HanuAncutei.com - ARTA de a conversa!
Haine Dama designer roman

Bine ati venit ca musafir! ( Logare | Inregistrare )

 
Reply to this topicStart new topic
> Eroism - Terapie Contra Mediocritatii, Ioan Suciu
IoanV
mesaj 26 Apr 2007, 08:01 PM
Mesaj #1


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



Episcopul Ioan Suciu continuă prin viața sa și prin scrierile sale să fascineze și astăzi. Re-editările operelor sale continuă, iar Editura Galaxia Gutenberg propune mai ales tinerelor generații binecunoscuta lucrare "Eroism". "A trăit cu adevărat eroic", scriu pr. Silvestru Augustin Prunduș și pr. Clemente Plăian în prefața cărții. Iar această trăire eroică a dorit să o transmită celorlalți prin această carte, a cărei lectură nu a fost comodă nici când a fost scrisă, nici acum, când materialismul și consumerismul domină societatea.

"`Eroism` este un poem în proză, un cântec de slavă destinat sufletelor ahtiate după harul lui Dumnezeu, care zboară din cotidianul obișnuit și vrăjiți de dorul purității nu se mai mulțumesc decât cu cele înalte, divine. În primul rând lucrarea este dedicată tinerilor, chemați la lupta eroică pentru păstrarea frumuseții juvenile și a purității harice. Acesta este țelul primordial al vieții: harul lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor", scriu cei doi preoți greco-catolici, trecuți la Domnul asemenea Episcopului Suciu. Ei amintesc în prefață: "Într-una din vizitațiile canonice ce le făcea în parohii, într-o dimineață a fost surprins îngenuncheat lângă pat. Nu se dezbrăcase și nu a clintit așternutul. Se rugase toată noaptea și doar printre rugăciuni și meditație își mai lăsa capul pe așternut și ațipea."

Ne permitem în încheiere să cităm ultima pagină a cărții "Eroism": "Înfige-ți privirea în cruce! Când vezi acele răni pe acel trup crispat de nemăsurată suferință, acea cruce și acel răstignit, o iubire nebiruită, o voință neînfrântă, un ideal neclătinat, o înfrățire cu moartea, o moarte care-i încredințare în mâinile Dumnezeului oștirilor, o făgăduință de veșnicie și fericire, o, atunci ești înfometat după martiriu și tremuri în fiorii primăvăratici ai dorinței după viață eroică. Îndârjește-te, frate, și azvârle din arcul voinței săgeata vieții mai departe, mai sus, în zborul peste hăurile răului, prin văzduhul imaculat, sub cupola de azur, spre rosturile pentru care a pătimit pe cruce Fiul lui Dumnezeu. În vatra sufletului tău să fermenteze vinul vieții eroice, la care te cheamă și firea ta omenească și febra ta tinerească și numele tău de creștin și de român. Când Domnul va trimite istoria și veșnicia să culeagă viața și numele nostru, să nu fim găsiți, frate, pe maluri de mlaștini, ci în înălțimile vieții eroice, care sunt mândria pământului și împlinirea voinței cerului. Și, uluită, moartea ne va privi apoteoza."


Sursa catholica.ro

Mie imi place aceasta carte, de aceea o sa postez cite ceva din ea, poate o sa palca si altora.

Acest topic a fost editat de IoanV: 26 Apr 2007, 08:15 PM


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 26 Apr 2007, 08:04 PM
Mesaj #2


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



Cuprins

I. STRIGĂT DE ALARMĂ ÎN SUFLET.......................5
1. Unde ești.....................................................................5
2. Te vrea împăratul........................................................6
3. Te vrea timpul de acum!............................................10
4. Un erou zace în noi....................................................11
5. Eroismul este poezia vieții.........................................18
II. ELEMENTELE EROISMULUI...............................20
1. Colaborator al lui Dumnezeu.....................................20
2. Vizionar al Luminii....................................................24
3. Salt în iubire...............................................................27
4. În nimbul Crucii.........................................................30
III. CONDIȚIA PENTRU EROISM.............................33
1. Refuză trăirea mediocră!............................................33
2. Cutează să slujești!.....................................................36
IV. DORINȚĂ FIERBINTE ȘI GÂND MARE............38
1. Idealul, aceasta-i mântuirea........................................49
2. Dușmanii Idealului......................................................51
3. Ideal și Iluzie...............................................................54
4. Idealul și Credința........................................................57
5. Puțină tehnică...............................................................64
V. INCENDIU ÎN SUFLET............................................66
1. Entuziasm....................................................................68
2. Voință..........................................................................70
3. Pasiune.........................................................................75
4. Iubire............................................................................76
5. Foc................................................................................80

VI. LEAGĂN DE VIAȚĂ: BRAȚELE CRUCII............83
1. Înfrângerea de sine.......................................................83
2. Înfrângerea lumii..........................................................90
3. Apoteoză......................................................................97


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 26 Apr 2007, 08:10 PM
Mesaj #3


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



I
STRIGĂT DE ALARMĂ ÎN SUFLET

Aș vrea să prefac toată colbăria de stele în limbi de foc, întreg nisipul argintiu al mării în guri ce țipă și toate rănile omenești în buze care glăsuiesc, căci vreau să strig cu iureș de clopot furios, să dau alarma în străfundurile sufletului tău, să izbesc furios în pereții de nepăsare, în învelișul de comoditate în care ți-ai învăluit viața tinereții tale:
"Ieși din scutece și te aliniază bărbătește chemării de a trăi eroic!"

1. Unde ești?

Durerea ne-a venit ca o solie, îmbrâncindu-ne în răscruce de viață: sau îți schimbi matca, sau îți schimbi numele de creștin și de român.
In acest gigantic decor istoric de catastrofe și arhitecturi de limbi de foc, când sângele ciocănește pereții arterelor ca să-și spovedească neastâmpărul după faptele mari, nu te pot vedea cocoșat și slut, plimbându-te răzemat de propriile tale oseminte, otrăvit de egoism și lene, caricatură și de creștin și de român, trăind de pare că ai vrea să ucizi pe cineva din tine.
Priveliștea aceasta este peste puterea de îndurare a cerului. Cataractele cele de mai sus au începu); să tatueze pământul cu chipul unei cruci uriașe, pe care vor fi răstignite noroadele. Drum de mijloc nu mai este decât pentru aceia care s-au proscris pentru toate morțile negre; pentru moartea trupească și spirituală, pentru moartea civilă și istorică, pentru moartea cea dintâi și moartea cea de a doua; pentru moartea fără zăcăminte de viață, cum sunt morțile acelora care mor întru Domnul. Această cruce uriașă din țăndări de oase și carne, din inimi mistuite și suflete torturate, își întinde brațele peste continente ținând în ea emisferele cu oceanele și văzduhurile.
Tu poți lipsi de la această Golgotă, pe care ne găsim astăzi? Dar atunci unde îți vei hotărî domiciliul? Vei fi un absent!
Vai, dacă îți definești viața printr-o absență!

2. Te vrea împăratul!

Până la venirea lui Iisus, omenirea aștepta pe Dumnezeu. De atunci încoace Dumnezeu ne așteaptă.
Zice Pr. H. D. Lacordaire: "Vei putea să-ți închipui ce înseamnă să amăgești pe Dumnezeu, Care așteaptă?"
El a venit ca viață să avem și "mai multă săavem." Acum este ora acestui "mai mult". Toată viața noastră strigă chemarea la acest belșug de viață ce curge spre noi pe jgheaburile de lumină ale credinței și ale durerii.
Nu dezamăgi învierea și viața!
Iisus nu are pentru tineri decât cuvinte de chemare la viață deplină, eroică. "Tinere, ție-ți zic: scoală!" — "Vino după Mine". - "Lasă morții să-și îngroape morții!"
Iisus nu poate să te știe mort, mocnind într-o viață de vierme și bursuc, pe lutul frământat de drama răstignirii Sale. Sfânta Scriptură este străbătută de această grijă a lui Dumnezeu de a învia pe cei tineri. O, dacă ai simți tremurul vieții pentru tine!
Proorocul prieten al tunetului și al focului, Ilie Tesviteanul, înviază un copil (Regi 17,22).
Elisei, ucenicul lui Ilie, înviază de asemenea un copil (Regi 4,35).
Iisus înviază pe Talita, grațioasa de 12 ani, și pe tânărul din Nain.
Simon pescarul, care s-a numit "Piatră", înviază pe tânăra "Căprioara" - Tavita.
Furtunosul Pavel din Tars înviază pe tânărul Eutihie.
Înviere numai pentru cei tineri! Lazăr, prietenul lui Iisus, se pierde în acest cortegiu de înviați, tineri și copii.
Domnul vrea tinerețe vie cu adaosul de viață ce zbucni din inima și vinele Sale. Așa să tâlcuiești semnul învierii celor tineri.
Poți îngădui oare ca, îngenuncheat și așternut, încovoiat la picioarele unei troițe cu trupul sfârtecat al Dumnezeului Mântuirii, să auzi ruga unui tovarăș de tinerețe: "împărate pe tron de răni, cu diadema de spini și haina de sânge și scuipat; împărate care m-ai creat, m-ai răscumpărat și mă vei judeca; Stăpânitorule a tot ce a fost, ce este și ce va fi, știu, cum aș putea să nu știu, că Dumnezeu fiind Tu, Te-ai făcut om ca să-mi dai putere de-a fi Dumnezeu, ai murit, ca să fiu viu, te-ai lăsat chinuirii ca să-mi dăruiești beatitudinea cerului, știu, toate le știu, cum aș putea să nu știu că ai făcut ce nu se putea face mai mult pentru mine, însă, în fața Vinerii Mari eu vreau să-mi alătur viața ca o baladă ridicolă, ca un vis de râmă pe care l-am împlinit Eu, în străfundurile căruia scânteiază Chipul Cerului Veșnic, Eu, pe creștetul căruia apasă toată pătimirea și tot sângele Tău!?
Planeta noastră nu va putea să poarte în spinare fără scârbă o astfel de tinerețe. Ți-o spun: "Putem să fugim de cel mai autentic destin al nostru, de cea mai asurzitoare chemare, dar cu riscul de a cădea în etajele inferioare ale destinului (Ortega y Gasset). Tu te definești printr-o absență. Și asta e îngrozitor. E îngrozitor să nu fi unde Dumnezeu te vrea și te caută ".
Când Domnul a chemat stelele pe nume, ele au răspuns: "Iată-ne!"
Când a chemat pe Avraam, a răspuns: "Iată-mă!" (Facere 22,11).
Când a strigat în miez de întuneric lui Samuil, copilul a răspuns: "Iată-mă!" (I. Samuil 3,4).
Când Arhanghelul a chemat-o pe Fecioara nenuntită la maternitatea neprihănită, ea a răspuns: "Iată roaba Domnului!" (Luca 1, 38).
Iisus, intrând în lume, a zis: "Iată vin!" (Evrei 10, 7).
Iată-ne, Doamne!
Nu se poate da alt răspuns chemării Lui. Insă tu, ce răspunzi spre a te ridica la înălțimea sublimului? "Fiți desăvârșiți precum Tatăl Ceresc desăvârșit este ". "Fiți sfinți, căci Dumnezeu sfânt este!"
Ce răspunzi cuvântului: "Foc am venit să aduc"?
Ce răspunzi chemării rănilor și sângelui: "Lasă morții să-și îngroape morții"? O, frate, tu nu poți da decât un răspuns: "Absent, Doamne!"- "Mi-efrică de foc, Doamne!" -"M-am ascuns între cei morți, Doamne!"
Când tulnicele heruvimilor de jăratec vor răsuna în ungherele stihiilor uluite chemarea din urmă, prin absența ta de acuma de la trăirea eroică nu-ți vei fi păstrat loc de-a dreapta Domnului tăriilor, ci vei fi dat pradă răzbunării viermilor și focului, tu care, închircit de frig, ți-ai făcut profesiune din programul de viață al larvelor.
Și să știi că nu este boală mai gravă decât frigul (Clemenceau). Detest tinerii satisfăcuți și neutri, cu suflet de promoroacă, tinerii care concediază din ei
sublimul și pun în umbră eroul, legat de ei cum e chipul lui Dumnezeu de suflet.

