Jurnalul Iarinei Optiuni

[Iarina]

Ceva scris demult…. acum vreo sase ani.
Sunt clipe in viata, destul de rare, cand imi vine sa plang de bucurie. Zile in care de dimineata si pana noaptea tarziu, acea dispozitie excelenta te face sa te simti… aproape de cer? Zile in care dupa voia mea se face totul si lumea nu e decat veseli. Cand zambetele sunt adevarate, cand cei din jur iti sunt prieteni, cand, dupa clocotul valurilor de ras de peste zi, te rezemi istovit de un copac sau te asezi pe un trunchi daca esti intr-o vacanta la munte.
Seara, la mare, petrec momente sublime. Umbrele se unesc cu nisipul caldut si luna se scalda in oglinda miscatoare. Pescarusii isi striga neincetat puii agitandu-se incoace si-ncolo. O plimbare cu un prieten, un popas de vreo ora pe o stanca – apropiere de frumusetea naturii. Ma gandesc, zambesc, apele se sparg zgomotoase la picioarele noastre. Ascult marea cum isi povesteste necazurile, ascult nisipurile depanand amintiri de secole, ascult scoicile tipand sub pasi, ascult vocea castelelor sofisticate infiripate de mainile pricepute ale copiilor verii.
O tresarire si realizez ca nu am ascultat nimic din ce mi-a spus cel cu care ma plimbam. Acolo nu pot asculta oamenii. La mare stau si ascult inima naturii. Bucurie, freamat… o farama de fericire.

[Iarina]

„-Ce vrei sa stii? Cum il cheama? Ai vazut fructele de carton umplute cu vata pentru pomul de Craciun? Ei bine, cele mai zemoase portocale, pere si piersici ar avea gust de vata si carton daca n-as fi indragostita… Ce importanta are sub ce nume apare iubirea? Sa zicem ca se numeste…Il vad foarte rar. Uneori mi se pare ca nu exista decat in visurile, in nelinistea si nadejdile mele. De multe ori copacii, norii, soarele, ploaia, veselia mea fara rost, imbufnarea mea brusca au nevoie de un nume.”

[Iarina]

Spune-mi te rog, ce cauti tu aici? Ai crezut c-ai sa gasesti vreun loc in zambetele mele? Mi te-ai strecurat in suflet tiptil, ca un copil care vrea sa ia pe furis cateva lingurite din borcanul cu dulceata. Te-am invitat eu? Nu… dar mi-ai placut, si te-am tinut. Acum nu iti mai dau drumul. Poti sa faci scandal si poti sa chemi Politia Inimilor Ferecate. Nu tu ai vrut sa intri? Eu ti-am spus ca poarta nu se deschide decat cu o cheie speciala. Am scapat-o ieri , in tristetea unor amintiri de demult. Acum e prea tarziu si nu o mai pot lua. Vei ramane aici. Sa nu-ti fie frica fiindca te iubesc. Si daca te iubesc, o sa te fac fericit. Ce-ai spus? Iti este foame? Hai in bucatarie, aici n-ai sa duci lipsa de nimic. Daca-ai sa te plicitisesti, facem sport extrem, sa-ti creasca adrenalina. N-am sa te mint niciodata, stiu cat de mult urasti asta. Cand ai sa fii trist o sa te alin cum stiu eu mai bine, ai sa stai in bratele mele si-am sa te sarut pe ochi si pe obraji, asa cum se saruta copiii suparati. N-am sa te cicalesc si n-o sa-ti scot ochii cu defectele pe care le voi vedea la tine. N-o sa ridic tonul si o sa fiu cu zambetul pe buze cand vii seara acasa. Daca iti place sa mananci dimineata consistent, ma voi trezi mai devreme ca sa iti pregatesc ceva bun, daca nu vrei nimic, nu o sa insist sa mananci ceva. N-o sa stau cu orele in baie uitand de tine. O sa am intotdeauna grija de mine si o sa mergem la toate ocaziile care iti fac si tie placere. Voi fi gata la timp, pentru ca sunt punctuala si nu am pretentia sa-mi aduci încontinuu flori. Nu voi face niciodata „scene” sau crize de gelozie.
Ce-ti poti dori mai mult… dar, ia stai, daca ma gandesc mai bine, iti lipseste ceva: … dragul meu, cum de nu mi-am dat seama? iti lipseste libertatea de a alege sa pleci de langa mine. Stiu ca ma iubesti acum, de asta ai si venit….dar daca intr-o zi vei vrea sa pleci? Uite, am vrut sa vad ce spui… cheia portii ti-o dau tie acum. Eu ma voi simti intotdeauna bine aici… doar sunt acasa. Iar daca tu vei vrea sa pleci intr-o zi, esti liber sa o faci. Voi suferi enorm dar nu o sa te retin. Exista un fel de proverb: „Atunci cand iubesti pe cineva lasa-l liber. Daca va veni la tine, va fi al tau pentru totdeauna. Daca nu, n-a fost al tau niciodata”.
Te iubesc si te voi astepta in fiecare zi.

