Valea Oltului 1, astept orice fel de comantarii Optiuni

[vvv@li]

VALEA OLTULUI. – Marius Tevanian Daniel

De când a venit Flori la noi, să aibă grijă de mine, şi mai ales în ultima vreme, de când mama a trecut în ţinutul eternelor lumini, această fată m-a obişnuit să iau masa de seara pe la ora şapte. Eu fiind la televizor, deodată mă simţeam luat din spate cu că-ruciorul şi dus la bucătărie.
- Hai să-ţi dau să mânânci... Acum îi văd pe prietenii tăi că vin.
- La ora asta poate vine Florin. – am spus eu. Într-adevăr, cum se lăsa seara, parcă aşteptam să vină cineva...
Cum se lăsa seara, în special de când m-a părăsit mama, simţeam nevoia de a veni cineva. De obicei aşteptam să vină unul din cei doi prieteni ai mei, Florin sau Augustin cu Mihaela. Este adevărat că, în ultima vreme, de când eram cu Flori nu m-am mai simţit aşa singur. Aveam senzaţia că trăiesc un fel de menaj în doi.
- Te rog Flori, după ce mănânc pot să mai stau la geam? Este de-abia şapte.
- Bine, te mai pun la fereastră, dar o să pierzi filmul..
În general, Flori mă punea la fereastră după masa de prânz, pe la trei, şi stăteam până la şapte seara. Dar în perioada aceasta de vară, după ce mâncam seara, ea mă mai punea o jumătate de oră sau o oră, la fereastră. Dacă venea Florin, stăteam până aproape de zece seara la taifas. În seara aceea, după ce Flori m-a pus a doua oară la fereastră, l-am văzut, spre surprinderea mea, pe Mihai Kropacs cum a venit cu maşina. În acele clipe am simţit dintr-odată întregul parfum al anilor trecuţi cum capătă viaţă în faţa mea.
- Hai să te scot afară Dănuţ... Împreună cu Ady să mergem aici, la terasa asta, să bem câte-o bere. Vrei?
Eu eram bucuros... Dar în acelaş timp m-am uitat cu sfială în cameră, la Flori. Am simţit un gol în suflet, în stomac. Deşi ea era mulţumită când se găseşte cineva s-o ajute să mă scoate afară, totuşi nu ştiam cum va reacţiona în cazul de faţă.
- Vreau să ies puţin cu băieţii afară, la terasă... Aş putea?
Flori m-a pus în cărucior, şi împreună cu băieţii ne-am dus la terasa magazinului de lângă noi.
- Vine şi... doamna cu noi? – s-au mirat timizi atât Ady cât şi Mihai.
Eu eram mândru... Cu adevărat mândru de Flori care ne însoţea. Ne-am aşezat la o masă aici, la „Miandra”. Deodată, în timp ce vorbeam cu băieţii, m-am simţit luat din spate de după gât.
- Dănuţ!... Ce faci aici?
M-am uitat imediat în spate...
- Hepa...! Lume nouă! – am exclamat eu, când am văzut-o pe Cristina. Era aceeaşi Cristină, şi totuşi alta. Nu ştiu cum să spun. – Este de-ajuns să ies şi eu odată în lume, şi dau numai de cunoscuţi.
Acum câţiva ani, Augustin mi-a făcut cunoştinţă cu Cristina, prietena lui din copilărie, şi vecină de bloc. Flori, înaltă, blondă, cu părul acela bogat, care forma o coroană în jurul ei, avea o carizmă care domina. Pe lângă ea, Cristina, creola aceea care mă fermecase cândva, mai mică de statură, se pierdea, se estompa.
- Ce mai faci Dănuţ?... Am auzit de mama ta... Îmi pare rău. Tu ce faci, cum eşti?
Flori se uita la noi să vadă cum ne înţelegem, cum mă descurc în asemenea situaţii.