3. Te vrea timpul de acum!

Dumnezeu ne plimbă viața între flăcări, ca să ne aprindem, iar Biserica reazemă drumurile pe troițe ca să ne molipsim de viața eroică a Celui care nu vrea să se mai coboare de pe cruce, ca să înțelegem că "eroismul este singurul înțeles al vieții" (W. James).
"Astăzi diavolul a alcătuit astfel totul în regimul vieții terestre, încât lumea nu va putea fi locuită, decât de sfinți. Ceilalți vor dispare sau vor cădea mai jos ca bestiile ... Eroismul creștin va deveni într-o zi unica soluție a problemelor vieții..." (J. Maritain).
Astăzi și în zilele care vor urma, nu este decât un fel de a nu fi trădător, nu va fi decât un chip de viață care să nu fie trădare: e viața eroică.
Iți propun, în această cărticică, porunca de a trăi eroic Erou, nu pe ruine ce fumegă, nu pe cadavre ce putrezesc. Erou fără dinți canini și pumni de cremene, lipit de fruntea de meduză, de tovărășia spaimei și de alaiul groazei.
Ci eroismul care este trăirea în dominanta Evangheliei, care este răspunsul adevărat la bimilenara și netăgăduita chemare a lui Iisus. Eroismul care este un zâmbet de poezie divină, care-și lasă tiparul în lutul nostru omenesc. Acest eroism și numai acesta va mai putea răscumpăra lumea.
Nu este în lumea aceasta decât numai o revoltă: aceea că nu primești destinul de a trăi eroic; revolta împotriva fibrelor eroice din tine, refuzul de a primi să fii ceea ce Dumnezeu ti-a ursit să fi.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Promo Contextual
mesaj 26 Apr 2007, 08:10 PM
Mesaj #


ContextuALL









Go to the top of the page
 
Quote Post
IoanV
mesaj 26 Apr 2007, 08:11 PM
Mesaj #4


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



4. Un erou zace în noi

Imigrat în timp, porți țintuit în tine chipul Dumnezeului Atotputernic. Să nu masacrezi acest germen al eroului din tine.
Toți suntem chemați la eroism!
Cum se poate atunci că atât de puțini reușesc? Răspunde La Bruyere: "Cei mai mulți oameni întrebuințează prima parte a vieții ca să și-o facă nenorocită pe cealaltă ". Citind viața lui Mirabeau și a lui Napoleon am aflat destăinuirea curajoasă și sinceră: "Mă îngrozesc amintirile tinereții" sau "Câtă pagubă a făcut tinerețea mea țării!"
Lăsăm fără noimă, ba chiar le devastăm, zăcămintele de sublim ce se află în fiecare dintre noi; zăcăminte mai scumpe chiar decât geniul.
Marele sculptor francez Carpeaux, în ora morții, făcea aceste destăinuiri elevei sale, domnișoara Foivart: "îmi vorbești de geniul meu, dar sufletul îmi este mai presus... Ah! De ce nu mi-a îngăduit Dumnezeu să mă bucur de sufletul meu și să permit altora să se bucure de geniul meu!? " Artistul se converti la credință numai pe patul suferinței. Atunci abia ajunse să bănuiască existența comorilor spirituale din sufletul omenesc. Un erou, un sfânt este în fiecare din noi, așa cum simțim că este și un criminal, un Nero sau un Baraba. Insă închiriem viața de cele mai deseori acestora din urmă.
Mărturia savanților confirmă pretențiile Evangheliei și ale conștiinței.
"In copilăria noastră - scrie Dr. Alexis Carrel, 12
laureat al premiului Nobel - purtăm în noi o mulțime de ființe virtuale, care apoi mor una câte una. Fiecare bătrân este înconjurat de cortegiul acelora care ar fi putut sa fie, de toate posibilitățile avortate. Noi suntem deopotrivă un fluid care se solidifică, o comoară care se sărăcește, o istorie care se scrie, o personalitate care se creează ".
Trăim cu pumnalul în mână, pândind orele când "Eroul" din noi ar avea îndrăzneala să răspundă împrejurărilor vieții, un "da, sunt de față", ca să lovim în el. Natural, că în felul acesta noi devenim asasinul și cimitirul eroismului căruia Domnul l-apus sămânța din veșnicie în noi.
"Pe lângă ceea ce ar fi trebuit să fim, suntem numai pe jumătate treziți. Nu facem uz decât de o mică parte din posibilitățile noastre fizice și morale. Omul trăiește mai prost decât ar putea. El posedă tot felul de comori, pe care nu le cunoaște" (W. Kames).
Păcatul cel mai mare nu este că ne ridicăm fruntea sus, ar trebui s-o ridicăm mai presus decât stelele, deasupra nebuloaselor uriașe în spirală și oricât am ridica-o nu am ajunge la înălțimea care Dumnezeu ne-o cere, ci rămânem vlăstare pitice în fața măririi dăruite nouă. Păcatul este că trăim chirciți, și respingând noblețea noastră, refuzăm totodată să trăim viața autentică. Păcatul nostru este păcat de trândăvie, de orbire, de refuz, de tăgadă, de absență, de sloi de gheață. In viață nu suntem decât excepțional de rar aceia care trebuie să fim. Suntem jumătăți de oameni, cioburi și țăndări ridicole din adevăratul "eu însumi".
"Nu e nevoie de un suflet mare pentru aface un erou. E nevoie de un suflet creat de Dumnezeu, care să nu-și dezmintă obârșia; acesta va fi un suflet mare" (Th. Caryle).
Fiecare suntem chemați să devenim izvor a cărui apă să poată țâșni în viața veșnică (Ev. Sf. Ioan, 4,14). Izvorul eroismului este în noi și mulți murim de sete după sufletul celui ce trăiește eroic. Sapă-ți în suflet, ca să dai de fărâma aceasta de veșnicie, cu apa care plămădește eroii.
"Cerul nu ne-a făcut frumoși, ci capabili de-a ne înfrumuseța" (Joubert). A pus în mâna voinței noastre dalta cu care să ne putem lucra viața, înfrumusețăm viața trăind eroic. Și nu este altă frumusețe în afară de aceasta. E singura frumusețe prin care Iisus este admirabil ca om, este singura frumusețe în care este imitabil.
Vorbind despre sfinți, despre cel mai înalt și prăpăstios eroism ce a locuit scoarța bietului pământ, filozoful H. Bergson, urmând observația marelui psiholog american, profesor la universitatea din Harvard, scrie că "auzindu-i vorbind, se găsește în adâncul fiecăruia dintre noi ceva ce le face un neluat în seamă ecou".
Tresărim, pentru că eroul exprimă ceea ce noi nu am reușit să dăm la lumină din noi înșine, pentru că ne face să mărturisim: "Acesta sunt "eu" cel din adâncul și îndepărtatul eu, sunt "eu" așa cum Dumnezeu mă vrea". Acest ecou de simpatie și admirație care răsună în noi și ne cutremură cu fiori de nostalgie mărturisește prezența plasmei eroice în făptura noastră.
Dacă iau în serios cuvintele Fiului lui Dumnezeu, nu înțeleg cum ar putea să fie străină de eroism și cea din urmă viață de om. Toți avem vocația la o viață eroică. W. James decopiază mărturisirile repetate ale lui Iisus, când scrie: " Viața nu este altceva decât un efort, mai mult sau mai puțin reușit, spre ideal: un eroism..."
Suntem plini de posibilități de rău și de bine. Suntem un leagăn de rele și de lucruri sublime. Cutreierați de năpraznice aplecări spre rău, ospătăm simultan fețe sfinte de eroi. Dacă purtăm viața noastră în mijlocul vieții comune și ne scăldăm în cotidianul fără nume al trăirii mulțimii fără ideal, atunci va dormi pe veci în leagănul lăuntric fața Fătului Frumos și a Ilenei Cosânzene din noi. Dimpotrivă, dacă lucrăm stăruitor și dârz asupra noastră și nu ne este teamă de ascensiune într-o lume care nu aspiră decât la coborâș și râvnim să fim prezenți în zona gândirii și a simțirii înalte, sfârșim prin a ne ridica pe culmile eroismului, a ne sincroniza eternității și a ne face contemporanii Paștilor aducătoare de înviere și Rusaliilor dătătoare de Duh, "în chip de foc".
Și aceasta este profesiunea omului: de-a se depăși, de-a urca, de-a săvârși imposibilul. Cu adevărat, noi trebuie să fim mai mult decât suntem. Aceasta e chemarea cerului. Mirați să spunem și noi cu Shakespeare: "Inpivnița din noi atâta aur?". Atâta, frate, atâta ca să poleiești cu el tristețea tuturor amăgiților și posomorârea tuturor îmbătrâniților înainte de vreme... Este aurul vieții eroice!
Socotește, fiu al neamului tău, de veacuri învrăjbit cu furtunile din munți, cu încăpățânarea vitregiilor ce intrau gonind în viață, socotește-te urmaș al celor ce au știut să lupte și să moară, că tu ești fructul unei istorii de încăpățânare, de luptă și credință. Până când rămâi omidă omenească, suspină în tine bisericuțele de lemn de pe colinele Transilvaniei și gem biruințele de la Podul înalt, de la Călugăreni...
Tu ai rădăcini adânci, frate, și mormintele străbunilor tăi sunt în afund, în șira spinării pământului, acolo aproape de focul din miezul lui. Ești chemat la fapte mari! 16
"Nimic nu înalță sufletul cât credința că ești chemat la lucruri mari" (Aristotel).
Ești în "vârsta de aur" a vieții. Simțurile tale sunt treze, imaginația e în floare, afecțiunile tale sunt văpăi, în tine freamătă speranțe mari căci orizonturile nu-ți sunt graniță; mintea prinde curaj ca un lup flămând, iar inima, ca o duminică de mai, e un rubin între stele de argint; viața tremură cu belșug, energică și vioaie, ca undele unei mări tropicale... Ești o putere ce mijește. Ești o primejdie ce încearcă să te încununeze.
Ești o flacără și ca orice flacără ai un singur drum: să urci spre culmi, să pâlpâi spre ceruri.
Și chiar de-mi vei spune:
- "Tu știi că sunt mai mult un iezer mort". Iți voi răspunde:
- "Eu vreau să te văd transformat în fluviu" (Shakespeare).
Toată fapta scrisă în Evanghelie.
Toate isprăvile scrise în cronici.
Tot ce a curs cu faimă peste istoria "Neamului" tău.
S-au împăturat să-ți intre în suflet, să fie izvorul trăirii eroice.
"Nu lăsa Sublimul să se coboare în Josnicie!"
"Nu azvârli eroul ce sălășluiește în sufletul tău!"
Ar fi al doilea păcat originar... al tău, de astă dată.
Chemare!
Zăcăminte de eroism se găsesc în fiecare suflet, în anumite ore ale istoriei, sub lovituri și împrejurări neașteptate, se deșteaptă în mulți eroul. Unii trăiesc, alții mor eroic. Se vede că nu răspundem eroic, decât la anumite sunete de clopot. Și providența trage acest clopot... îl auzi cum răsună prin văi, prin munți, prin dumbrăvile sufletului tău?...
Răspunde!



--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 26 Apr 2007, 08:12 PM
Mesaj #5


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



5. Eroismul este poezia vieții

Nu suntem de prisos, nici fără noimă, pe meleagurile cu munți și văi. "Fiecare om este o revelație în carne" (Novalis). Noi trebuie să fim creatori.
Wagner zice: "Arta începe unde încetează viața ". Dar arta noastră e deodată cu viața noastră. Este trăirea eroică. Ea este artă și viață. Poemul nostru e viața noastră. Vrem frumusețe în viața noastră. Eroism
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 5 May 2007, 08:55 AM
Mesaj #6


