Rolul Orgoliului în Acceptarea Unor Idei |
Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )
Acest subforum este destinat dezbaterilor filosofice. Pentru discutii religioase va initam sa vizitati subforumul Universul Credintei.
Rolul Orgoliului în Acceptarea Unor Idei |
14 May 2007, 12:40 PM
Mesaj
#1
|
|
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Am dat recent peste un filmuleț (și apoi, cercetând, și peste alte materiale) care ridică niște serioase semne de întrebare vizavi de problematica încălzirii globale. Mai precis, este contestată ideea că emisiile de CO2 datorate omului au o influență cât de cât importantă asupra încălzirii climei.
Problema în sine este una științifică, dar vreau să discutăm aici un fenomen mai general: este posibil ca o idee falsă să fie atât de "apetisantă" încât să declanșeze acceptare masivă din partea oamenilor, în ciuda falsității ei? Care-s mecanismele care fac așa ceva posibil? Eu cred că la baza acestor idei stă o "gâdilare" a orgoliului uman. Adică, atunci când o teză conține în ea (explicit sau implicit) ideea că "Oooo, omule, ce măreț ești! Ce important ești! Ce puternic ești! Ce special ești! Ce rol deosebit ai, ce consecințe formidabile au acțiunile tale! Ești cel-mai-cel, ca tine nu s-a mai vazut! Ai grijă ce faci cu puterile tale, că sunt extraordinare!", atunci această componentă favorizează puternic acceptarea necritică a respectivei teze de către oameni. Bineînțeles, ajută mult dacă lauda nu este directă, ci deghizată -- și cea mai eficientă deghizare împrumută haine etice: "Fii atent, ai o mare responsabilitate, nu toți/toate sunt așa de grozave ca tine. Ai datoria morală să veghezi asupra lucrurilor mai nevolnice, care nu se pot ajuta singure -- de exemplu clima, sau ecosistemul, sau viața pe Pământ, sau însuși Pământul. Ai grijă că tu ești puternic/inteligent/grozav/special/nemaivăzut și poți influența Universul acesta în moduri la care nici nu te gândești. Fii milos și grijuliu cu cele becisnice, fii responsabil!" Apelul "Fii responsabil!" îmi pare o excelentă cale de a ambala o laudă nerușinată și deci de a forța acceptarea unei idei. Nu spun neapărat că treaba cu încălzirea globală este o astfel de idee falsă îmbrăcată într-o laudă goală, ci spun doar că atunci când sesizăm pe undeva ascunsă componenta laudativă într-o teză, trebuie să fim cât se poate de sceptici și să nu lăsăm orgoliul să ne mâne orb înspre acceptarea tezei. Bine-ar fi să ne dezvoltăm un fel de simț special, ca un semnal de alarmă care zice "Beep-beep! Atenție, ideea asta are ascunsă o laudă în ea! Fii circumspect, analizează bine de tot adevărul ei, nu te baza doar pe 'feeling', 'intuiție' sau 'evidență'!" A, și încă ceva: când o laudă sensibilizează orgoliul și acesta te împinge să accepți ceva, e foarte greu să-ți dai seama post factum. Ideea "M-am lăsat prostit, ăia s-au jucat cu orgoliul meu și eu am picat în plasă ca fraieru'..." e atât de deranjantă, atât de supărătoare pentru chiar orgoliul cu pricina, încât mintea va fi dispusă să facă orice exhibiție numai să nu recunoască așa ceva (față de sine). În cazurile de contaminare cu "idei laudative", e mult mai ușor să previi decât să vindeci... Ce părere aveți? Mai știe cineva exemple de idei/teze ca acestea descrise de mine aici? a -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
|
|
20 May 2007, 01:44 PM
Mesaj
#2
|
|||||||||||||||
Cronicar Grup: Moderator Mesaje: 2.132 Inscris: 16 June 04 Din: Bucuresti Forumist Nr.: 3.862 |
Errr... nu zic nu, pot fi niște șabloane, dar nu văd cum asta contrazice ce-am spus eu. De fapt, eu am spus că unul din șabloanele foarte frecvente (și periculoase) este: "Insinuezi că sunt grozav, unic, special etc.? Da, ai dreptate, nu te contrazic! [argumente? dovezi? ce dovezi să mai cer, lasă-le-ncolo, omul m-a convins deja, doar se vede clar că are dreptate!...]"