Descarca fisierul/ele

 J0145332.JPG ( 31.84K ) Numar descarcari: 24

 

[Promo Contextual]

[Iarina]

Uite cum toarna afara. Si eu stau aici, inchisa intre patru pereti si plang. Nu are rost sa spun de ce...

Acest topic a fost editat de Iarina: 22 Jul 2003, 07:41 AM

[Iarina]

Nu ma mai atinge
ai sa-mi iei pudra de pe aripi
si n-o sa mai pot zbura.


Stiu ca-ti place
sa ma tii in palma
si sa-ti colorezi lumea
cu mine.


Stiu ca-mi place
sa ma odihnesc
pe umarul tau
cand vin atat de obosit
si cand mirosul florilor de crin
m-a ametit…


Stiu ca-ti place
sa te joci de-a frumosul
cu aripile mele;
sa te joci de-a inaltul
cu zborul meu;
sa te joci de-a dragostea
cu putinul pe care-l am de trait.


Nu ma atinge, te rog.
Ai sa-mi iei pudra de pe aripi
Si-am sa mor…
Inainte sa fiu mangaiat de vreun nor...

[AIWA]

QUOTE (Iarina @ Jul 21 2003, 11:36 PM)

Uite cum toarna afara. Si eu stau aici, inchisa intre patru pereti si plang. Nu are rost sa spun de ce...

Dragut,sensibil,adevarat! Insa viata merge inainte!
Fericire si iubire !

[Lilith]

Iarina , imi place tot ce scrii ! Asa crezi tu ? ca nu scrii poetic ??

[OMU'BUN]

Draguta mea colega de joaca... Copii nu plang niciodata cand ploua... Tu ce-ai patit? Te-ai lovit? Eu stiu ca nu trece cu una cu doua... Dar daca vrei, am sa pup Ui-te-asa ! Ti-a trecut? Cum??? Iar mai vrei? Nu ca deja te alinti ! Bine , hai, doar o data si gata Na! E bine asa? Pai te cred? Rasfatata stiu cat iti place sa fii... Dar mai stii? Poate chiar te-ai lovit... Hai, nu-i asa c-a trecut?... Am glumit!...

[OMU'BUN]

Hm! Mai spune mult ca ma doresti...
Si ai sa vezi ce-ai sa patesti,
Motzato...

Poate tu crezi ca chiar glumesc
Dar eu iti spun: De te iubesc,
Ai incurcat-o!

N-oi fi eu tocmai ce te-astepti
Si nici tu zana din povesti
In fine...

Gasim noi jocul cel nebun
Care ne face - cum sa spun?
Ne face bine!...

Te-oi invata tot ce stiu eu
Si vreau si tu la randul tau,
Sa-mi spui de toate!

Oricum eu n-o sa-ti cant balade
Si nici glumite sau sarade
Prea deochiate

Iti spun orice, cum ti-am spus azi
Si ai sa razi pan'ai sa cazi...
Pe spate!

Numai sa nu cumva sa vrei
Sa pleci, fara sa ai temei
Ca n-o sa-mi placa!

In jocul asta nu-i remiza!
Odata ce-ai intrat in priza,
JOACA!

[Iarina]

Eu nu pot sa ma joc, stii? Fiindca asa sunt eu… daca intru in joc raman acolo. Si n-as fi avut voie si n-as fi vrut sa raman niciodata. Si chiar de-as fi ramas… cand te plictiseai, m-ai fi gonit. Si as fi suferit… si acum recunosc, pe mine ma iubesc mai mult. Sunt egoista si nu pot oferi totul cand nu mi se da nimic in schimb. Pot oferi destule, dar niciodata totul. Stiai ca din nisip s-a construit castelul. Numai eu port vinovatia surparii? Hurts like hell, you know… Dar am reusit sa-mi recapat copilaria. Am trecut peste toate si pot din nou sa iubesc. Sublim si deplin.