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



CAPITOLUL II.
ELEMENTELE EROISMULUI

1. Colaborator al lui Dumnezeu


H. Bergson, răpit de viața sfinților Bisericii, îi studiază cu o rară putere de pătrundere filozofică și găsește în ei fluviul vieții, avântul înfăptuitor și creator întrupat.
Acești eroi, cu un efort extraordinar, frâng un dig, mai multe diguri. Un curent de viață, un curent uriaș se încuiba în ei, îi cuprinde și din viața lor înălțată se desprinde o energie, o îndrăzneală, o putere de închipuire și înfăptuire fără seamăn.
Eroul cu viața lui coincide parțial cu avântul creator pe care-1 continuă și îl prelungește.
Eroul e un avânt imens. E un irezistibil, neastâmpărat imbold - o exaltare calmă.
Eroul este o mare iubire. Și iubirea lui coincide cu iubirea pe care Dumnezeu o are față de făpturile Sale.
Vezi, frate, trăirea eroică nu este un imens capriciu fosforescent, care bate în pupila ochilor ciudatul și extraordinarul.
Eroismul nu este originalitatea fără adevăr și fără noimă, neașteptata aiureală ce o ia de-a curmezișul istoriei.
Eroismul nu este ineditul muscular și barbar, care clatină așezări și prăbușește măreții, dezlănțuire de balaur din ultima carte a Scripturii, adunând stelele cu coada și măturând pământul cu suflul nărilor uriașe.
Ci eroismul, mai presus de orice, este continuarea creației lumii și îndeosebi a omului. Eroul este "Prima Zi" din săptămâna a doua, săptămâna ce urmează creației, săptămâna ce nu a luat sfârșit, săptămâna care prelungește și plinește creația, săptămâna căreia Dumnezeu i-a dat o deviză, i-a scris un cuvânt de ordine, i-a dat tiparul unei porunci: "Creșteți! Stăpâniți!"
Eroul este crainicul acestei săptămâni în care omului i s-a dat porunca să devină creator, după asemănarea lui Dumnezeu.
Eroul este deci acela care duce la împlinire planurile pozitive ale lui Dumnezeu aici pe pământ. El nu născocește, el nu inventează lucruri uimitoare, el realizează ceva mare în om sau în afară de om.
Eroul construiește un om după gândul lui Dumnezeu, el construiește o lume, un colțișor de lume, după planul Arhitectului divin. El este antreprenorul Cerului.
Eroul apără mersul spre Dumnezeu și moare sub bicele acelora care vreau să zădărnicească venirea împărăției pe pământ, în oameni și în afară de oameni, care stăvilesc acest mers.
Nu este deci erou adevărat împotriva lui Dumnezeu, împotriva pravilei de lumină și prețuire a sfintelor Evanghelii.
Primul element al eroismului, al vieții eroice este colaborarea cu Dumnezeu. Faptul și conștiința că ești într-un chip sau altul între aceia pe care Sfântul Pavel îi numește "Dei ajutores ", (Sf. Pavel: I Cor. 3, 9) "ajutor de muncă al lui Dumnezeu ", te așează pe planul eroicului.
Când ai convingerea sprijinită de faptă că ești ambasador în ungherul tău de viață, în țărișoara ta, în continentul tău - pentru ceva Bun, Drept, Adevărat și Frumos; vestitor și înfăptuitor de Milă, de Curăție, de Bucurie, de Mângâiere - când cu această convingere pășești între oameni ca să transcrii în faptă convingerea, să știi, atunci te afli în zona eroismului.
Conștiința și credința vie că ești "ispravnic" al lui Dumnezeu, sau sol al unui atribut dumnezeiesc, ca să-1 întipărești în oameni sau în alcătuirile omenești, această conștiință este ghinda stejarului ce se cheamă erou. In măsura în care această conștiință este mai precisă și legătura ta între menirea ta și Dumnezeu mai conștientă, în măsura aceea eroismul tău este mai autentic, chiar și atunci când prezența lui nu e împodobită cu trena din admirația lumii, ci înveșmântată cu colbul disprețului și violențele defăimării.
Chip de erou este acela care înfăptuiește intențiile divine, apără interesele Vieții, sfărâmă munții ce opun rezistențe și vrea să întoarcă mersul fluviului, având conștiința că Domnul 1-a delegat la aceasta.
Despre chipul de erou vorbește Carlyle când scrie: "Erou este acela care trăiește în Adevăr, Divin și Veșnic. Acestea pururea există, nevăzute pentru cei mai mulți, ascunse sub Vremelnic și Trivial. Ființa eroului este dintr-însele; pe acelea le exprimă prin fapte sau vorbe... Viața lui este o bucată din inima veșnică a Naturii înșiși - ca viața tuturor oamenilor -dar cei mai mulți nu cunosc faptul, sunt prea slabi, și-i sunt necredincioși de cele mai multe ori"; dar faptul acesta nu poate să rămână ascuns eroului. El are conștiința lucrului și e puternic s-o mărturisească (Th. Carlyle).
In deplină sinceritate, departe de a te năluci și înfumura cu iluzii, poți și trebuie să-ți faci această convingere, să-ți creezi această conștiință că Dumnezeu vrea să-I fi colaborator. Pe nenumăratele țarini ale vieții brațul Domnului așteaptă brațul tău ca să lucreze prin el Așteaptă gândul tău ca să gândească prin el, așteaptă inima ta ca să iubească prin ea. Tu ești dumbrava în care coboară Dumnezeu, ca să joace în tine jocul creației. Nimeni nu te poate • suplini. Minunată temelie pentru această conștiință cuvântul lui Iisus: "Amin, amin grăiesc vouă: cel ce crede în Mine va face și el lucrurile pe care le fac Eu și va face mai mari decât acestea... "(Ioan 14,12).
Nu este erou fără sinceritatea acestei credințe, fără sinceritatea acestei conștiințe. "O sinceritate adâncă, mare, pură... caracteristică tuturor oamenilor eroici" (Th. Carlyle).

Acest topic a fost editat de IoanV: 5 May 2007, 09:00 AM


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 5 May 2007, 08:56 AM
Mesaj #7


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



2. Vizionar al Luminii

De aici nevoia ca eroul să împrumute gândurile și țelurile lui Dumnezeu. Eroul gândește adânc, gândește magistral, cugetă muzical, cugetă poetic. Numai așa el poate fi un "sol trimis din Infinitul Necunoscut cu vești pentru noi", cum îl numește Thomas Carlyle. El nu născocește noi adevăruri, nu zămislește noi table de valori și cazna lui nu se reazemă într-o enciclopedie de orgolioase nume fără conținut sau de afirmări fără temei. El e un vizionar, e un însărcinat cu gândire magică. Și aceasta trebuie să se împlinească. El iscodește nevăzutul, se alătură axiomelor eterne, merge pe urmele adevărurilor ascunse în lucruri, în oameni, în Inima Fiului Omului, le vede, le apucă, le îmbrățișează și coboară cu ele, ca Prometeu cu focul, printre frații lui de viață, de suferință și de moarte, să le dăruiască gândurile lui Dumnezeu, să consteleze pământul cu crâmpeie de cer azur și cu nădejdi de "rosturi ce se împlinesc".
Eroul are gânduri mari și planuri mari. Micimea îl dezgustă. Și cum ar putea să fie mic ceea ce cugetă Dumnezeu și dăruiește pâine sfântă oamenilor?
Scriitorul italian Filippo Burzio în cartea sa "II Demiurgo e la crisi Occidentale " propune un nou tip uman. Viața acestui "om nou" ar trebui să fie o poezie, să realizeze permanent poezia, să aplice poezia vieții. Eroul ar fi omul, care are între altele și puterea de a clădi poezia din pulsul vieții. Aceasta este "magicitatea", facultatea de a visa și a face să visezi. "Pentru mine, cred că în Iisus, mai dumnezeiesc decât învățământul moral este facultatea de a face să visezi" (F. Burzio), în sensul de gândire calmă, saturată cu fericire.
într-adevăr, eroul e văzătorul unui Ideal, înaintea lui pășește ademenitor viitorul cu gândurile lui Dumnezeu și el vrea să sfințească prezentul cu aceste gânduri. Pe scări de lumină el vrea să meargă și împreună să ducă pe sărmanele cârtițe oarbe, prăpădiții lilieci cu aripi de muselină, mulțimea omenească. Eroul se așează cu fața descoperită înaintea gândurilor măririi lui Dumnezeu, ca să se prefacă în asemănarea 16r din mărire în mărire (Sf. Pavel II, Cor. 3,18), prin spiritul Domnului.
Eroul are sete după Adevăr și are gustul luminii.
El își spânzură existența, dacă vrei, de stele. El vede grandios, ideile lui nu încap în materie, doar mutilate și ciopârțite, se înfurie pe împrejurări, pe îngrădirile spațiului, pe hohotele oamenilor, căci nu ajunge cu nesfârșite cazne, să încleșteze în lut tiparul închipuirilor și viziunilor lui, fără proporții în lumea cu mii de granițe. De aceea el e veșnic nemulțumit cu ceea ce face. De aceea el este modest și smerit. El este copleșit și sufocat de neputință.
... Altă însușire a eroului, alt caracter al trăirii eroice este puterea de a concepe lucruri mari, realizabile, binefăcătoare, lucruri care ar desăvârși pe oameni și i-ar apropia de fericirea lor. Astfel se pronunță H. Joly, vorbind despre primul dar al omului mare.
Al doilea element al eroismului este un Ideal măreț, care prezidează Viața. Eroul vrea să meargă mai încolo "decât" este și mai încolo "de cum" este. El vrea să scoată din viață mai mult decât permit condițiile ei firești, altă strălucire decât aceea care se vede, alte adâncimi decât acelea care se cuceresc sau se cunosc fără sudoare de sânge, el vrea alte flăcări decât acelea comune și banale.
In virtutea acestui de-al doilea element, eroul își orânduiește viața ascendent. El nu se poate defini decât vertical, căci așa a clădit Dumnezeu pe om să fie.
"Omul eroic trăiește - Acesta-i caracterul de temelie al făpturii sale - el duce o viață ce se înalță și țintește să fie mâine mai mare decât este astăzi și în ziua ce urmează mai mare decât a fost în preseară. Eroul nu se întoarce spre lăuntric, nu se întoarce nici spre cele dinafară; el vrea să întruchipeze în viața sa printr-o luptă stăruitoare pe omul care se întoarce spre Dumnezeu, care-și fixează axa în Dumnezeu" (Dr. J. Klug).
Așa se arată eroismul în îmbinarea celor două elemente înșirate.

Acest topic a fost editat de IoanV: 5 May 2007, 08:59 AM


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 5 May 2007, 08:58 AM
Mesaj #8


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



3. Salt în Iubire

Un salt săvârșește eroul dincolo de forfota norodului. Saltul în iubire.
Eroul este o iubire mare, o voință de stâncă, o inimă de văpaie, o torță aprinsă. "Cine vede în adevăr, iubește cu foc..." (F. Angela de Poligno). Eroul este un văzător. Idealul lui este un tavan de stele diamantine din Lumina nespusă. El se aprinde în epopeea de farmece pe care o contemplă, în orgia de scânteieri și țâșniri de lumină în care i se afundă mintea.
Eroul nu trăiește în categoria "datorie", ci în categoria "dragoste".
Eroul nu cunoaște acest cuvânt: "Mi-am împlinit datoria ". Datoria este resortul celor mici și mediocri. Eroul vede datoria, se opintește și sare dincolo de ea. El lucrează din iubire. Eroul rostește cu Sf. Augustin: "Pondus meum, amor meus; eoferor, quocumqueferor" = "Iubirea mea e povara mea: ori unde sunt mânat, de ea sunt mânat". Eroul se aprinde la faptele mari.
El zice: "Cu flacăra ta mă aprind, Idealul meu, mă aprind și merg înainte, merg în sus ".
"Iubirea de sine călăuzește pe oameni, iubirea de oameni călăuzește pe eroi" (Rene Quinton). Iubirea eroului este constructivă, e o iubire arhitectonică. Eroul nu are pasiunea de a distruge, ci de a construi. De aceea el nu este egoist, ci are dragi pe oamenii pe care Dumnezeu îi are dragi.
Inima eroului nu este numai în piept, ci în toate mădularele lui.
Eroul nu iubește cu pasiune oarbă. In el iubirea este un act de voință mereu în lucrare, o voire care-și mobilizează întreaga sensibilitate.
Iubirea eroului este "voință de putere", pentru a impune lumii refractare și încăpățânate un dram de Adevăr, de Dreptate, de Iubire și de Frumos. Obstacolele pentru el nu-s piedici, ci tulnic ce cheamă la încordare. Atunci și gândul și iubirea lui își dezvăluie proporțiile. Atunci eroul se arată mare.
Eroul este o cascadă de flăcări, un vifor de mușchi în încordare, este arcul vieții întins.
Eroul este un luptător, veșnic pe câmpul de luptă.
Devotamentul, jertfirea de sine, moartea, pătimirea crudă, crucificarea îi sunt pâinea de la masa zilnică.
Trăirea eroică este rezistența Idealului.
Trăirea eroică este cutezanța Iubirii. In această trăire nu este nici un ceas ca să-i poți zice: "Iată, l-a pensionat viața!"
"Eroul știe că a voi să iubești înseamnă să fii gata de moarte. Dezinteresul absolut este muzicala stare a sufletului eroului" (N. Crainic). El nu este un aventurier zgomotos care cutează pentru a-și vedea jilțul în frunte cu norii. Sonora zădărnicie îl dezgustă. Nimic nu-i mai departe de viața eroică decât interesul și vanitatea. Eroul nu trăiește în tonuri minore.
"Eroul este acela care uită de sine și se dăruiește."
"Eroismul este să slujești" (Rene Quinton).

DECI:
Al treilea element al eroismului, al trăirii eroice, este voința de putere și iubire, pentru coborârea în faptă a Idealului.

4. În nimbul Crucii

Aureola nu lipsește vieții eroice. Să nu se pară, după cele spuse, că ulița vieții eroice este pavată cu surâsurile celor a căror cătușe le-a frânt cu petalele de roze ale inimilor calde și simțitoare.
Vinerea Mare sălășluiește în viața lor.
Nimic pe pământ nu a cules atâtea ocări cât obrazul lor și nici un muritor de rând nu a cunoscut orele de temere și ispită pe care le numără răbojul lor, peste măsură de încrestat.
Lupta împotriva sa este primul punct în programul spiritual al fiecărui erou. Nici atelierele lui Vulcan nu au avut sorocul caznei pe care o depune neîntrerupt eroul ca să-și schimbe trupul într-un arsenal de arme în slujba Spiritului, Idealului și Iubirii.
"Ceasul lui Baraba" a bătut des în ornicul vieții eroului, "nu" sau "da", cele mai decisive cuvinte din limbajul muritorilor; ora aceasta i-a chinuit pe ei.
Eroul a trebuit să frângă și să azvârle din sine tot ce era arhaic și răzvrătitor, căci el se definește prin uitare de sine și lepădare de sine. Câți, pe pragul de a întruchipa definiția eroului, s-au înecat în mlaștina "eului", îndărătnic și sălbatic?!
Adevăratele înălțări se proptesc pe jertfirea proprie. Prima treaptă a oricărei urcări omenești suntem noi înșine, călcați în picioare, biruiți și stăpâniți.
Sfântul Pavel rezumă în două cuvinte "quodite morior ", întreprinderea de a înlătura din calea fluviului vieții eroice toate elementele care rezistă vieții mari, generoase, înflăcărate și hotărâte.
De aceea adevăratul erou este un ascet, adică un luptător cu sine însuși. El năzuiește să nu se confunde niciodată cu variantele și nesfârșitele stări sufletești care provin din influențele miilor de microbi morali, sociali, biologici, care lucrează asupra făpturii lui. Viata eroului este un continuu duel între ueul biologic" și ueul moral", între instincte și voință.
Eroul știe să trăiască "detașat" și oarecum "dezinteresat" de propriul trup și de nervii lui.
Eroul inspiră durere prin toți porii ființei, așa cum transpiră dăruire de sine prin toți plămânii. El este un prețios receptacul al durerii. Dar suferința nu-1 înmoaie, nici nu-1 copleșește, nici nu-1 întoarce de la avânturile mari. Nimic nu-1 tocește, nimic nu-1 abate, nimic nu-1 descurajează, nimeni și nimic nu-i taie avântul. Pe mulți îi domolește viața. Pe erou, viața îl ațâță. Pe mulți îi paralizează durerea, pe el îl întărește și îi dă prilej de noi biruințe.
De aici al patrulea element al eroismului, al vieții eroice: suferința și detașarea. Grandios în planuri. "Intens în voire. Hotărât în fapte.
Nestrămutat în hotărâre" (J. D'Arnoux). Prin suferință și detașare, eroul apare docil harului divin și Colaborator al lui Dumnezeu.
Eroismul este deci "starea sufletească a unui om care urmărește o țintă, în fața căreia omul însuși, el însuși nu mai contează" (Nietzsche).
"Eroismul este o afirmație absolută (ideal divin și salt în Iubire) construită pe negația individualismului" (E. Cioran).
Eroismul este sforțarea caldă și nestrămutată de a desăvârși Creația și Răscumpărarea, zălogind propria viață pământească.
În trăirea eroică viața terestră este un simplu instrument; ea nu contează decât atât cât ți-a slujit să înfaptuiești în tine și în jurul tău gândurile lui
Dumnezeu.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 5 May 2007, 09:02 AM
Mesaj #9