[vvv@li]

Acum vorbeşte ceva în şoaptă cu el. Peste câteva clipe, ea i-a făcut un semn lui Augustin să se aproprie împreună cu mine.
- Adu-l mai aproape pe Dănuţ... Vreau ca părintele să-i facă o mică slujbă. – i-a spus Flori în şoaptă lui Augustin.
Călugărul s-a uitat atunci la mine. S-ar fi spus că nu se mira de nimic. Dar în acelaş timp, parcă se temea de mine, de situaţia în care sunt.
- Aş vrea, dacă se poate, să-i faceţi o mică slujbă.
După ce Augustin m-a dus în faţa călugărului, el s-a retras, lăsându-mă singur, doar cu el. Acest fiu al lui Dumnezeu mi-a acoperit capul cu patrafirul lui, şi din cartea de rugăciuni mi-a citit un mic paragraf făcut pentru bolnavi şi neajutoraţi. În momentul a-cela, inegalabil în viaţa mea, sub patrafir am simţit cum mi se depune pe frunte o pală de răcoare, în vreme ce m-am lăsat cuprins de o totală relaxare, cum n-am avut de multă vre-me. Pentru o clipă, pentru o clipă doar, în faţa mea s-a făcut întuneric. Acea răcoare pe care am simţit-o devenea din ce în ce mai mare… Îndată m-am cutremurat. Am simţit un fison rece cum trece prin mine. Mi-a acoperit toată fruntea… Mi-am simţit palmele ume-de, reci, în timp ce frisonul a început să-mi cuprindă tot trupul. Parcă mă apăsa, devenea tot mai greu. Am avut atunci senzaţia că un aer rece mă trage undeva în jos, într-un adânc necunoscut... Înaintea mea n-am mai văzut decât un punct luminos. Un punct luminos care se mărea, devenea o lumină albă, orbitoare. Această lumină m-a înconjuarat, mi-a cuprins întreg corpul, întreaga fiinţă… N-am mai simţit altceva decât o senzaţie plăcută de căldură… O căldură dulce, moale, cu un parfum pe care-l cunoşteam atât de bine…Parcă era mama. Fiinţa ei… Am vrut s-o strig… dar n-am putut… N-o vedeam propriu-zis pe mama, însă o simţeam. Îi simţeam prezenţa... Eram sigur că este ea… Ceva care îmi dădea un sentiment cald, plăcut, familiar… Nu era nimeni, absolut nimeni… Dar…
- Mama! Tu eşti?…- mi-a şoptit atunci găndul.
Nu mi-a răspuns nimeni, dar am simţit pentru un moment prezenţa mamei care mi-a atins capul cu mâna ei… Parcă a fost ceva ca o pală de vânt moale, dulce, drag…. Toate acestea n-au durat decât o fracţiune de secundă. Dar această secundă mie mi s-a părut că a fost cât o zi întreagă. Şi totuşi mă simţeam aşa de bine, încât n-aş fi vrut să se sfârşească… În clipa următoare am auzit clasul călugărului care îmi citea în şoaptă versete din Blibie.. Iar când părintele-călugăr mi-a scos patrafirul de pe cap, şi Augustin s-a apropiat să mă ia cu câruciorul, m-am şimţit de parcă mă trezeam dintr-un somn adânc.
- De cât timp băiatul este aşa? – a întrebat-o călugărul pe Flori, care s-a apropiat.
- De când s-a născut, după câte ştiu. – a spus cu glas scăzut Flori – Eu am grijă de el.
- Ei, cum a fost? – m-au întrebat apoi, Augustin şi Mihaela.
- Nu-l mai întrebaţi acuma. – a spus Flori privindu-mă.- Încă nu ştie ce este cu el
-A fost ceva ca un vis care mi s-a arătat real în faţa mea. – am confirmat eu.
Eu m-am jenat să menţionez momentul acela în care am simţit prezenţa mamei. Totuş sunt convins că viziunea pe care am avut-o cu mama, a fost reală. În tot cazul momentul acesta a constituit o experienţă unică în viaţa mea. De altfel totul era nou. Niciodată n-am simţit aşa ceva… Imediat după acest moment de excepţie, Augustin m-a plimbat prin tot acest sfânt lăcaş. Astfel, am admirat toată biserica aceea veche, unde