[Naia]

Iarina, foarte frumos te exprimi , am avut impresia ca te-am "vazut" cumva traind acele momente despre care ai povestit
Cum a ramas cu plecarea ta? Am inteles ca urmeaza sa pleci din RO? Scuza-ma daca sunt prea insistenta, intrebam si eu, asa...
Numai bine tuturor si ramaneti sanatosi!

[Iarina]

Naia, multumesc pentru apreciere. Aveam senzatia ca oricum nu imi mai citeste nimeni jurnalul si chiar nu imi pasa. Am fost foarte tulburata zilele astea, recunosc, a intrat cineva in viata mea, dandu-mi peste cap linistea pe care o aveam. Sau am intrat eu in viata cuiva, asa am fost acuzata… si m-am speriat tare de tot. A trebuit sa fug. Imi pare rau ca am pierdut cand statea in mainile mele sa castig. Dar n-am vrut. Pretul era… prea mare pentru sufletul meu.
Da, o sa plec, din fericire, din Romania. Joi am avion. Ma asteapta acolo iubitul meu care merita toata dragostea si atentia mea. Sper ca tristetea asta care mi-a inconjurat sufletul sa se risipe odata cu intalnirea cu el. Acum insa nu ma pot abtine sa nu plang… asta cam in fiecare seara. Nimic nu mi-a zguduit viata pana acum. Nimic insa nu este intamplator. Poate ca experienta asta prin care am trecut a fost ca sa-mi faca mie bine in viitor. O sa vad. Cert e, ca deocamdata nu ma mai simt eu… si asta-i cel mai rau. Oare de ce ma leg de oameni in halul asta? Mi-am promis de atatea ori sa nu mai am incredere, sa nu mai am incredere… si sfarsesc cu sufletul in mainile cuiva, care, cu intentie sau nu, isi scutura mainile si spune: Imi pare rau… n-am vrut sa se intample asa. Pana la urma, tot eu cad vinovata. Nu sufar de mania persecutiei, stai linistita. Dar am si eu orgoliul meu, care nu mi se pare dealtfel exagerat, de a nu fi umilita in fara unor spectatori. De ce atunci cand cineva vrea sa-ti reproseze ceva, o face in gura mare, ca sa te simti ultimul om? De ce nu poate sa-ti spuna numai tie? Am eu destule defecte, nu-i vorba, insa niciodata n-as putea sa imi bat joc de un om de fata cu altii. Ce sa mai zic… or sa treaca toate si viata asta, care uneori e atat de trista, o consider totusi frumoasa, mai ales cand ai puterea de a-i face pe altii fericiti.

[Iarina]

Omule bun, pentru sotia ta, cu intarziere, La Multi Ani! (pentru ea sunt florile). Sa fiti fericiti si sa stii sa o apreciezi intotdeauna. Sa-ti traiasca si baietii.

Descarca fisierul/ele

 J0145126.JPG ( 34.22K ) Numar descarcari: 11

 

[Naia]

Iarina, drum bun si sa fii fericita! Nimic in viata nu este intamplator, si eu ma bucur cand pot "lupta" pt ceea ce-mi doresc, asa apreciez mai bine ce realizez. Asa gandeste fiecare, cred eu.

Numai bine si ai grija de tine si iubitul tau !

[Iarina]

Un P.S. care trebuie citit inainte
Mda… am inceput sa scriu gandindu-ma ca acesta va fi raspunsul pentru topicul propus de Copernic, Ce ne face sa fim oameni? Ajungand la concluzia ca eram cu totul off topic, am zis ca mai bine scriu in Jurnalul meu decat sa scriu ceva ce nu intereseaza pe nimeni la subiectul respectiv. Si uite-asa, a iesit, ce-a iesit.

