Valea Oltului 1, astept orice fel de comantarii |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Valea Oltului 1, astept orice fel de comantarii |
29 Mar 2008, 01:01 PM
Mesaj
#1
|
|
Vataf Grup: Membri Mesaje: 160 Inscris: 9 March 08 Din: Bucureti Forumist Nr.: 11.368 |
VALEA OLTULUI. – Marius Tevanian Daniel
De când a venit Flori la noi, să aibă grijă de mine, şi mai ales în ultima vreme, de când mama a trecut în ţinutul eternelor lumini, această fată m-a obişnuit să iau masa de seara pe la ora şapte. Eu fiind la televizor, deodată mă simţeam luat din spate cu că-ruciorul şi dus la bucătărie. - Hai să-ţi dau să mânânci... Acum îi văd pe prietenii tăi că vin. - La ora asta poate vine Florin. – am spus eu. Într-adevăr, cum se lăsa seara, parcă aşteptam să vină cineva... Cum se lăsa seara, în special de când m-a părăsit mama, simţeam nevoia de a veni cineva. De obicei aşteptam să vină unul din cei doi prieteni ai mei, Florin sau Augustin cu Mihaela. Este adevărat că, în ultima vreme, de când eram cu Flori nu m-am mai simţit aşa singur. Aveam senzaţia că trăiesc un fel de menaj în doi. - Te rog Flori, după ce mănânc pot să mai stau la geam? Este de-abia şapte. - Bine, te mai pun la fereastră, dar o să pierzi filmul.. În general, Flori mă punea la fereastră după masa de prânz, pe la trei, şi stăteam până la şapte seara. Dar în perioada aceasta de vară, după ce mâncam seara, ea mă mai punea o jumătate de oră sau o oră, la fereastră. Dacă venea Florin, stăteam până aproape de zece seara la taifas. În seara aceea, după ce Flori m-a pus a doua oară la fereastră, l-am văzut, spre surprinderea mea, pe Mihai Kropacs cum a venit cu maşina. În acele clipe am simţit dintr-odată întregul parfum al anilor trecuţi cum capătă viaţă în faţa mea. - Hai să te scot afară Dănuţ... Împreună cu Ady să mergem aici, la terasa asta, să bem câte-o bere. Vrei? Eu eram bucuros... Dar în acelaş timp m-am uitat cu sfială în cameră, la Flori. Am simţit un gol în suflet, în stomac. Deşi ea era mulţumită când se găseşte cineva s-o ajute să mă scoate afară, totuşi nu ştiam cum va reacţiona în cazul de faţă. - Vreau să ies puţin cu băieţii afară, la terasă... Aş putea? Flori m-a pus în cărucior, şi împreună cu băieţii ne-am dus la terasa magazinului de lângă noi. - Vine şi... doamna cu noi? – s-au mirat timizi atât Ady cât şi Mihai. Eu eram mândru... Cu adevărat mândru de Flori care ne însoţea. Ne-am aşezat la o masă aici, la „Miandra”. Deodată, în timp ce vorbeam cu băieţii, m-am simţit luat din spate de după gât. - Dănuţ!... Ce faci aici? M-am uitat imediat în spate... - Hepa...! Lume nouă! – am exclamat eu, când am văzut-o pe Cristina. Era aceeaşi Cristină, şi totuşi alta. Nu ştiu cum să spun. – Este de-ajuns să ies şi eu odată în lume, şi dau numai de cunoscuţi. Acum câţiva ani, Augustin mi-a făcut cunoştinţă cu Cristina, prietena lui din copilărie, şi vecină de bloc. Flori, înaltă, blondă, cu părul acela bogat, care forma o coroană în jurul ei, avea o carizmă care domina. Pe lângă ea, Cristina, creola aceea care mă fermecase cândva, mai mică de statură, se pierdea, se estompa. - Ce mai faci Dănuţ?... Am auzit de mama ta... Îmi pare rău. Tu ce faci, cum eşti? Flori se uita la noi să vadă cum ne înţelegem, cum mă descurc în asemenea situaţii. |
|
|
29 Mar 2008, 01:33 PM
Mesaj
#2
|
|
Vataf Grup: Membri Mesaje: 160 Inscris: 9 March 08 Din: Bucureti Forumist Nr.: 11.368 |
Afară, acolo pe terasa unde stăteam, la ora aceea destul de târzie, era aşa de plăcut, aşa de relaxant!... Terasa aceasta într-o staţiune de munte, în răcoarea serii, îmi producea o asemenea stare de euforie, o bucurie mută, încât am simţit o comunicare deplină cu prietnii mei, cu munţii care se ridicau într-o masă compactă în faţa noastră. În acele clipe am avut impresia că bucăţi din mine fac parte integrantă din natură. Parcă îmi regăseam adevărata conştienţă. O conştienţă mistică. Nu! Locul meu este aici... Şi cănd mă gândesc că aceste unice clipe le datorez prietenilor mei, Augustin şi Mihaela, îmi vine să-i îmbrăţişez pe amândoi. Ce fată minunată era Mihaiela! O prietenă desăvârşită pentru Augustin. Într-un târziu, prietenul meu s-a uitat la ceas. Se vedea că este obosit. În primul rând, m-a cărat pe mine. Ceea ce nu este deloc uşor cu o persoană ca mine, care se lasă cu toată greutatea în mâinile lui... Fără să vreau, bineînţeles.