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



III
CONDIȚIA PENTRU EROISM

1. Refuza trăirea mediocră!


Eroismul este posibil în toate împrejurările vieții omenești, din moment ce viața omenească este o luptă, o dramă și o extraordinară odisee. "Ca să țâșnească eroismul nu este deci nevoie de frământări deosebite și dezastre" (J. D'). Eroismul se arată în plină amiază a vieții, la temperatura la care trăiește inima noastră omenească.
Eroismul este o stare sufletească, un stil de viață, o atitudine. Oriunde ai fi, ori în ce breaslă te-ai afla înscris, orice vârstă vei fi având, poți să trăiești eroic.
Cerșetor a fost Benoit Labre și a fost erou sfânt; rege a fost Sfântul Ludovic și a trăit eroic; copil a fost Pancratius și Rosina Gomez; bătrân a fost Ioan Vianney și a trăit eroic.
Eroismul e un fel de a trăi, care are sunetul lucrurilor divine. Nu este petic de glie care să nu suporte eroismul. Evenimentele pot deștepta însușirile eroice sau descoperi pe eroii tăinuiți, dar ele nu creează eroismul. întâmplarea nu te scoate erou. Sunt vremuri care smucesc în sufletele noastre mădularele eroului adormit Uneori timpul este o clopotniță care cheamă la trăire eroică. Dar în aceeași clipă, la sunetele de război, fetele regelui Lycomedes fug și se ascund înfricate, iar Achille freamătă, își depune veșmintele și-și ia arma.
Ca să construiești viața eroică trebuie să refuzi amestecul în trăirea gloatelor (Dr. A. Carrel), să știi să reziști cântecului Sirenelor care îngână momeala lor la urechi, în ochi și inimă. Aceasta nu vrea să însemne izolare de oameni, dispreț față de obiceiurile lor și îndepărtare de inițiativele lor, ci refuzul de a te înscrie cu gândul, cu dorul, cu fapta, la programul lor de viață mediocră. Să vrei să nu accepți viața așa cum ți-o îmbie oamenii. "Să lupți împotriva destinului istoric, pentru destinul etern (N. Crainic), adică să nu te resemnezi sorții, să nu primești "așa a fost scris", să nu subscrii nici unei fatalități și să nu-ți dai semnătura nici unei capitulări. Sate faci vrăjmaș oricărei așezări mediocre pământești.
Vai de omul care-i mulțumit de sine însuși! Vai de omul care este "satisfăcut" de istoria vieții lui și a neamului său! Oamenii satisfăcuți se așează la arhivă. Torentul "satisfăcut" se preface în gheață, lava incandescentă satisfăcută se preschimbă în piatră. Vai, de ești și tu satisfăcut, te preschimbi în oseminte, viața-ți satisfăcută cedează morții.
"Un erou nu se resemnează; el se avântă. El nu primește, el cere; el nu urmează, el mână - și când curajul consistă în a nu face, însăși liniștea lui este o arzătoare voire"(J. D'Arnoux, op. cit. p. 88).
Mulțimea nu realizează niciodată întregul potențial de viață, de creștere, de înălțare, pe care îl ascunde. Mulțimea nu se ridică niciodată la temperatura normală. Aici, numai artificiul te face să nu clănțăni din dinți. Când ți-ai făcut un rost în societate, atunci coboară și argintul viu și va trebui să faci foc în sobă, cu lemne sau cărbuni, ca să ațâți artificial gustul pentru viață și să menții o atmosferă viabilă în jurul tău.
Când evadezi din acest univers al masei omenești, când ceri mai mult de la tine decât de la alții, vrând să te ridici mai întâi pe tine din această mlaștină, când ai ajuns să cauți mai întâi datoriile, apoi drepturile și îți masori pe acestea din urmă după cele dintâi, când, înflăcărat de ceva frumos și divin, râvnești să arhitecturezi viața după ele, atunci ai îndeplinit condiția care te eliberează de mediocritate și te așează pe cărarea vieții eroice.

2. Cutează să slujești!

Dă Leului din tine mâncare propria ta carne răzvrătită, nutrește Vulturul cu tot ce e mai josnic în tine, ca să amuțească toate tânguirile, să tacă toate glasurile care ar mai îndrăzni să te rețină de la mersul tău spre piscurile cu foc și cu putere.
Deșteaptă Leul și domesticește Vulturul din tine - frate - și cu aurora vieții tale poleiește cu aur înălțimile cele mai amețitoare care te cheamă.
Urcă!
Ca să urci, îți trebuie înflăcărare. Viața eroică nu poate să o trăiască decât un om înflăcărat, un suflet inflamabil. Să ai curajul să te arunci în văpaie și să iei foc. Fără această cutezanță de a te mistui în flăcări ca un rug, de a face din viața ta un serviciu, un element combustibil pentru a coborî în lumea de duh, de carne și oase, în gândurile lumii, nu te vei găsi niciodată în tinda vieții eroice.
Ești gata să devii servitorul Idealului? Atunci ești echipat sufletește pentru eroism. Căci spus-a înțelepciunea: "Care este mai mare între voi... care este căpetenie, să fie ca unul ce slujește ...și eu vă dau vouă împărăția... "(Ev. Sf. Luca, 22-26 squ).
Când vei ști să împingi acest "instinct de slujire", fără să fii oamenilor servitor, până la convingerea că el este capital în viața ta, atunci ai înlănțuit coloana care proptește eroismul.
Această promptitudine de a-ți face din viața pământească un mijloc, nu o țintă, pentru a primeni pe oameni și a dezgropa talanții, echivalează cu o regalitate.
Să slujești în acest chip, este să iubești.
"Slujirea aceasta este culminarea libertății în iubire, este un act de dragoste, nu un gest de iobăgie" (Albert Bessieres).
Servire Deo, regnare est!
Silește-te să dai întâietate Arhanghelului din tine! El este trimis să slujească și el este eroicul.


Acest topic a fost editat de IoanV: 5 May 2007, 09:04 AM


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:26 PM
Mesaj #10


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



IV. DORINȚĂ FIERBINTE ȘI GÂND MARE

Realizăm ceva mare și înflăcărat numai din ceea ce dorim și vedem mare și înflăcărat. Viziunea noastră mintală se întipărește în viață. Eroismul se naște dintr-o viziune caldă a vieții!
Viața ne este eroică după cât de tare și adânc ne este Idealul și credința în el.
Viața eroică este urmarea gândurilor eroice.
Geniul poate să fie suplinit de credința metalică în Ideal
"Dumnezeu iubește nespus însuflețirea pentru lucrurile mari și împlinirea lor" (Sf. Teresa a lui Iisus). Sfințenia, doar, nu este decât avântul de a cuprinde în brațele unei oceanice iubiri infinitul în persoană.
Eroul este un bărbat al doririlor.
Dumnezeu nu vrea altă măsură pentru dorințele noastre decât nemărginitul. "Eu sunt infinit, slujiți-mă cu ceva infinit. Infinit în voi nu aveți decât dorința sufletului vostru" (Sf. Ecaterina de Siena).
Inima eroului face să se prăbușească încăperile lumii văzute. Dimensiunile acestei lumi îl chinuie.
Eroul nu este vărsat în granițele a ceea ce este și se vede. Viața lui este încleștată de viitor și nevăzut.
Ceva aleargă în fața lui în sus - și este mai frumos decât ceea ce este și se vede. Aceasta se cheamă Idealul.
Idealul este coloana vertebrală a vieții eroice.
Pentru sufletul care dă spre germinare sâmburii eroicului din el, trăirea fără ideal este o trăire amorfa, plată, fără perspectivă. Viața este pur și simplu o înscăunare în pervazul morții, înseamnă a candida la o rușinoasă agonie. Viața fără ideal se aseamănă cu a oamenilor care își zidesc necropola sau mausoleul fiind încă în viață; se năzuiesc să facă mare pompă și tărăboi în jurul propriului lor cadavru.
Sărută pe frunte viața unui tânăr fără ideal și vei simți gust de putreziciune. Hienă să fiu și nu m-aș atinge de o astfel de viață. Ci veniți, groparilor, să stăviliți cimitirele, nu cumva să se întindă peste orașe și sate, că sufletele multora s-au făcut adevărate cimitire și morminte spoite, sufletele acelora ce se lipsesc de Ideal...
Pentru trăirea eroică e necesar Idealul, ținta spre care te îndreptezi necontenit, deoarece eroul este un înrolat. S-ar simți dezertor, dacă ar scăpa din vedere Idealul, căruia i-a oferit viața ca pe un instrument și nimic mai mult.
Mulți oameni dotați cu mari însușiri de inteligență, trăiesc în mediocritate, din cauza îngustimii țintei și a vieții lor. Oamenii cresc, devin mari atunci când sunt inspirați de un Ideal înalt, când contemplă orizonturi vaste. "Jertfirea de sine nu p anevoioasă când arde în tine patima pentru mari aventurieri (Dr. A. Carrel).
"Absența unei idei guvernatoare care să dea posibilitate de orientare, de reglare și de restabilire a vieții, la nevoie, refuzul unui ideal care să năpădească în viață, este semnul distinctiv al spiritului bolnav" (H.Joly).
De aceea eroismul este sănătatea spiritului, deoarece construiește în trăire viziunea Idealului.
Din același motiv, H. Bergson vede în sfinții Bisericii icoana sănătății sufletești. Spiritul sănătos, teafăr și normal, este sufletul eroic, sufletul celui sfânt. Pe măsură ce ne apropiem de sfințenie, de eroism, devenim normali, ne regăsim chipul autentic, devenim noi înșine, așa cum ne oglindim în Inima și Gândul lui Dumnezeu.
"Care este secretul sfinților, secretul eroilor? Un mare ideal, sălășluind într-un suflet aprins" (A. Eymieu).