Mi se pare un subiect deosebit doar ca nu stiu cat am sa reusesc sa fiu on topic… gandurile care iti vin nu sunt intotdeauna on topic, si stiti si voi asta. Te pomenesti ca incepi sa vorbesti despre un lucru si ajungi la cine stie ce altceva. Pentru a te tine fara abatere de subiect iti trebuie o anume disciplina in gandire… care, din pacate, nu se dobandeste decat prin exercitiu. Gata, ca-i suficienta introducerea asta…
Ce ma face pe mine sa fiu om? Faptul ca pot gandi si ca stiu sa utilizez un calculator? Faptul ca am studiat arta retoricii? (si nu am invatat nimic?) faptul ca mi-a cumparat mama pian si am invatat sa cant? Nu cred… nimic din toate astea. Vorbeam zilele trecute cu o persoana si ne intrebam care este gradul de sinceritate pe care il manifestam fata de cei din jur. Marea mea problema (poate era mai bine sa scriu acolo?) este ca nu pot sa mint. Ma pot minti pe mine, dar nu si pe altii. Nu sunt in stare sa fac absolut nici un compliment din politete daca nu simt ca asa si e. Adica sa pot spune ceva adevarat, neexagerat. Nu pot sa lingusesc pentru obtinerea vreunui lucru si nu sunt capabila sa zambesc unui om daca nu ma simt bine s-o fac. Unii spun ca incapabilitatea asta de disimulare, dar, ma rog…) ar fi o calitate. Incep sa cred, pe zi ce trece, ca nu e decat un mare defect. Traind in lumea asta, nu se poate sa nu vezi, ca, de fapt, ai nevoie de o mare capacitate de compromis, minciuna si un mare grad de ipocrizie. Daca vrei sa mai si reusesti in viata. Nu sunt nici macar in stare sa spun „ce zi frumoasa e azi” pentru ca nu exista nimic care sa ma atraga intr-o conversatie cu omul respectiv. Si daca nu am nimic de spus, tac. Daca-ati sti prin cate „goluri” de discutie am trecut. Nu m-am inaltat pe vreun piedestal, sa spun ca nu sunt in stare sa vorbesc banalitati, insa chiar banalitatile alea trebuie sa fie in compania unui om placut, altfel tot la tacere ajung. E parc-un fel de blestem. Sa te duci la unii in vizita si sa nu poti manca nici macar de politete fiindca mancarea e oribila. Sa primesti un cadou idiot si prin urmare sa nu te poti arata incantat. Sa te intrebe prietena :Cum imi sta? Si tu sa fii nevoit sa cauti raspunsuri cu tact ca sa nu ofensezi. Apoi o intrebare care ma loveste in moalele capului: Nu-i asa ca am mai slabit? Imi vine sa ma urc pe pereti cateodata. In liceu, si uram chestia asta, am luat de vreo doua ori, 9 in loc de 10 la teza de franceza fiindca eram obligata ca in timpul orelor sa corectez aberatiile profesoarei. Au fost o multime de situatii jenante… tocmai din cauza acestei prostii pe care nu o pot schimba, dar oare chiar vreau sa o schimb?
Ce ma face sa fiu om? Nici facultatile terminate, nici o cariera de invidiat, nici contul din banca, nici macar o familie pe care multi si-o doresc. Demnitatea, verticalitatea, statornicia si dragostea, iata lucrurile care ma fac sa fiu om. Cand respectul si cinstea s-au pierdut pe drum, nu-ti mai ramane nimic de aparat. Asa gandesc eu. Dar nu vei fi niciodata un om adevarat decat in masura in care reusesti sa te tranformi pe tine, sa iti recunosti defectele si sa te straduiesti sa te depasesti pe tine insati/insuti. Si reusind sa te schimbi in bine, chiar daca vor mai exista scapari, inseamna ca ai facut un pas urias si ca esti capabil sa ii faci fericiti si sa-i ajuti pe altii. Einstein spunea ca valoarea unui om rezida in ceea ce da el, nu in ceea ce e capabil sa primeasca. Iar eu nu pot decat sa il aprob.

[Iarina]

Uitare nu exista… decat pentru cine se incapataneaza sa-si spuna ca nu s-a intamplat nimic. Nu-ti poti uita visele si iubirea, asa cum nu-ti poti uita nici numele. Dar nu acel nume cu care te recomanzi cand faci cunostinta cu cineva, vorbesc de numele cu care esti strigat de cineva care ti-e drag si de cineva care, din intamplare sau nu, te iubeste. Voi ramane in mijlocul iarmarocului un timp. Nu pentru ca m-am ratacit si nu pentru ca Soarele poate rasari din alta parte. Voi ramane acolo pentru ca vreau eu asa. Dar daca vine vreo ploaie cu gheata, am sa fug. Am sa fug si n-am sa ma mai intorc niciodata. La nici un rasarit. O sa iubesc doar apusurile. De fapt… parca intotdeauna mi-a placut mai mult apusul decat rasaritul.

Fiindca la apus, astepti mangaierea unui soare copt si fierbinte, si nu razele unui soare bland si cuminte, ca cel de dimineata. Asa imi place mie, soarele de la apus fiindca stie sa povesteasca mai frumos… doar a umblat toata ziua prin lume… fiindca stii ca tu il vezi ultima cand se duce la culcare, fiindca are culori mai frumoase si fiindca stie sa ma-nvaluie cu umbre moi si calde si m-alinta asa frumos. Nu stiu cine poate trai fara alin…fara alintul unor vorbe si maini care te iubesc.

