Iubeste Si Fa Ce Vrei, Roaga-te Si Fa Ce Vrei Optiuni

[oachy82]

IUBESTE SI FA CE VREI, ROAGA-TE SI FA CE VREI


Rugaciunea este forma fundamentala de raportare la Dumnezeu, de stabilire a unei relatii personale cu El. Crestinul aflat in
rugaciune devine "impreuna cetaten cu sfintii,cu oamenii din casa lui Dumnezeu" (Efeseni 2,19) , parte a lacasului Lui. Ruga
ciunea placuta Domnului este cea de multumire, rostita de un suflet neprihanit care asculta vocea tainica a Duhului Sfant: "caci nu stim cum trebuie sa ne rugam, dar insusi Duhul
mijloceste pentru noi cu suspinuri negraite." (Romani 8, 26). Multumirile aduse Domnului sunt parte importanta a unei
rugaciuni, pentru ca preocuparile lumii sunt deja cunoscute in fata lui Dumnezeu: " Arunca grija ta Domnuluiu si El
insusi te va hrani." (Psalm LIV, 25). Se stie ca un suflet umil, neprihanit aduce mai multa lumina in rugaciune decat unul necredincios prins in patimile lumii, iar pilda vamesului si a fariseului din Evanghelia dupa Luca este graitoare in acest sens.
Prin rugaciune este pusa in fata noastra neputinta si pacatele care devoreaza incetul cu incetul sufletul. Smerenia si pocainta sunt fundamentele rugaciunii. Importanta neprihanirii o aflam in Filipeni, unde Sfantul Apostol Pavel indeamna la inlaturarea intunericului din suflete si la continua cautarea a Luminii: "Fiti fata prihana si curati, copii ai lui Dumnezeu, fara vina, in mijlocul unui neam ticalos si stricat, in care straluciti ca niste lumini in lume"(Filipeni 2, 15). Prin smerenie, omul se departeaza de faptele firii pamantesti si astfel aduce in sufletul sau Harul primit de la Dumnezeu, caci Iisus insusi a cunoscut smerenia si a indemnat lumea sa aleaga o asemenea fapta duhovniceasca care hraneste sufletul pustiit cu iubirea lui Duimnezeu: "Invatati de la mine ca sunt smerit si bland cu inima". (Mt. 11, 29). Smerenia vine dupa o cadere in Infernul deznadejdii, a patimilor care intuneca frumusetea sufletului, inlaturand astfel haina de lumina primita de om de la nastere: "Caci firea pamanteasca pofteste impotriva Duhului si Duhul impotriva firii pamantesti: sunt lucruri potrivnice unele altora, asa ca nu puteti face tot ce voiti". ( Galateni 5. 17). Despre intelegerea omului care pierde harul pentru a regasi "amintirea de Dumnezeu", cuviosul Siluan Anthonitul ne invata ca lupta cu patimile lumesti si biruirea lor cere o permanenta smerenie insotita de rugaciune, dar pastrarea
mintii in lupta impotriva puterii demonilor: "Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui" ( Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, cuviosul Siluan Athonitul, ed. Deisis, Sibiu, 2001) trebuie sa fie continua.
Ioan Scararul identifica smerenia cu "zdrobirea inimii" si o prezinta ca un rezultat al credintei si al pazirii inimii de intristarile lumesti, de o viata iubitoare de averi, care supune totul patimei banilor: "Tu n-ai nici parte, nici sort in toata treaba aceasta, caci inima ta nu este curata inaintea Domnului" (Fap. 8, 21). Credinta insoseste smerenia "cel neprihanit prin credinta va trai"( Galateni 3.11) si aduce salasluirea lui Dumnezeu in sufletele care implinesc prin neprihanire, credinta, indelunga rabdare, bunatate si blandete voia Domnului.
Fara credinta nu poate fi gasita calea spre Domnul, omul nu este destoinic de a-l urma pe Iisus si de a se desavarsi in Duh.
Rugaciunea cere liniste interioara: "Daca n-ai nimic de zis asculta-ma! Taci si te voi invata intelepciunea" (Iov 33,33), il sfatuieste Elihu pe Iov pregatindu-si cuvintele de preamarire a puterii divine, dar si inlaturarea gandurilor desarte din inima : "Acesti oameni ma cinstesc cu buzele, dar cu inima sunt departe de mine" si "Nu oricine imi zice Doamne, Doamne va intra in imparatia Cerurilor". Simpla rugaciune facuta cu gura nu este de folos, ci se cere repetarea deasa a acesteia si folosirea a putine cuvinte si a virtutilor crestinesti: "Nu te grabi sa deschizi gura si sa nu iti rosteasca inima cuvinte pripite inantea lui Dumnezeu" (Eccl. 5, 2) pentru ca "Dumnezeu este duh si cine se inchina lui trebuie sa se inchine in duh si adevar" (Ioan IV, 24). Staruinta in rugaciune este redata de Sfantul evanghelist Luca: "se cuvine sa se roage pururea si sa nu se leneveasca" (Luca 18, 1). Alte virtuti duhovniceasca sunt infranarea gandurile ticaloase, instrainarea fata de lumea vazuta si nevazuta, caci "cel care s-a atins de frumusetea rugaciunii, va fugi de multimi ca un asin salbatic"(Pateric, avva Arsenie 16).
In fiecare moment al vietii noastre suntem fie mantuiti, fie osanditi. Fiecare clipa ar trebui inteleasa ca o anticipare a mortii cerandu-se indemn la veghere in asteptarea Fiului omului care va veni "in ceasul in care nu va ganditi" (Luca 12, 40) ,
pentru a chema la El pe cei milostivi: "Staruiti in rugaciune, vegheati in ea cu multamiri" ( Coloseni 4, 2).
Rugaciunea poate primi un raspuns direct: "Atunci tu vei chema si Domnul va raspunde, vei stiga, si El va zice: Iata-ma!" (Is. 58, ) sau indirect caci orice lucru isi are timpul sau: "Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui". (Eccl. 3, 1). Rugaciunea este un act comun , care se arata in experienta adunarii alaturi de altii, pentru ca cel care se roaga nu se roaga doar pentru sine, ci pentru toti: "Va indemn dar, inainte de toate sa faceti rugaciuni, cereri, multumiri pentru toti oamenii...Lucrul acesta este bun si bineprimit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru" (Timotei 2, 1).
Dumnezeu se arata simplitatii si smereniei, ci nu intelepciunii ajunsa fara de folos, nici o rugaciune nefiind pierduta in fata Lui indiferent daca este buna sau rea, lunga sau mai scurta. Prin citirea cartilor sfinte, a primirii Invataturii evanghelice: " Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi in toata intelepciunea. Invatat-va si sfatuiti-va unii pe altii cu psalmi, cu cantari de lauda si cu cantari duhovnicesti, cantand lui Dumnezeu cu multamire in inima voastra." (Coloseni 3. 16) sufletele urmeaza calea imparateasca "care vine prin credinta in Hristos, pentru toti si pentru toate cei ce cred in El" (Romani 3, 22).