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:29 PM
Mesaj #11


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



Nu brațele fac viața mare. Ele sunt purtate de gândire. Plăcerile pot umple lumea, dar nu o pot călăuzi și împinge. Numai ideile împing viața și o clădesc Brațele și mușchii sunt salahorii ideii
Ca să faci prin urmare lucruri mari, să trăiești viața eroică, pe lângă râvna de a lovi în piatră, ai nevoie și de ideea care să agite ciocanul, ai nevoie să și visezi, să fii un vizionar.
Idealul este vitamina faptei. Degetele sunt slujitorii ochilor.
Trebuie să știi să visezi, să vezi lumea ca printr-un somn, nu vis extravagant, geamăn cu iluzionarea și halucinarea, vagabondaj al fanteziei noastre supărată pe realitate, ci visul care este anticiparea viitorului, desprinderea eternului din vremelnic și turnarea în sensibil a nevăzutului real. Trebuie să știi să visezi idei uriașe și planuri mărețe, cu riscul să fi luat drept un rătăcit și un nebun.
Aici se găsește punctul de plecare al vieții tale spre trăire eroică. Să vezi, să vezi, să visezi mare! Dacă nu ești om decât prin evlavia ce o ai față de un ideal (M. Roosvelt), nu vei trăi eroic decât în ora în care Idealul tău grandios te stăpânește, când te-ai vândut lui, țăci "un suflet prețuiește cât idealul său" (A. Eymieu).
Numai această visare, numai Idealul îți dă voie și drept să râzi de "realitate". Să nu aștepți "ora Providenței", deoarece împrejurările n-ar fi favorabile
planului uriaș care te roade înăuntru și care-ți incendiază inima. Numai visarea, numai Idealul îți dă voie să ai aparențele unui smintit.
Admirabilă este următoarea scenă din viata Sfântului Ioan Bqsco, care confirmă cele spuse:
Nopțile îi erau pline de vise care anticipau viitorul. Zilele se îngrămădeau cu realizarea visurilor. Era vorba de plasarea și îngrijirea sutelor de copilași orfani, pribegi ai orașelor ursuze și afumate. El voia institute și ateliere... "La ce bun să te încăpățânezi? Vezi prea bine că împrejurările ți se împotrivesc. Mărginește-ți acțiunea la câțiva copii, cei mai buni, sau cei mai expuși... Ceilalți vor aștepta ceasul Providenței." Alții, auzindu-i proiectele de apostolat, șușoteau: "Sărmanul Don Bosco! Are idei fixe. Vede mare. Caz de megalomanie vădită, clasată. Nenorocirea e că poate să-i muște din creier; și atunci?..."
"Vai, nu e așa; eu nu văd lucruri mari, răspundea Don Bosco, eu văd lucrurile cum ele vor fi. Da, noi vom avea în grabă biserici, case, cursuri, preoți, profesori... mii și mii de copii..."
- In tot cazul, în prezent nu ai nimic, îi răspundea bunul prieten preotul Borel.
- Se poate, dar în curând voi fi în fruntea unui patronaj.
- A unui patronaj?!
- Așa cum ți-o spun. îl văd, îl ating cu ochii în amănunt: biserică, curte, grădină, nimic nu-i lipsește.
- Și unde?
- încă nu pot să ți-o spun, dar există, îl vom avea.
- Sărmanul meu Don Bosco, murmura preotul Borel, cu un aer de adâncă compătimire față de rătăcirea mintală a prietenului, sărmanul meu Don Bosco!
In așteptare, zvonul circulă, că Don Bosco devine tot mai "străin de sine". Poate este vremea să i se impună câteva săptămâni de odihnă la umbră. Cei de sus cugetau serios la aceasta, încât nu fii mirare când într-o bună zi doi venerabili canonici îl onorează cu vizita lor. După vorbele de obișnuită politețe, împinseră convorbirea asupra planurilor apostolului.
- Și tot mai cugeti la proiectul pentru tineret?
- O, da! Mai mult decât oricând.
- Cum vezi lucrurile? In mic? Modeste?
- în mic?! Deloc, domnii mei, ci văd lucruri mari,îmense...
- Și cine vă va ajuta?
- Ajutoare îmi vor fi preoții, profesorii, supraveghetorii...
- O armată întreagă!
- Ăsta-i cuvântul!
- Plănuiești să întemeiezi un ordin călugăresc?
- Așa este.
- Și cum îi vei îmbrăca pe călugări?
- In virtute, răspunse netulburat Don Basco. Cu câteva cuvinte întrerupseră conversația și lăsară în pace pe incorigibilul vizionar. în coridor îi spuseră: "E caz tipic de idee fixă. Trebuie să-i anunțăm pe cei de sus. "
Puține zile în urmă, Don Bosco primi în modesta cameră vizita a doi eclesiastici torinezi. După câteva cuvinte asupra vremii, îi puseră întrebările, pe care le aveau la inimă. Don Bosco repetă ceea ce spuse și altora. Adânc mâhniți, vizitatorii se priveau: "Nu am fost înșelați. E în naufragiu. Să ne grăbim!" La poartă îi aștepta birja care îi aduse.
- Don Bosco, nu te-ai deranja să faci cu noi o plimbare? Avem o minunată birjă.
- încântat, dragii mei, numaidecât.
După numai două minute, cei trei preoți coborau scările. In fața birjii cei doi complici ziseră:
- Urcă, Don Bosco!
- Vai, asta nu se poate; eu cunosc respectul ce vi-1 datorez.
- Nu, nu; urcă, Don Bosco!
- Nicidecum, numai în urma dumneavoastră. Bunii noștri canonici trebuiau să se execute și urcară primii. Abia apucă și al doilea să urce, iar Don Bosco închise cu putere ușa birjei, poruncind birjarului: "In grabă, la casa de nebuni!"
O lovitură viguroasă de bici puse caii într-un triplu galop. Porțile sanatoriului erau deschise și echipajul intră frumos în curte. Oamenii de serviciu alergară la ușile birjei să ia în primire bolnavul, față de care li s-a recomandat blândețe, dar și asprime. în locul unui client dădură de doi, care țipau și gesticulau. "Drace - își ziceau - sunt în plină criză. " Cei doi prieteni reclamau zgomotos pe medic, pe director, pe capelan. A sosit mai întâi capelanul, care explică misterul... De atunci Don Bosco nu mai auzi vorbindu-se de incurabila-i nebunie (A. Auffray: Un grand Educateur: SaintJean Bosco, p.100).
"Sufletele mari nu sunt acelea care au mai puține pasiuni și mai multe virtuți decât sufletele comune, ci acelea care au planuri mai mari" (La Rochefoucauld).
Acestea sunt visele pe care eroul brodează viața-i încântătoare. "Acela care trebuie să făurească își va avea pururi visele și stelele lui și încredere în credința sa... " (Fr. Nietzsche).
Sfânta Ioana de Arc a fost întrebată la ce ține mai mult, la steag sau la sabie?
- La steag, răspunse ea.
Poate altcineva ar fi întins mâna spre spadă, zicând: cu aceasta apăr pe acela. Dar fecioara din Domremy știa că drapelul e un simbol, este Idealul pentru care lupți, care trebuie să rămână și când spada va fi frântă și tu ars pe rug, cu cenușa țisipită în Sena și cu inimă înecată în valuri.
"Nu sunt în lume decât două puteri: sabia și spiritul; cu vremea, la urma urmei, spada va fi totdeauna biruită de spirit." Această axiomă a lui Bonaparte este tâlcul îndrăznelii și a statorniciei eroului. Eroul nu va coborî și nu va turna Idealul după tiparul ființei lui, ci însăși seva leagă cu toate cătușele unei voințe nebune și vulcanice de acest promontoriu al Spiritului, de Ideal.
"Omul este o sărmană firavă trestie, cea mai anemică din natură, dar este o trestie gânditoare. Aici stă măreția lui" (B. Pascal). Universul ne înghite ca pe o neînsemnată jucărie, dar noi îl cuprindem prin gândirea noastră. Trestia clătinătoare e mai tare și mai rezistentă decât universul pentru Idealul de neînfrânt care o străbate de sus în jos.
Trestia gânditoare este cu atât mai mare și mai puternică cu cât Idealul care o străbate este mai uriaș și mai real în substanța-i spirituală.
Eroul dezlănțuie puterile Idealului Mare, reduse în captivitate de materialul omenesc refractar spiritului, așa că voind să afli poziția eroului pe bulgărul frământat al pământului, nu vei căuta prin longitudine și latitudine plană, orizontală, ci verticală. El îmbracă dimensiunile Spiritului.
Idealul eroului este un imperativ al Spiritului, o invazie a Nevăzutului, o nerăbdare a Viitorului.
E mare și poruncitor. Nu un ideal static, platonic, o reverie în care se războiesc doar culorile, atât, ci un diluviu de lumină, ce prin el vrea să coboare între frații văii lacrimilor.
Idealul este pentru erou ceea ce erau glasurile pentru Ioana de Arc: "Fiică a Cerului, mergi, mergi, mergi"! Erau plan și poruncă, ideal măreț și hotărâre.
Sufletul eroului râvnește la mare, căci vede mare. Fără această viziune și fără această năzuință, el își va petrece viața oloagă ca o făptură zadarnică. Jumătățile îl dezgustă și—1 întărâtă. El alege tot, cum scria Sfânta Tereza a Pruncului Iisus: "Eu aleg tot! Nu vreau să fiu sfântă pe jumătate." "Eu aș vrea să . îndeplinesc lucrurile cele mai eroice, simt curajul unui cruciat, aș vrea să mor pe un câmp de bătălie... mai presus de toate aș vrea martirul. "
Nu trăim eroic decât în asemănătoare. Cum a putut să ajungă Sfântul loan Bosco s-o ia înaintea veacului său, pe cel puțin zece tărâmuri, să fie "avânt-gardă" luminoasă? Viața lui eroică a fost rodul puterii sale de viziune. Vederea în "mare", foarte mare și asta cu totul natural - spune biograful. Privirea îi era ațintită spre lumea ideală pecare voia să o coboare în realitate. Nu se îndoia de nimic, ci mergea înainte (A. Auffray).
"Extraordinara putere de concepție" - iată ce îi caracterizează pe eroi, ca să mă folosesc de cuvintele lui Bergson.
Alexandru cel Mare, scrie Plutarh, "era împătimit după glorie și virtute." Se temea că tatăl lui nu-i va da prilejul de a săvârși fapte mari. După ce îmblânzise pe Bucefal, primi această reflexie a lui Filip, tatăl său: "Fiul meu, caută-ți aiurea un regat vrednic de tine, fiindcă Macedonia nu-ți va putea fi de ajuns. " Alexandru "își făurise un principiu de viață din a-și domina soarta prin îndrăzneală " - scrie biograful.
Citindu-1 pe Alexandru și faptele lui de arme, ochii lui Caesar se umplură de lacrimi... "Eu nu am săvârșit încă nimic ", răspunse prietenilor care îi cereau motivul acestei mâhniri. Caius Iulius Caesar "se simțea născut pentru fapte mari... iar isprăvile sale i-au inspirat planuri și mai vaste pentru viitor. Pasiunea aceasta de a se depăși nu era decât un fel de gelozie împotriva lui însuși...".
Idealul Mare, planurile mari, vederile largi, precise și înalte, pilotează viața eroică. Napoleon e socotit drept un poet în acțiune... și pentru că este un poet care lucrează, dar și pentru că lucrurile mărețe îi sunt naturale. Un secret al ascensiunii uriașe a lui Napoleon este faptul că "totdeauna a văzut mare"_{]. Bainville). Cu adevărat, poet al vieții sale a fost. In întreg cursul vieții lui, umplut de luptă, uneori părăsit ori trădat, Napoleon a fost susținut de ideea grandiosului. A țintuit întotdeauna sus, totdeauna a calculat în vederea lucrurilor mari.
In istoria unui popor, un ideal măreț, cultivat de o generație cu bărbăție, va ridica temperatura vieții, ca să poată germina eroii. In absența acestui Ideal, un popor va duce o viață mediocră. Idealul unui popor nu este numai idealul de a participa la conținutul civilizației prin aportul calităților și a muncii spirituale ce are să depună.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:31 PM
Mesaj #12


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



1. Idealul aceasta-i mântuirea (Goethe)

Dacă vrei ca viața ta să nu fie o "piruetă în vânt", dacă vrei ca viața ta să nu fie un dans de libelulă deasupra unei ape care înghite totul, un cântec de păun sau o pânză de păianjen între cruci de morminte, atunci acață-te de Ideal. Nu mai ai dreptul să aspiri spre mahala. Aspiră spre Ierusalimul ceresc.
"Răul cel mai mare pe care ți-l poți face este să ucizi vedeniile tinereții tale. Și aceasta este un rău mult mai mare decât un omor " (Fr. Nietzsche).
"Când un ideal mare a dat năvală într-un suflet, îl transformă așa cum progresul științei a schimbat fața lumii"{A.. Eymieu).
Pământul ne cotropește prea adesea. Sângele nostru așterne în inimă multe, multe aluviuni fără solzișori de aur. Ne sorbe pământul, așa cum soarele absoarbe ochiul de rouă de pe buzele florilor. Numai prezența Idealului ne mai despământenește. Prin el suntem absorbiți de soare și plini de lumină!
Idealul aduce în viață o ploaie de miresme.
Miroase a mormânt putrezitul suflet omenesc.
Idealul redă sufletului parfumul Degetelor Creatoare, pentru că el nu este păcat original. Idealul poartă în brațe flori din paradisul pierdut: Iubirea, Binele, Adevărul, Frumusețea, Curăția...
Ah, frate! Nu strivi în tine florile paradisului
"Idealul sculptează caracterul "(Marden). Ascundem în noi o măreață statuie vie, hărăzită să împodobească monumentele istoriei. Idealul o scoate la iveală.
"Urmărirea unui Ideal, prelungește viața. Am fost doar creați ca să desăvârșim ceva pe lumea asta." (Marden).
Urmărirea unui Ideal organizează viața, dând rost precis și loc potrivit tuturor faptelor vieții noastre. Urmărirea Idealului salvează viața de la pulverizare și risipire în patru vânturi.
"Urmărirea unui Ideal încântă viața și o face pe lângă frumoasă și eroică, veselă și optimistă "(Eymieu).
Urmărirea unui Ideal ne apropie de Dumnezeu, deoarece nimic nu te apropie de Dumnezeu - cum zice Michelangelo - cât cazna de a crea o operă desăvârșită.
Prin trăirea în fâșiile de lumină ale Idealului, noi peregrinăm spre Dumnezeul luminii.