Posibil, dar acest fenomen nu poate da naștere la propagarea și acceptarea unei idei. Ci dimpotrivă, la respingerea ei. Or, din respingere nu se naște propagare, ci exact opusul: "moartea în fașă", ca să zic așa. Să clarific puțin, că poate n-am fost suficient de explicit. Ne imaginăm mulțimea creierelor umane ca pe un mediu de cultură în care viețuiesc idei. Fiecare idee se înmulțește "contaminând" noi creiere -- cam tot așa cum virusul gripei se înmulțește în populație. La o primă vedere, "forța de înmulțire" a unei idei depinde exclusiv de adevărul ei: ideile adevărate sunt acceptate de creierele umane și pasate de la unul la altul, ideile false nu. Creierele umane au tendința de a respinge ideile false, de a nu și le însuși (și deci de a nu le transmite altor creiere). O idee falsă, dacă apare în "cultura de creiere umane", moare în fașă, nu se dezvoltă, nu se propagă. (Sau în orice caz se dezvoltă/ptopagă mult mai puțin decât o idee adevărată.) Ideile adevărate, dimpotrivă, au tendința să fie acceptate de creiere și pasate de la unul la altul, răspândite, diseminate. Ziceam că asta e "la o primă vedere". La o privire mai amănunțită, ne dăm seama că există niște factori care influențează puternic "forța de înmulțire" a unei idei, factori care nu au nicio legătură cu adevărul/falsitatea. Să dau câteva exemple: - scurtimea/concizia: dintre două idei la fel de adevărate și la fel de importante și la fel... în toate celelalte privințe, "forță de propagare" mai mare o va avea ideea mai scurtă și mai concisă - frumusețea: dintre două idei similare din toate celelalte puncte de vedere (grad de adevăr, importanță, concizie etc.), "forță de propagare" mai mare o va avea ideea mai frumoasă (nu mă-ntrebați ce-i aia "mai frumos", că nu știu ) [EDIT (am mai găsit unul):] - utilitatea: dintre două idei la fel de adevărate, frumoase, concise, importante etc., mai bine se va propaga în capetele oamenilor acea idee care e mai utilă practic - etc. (poate mai vine cineva cu exemple de astfel de factori?...) Toți acești factori influențează acceptarea unei idei de către oameni, suprapunându-se peste efectul "gradului de adevăr". Dar există printre ei unii factori atât de puternici, încât influența lor ajunge să domine influența gradului de adevăr. Adică acei "factori X" observăm că practic devin mai importanți decât adevărul: dacă o idee are adevăr, putem prezice că va fi acceptată de oameni și vom avea dreptate în 75% din cazuri (indiferent de alte atribute ale ideii); dar dacă vedem că o idee are "factorul X", putem prezice că va fi acceptată de oameni și vom avea dreptate în 95% din cazuri (indiferent de alte atribute -- cum ar fi adevărul ideii). Ei bine, eu spun că un astfel de "factor X" este caracterul laudativ la adresa posesorului ideii: o idee care-l laudă pe cel care-o posedă are un "potențial de răspândire" uriaș, independent de gradul ei de adevăr. Adică propagarea acelei idei este în mult mai mare măsură influențată de "factorul X" decât de gradul ei de adevăr. Atenție, nu spun că gradul de adevăr nu contează deloc, spun doar că efectul său este "înecat" de efectul mai mare al "factorului X". Bun, dar să revin la ce spunea Caa: că orgoliul omului este mai sensibil la denigrare/jignire decât la laudă. Dacă este așa, componenta aceasta de sensibilitate la jignire nu poate explica forța de propagare a unor idei. Cum ar fi? Ar însemna ca ideea "Cine e de acord cu propoziția aceasta e un dobitoc!" să observăm cum se propagă cu mare viteză, oamenii acceptând-o bucuroși unul după altul (în ciuda neadevărului ei!). Mie nu mi se pare veridic. Chiar dacă orgoliul are această sensibilitate de care spune Caa, eu cred că ea nu joacă un rol important în fenomenul "epidemiilor de idei". Ci dimpotrivă, sensibilitatea orgoliului la "periuță" e cea care poate da forță de propagare nelegitimă (adică independentă de adevăr) unor idei.
