Ghidul Nesimtitului Optiuni

[ZuZu]

Uite că mi-a trecut prin mână şi „Ghidul nesimţitului” a lui Radu Paraschivescu. Era culmea nesimţirii să n-o găsesc pe undeva şi să n-o frunzăresc lacom când tocmai o stimabilă profesoară mi-a recomandat-o.
Trebuie să recunosc. În felul meu enervat de a mă lega de un profesor sunt un nesimţit. Tipologia mea n-am găsit-o din păcate în nostima carte a lui Paraschivescu. Tocmai asta caracterizează cel mai bine un nesimţit: nu se simte.
Ia uite ce zice Pleşu:
„N-ar fi exclus ca textul lui Radu Paraschivescu să ajungă şi pe mâna vreunui nesimţit. În acest caz, nesimţitului i s-ar oferi şansa să-şi revină, la capătul lecturii, în simţiri. Dar nu-mi fac iluzii. Nesimţiţii nu prea citesc.”
Ultima parte m-a bucurat. Eu obişnuiesc să citesc. Sau obişnuiam. De când cu a 12-a nu mai am timpul ce-l aveam odată. Şi cel mai probabil e că poate până la pensie, n-am să mai citesc cum am citit până acum. Să sperăm că n-am dreptate.
O singură critică mi-aş permite să aduc acestei cărţi. Paraschivescu îi face pe aceşti nesimţiţi nişte fiinţe raţionale. Nişte oameni care te enervează cu dinadins. Cel puţin aşa mi s-a părut mie. Însă eu consider că astfel de oameni sunt prea proşti, ca să-şi dea seama că enervează restu’ lumii. Aceştia acţionează instinctual fără să le pese de nimeni, principala lor trăsătură fiind egoismul. Nişte ciori care-şi fac nevoile pe trecători fără să se uite-n jos.
M-aş bucura să stau într-o zi la o bere cu un om ca Paraschivescu. Dau 300 de discuţii de la o bere din care n-a ieşit mai nimic pentru una cu un om ca el.