Dormitor, [Cronica lui Nero] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui Nero veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

[Nero]

Si totusi… speri…

Si eu ma numar printre cei entuziasmati care vin in capitala cu idei de realizare profesionala… La inceput am fost socat, nu am putut intelege cum pot trai oameni in atata indiferenta… merg cu tramvaiul la servici… o carte pe care mi-o da viata sa o citesc, in fiecare zi cate un capitol si pe masura ce rasfoiesc foile sale galbejite raman tot mai uimit, tot mai contrariat de ceea ce este in jurul meu. Deodata strigatul meu isi domoleste intensitatea, devine din ce in ce mai surd, o iau si eu la vale cu turma, incet dar sigur; Oare mi-am acceptat destinul? Cum se face ca dupa numai 4 ani am ajuns sa ma complac in mizeria asta… am inceput sa inchid ochii devenind un bucurestean(unii o spun cu atata fala..). pe cand eu as da zece Bucurestiuri pentru un petic din “provincia voastra”!
Zilele trecute a urcat in tramvai un om caruia ii curgea sange din cap, si i se prelungea printr-o dara subtire pe obraz, toti cei din tramvai il priveau dar nici unul nu iar fi intins vreun servetel, nu l-ar fi intrebat daca se simte bine; toti, dintre care cel dintai eram eu, doar ne uitam, ca niste gura casca- atunci cand se produce un accident auto pe strada.
Am venit, momit de ideea de a continua traditia familiei, de a invata aceeasi meserie, ca unchii si matusile mele iar mai tarziu sa lucram in aceeasi breasla. Dar la ce bun, daca nu mai ai pic de timp liber pentru tine? Sa mananci o inghetata intr-o zi insorita in parc, apoi sa te plimbi prin ploaie sa razi, sa privesti norii; sunt patetic?! Eu nu cred… Atunci cand singurul timp dedicate tie, este cand te intorci seara de la munca sau cursuri, faci in fuga un dus, butonezi de cateva ori telecomanda si te arunci in pat. Am devenit simpli robotei, care ajung la 35-40 de ani realizand ca singurii prieteni sunt cei de la servici, ca acasa ne intoarcem la o sotie, pe care nici macar nu o cunostem prea bine, pe care probabil am cunoscut-o pe la vreo betie… Dar bine ca sunt doar student si am toata viata inainte, sau poate nu! Oricum gandurile astea ma fac sa-mi aduc prietenii copilariei si prietena din adolescenta cu mine in calvarul asta de oras, dar ma candesc ca le-as face rau, asa ca ma sacrific eu pentru ei…