[Iarina]

Uite la ce ma gandesc eu azi, cand am atatea si atatea de facut. Maine, avionul in care voi fi si eu, decoleaza la ora 16:00… si cine vrea e liber sa ma insoteasca… cu gandul Sunt fericita ca plec, dintr-o mie de ratiuni pe care nu le pot scrie aici…. Din motive independete de vointa noastra, iubitul meu nu ma poate astepta la aeroport, or sa m-astepte altii, dar o sa ne intalnim curand…

Si iarasi am sa pot zbura…

[Lilith]

Drum bun ,Iarina ! Sper sa ne scrii curand .

[Naia]

Probabil ca ai ajuns deja la destinatie, sa fii fericita Iarina si ramai sanatoasa. Mi-ar placea sa mai scrii despre tine cand ai timp, eu am sa lipsesc 3 saptamani caci maine plecam in concediu dar o sa citesc cu drag cand revin.
Numai bine!

[Iarina]

Am ajuns.... Anglia este parca mai frumoasa decat prima data cand am vazut-o si deocamdata ma simt excelent, doar ca sunt in perioada de acomodarea... am destule de facut si de vizitat, nu prea am timp de scris.... dar o sa revin, cu siguranta )
Ma rog, de ce sa nu recunosc, deocamdata sunt si zapacita de unele lucruri din viata mea... m-au dat atatea peste cap si eu una nu ma simt in stare sa mai joc la scena deschisa..... It's too personal... Dar o sa am de spus destule lucruri. Cand imi revin din uimire.

[Mihai]

Distractie placuta acolo, Iarina si te asteptam si cu niste poze (daca ai posibilitatea).

[(Afrodita)]

Iarina, iubita, sper sa te simti extraordinar acolo si sa-ti poti reveni cat mai repede dupa cele intamplate si din uimire Te pupicesc si mi-e dor de tine!!

[Iarina]

Nu s-ar spune ca mi-am revenit in totalitate si din pacate nu am moment un aparat digital.... dar o sa am in curand si o sa pun niste poze aici. I missed you guys... dar din pacate nu mai am asa mult timp liber aici. Azi ma duc sa ma intalnesc cu iubi..... si petrecem of course, tot week-end-ul impreuna. I can't wait!!!! Eu locuiesc intr-un oras tare mititel,(are numai vreo 200.000 de locuitori) daca il compar cu Londra, care se numeste Milton Keynes si care e diferit de orice alt city din Anglia, fiindca e relativ nou, construit in stil american, si totul in jur e vegetatie, parcuri, lacuri.... si niste zone rezidentiale de vrei sa ramai aici foreva... bine, e adevarat ca toate casele sunt la fel, dar totul este asa de frumos, curat, ordonat.... e ca si cum ai trai in afara acestei lumi, nu stiu cum sa explic. Si apoi oamenii, oamenii sunt atat de simpatici si de vorbareti. Nici vorba de raceala englezilor pe care o invoca atata lume. Am cunoscut atatea persoane in doar o saptamana si sunt tare simpatici. Bine, nu iti poti face o parere intr-o saptamana, dar cu siguranta m-am simtit foarte... welcome, u know?
Aseara de exemplu, am fost intr-un mall, si era acolo un spatiu imens pentru snowboarding si ski. Am stat cu cineva la o masa si am mancat ceva in timp ce ne uitam cum se distra lumea acolo. Nu va dati seama cum am topait cum am vazut zapada aia si nu-mi venea sa cred ca sunt intr-un mall!! Ma rog, am mai fost eu prin tari straine, dar nu am stat niciodata indeajuns ca sa pot vedea tot ce-mi dorea inimioara.... ei, acu' o sa am timp fiindca stau un an

Va pup pe toti, si sper sa scriu mai mult next week.
Sa aveti un week-end placut

[Iarina]

.... Dupa un drum destul de lung cu un tren, am mers cu metroul, apoi cu alt tren.... si in sfarsit am ajuns. Ma astepta iubitul meu de care mi-a fost atat de dor, si m-a dus repede acasa cu masina....si-am intrat intr-o camera plina cu lumanari plutitoare in boluri cu pietricele colorate.... o lumina rosiatica, si, langa pat, un imens buchet cu trandafiri galbeni cu putin portocaliu...iar pe perna, o scrisorica de la el. Totul a fost PERFECT.