- Ei, s-a cam făcut târziu... Mâine trebuie s-o luăm spre Bucureşti... Era ora unu şi jumătate noaptea când am ajuns cu maşina la hotelul nostru. Ho-teliera, care ne cunoştea deja, a venit să ne deschidă uşa de la intrare. - Vă rugăm să ne scuzaţi că venim la ora asta. – au spus în acelaş timp Mihaela şi Flori. - Nu face nimic. – a spus hoteliera.. – Staţi să chem liftul. Augustin m-a dus pănă la lift. - Hai să scoatem pedalele de la căruţ. - Dănuţ este obosit, este fleaşcă. – A spus Flori cu pedalele de la căruţ în mână. – Noi urcăm sus să deschidem uşa. În hotel era linişte... era noapte... Lumea venise aici, la munte, în căutarea liniştii, în căutarea odihnii. Cea mai mare parte din această lume era aici pentru tratament, să bea din apele termale care se găsesc în această staţiune. Numai noi căutam puţină distracţe, o mică evadare către altceva. Sau mai bine zis, Augustin a vrut să mă scoată pentru puţină vreme din camera mea în natură. Într-o natură în care piciorul meu de invalid n-a călcat niciodată... De-abia, de-abia, Augustin a încăput cu căruciorul meu în liftul care ne-a dus într-o secundă la etajul III, unde aveam noi camerele. Acolo tot etajul dormea... Prin culuarul lung, curat, mocheta aceea verde ne înghiţea paşii într-o linişte deplină. Numai noi patru violam această linişte profundă, care se făcuse stăpână peste hotel. În sfârşit, când am ajuns în garsoniera noastră, Flori m-a luat din mâinile lui Augustin. - Vai, vă muţumim la amândoi... Dănuţ este într-al noulea cer... - Odihniţi-vă bine, că mâine o pornim înapoi, spre casă. – a spus Mihaela. La ora aceea, deşi era târziu, noi toţi patru eram binedispuşi. Obosiţi, dar bine-dispuşi. - Hai, vino Pisoi, să-ţi pun pijamaua...-mi-a spus Flori apropiindu-se obosită de mine ca să-mi scoată cămaşa.. – Aşa mi-e somn, că de-abia aştept să mă culc. Din camera noastră mică, Flori m-a dus mai întâi la baie... La baia aceea îngustă în care de-abia îmi ţineam echilibru. - Hai mai repede... Să te culc... Nu mai pot de somn... Şi mâine ne-aşteaptă o zi grea... Ne-ntoarcem acasă. Apoi, în camera aceea dulce, care devenise lăcaşul viselor mele, Flori m-a pus din căruţ pe marginea patului. O clipă am încercat să-mi păstrez echilibrul ca să nu mă las prea greu în mâinile ei. Atunci, în fracţiunea aceea de secundă, căldura şi parfumul ei mă îmbătau, îmi dădeau o stare euforică, sau mai degrabă, o moleşeală plăcută, însoţită de |
|
|
Versiune Text-Only | Data este acum: 6 May 2024 - 02:51 PM |