 August 04 Forumist Nr.: 4.202 |
Azi mi-a placut sa merg, dis de dimineata, alaturi de ceilalti oameni. M-am simtit "in acelasi pas" cu ei. Un fel de ... impartasire. Simteam cum le dadeam din bucuria mea, iar ei imi dadeau din toate ale lor:incruntari, suparari, nervi, naivitate, copilarie, zambetele lor, ochi cautatori, relaxare pe muzica, barfe si dorinte, vise si regrete... Minunat! Simteam ca vreau sa strig: Hei, oameni! Suntem in lumea asta impreuna si plecam tot impreuna, in ciuda aparentelor! Va multumesc pentru ca sunteti cu mine!
Probabil eram considerata nebuna... dar am simtit ca am luat din juru-mi tot ce este uman si le-am dat toate emotiile din clipa aceea.. si aceasta. Pentru ca ciudat, ma simt tare "apartinand" aceleiasi lumi - o lume ce poate fi schimbata doar prin noi insine, ajungand sa ne descoperim doar gandindu-ne la Binele celorlalti. Am mai simtit in timpul facultatii aceleasi emotii, dar atunci nu eram constienta cum as putea sa ma exteriorizez. Plecasem de la camin si veneam spre romana. Era toamna si copacii erau minunati! Soarele parca era baiatul care avea grija de ei sa ii impodobeasca pentru o mare sarbatoare... cine stie, poate era o nunta de-asta de care noi nu suntem constienti ca poate exista... Cert e ca parca toata natura imi observa prezenta in acel 331 si parca imi spunea ceva din secretul ei. Oamenii de langa mine, cei de pe strada erau atat de frumosi in ziua aceea! Si nu era o zi speciala pentru mine... era una ca toate celelalte. Dar sigur a fost o zi in care timpul si spatiul au disparut, lasand loc unei clipe de impartasire... Sunt clipe pe care cred ca le simtim cu totii. Si cine stie cate astfel de momente trec pe langa mine fara sa le deslusesc? Si cine stie ce energii primim/dam in aceste momente? Cert e ca m-am intalnit iar cu entuziasmul care a suflat asupra mea pentru a vedea relativitatea inceputurilor si a finalitatilor! P.S. Mi-ar placea sa fiu acum in leaganul de la Curmatura. Acest topic a fost editat de LINICA: 7 Aug 2008, 05:37 PM |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 13 May 2024 - 11:31 PM |