A gatit pentru mine, mi-a facut numai bunatati, asa cum face el surprizele intotdeauna: fara cusur. Temperatura a fost intr-adevar criminala in Londra, o caldura de te topeai dar tot am mers in niste parcuri superbe, am hranit veveritele, cerbii si caprioarele, care trec pe langa tine, de parca ar fi cainii nostri din Romania.

M-am simtit excelent, am ajuns inapoi duminica dupa-amiaza, moarta de oboseala si caldura, dar fericita datorita lui.

[Iarina]

Ati avut vreodata o stare de disperare in care sa simti ca pur si simplu vrei sa fugi undeva departe, sa simti ca nu mai poti darui dragoste nimanui fiindca te-a cuprins o incredibila si inexplicabila stare de tristete ...? Sa simti ca esti agasat din toate partile si ca tu vrei sa fii singur si atat. Sa simti ca toata lumea trage de tine si vrea ceva de la tine si tie sa iti vina sa plangi si sa o iei la fuga... Sa vrei sa te duci intr-un loc unde nu te cunoaste nimeni si sa fii lasat in pace. Ce am? Nici eu nu stiu acum...

[(Afrodita)]

Da iubita, am simtit...Si, in ultimul timp simt asta cam des...

[OMU'BUN]

Sa fugi? Unde sa fugi? De cine sa te ascunzi ? Cine are puterea sa te agaseze cand tu ramai ceea ce ti s-a spus ca esti: really pretty girl !!! De ce-ti pasa si de ce pui suflet, acolo unde altii pun doar constiinta. Nu-ti place ? Fii deschisa, fara nici o menajare ? Nu cred sa existe vreun compromis care sa te retina in a fi sincera. Doar ca tu te-ai lasat dusa de val la fiecare vorba ce-ti mangaia auzul, iar tacerea ta, zambetul si roseata din obraji, au fost luate drept depasire a unor bariere pe care tu le considerai de nezdruncinat. Nu-ti dau sfaturi, fiindca vad ca te doare sincer,orice decizie ai lua. Iti spun doar ca n-as vrea sa fiu in locul tau... Cat despre "copilul jucaus" , il "vezi" si-asa destul de rar, si nu indrazneste el sa te agaseze ! Admit ca asteapta cu rabdare jucaria promisa, dar numai amintirile te pot da peste cap, nicidecum insistentele lui ! Iar daca se va intampla ca Mos Craciun sa nu mai vina, probabil va inceta sa mai creada in el, dar asta nu inseamna ca Mosului ar trebui sa-i pese prea mult!!!

[Iarina]

Atata vreau- LINISTE. Zgomotul unui suflet tulburat e mai mare decat al unei cascade.... durerea interioara, muta, nearatata celorlalti doare mai tare decat injunghierea unui cutit. Cand nu poti spune nimic, decat ca iti vine sa urli de tristete si simti ca totul este prea greu pentru a putea suporta iti vine parca sa te arunci in ocean si sa lasi pe nisipul acela incredibil de curat si de moale, toate durerile pe care le-ai strans. Dar nu se poate, nu? Nu te poti duce la un ocean sa-ti versi problemele, toata lumea ar face asta atunci... ce usor ar fi sa scapi de tot ce te apasa...

Dar nu se poate. Trebuie sa mergi mai departe, chiar daca plangand, stiind un singur lucru, ca nu poti ramane pe loc. Desi esti constient ca ai sa mori, incet, ca in timpul unei torturi, trebuie sa mergi mai departe. Si cand incepi sa pasesti din nou, simti ca te impiedici de fiecare fir de ata. Orice firimitura ti se pare o paine si orice spin, o sabie ascutita.. Cateodata simti ca te sfarsesti si ti-e atat de dor de inocenta inceputului dragostei tale. Dar nu te mai poti intoarce, nu poti nici stagna, mergi inainte, ca un nebun. Nici nu stii incotro, fiindca uneori ai impresia ca se prabuseste totul sub si peste tine... dar TREBUIE sa mergi. Si speri ca vei ajunge undeva... si poate, daca faci si alegerile bune, ajungi acolo unde ti-ai dorit. Sau cel putin traiesti cu speranta asta.