2. Dușmanii Idealului

- Mi s-a răsturnat Idealul, Părinte - mi se tânguia - într-o zi un tânăr înflăcărat. Mi s-a năruit mângâierea, mi s-a stins opaițul, a amuțit buciumul.
"Viața reală" îi dăduse prima palmă peste obrajii lui cu ochi de copil mare. Viața din cărți și din vise nu este viața cu oamenii și cu vremea, cu nevoile și cu mizeria, cu proza drumurilor, când prăfuite, când înnămolite. Viața aceasta dezminte închipuirile multora, mai cu seamă a celor tineri.
Am auzit spunându-mi-se adesea, când treceam așezăminte, cum a încălecat Domnul Ștefan pe umerii aprodului din legendă.
Nu te speria de acești dușmani când ai aripi de pajură măiastră. Numai să știi să fi străin într-o mare de capete uniforme; să știi numai să-ți porți odăița în suflet, în mijlocul caselor prea scunde în conținut pentru tine; și în apocaliptica lămurire să știi a avea poienile de liniște și de singurătate. Intre oameni ești singur, să știi asta. In singurătate ești în tovărășia Gândurilor tale mari. Știai aceasta?
Rezum un minunat adevăr, despre care a scris atât de mângâietor Sfântul Ioan Gură de Aur: "Nimeni nu este vătămat, dacă nu se vatămă pe sine însuși, chiar dacă lumea întreagă i-ar declara război. "
Fii deci vrednic, încrezător și nu te ocări pe tine însuți, aplecându-ți capul, ca să nu mai vatămi pe cei pitici stingându-ți făclia ca să orbecăiești împreună cu gloata, de teamă să nu te țină nebun.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:46 PM
Mesaj #13


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



3. Ideal și Iluzie

"Este o demență, o deraiere mintală, nu numai în a refuza Idealul, ci și în căutarea unui ideal imposibil, peste puterile tale "(H. Joly).
Idealul este Posibilul ascuns în Nevăzut și în Viitor, ascuns în programul pe care Providența divină îl are asupra cursului vieții noastre.
Pază bună în alegerea Idealului, deoarece "eroarea este cauză a decadenței mai mult decât viciul!" (H. Joly). S-a ajuns să se afirme că "adevărul nu face atâta bine în lume, cât rău face aparențele lui" (La Rochefocauld) și aparențele adevărului sunt iluziile.
Cei mai mulți ne înmormântăm viața în fantome. Luăm drept ideal amăgirile omenești și "dăm astfel sufletul nostru deșertăciunii", cum scrie psalmistul (Psalmul 23).
Dreptul la iluzie, eroare și minciună îl apără filozofii - ce nu au apărat ei? "Iluzia și minciuna ne sunt indispensabile; renunțarea la ele este negarea vieții" (Nietzsche), căci "Fără erori nu se poate respira nici măcar o clipă " (E. Cioran). Așa grăiesc ei!
Iluziile nu rezistă vieții, nu înfruntă suferința, nu supraviețuiesc faptului morții. Cu ele te cațeri "de fulgi" și-ți cimentezi viața cu funigei primăvăratici -și te adăpostești cu sufletul tău nemuritor în această țesătură de vremelnic, de culori și înșelări. Iluziile sunt râsul morții și tu le iei drept zâmbet al vieții Iluziile sunt raiul orgoliului nostru, cu pretenții de creator. Sunt raiul mândriei noastre jignite și răsturnate, raiul din care ne va da afară viața, suferința și îngerul morții.
Iluziile sunt opiul și morfina sufletului, a spiritului care nu acceptă viața așa cum este și o refuză pe aceea care Dumnezeu vrea să fie. Fiindcă nu putem crea, asemenea lui Dumnezeu, mări și pământuri, continente, ceruri cu pajiști de stele, întărite de realitate, imităm pe Dumnezeu în felul nostru, maimuțăriridu-I atotputernicia în plăsmuirea de iluzii. Olimpul acesta se năruie înaintea noastră și va înscrumi viața sub focul și dărâmăturile-i apăsătoare.
Ce este iluzia?
Să vezi ceea ce nu-i și să tăgăduiești ceea ce este.
Să alegi ceea ce apare ochilor și să refuzi ceea ce se arată minții.
Să fii prietenul prezentului și vrăjmașului viitorului.
Să urmezi ceea ce-ți place și să te întorci de la ceea ce trebuie.
Iluzie este să preferi văzutul nevăzutului și pe om lui Dumnezeu. "Căci tot ce sfârșește, nu e nimic " (Sfântul Augustin).
Iluzie este să te ții negreșelnic și să te socotești liber deplin.
Ce este Idealul?
Idealul este o realitate care ne depășește, o realitate din familia sufletului nostru, pentru că o putem înfăptui; "o realitate deasupra noastră, deoarece ne atârnăm viața de ea " (J. Chevalier).
Idealul este realitatea din Gândul și Inima Creatorului, predate în chirie viitorului, de unde numai eroii pot să-1 scoată la viață.
Idealul este planul lui Dumnezeu, încredințat nouă spre realizare.
In măsura în care idealurile noastre mijlocii și mici se cuprind în planul lui Dumnezeu, ca micile expresii într-o frază, ca propozițiile într-o perioadă, ca versurile într-un poem, ele sunt ferite de iluzie și sunt fecunde.
Iluziile sunt erori și "minciuni împodobite".
Idealul este realitatea demnă ce va să fie. Toate realitățile mari, prezente în veacurile trecute au fost idealuri
Iluziile au vârstă. Vârsta lor este după vârsta născocitorilor. Ele mor în două chipuri: prin evaporare și prin cumințenia omului, care poartă parazitul. Idealul n-are vârstă. El este etern.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:49 PM
Mesaj #14


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



4. Idealul și Credința

Nu putem avea cu toții fulgerările geniului și nici scânteierile talentului, dar cu toții putem avea credința, care suplinește și geniul și talentul.
Fie viața ta frumoasă ca o genună, dacă pe suprafața luminii de lună a undelor plutesc cadavrele adevărurilor credinței creștine moarte, nu mă pot apropia de tine, frate.
Fie viața ta tânără, încântătoare ca versurile din parfumuri, ca poemul cerului cu miile de luciri argintii, "dacă versurile tăgăduiesc credința și dacă de stelele poemului va spânzura sicriul adevărurilor credinței, nu mă pot amăgi de această rariște de frumos execrat". Mi-e groază de tine, frate.
Credința este primatul realității asupra aparenței, întâietatea Nevăzutului asupra văzutului Credința este singura trăire care ne mântuiește de închinarea la idoli. Ea ne dezvăluie ceea ce este în ceea ce apare și dincolo de ceea ce apare.
în aceste realități ale credinței este Idealul, aici este și Viața.
Numai credința mai desparte Idealul de Iluzie. Nu credința omenească, acea ridicolă megalomanie care atribuie realitatea la tot ce ții cu încăpățânare; nici credința psihologică, acel act de voință și nădejde prin care îți impui ceva, ci credința care este atașarea minții, a întregii ființe, la realitățile, la vederile și simțirile lui Dumnezeu. "Adevărul consistă în a închipui lucrurile așa cum le vede Dumnezeu " (Joubert).
De ce oare viața lui Don Quijotte e dramatic de ridicolă și în același timp tristă, amară de-ți vine să plângi, frumoasă de te cuprinde un regret când ai lăsat să cadă volumul din mână la capitolul morții "Cavalerului fără vină ", de ce? Fiindcă-i o inimă bună care aleargă după iluzii, este o viață zdrobită de amăgiri, o trăire risipită de năluciri.
Și ca Don Quijotte de la Mancha este viața tuturor acelora care urmăresc un gând ce lovește în credință și risipește realitățile. Poate să existe idealul omului de știință, idealul soldatului, idealurile din lumea de lut, toate acestea susțin viața și consfințesc moartea, dacă descopără cuprind, exprimă sau slujesc conștient sau nu, realitățile credinței. Eu cred că istoria lumii numai atât are valoare, cât poate să servească de confirmare acelei părți din Catehism care vorbește despre Providență. Ea nu are valoare de revelație, ci de confirmare.
Credința rectifică viziunea eroului, nu cumva să ia drept realitate o eroare înveșmântată în rază de lumină ruptă în curcubeu.
De ce te păzește credința?
Te păzește să nu ucizi pe Iisus în locul lui Baraba, să nu ucizi pe Abel în locul lui Cain, pe loan ucenicul în locul lui Iuda din Cheroit.
Te păzește să nu săruți mâna Irodiadei, să nu-ți pleci capul lui Irod.
Te păzește ca nu cumva pumnalul voinței să greșească, să izbească în cine nu trebuie.
Ce îți arată credința?
îți arată lumina în pădurea de bezne, ce*ea ce "este" în locul celor ce "se arată" a fi.
îți arată cărarea unică ce sfârșește pe vârful muntelui, cărarea scrisă de cenzura și sângele Luminii.
îți arată Viața, care rămâne în ciorchina de vieți mici și mincinoase, care se destramă și care dispar cu haina pe un trup de copil într-un câmp de gheață și omăt.
îți arată cum să deosebești lumina de umbră, adevărul de eroare, pieritorul de nepieritor, realitatea de năluciri.
îți arată Portul, îți dă Busola și ce e mai scump: îți dăruiește Unicul Tovarăș de drum.
O, frate, ce poate să facă un glonte în inimă față de aceste Realități? Cu adevărat, tu rămâi și după aceasta. Marea ta Viață nu moare. "Cine crede în Mine, nu va muri în veci. "
"Să ții cu tărie la anumite idei nu este nimic, lucrul de căpetenie este să ai idei puternice, adică idei în care zace o mare putere de adevăr " (Joubert). Puterea de Adevăr și Viață este în credință.
Să trăiești acestea este să trăiești eroic.
Viața eroului nu poate să fie mai însemnată decât Idealul pentru care se mistuie. Tragicul vieții eroice se preschimbă în ridicol de îndată ce Idealul este o pipernicită iluzie. Să te mistui pe un rug de neîntreruptă jertfire de sine, pentru ceva mai puțin vrednic de tine decât tu însuți, nu este să trăiești și să arzi, ci să te înjosești, oricât de profundă ar fi naivitatea ta față de închipuirile stăpânitoare.
Idealul trebuie să fie deasupra vieții noastre, ceva care să-i dea lumină și conținut, ceva care să facă viața vrednică de a fi trăită, un lucru pentru care se poate muri cu noblețe, căci nu e vrednic să trăiești Idealul pentru care nu ți-arfi o fală și izbândă să poți muri
Numai realitățile credinței cuprind acest ideal, și el nu cunoaște adierile stafiilor imaginației bolnave omenești. Această credință, frate, a îndreptat veacurile strâmbe, a aprins pe cele înghețate, a dat vigoare celor slute* și timpul biruit de ea - timpul care pe cele omenești le zădărnicește - s-a făcut pânză, pe care s-a pictat Fața Domnului Iisus. Să ai încredere în această credință, singurul Ideal fără iluzii.
Cu un astfel de Ideal încleștat de viață "ajungi să zărești, prin obiectele goale ale scăfârliei, Viața, care te privește și surâde " (Shakespeare).
În nuvela intitulată "Tristan ", Thomas Mann așează în planul dintâi pe scriitorul Detley Spinell, om ciudat, care avea obiceiul să nu privească realitatea decât cu coada ochiului, ca să aibă o iluzie frumoasă, căutând prin imaginație să corecteze ceea ce oamenii numesc "respectabila realitate".
Asta înseamnă să corectezi cu o minciună o eroare, să schimbi o nălucă cu alta, dacă lipsește credința care să prindă din rețeaua aparențelor sâmburele de veșnicie, și din fiecare lucru creat, bucata de muzică ascunsă în el de Creator.
Numai Credința corectează "realitatea".
Pe drept putea să spună tânărul scriitor Emil Cioran: "Numai gândul la El mă mai ține vertical. " Numai gândul la Dumnezeu, numai gândul la Iisus, numai gândul la Evanghelia Lui.
Așa să cugeti! Așa să faci!
Să proiectezi viața ta pe ecranul Evangheliei și când tablourile lor se vor suprapune, atunci și numai atunci vei putea spune: Trăiesc eroic! Altfel te vei socoti un rătăcitor sub Calea laptelui, în căutarea ușii prin care să ieși dintre morți și morminte.
Noi, oamenii, "suntem o idee a lui Dumnezeu" (J. Chevalier). Și ideea aceasta îndură să fie schimonosită de noi și să fie înălțată din viața noastră.
Eroismul este să exprimi în viață ideea ființei tale, care se găsește în Gândul și Inima lui Dumnezeu.
Și aceasta, deopotrivă, este și sensul vieții noastre: să tălmăcim cu trăirea o realitate care este Dumnezeu; să dăm chipului și asemănării lui Dumnezeu din noi toată strălucirea de care suntem în stare și de care este vrednic.
Eroismul, într-un chip sau altul, vădește pe pământ însușirile lui Dumnezeu.
Prin trăire eroică edităm însușirile divine, rostul întregii creații, așa cum Domnul a hotărât creaturilor Sale s-o poată face.
Eroismul ridică viața omenească la rangul de colaborator al Providenței spre desăvârșirea creației.
Eroismul investește viața trecătoare cu prestigiul veșnicilor frumuseți ale lui Dumnezeu.
Un Ideal înalt și frumos cât un atribut dumnezeiesc, divina zestre de adevăruri cuprinse în Evanghelie, să fie pentru tine pâinea minții din care mănânci, apa inimii din care bei. Altfel viața nu-i decât biografia unui măscărici.
Bea, frate, din ulciorul de Lumină al Sfintei Cărți, îmbucă din Adevăr, ți-o jur, nu-ți vor străpezi niciodată dinții! Destinul nostru e să ducem gândul ca o torță în febră până la ultima pagină a Apocalipsei, unde stă scris: Vino, Iisuse!
Pe acest Ideal, numai pe acest Ideal se poate organiza o adevărată trăire eroică.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:50 PM
Mesaj #15