Da, sunt de acord cu personalizarea (mai puțin partea cu atacul). Tocmai de aceea ideile de care vorbesc eu capătă un plus de succes dacă explică și rolul abilităților personale, individuale (diferite de la om la om): "Omul este în general o ființă specială/minunată/formidabilă/grozavă/puternică/etc. Dar indivizii care în plus sunt responsabili sunt și mai și! Tu ești om. Dacă accepți bullshitu' pe care ți-l spun acum, vei fi în plus un om responsabil. Cei care nu înghit bullshitu' sunt iresponsabili care nu numai că mânjesc numele "om", dar chiar fac rău omenirii -- trebuie să-i condamni și să-i faci de râs cu orice ocazie. Că ești om (deci special/minunat/etc.) nu-i meritul tău, așa te-ai născut. Dar acceptarea bullshitului și fermitatea luptei împotriva ne-înghițitorilor-de-bullshit stau în puterea ta, cu astea nu te naști. Deci depinde de abilitățile tale personale să demonstrezi cât de extra-minunat și super-grozav ești." (În loc de "bullshit" puteți pune orice idee care gâdilă orgoliul uman și veți vedea că teza de mai sus are priză formidabilă la oameni indiferent dacă ideea notată cu "bullshit" este adevărată sau nu.)
Păi dă te rog exemple de "alte chestiuni legate de psihologia mulțimii" care pot juca rol de "factor X", așa cum l-am explicat mai sus. Și arată de ce gâdilarea orgoliului prin laudă nu poate juca rol de "factor X".
Dacă așa s-a întâmplat, dator cu scuze sunt eu, că nu m-am exprimat limpede de la început.
Gâdilarea orgoliului nu înseamnă neapărat ideea "om (tu) = centrul universului". Ci poate însemna de exemplu "om (tu) = mai cu trei testicule decât alte viețuitoare/chestii". Iar ideea că majestuoasele astre, în mersul lor, influențează prin fine și nevăzute fire spirituale viața unei ființe superioare cum e omul, dar nu și viața porcilor/gândacilor de bucătărie/microbilor/etc., se încadrează la ce spun eu. Voința divină e în aceeași categorie (noi suntem speciali, că numai pe noi voiește divinitatea să ne mântuiască, numai noi merităm, porcii, gândacii și microbii nu). Ca să vezi că e cum spun, imaginează-ți două... teze similare din toate punctele de vedere, mai puțin unul: prima spune că omul nu-i special/minunat/ales în niciun fel, iar a doua spune că omul este special/minunat/ales. Nu ți-e clar că a doua e MULT mai apetisantă? Noțiunea de noroc mie îmi pare că are și ea ingredientul acesta auto-laudativ: "Nu oricine poate influența norocul, dar eu (personal) sunt mai special, am o energie spirituală de calitate superioară care reușește să ajungă acolo, în Tărâmul Unde Se Hotărăște Mersul Lucrurilor... Sau pur și simplu nici nu trebuie să depun vreun efort, pur și simplu Norocul îmi dă târcoale, pentru că sunt mai altfel decât ceilalți, mai... norocos." Ei, unui individ care gândește așa încearcă să-i spui că nu există "Noroc", și-ai să vezi cât de puternic funcționează "factorul X" de care-am pomenit. (Apropo, exemplul ăsta cu noțiunea de "Noroc" mi se pare excelent vizavi de observația lui Caa că eficiența "factorului X" e și mai mare atunci când se referă direct și personal la un individ anume -- posesorul ideii -- decât la omenire în general.) Determinismul absolut și șansa oarbă ai dreptate, sunt două idei care nu plasează omul (nici în general și nici în particular) pe vreun piedestal, dar tocmai de aceea ele nu prea au succes, nu sunt așa de răspândite/acceptate de oameni. (Mă rog, cu excepția determinismului teleologic, îndreptat către un scop legat de om...). a Acest topic a fost editat de Amenhotep: 21 May 2007, 09:35 AM -------------------- Trebuie să facem ceea ce credem că e bine, dar nu trebuie să credem că ceea ce facem e bine.
|
||||||||||||||
|
|||||||||||||||
Versiune Text-Only | Data este acum: 11 May 2024 - 08:03 PM |