[Iarina]

N-a c-a rasarit soarele si pe strada mea acum Am avut niste saptamani foarte dificile, cu probleme de toate felurile.... si de asta am incetat sa scriu in caz ca interesa pe cineva de ce am disparut subit. Au trecut toate, acum pot sa spun ca am pornit la un nou drum, cu inima vesela, cu zambet larg asa cum se intampla sa iasa soarele dupa o ploaie indelungata, luminos si poznas ...
M-am mutat in Londra ca parca prea eram departe de prietenul meu si de-acum nu ne mai desparte nimeni, nici vantul aducator de vesti rele, nici distanta, nici oamenii aceia rai, ca niste carabusi, cum zicea Cella Serghi. De fapt nu stiu de ce ea asemana oamenii rai si urati cu acesti gandacei care mie mi-s tare dragi.
In casa in care stau acum e mult mai bine, e spatioasa si e o atmosfera calda care ma invaluie tot timpul; si veveritele vin in gradina in fiecare dimineata. Este liniste, linistea pe care mi-am dorit-o.... si mai ales, liniste sufleteasca.
Am peregrinat timp de o luna, cu gandurile aiurea, cu sentimente desirate si emotii ratacite ajungand la concluzia ca este minunat sa fii alaturi de cel pe care il iubesti cu adevarat, sa ii dai tot ce ai mai frumos, sa faceti planuri impreuna, sa stii ca iubesti si ca esti iubit cu o dragoste pe care o simti mai presus de cea pamanteana... si spun acum ca fericirea se masoara in dragoste. Si am mai descoperit ca eu am nevoie de amandoua: dragoste divina si pamanteasca. Nu pot trai fara Dumnezeu, chiar daca m-am departat de El in ultimul timp si nu pot trai fara cel pe care il iubesc. Nu pot explica ce simt acum. Dar am reinceput sa gust din fericire.

[(Afrodita)]

IUbita, pe mine ma interesa, insa nu am obiceiul sa intru cu bocancii in viata cuiva...Mi-am dat seama ca se intampla ceva cu tine, si m-am gandit ca e mai bine sa te las sa fii linistita si apoi vii tu sa povestesti Si nu uita, daca vreodata ai nevoie de un umar pe care sa plangi si o ureche care sa te asculte, sunt aici....Te puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuup

[Iarina]

Afro, stiu ca esti sincera si ca iti pasa, dar cateodata e mai bine sa taci. Oricum, sunt probleme pe care trebuie sa le rezolvi singur-singurel sau singura-singurica fiindca asa te maturizezi si mai sunt lucruri pe care nu imi place sa le spun nimanui... unii oameni zic ca e mai bine sa spui cuiva ca sa te racoresti dar eu nu fac asta din trei motive: 1. nu vad de ce as impovara pe cineva cu problemele mele personale (chiar daca imi este prieten, asta nu-i un motiv sa iti descarci toti nervii sau necazurile pe capul cuiva- poate cu atat mai mult daca imi este prieten- cred ca sunt cam ciudata la faza asta hehe) 2. nu imi foloseste la nimic fiindca sunt situatii in viata cand trebuie sa pasesti singur si sigur pe tine si 3. fiindca uneori viata iti da palme si lucrurile pe care le-ai spus ca sa te descarci le poti auzi in cel mai nepotrivit moment din viata pentru simplul fapt ca prietenul de azi nu mai e prietenul de maine.... So, tot viata te invata sa fii mai prudent in relatiile cu ceilalti asta daca vrei sa nu te dai cu capul de pereti dupa aia asa cum sunt sigura ca au patit-o mai toti oamenii.
Oricum, e bine sa stii ca cineva se gandeste la tine si ca este acolo daca ai nevoie. Thank YOU

Ah, si mi-era dor de un fluture....

Acest topic a fost editat de Iarina: 11 Sep 2003, 05:42 PM

Descarca fisierul/ele

 fluture.jpg ( 26.92K ) Numar descarcari: 11

 

[(Afrodita)]

Ahh, iubita, ce dor imi era si mie de un fluture!
Si te inteleg perfect, dar trebuie sa stii un lucru: nu ma impovarezi niciodata cu nimic Si te pup dulce de tot!!
P.S. ca tot eram in verva pozelor, scuza-mi intrebarea, dar cu pozele noastre ce s-a intamplat?

[Iarina]

Ce am facut eu duminica: am fost cu el, of course, la plimbarica prin Londra, am vizitat Tate si National Galleries, arta moderna de la Tate mi s-a parut oribila sau nu inteleg eu nimic, erau tot felul de desene ciudate si niste filmulete oribile pe ecrane care mi-au facut o greata ca nu stiam cum sa ies mai repede de acolo... singurul lucru interesant a fost un pian suspendat care din timp in timp se desira cu zgomotele specifice, ca se sperie lumea hehe, si apoi se strangea la loc.
La National Galleries a fost superb, acolo ai ce vedea si cu ce-ti incanta privirea... mare pacat ca nu se pot face poze.