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



5. Putină tehnică

În jurul tău, în cercul cu redusă circumferință de pereții căreia se zbate vulturul tinereții tale, nu afli masa la care să ți se servească Idealul, prototip al realității. Adevărurile sunt ascunse și trecute în tăcere.
Tu, lucrează să ții pe planul prim al conștiinței, în inima și la cârma vieții, Idealul.
Înconjoară-te de adevăruri! După o vreme o să-ți intre în sânge și atunci o să simțești cu câtă vigoare pulsează Lumina, când nervii și mușchii tăi se vor simți crainici trufași ai Vieții.
Citește viața eroilor! Lasă să se incube în tine microbii Sublimului, să nu cunoști alt spațiu vrednic de tine. Familiarizează-te cu planurile lor, cu emoțiile lor, cu viziunile lor.
Michelangelo, colos între coloși, geniu polivalent, citind pe Homer capta din acea lectură atâta frumusețe și putere, încât la o vreme se simțea înălțat în amețitoare văzduhuri. "Mă privesc să văd nu cumva sunt mai înalt cu 20 picioare?"
Umple-ți privirea, cât de des, cu contemplarea unui erou. Pe măsuța ta, pe pereții odăii tale, în carnetul tău să ai alături icoana unui erou, sfânt sau laic, a cărui viață să o cunoști, s-o recitești, s-o admiri și să încerci să-i regăsești trăsăturile în tine.
"Camera Sfântului loan Vianney era tapetată cu icoanele sfinților din a căror viață citea zilnic, înainte de a se culca " (Trochu).
Fii impermeabil față de tot ceea ce nu-i Ideal, față de ceea ce micșorează și chircește. In schimb, lasă-te îmbibat ca un burete, pătruns, de Ideal, oțelul care te ține vertical, puțintică trestie clătinătoare ce ești, în această urgisită învăluire de întunecimi și licăriri.
Să ai întotdeauna la îndemână "zonele energetice", pe care la vreme să le atingi și în care să intri.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:52 PM
Mesaj #16


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



V. INCENDIU ÎN SUFLET

Lasă Idealul să coboare în inimă și gândurile să mișune în sânge, și acolo să cânte cântecul iubirii, al avântului entuziast, al dăruirii de sine, al faptei mari. "Ce este un Gând fără inimă și ce este o inimă neluminată de soarele Gândirii? " (Ch. Peguy). Puterea soarelui luminează Sahara și o face un deșert cu nisipuri inutile, sterpe și mișcătoare. Poate nicăieri soarele nu este atât de dogorâtor ca pe întinsele dune de nisip înfierbântat. Și totuși viața nu crește acolo, în raiul de lumină. Lipsește ceva de acolo.
Inimă arzătoare trebuiește, voință cu măduvă de fulgere, avânt de viitor și vifor, o "stare de aromă" lăuntrică, izvorâtă din contemplarea Idealului. Fără puterea voinței, fără voința de bine, fără entuziasmul mișcător de munți, "ideile sunt melodii moarte" și cine le poartă, e un biet muzeu de fosile muzicale.
Pe insula ultimului exil, împăratul Bonaparte se destăinuia puținilor prieteni care l-au urmat dincolo de Waterloo: "Tot ce veți spune fiului meu, tot ce va învăța, îi va servi puțin, dacă nu are în adâncul inimii acest foc sacru, această iubire a binelui, care singură te împinge să înfaptuiești lucruri mari. "
Idealul care a luat foc în inima omului, iată ceea ce creează și împlinește un erou. Și nimeni nu mai poate să stingă această văpaie.
Să-i zicem cum i-am zice: foc, iubire, voință, entuziasm, pasiune, este un fapt că în inima eroismului arde flacăra purtătoare la fapte, flacăra fără de care Idealul ar fi o mumie.
Entuziasm, iubire pentru Ideal, aceasta se cere trăirii eroice. "Fără pasiune nu se face nimic mare pe pământ." Pe drept spunea Joubert: "Sângele rece este un mare dușman al binelui. "
Precum Idealul este lumină, așa Iubirea este putere.
Această iubire a eroului pentru Idealul său este multiformă:
Entuziasm, când e încântare și farmec;
Voință, când e stăruință și neclătinare;
Pasiune, când este energie și vehemență;
Dragoste, când este dăruire de sine îmbelșugată;
Foc, când este neastâmpăr, nesatisfacere și dorință pentru mai sus, mai mult și mai departe.
Un adevărat incendiu policromie s-a dezlănțuit în sufletul eroului. El devine o avalanșă de flăcări domestice care se ridică în sus spre Dumnezeu, târând în avânt pe semenii săi.

1. Entuziasm

Nu suntem atât de săraci și de mizerabilitsă nu purtăm în noi poezie și muzică. înțeleg prin poezie puterea de a descoperi frumosul acolo unde este el ascuns, sau de a-1 crea, iar prin muzică dispoziția sufletească de încântare față de ceea ce este cuprins în Ideal. Din această dispoziție poetică se naște în noi iubirea, din încântarea lăuntrică și dragoste sufletul își prinde aripile pentru zborul spre fapte.
Starea sufletească de încântare și dragoste naște entuziasmul. Mai bine zis, el este logodna celor două.
Focul inimii noastre pentru Ideal este indispensabil progresului priceperii Idealului. Toată cucernicia afectivă trebuie să se rezume în această pasiune pe care Pasteur o numea "dumnezeul lăuntric", entuziasmul. Gândul nu se mărește decât în acei capabili de iubire față de Ideal și "de ură față de tot ce caută să-l îngrădească și împiedice să fie adus în realitatea prezentă" (Ch. Peguy).
Entuziasmul nu-i un privilegiu al vârstei tinere, ci o proprietate cu care natura a investit suflete ce dispun de spiritul tinereții, deoarece entuziasmul nu este, după cum s-ar crede, o broderie efemeră de limbi de foc, lucrată mai degrabă de neștiința naivă a sufletului decât de vigoarea muzicală și vâna poetică a lui, ci este dilatarea melodioasă și aromată a pupilei inimii pe urma talazului de lumină aruncat de Ideal asupra minții. "Exardescit ignis in meditatione mea." Se ațâță focul, tresare flacăra în meditația mea. Așa naște entuziasmul liniștit, statornic, intim, crescând în figura unei spirale, dar neînduplecat, fără reală amurgire și fără stingere.
"Ce este entuziasmul? - se întreabă J. D'Arnoux. Entuziasmul este Dumnezeu prezent în noi... este omul dumnezeiesc, care se deșteaptă în noi... tresărirea lui Adam înainte de căderea în păcat."
Primul pas spre entuziasm este dispoziția de a ști admira. Când ai învățat să admiri, sau când te surprinzi admirând, să știi că ai descoperit ceva. A admira înseamnă a privi cu încântare. Las la o parte admirația copiilor care își află obiectul în ciudățenii și vorbesc de admirația minții față de. ceea ce gândul descoperă frumos, adevărat și bun. Vorbesc de această emoție a inteligenței, care a făcut pentru ea o oarecare descoperire în lucruri ce intră în categoria "Sublimului". Vorbesc de acea admirație care nu rămâne în pură gândire, ci descăleca cu fiori repezi prin inimă în brațe și prin ele în fapte. Fă popas cu toată făptura ta și-ți zugrăvește în suflet, prin admirație, descoperirea ce ai făcut. Se încântă numai acela care admiră și se entuziasmează, acela care știe să se încânte.
"Fericiți aceia care au o liră în inimă și în spirit o muzică, pe care se lucrează/aptele lor...!" (Joubert).
Stârnește des, cât de des în suflet fiorii de primăvară nestinși ai entuziasmului! Să nască din voință! Lira să cânte, de câte ori degetele magice ale Idealului se plimbă peste coardele ei. "Esențialul este să vibrezi de bună credință" (Jean Boucher), să te înfiorezi de minunea Idealului. Zglobie să joace în inima ta lumina și surâsul Idealului să danseze în sufletul tău, cum dansează seva stejarului în mădulare-i noduroase. Inerția inimii în fața Idealului, este lepră pe suflet...
"Ah, inerția este singurul viciu, Singura virtute este Entuziasmul."


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:54 PM
Mesaj #17


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



2. Voință

Entuziasmul vieții eroice este entuziasm volitiv. Este nestrămutată hotărârea, împlinită fără ezitare. Eroismul este o voință mare, în slujba unei idei mari.
O, voință! Aici este nestrămutată hotărârea împlinită fără ezitare. Eroismul este o voință mare în slujba unei idei mari.
O, voință! Aici este omul om, aici este omul erou!
Voința este facultatea care năzuiește la realizarea ideii. Cum trecerea de la Ideal la real cere mii de brațe făuritoare de punți, înlăturătoare de piedici, voința o recunoaștem în biruirea greutăților pe care le întâmpină Idealul sau ideea în realizarea lor.
Voința se arată în putere, prin independența față de tot ce nu este Ideal. Ea nu acceptă nici o ursită afară de Una. Cei mai mulți suntem pachete de obișnuințe îmbulzite și aruncate în dreapta și stânga de toți care se apropie. "Lasă, frate!", așa rostim cei mai mulți și ne vindem orbiți torentului de cauze și agenți care se amestecă pe scena vieții noastre. Voința înfruntă, cutează, înlătură obstacolele, ca să ținem viața pe drumul care iese la Ideal.
Lumea este o împânzire de conflicte, o adevărată coaliție de făpturi și împrejurări care taie de-a curmezișul drumul spre soarta noastră. Dumnezeu ne-a dăruit voința ca o spadă care taie nodurile, ca o putere ce înduplecă făpturi și împrejurări să se schimbe în trepte de urcat, în loc de ziduri de netrecut.
Eroismul este putere de voință. Se spune că primul gest al eroului în luptă este să-1 tăgăduiască pe dușman. Este inexistentă orice dificultate. Nu ca o amăgire se spune aceasta, cî ca o hotărâre de izbândă, la luptă, chiar și atunci când eroul izbândește murind.
Eroismul este voința de izbândă. Biruință sau moarte! El nu vede altă vocație. De teama unor eventuale omenești slăbiciuni, el taie orice punte înapoi, ca în lipsa izbândei să afle moartea, și ca să arate vădită încrederea în biruință. Când cineva aduse lui Caesar calul ca să încalece, în așteptarea bătăliei, răspunse: "Mă voi folosi de el după victorie, cândva trebui să urmărim pe dușmani" (Plutarh). Voința lui era: trebuie să înving!
Uriașa armată a lui Darius se orânduie spre bătălie. îngroziți de numărul mare al dușmanilor, Parmenion, ofițerul lui Alexandru, veni să-i sugereze un atac ascuns de întunericul nopții, de teamă ca macedonenii să nu se îngrozească văzându-le numărul mare. Alexandru a răspuns: "N-am obiceiul să ascund victoria " (Plutarh). Putere de izbândire, acolo unde trebuie să izbândești: aceasta este voința!
Eroismul este voința cutezătoare, voința de îndrăzneală.
Teama de fermentul lenei, semnul descompunerii, care trebuie înlăturat. Teama trebuiește ferecată în lanțuri de cutezanță. Toată viața eroului este cutezanță. El este acolo unde-i primejdia, unde-i încordarea cea mare.
"îndrăzniți, eu am biruit lumea!" Nu este alt ecou în voința eroului decât ecoul acestei exortatii înzdrăvenitoare. Obstacolele sunt făcute ca să sari peste ele, nu ca să le blestemi cu lacrimi și cu suspine.
Sfântul Francisc Xaveriu străbate mări și pământuri mai mult decât ceea ce omenește se poate înfrunta, având drept deviză cuvântul: audacter!
Eșecul nu abate voința eroului, ci ațâță la ingenioase inițiative. "Tantum aude, quantum potes." "îndrăznește cât poți!" Și eroul poate fără istovire, cu o voință neepuizată.
Eroul nu așteaptă vrășmașul, ci-i iese în cale, îl ia în primire. Știe că nu putem îndrăzni niciodată atâta cât ni s-a poruncit. îndrăzneala eroului este un fel de a-și arăta evlavia față de Ideal, este iubirea în stare de efervescență.
îndrăzneala este pulsul normal al vieții eroului. El e convins că "numai întrucât își duce existența în dinți, trăiește cu adevărat" (E. Cioran).
Cu adevărat, nimeni și nimic nu poate să-ți stea stavilă dorinței și voinței de a îndeplini Idealul în viața ta. Cutează, deci!
Dumnezeu nu îngăduie baraj înaintea fluviului vieții noastre, ca să ne întoarcem cursul, ci ca să ridicăm nivelul vieții, așa cum se ridică nivelul apei râului, lovindu-se de barajul construit de noi. Cutează, deci! Căci nu cutezi niciodată cât ți-e puterea sau cât ți-e datoria.
Îndrăzneala îl face să zică "da", unde e de zis "da" și "nu", unde este locul hărăzit unui "nu". De aceste cuvinte depinde soarta noastră în timp și în veșnicie, de ele atârnă să fim eroi sau trădători.
Eroul e cutezător să sângereze sau să moară pe un "da" sau "ba". Când năimiții dătătorului intră în cortul lui Mihai Vodă Viteazul, îi ziseră: "Ești prins ". Mihai rosti un singur cuvânt "Ba... " Apoi fusese împușcat, străpuns și lovit cu halebardele"(C. Ciurescu).
Voința eroului este îndărătnică în efort. "Nimic nu pare mai rar în voința noastră ca statornicia în efort, adică în acea acțiune prin care frângi rezistențele din tine sau din afară, față de Ideal (Andre Lalande) și totodată nimic nu se arată mai vrednic de admirat.
Nu uimea atâta pe soldații lui Caesar disprețul acestuia față de primejdie, cât sârguința și răbdarea în cele mai grele munci, care adesea îi depășeau puterile - așa cum susține Plutarh.
A putut oare diavolul să abată pe Sfântul Ioan Vianney de la munca pentru mântuirea sufletelor? El continua cu cele 16 ore de spovedanie pe zi, după două ore de somn chinuit de vexațiile satanice. Și asta vreme de 30 de ani, fără să-1 poată abate de la eroica hotărâre o singură dată măcar (Trochu).