Apoi am vizitat St. Paul's Cathedral care este superba si am ocazia sa ascultam si cateva imnuri la orga.... nici nu mai poti vorbi.

In Trafalgar Square ne-am amuzat privind o trupa de trei negrese care au oferit un spectacol de dans tribal, muzica africana si fiindca ma dureau picioarele de umblat iar ziua era din cale-afara de calda, m-am descaltat si mi-am bagat picioarele in apa racoritoare a unei fantani arteziene ...

Ne-am plimbat pe malul Tamisei cascand gura la tarabele cu toate balariile si bunatatile si in cele din urma dupa o zi de umblat in care ne-am desfatat ochii, am ajuns acasa si am pregatit masa de seara.

Nu-mi vine inca sa cred ca vremea este atat de frumoasa, nici un nor si pe la amiaza e la fel de cald ca si vara.
Dar gata ca mor de foame acum, ma duc sa mananc si pe urma n-ar strica un pic de baschet, de fapt, ceva aruncari la cos.

AFRO, scuze, de-abia saptamana asta le duc la developat, am fost o lenesa

[(Afrodita)]

Lasa iubita, si eu sunt lenesa, iar in locul tau cred ca uitam de mult de ele Pupa eu lenesa mea dulce si frumoasa si indragostita si plimbata

[Iarina]

V-ati trezit vreodata intr-unul din momentele acelea penibile in care stai de vorba cu cineva dar in care efectiv nu mai poti sa urmaresti ceea ce spune fiindca ori te plictiseste persoana, ori esti obosit ori pur si simplu nu ai chef sa asculti toate lucrurile acelea care nu te intereseaza de nici un fel? si taci sau dai din cap ca si cand ai sti foarte bine ce spune cand
tu de fapt habar nu ai despre ce este vorba... cateodata imi vine sa spun: uite ce-i, imi pare rau (desi asta e tot o politete fiindca nu imi pare rau), dar nu ma prea intereseaza ce vrei sa imi povestesti. Si uneori chiar am facut-o. O fi insemnand asta nepolitete, purtare neadecvata sau ce? De ce sa fiu obligata sa asculta atatea prostii de care nu-mi pasa si nu vreau sa stiu?
Nu oblig pe nimeni sa ma asculte. Si vreau in acelasi timp ca oamenii cu care intru in contact sa aiba bunul simt de a nu-mi turna vrute si nevrute doar ca sa se auda vorbind. Sunt foarte multi oameni din pacate care nu au simtul masurii si nu stiu sa taca atunci cand trebuie. Mie mi se pare absolut penibil sa ii vad cum incearca sa comenteze nu stiu ce stupizenii doar pentru a umple golul creat daca nimeni nu ar spune nimic. Nu am nimic frumos, important, amuzant, dragut (etc) de zis?
Atunci tac. De ce unii nu POT sa taca? Nu pot, nu vor sau nu isi dau seama? De ce nu suporta tacerea intre doi oamenii? De ce au senzatia ca mereu trebuie sa spuna ceva fiindca tacerea ar fi stupida? Nu, tacerea nu e penibila. E penibila vorbaria aceea de umplutura care are acelasi gust ca si cartofii inca nefierti.

Vad ca ma aberez cu succes pe forum si uneori ma intreb cati simt la fel despre tacere? Tacerea e un lucru de care te poti bucura. De ce sa vorbesti in continuu? Uneori simti nevoia, de exemplu, sa stai in bratele iubitului tau si sa... taci. Te gandesti la o multime de lucruri si el la fel si pe urma incepeti sa vorbiti si dati glas gandurilor. E frumos si intim si atat de placut cand uneori vezi ca va gandeati exact la acelasi lucru.

Cateodata, dupa ce scriu ceva, daca ma apuc sa recitesc, am asa o puternica senzatie de deja-vu incat ma intreb daca nu cumva am scris acelasi lucru cu cateva pagini in urma... drept pentru care am hotarat ca nu are rost sa recitesc iar daca ma repet, sa-mi fie cu iertare... la urma urmei, e doar un jurnal.

Mai jos, Trafalgar Square, Christmas

Acest topic a fost editat de Iarina: 24 Sep 2003, 09:22 PM

Descarca fisierul/ele

 Trafalgar_Square.jpg ( 15.91K ) Numar descarcari: 20