3. Pasiune

Eroismul tresare mânat de orgoliul mușchilor și de trufia generoasă a sângelui. Voința eroică crește în volum prin pasiunea înhămată în slujba Idealului.
Eroul este un pasionat. Cucerit de Idealul său își oferă vigoarea firii, slujbei lui. Tot ce este energie sensibilă și nervoasă, este mobilizată pentru a servi. Eroii nu sunt în solda pasiunii, nu sunt iobăgiții acestei furii în atac, ce-i împinge mecanic din coșmar în nerăbdare, din nervozitate în violență, din violență în fapte necontrolate. Unii dintre ei, mai mult militari eroi decât oameni eroi, au bocit aceste momente în care pasiunea îi orbea și-i tiraniza. Acolo și-au văzut petele umilitoare ale vieții lor, cu uriașe proporții.
Pasiunea eroului se aliniază disciplinei voinței Ea nu lucrează în afară de lege, ci înmulțește puterile și le călăuzește. Așa cum tigrii au tras carul triumfal al lui Caligula și leii pe acela al lui Marcus Antonius, tot așa îngăduie carul Idealului tău să fie tras de.puterile pornirilor tale cultivate. "Fiarele" tale să aibă aripi, ca acelea din viziunea lui Ezechiel (Ezechiel c. 1), nu pântece verde de șopârlă vâscoasă. Să aibă chip de leu și de taur, dar și icoană de vultur și de om. Altfel vei face "salturi mari în afară de cărare".
Îți amintești cum fiul lui Helios, Phaeton, lăcomind să poarte o singură zi carul Soarelui pe cer cu cei patru cai năstrușnici, își pierdu sângele rece, caii o luară la goană atât de aproape de pământ încât acesta începu să crape, să-și sece izvoarele, să clocotească mările, și o parte dintre oameni să se înnegrească de arsura cea aspră. Ca să curme primejdia mare pentru cer și pământ, Jupiter lovi cu trăsnet pe temerarul Phaeton, care nu știuse stăpânii capii Carului-Soare.
Idealul tău este Carul-Soare. Idealul tău, cu viața ta. Ține bine frânele pasiunilor, nu cumva aceste "fiare" să-ți poarte viața prin prăpăstii negre și mlaștini puturoase.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
IoanV
mesaj 7 May 2007, 12:55 PM
Mesaj #18


Domnitor
******

Grup: Membri
Mesaje: 2.771
Inscris: 17 March 05
Din: Alba
Forumist Nr.: 5.950



4. Iubire

Voința eroului, mai presus de orice, este dragoste, dăruire necalculată și neprecupețită de sine însuși. Viața eroului este atât de mănoasă încât nu încape în el. Eroul este din breasla acelora care au hotărât să iasă din fruntariile trupești.
Să știi, frate, "viața este mâna deschisă și moartea este mâna închisă" (Leon Bloy).
Și eroul deschide larg mâinile lui, dăruind ceea ce are și mai cu seamă ceea ce este. Și la nevoie, ca brațele mereu să-i fie o invitare: "Veniți, luați de la mine, din mine, lumină, mângâiere, viață încrezătoare". La nevoie, își va țintui cu piroane brațele în linia marginilor pământului, ca să nu se închidă nici atunci când omeneasca slăbiciune i-o va lua înainte, nici chiar atunci când moartea va voi să-1 răpună.
Eroul vrea să dăruiască și după moarte: "îmi voi petrece Cerul făcând bine pe pământ", sau mai răspicat: "După moartea mea voi face să cadă o ploaie de trandafiri" (Sfânta Teresa a Pruncului Iisus).
Aceasta se numește iubire. Orice altceva, ce ar vrea să-i uzurpe numele, este o caricatură și o maimutărie.
Eroismul este invazia iubirii în mersul Idealului spre realitate și îndeosebi spre oameni. Orizontul eroismului și al iubirii trebuiesc să se suprapună, dincolo de simpla coincidență, până la identificare.
Eroul nu se va pierde niciodată în labirintul amărui și ruginiu al eului.
Prin definiție, eroul este uitare de sine. Eroismul este călăul nemilos al egoismului și al ambiției deșarte.
Iubirea este Nilul care se revarsă, nu ca să înghită case, oameni și semănături, ci să-și potolească foamea abdomenului și furia toracelui, ca să dăruiască și să risipească fără zgârcenie belșugul și fecunditatea.
Pe unde trece iubirea eroului cresc semănăturile, înverzesc livezile, ca un surâs larg și parfumat ce se întipărește pe obrajii pământului.
Dacă aș avea adevărul, mi se pare că Fontenelle a spus-o, l-aș strânge în pumn și nu l-aș da nimănui.
Eroul nu poate să-și închipuiască un "secret binefăcător", pentru că tot ce este binefăcător e pentru alții, iar secretele sunt pentru tine. închipuiți-vă pe Pasteur, murind, sau bogat, sau cu descoperirile în buzunar. Ci mai degrabă să-1 vezi sărac, dar refuzând vânzarea pentru un milion de franci a brevetului vaccinului "bubei negre", pe motivul că această descoperire trebuie să aparțină lumii întregi.
Să cugeti numai la tine înseamnă să-ți împături aripile și să-ți legi picioarele. "Cine cugetă la sine, se împiedică" (A. Gide), se încătușează și-și mototolește sufletul în orbita mizerabilă a eului său trist.
Eroismul este uitare de sine, generoasă dăruire. Așa înțelege iubirea, căreia viața eului îi mărturisește ca lui alfa și omega toate, puținul său. Eroul se ridică ridicând pe alții El e convins că, cu atât rămânem în veșnicie cu cât am dăruit altora, atât se ridică, cât a ridicat pe alții
Geniul și puterea lui Napoleon au încântat pe Beethoven, care drept omagiu începu să lucreze compoziția "Simfonia eroică". Voia să verse în melodii entuziasmul său pentru cuceritor. Aude însă după o vreme că Primul Consul se făcu împărat. E un ambițios, își zise. Deșartă ambiție îl doborî de pe piedestalul ambiției lui Beethoven. Geniul mai lesne se află decât iubirea dăruitoare. Atunci compozitorul își schimbă gândul: mișcării eroice, vijeliei epice substitui marșul funebru, care formează astăzi a doua parte a Simfoniei și în locul inscripției prime: "Bonaparte", scrise: "Simfonia eroică pentru sărbătorirea amintirii unui om mare. " Bonaparte rămăsese numai geniu. Zadarnica ambiție îl împiedică să devină erou în plină înțelegere a cuvântului. Prin aceasta, în convingerea justă a lui Beethoven, eroul s-a îngropat. I-a rămas doar amintirea, căreia i se cuvine un imn de doliu.
Nu coborî în cavou eroul din tine prin ambiția egoistă și prin egoismul feroce.
Așa, frate, iubirea eroului nu este o tresărire lirică încununată cu maci și cu jocuri de păsărele, ci este o tremurare epică, un freamăt de baladă luptătoare ce străbate iubirea eroului, un freamăt de ape mari care se revarsă peste pământurile biciuite de soare și crăpate de secetă.
Iubirea eroului nu este strângerea în brațe, încleștarea titanică a privirii și a dorinței asupra unui biet fruct al creației, ci este despăturarea brațelor spre milostenia care înviorează, spre generozitatea care clădește, spre dăruirea care însămânțează fericirea pretutindeni pe unde trece.
Iubirea nu este egoismul în cuplet, nici beatificarea lenei și a visării, ci este încântarea inimii care nu obosește în muncă. Iubirea eroului este diluviul fecund al vieții.
Nu noi am inventat iubirea, frate, nu noi am inventat-o! Acela care a suflat-o în noi deodată cu sufletul i-a dat o lege și o menire.
Eroul împlinește legea și menirea iubirii: de-a vrea altora binele și de al săvârși, uitându-se pe sine.
- "De unde ajungi să știi că fructul este copt?
- își părăsește ramul său" și se dăruiește. Viața iubirii este viața matură a spiritului, este dăruire.

5. Foc

Voința eroului mai are numirea și de foc. "Focul care nu zice niciodată: de ajuns!" (Proverbele lui Solomon, C.30-V.15). Asemeni focului, el este nesatisfacut și dorește mai mult și mai sus.
De obicei, moartea îl surprinde aplecat deasupra unui plan uriaș, pe care, poate, alții îl vor duce la împlinire, sau într-o mare dorință de a face mai mult, mustrat parcă, de nimicul realizat. Sfântul Toma de Aquino vede "paie" în monumentalele scrieri, condensatei oare inepuizabile ale luminii cu care 1-a dăruit Dumnezeu. Michelangelo se tânguie că a fost nenorocit și nu a apucat să-și vadă visurile coborând în fapte - și asta după 92 ani de neîntrecută încordare creatoare.
Tatăl lui Guynemer îi zicea deseori: "Toate își au o margine, toate își au măsura lor, oprește-te odată."
Iar asul aviației răspundea: "O margine, da, peste care trebuie să treci."
"Oprește-te puțintel, Părinte; odihnește-te puțin ", îi repetau lui Don Bosco prietenii.
Nu a înainte de a ajunge în Paradis. Ar trebuie ca să se opreascibă diavolul, atunci poate se va opri și Don Bosco.
Eroismul nu are vacanțe. Popasul și odihna lui sunt concentrarea arcului care se pregătește la o nouă arurricare a săgeții vieții.
Sfântul este urma focului adus de Iisus pe pământ.
Eroul este un incendiator. Cu o limbă oarecare din acest foc, el botează lumea în numele Domnului.
Când vrei să-ți încălzești sufletul, când tremurând rebegit de frig adulmeci pe urmele căldurii, căci gheața ți-a țesut flori transparente pe geamurile spre Ideal și Infinit ale vieții tale, atunci te sfătuiesc să cauți pe eroi, să le ceri calda ospitalitate a vieții lor și vei simți cum soarele îți va curge în vine și temperatura ți se va ridica.
Molipsește-te de văpaia lor! Flacăra nu ruginește și nu o mănâncă moliile, ci tu o fură de la ei prin voința de a le fi ucenic, căci o Ursită Mare dorește de ani și ani ca viața ta să devină eroică, adică slujitoare a Idealului până la disprețul de sine.
Și ține minte: "Nu există căldură decât în preajma lui Dumnezeu " (E. Cioran). Idealurile care nu sunt după Dumnezeu, sunt catedrale de gheață în care se roagă și se închină cei "osândiți lor înșile", în ocna siberiana a sufletului lor.
Tinere, pune în aplicare zi de zi un punct din programul tău de a te depăși, de a fi energic, de a obosi dezinteresat. Dacă cineva a răsturnat piatră de mormânt peste tine, și tu porți vina: de ce te odihnești în răcoarea mormintelor? Dar acum smucește-te și răstoarnă piatra! Deșteaptă îngerul voinței de bine, de luptă și izbândă din tine și el va răsturna piatra.
Zi de zi săvârșește un act de voință iubitoare prin care te desprinzi de tot ce nu este ideal, ca să te legi numai de el.
Ființa ta, pe retina celor ce te privesc, să nu întipărească decât un singur cuvânt: "iubire ", iubirea care este entuziasm, voință, pasiune, dragoste și foc.
Căci "esențialul nu e să cugeti mult, ci să iubești mult” așa cum se exprimă Sfânta Tereza a lui Iisus.


--------------------
Iubim pe altii atit cit suntem capabili sa suferim neplaceri de la ei fara sa ne suparam. Carti utile
Pledoarie pentru o noua educatie - www.neweducation.ro. Argumente pentru schimbare, repere pentru dezvoltarea personala, bazele pentru parinti si profesori! Educatie video gratuita pt. parinti online!
Go to the top of the page
 
+Quote Post
Cla
mesaj 2 Apr 2010, 02:20 PM
Mesaj #19


Cla
******

Grup: Membri
Mesaje: 16.086
Inscris: 7 May 04
Din: Noris Rock City
Forumist Nr.: 3.415



Ce ma bucur, Ioane, ca nu ne-ai pus toata biblia în brate. rofl.gif


--------------------
Cea mai buna inventie e dormitul, de cïżœnd au fost obositii.
Go to the top of the page
 
+Quote Post

Reply to this topicStart new topic

 



RSS Versiune Text-Only Data este acum: 28 March 2024 - 02:04 PM
Ceaiuri Medicinale Haine Dama Designer Roman