Eroism - Terapie Contra Mediocritatii, Ioan Suciu Optiuni

[IoanV]

Episcopul Ioan Suciu continuã prin viaþa sa ºi prin scrierile sale sã fascineze ºi astãzi. Re-editãrile operelor sale continuã, iar Editura Galaxia Gutenberg propune mai ales tinerelor generaþii binecunoscuta lucrare "Eroism". "A trãit cu adevãrat eroic", scriu pr. Silvestru Augustin Prunduº ºi pr. Clemente Plãian în prefaþa cãrþii. Iar aceastã trãire eroicã a dorit sã o transmitã celorlalþi prin aceastã carte, a cãrei lecturã nu a fost comodã nici când a fost scrisã, nici acum, când materialismul ºi consumerismul dominã societatea.

"`Eroism` este un poem în prozã, un cântec de slavã destinat sufletelor ahtiate dupã harul lui Dumnezeu, care zboarã din cotidianul obiºnuit ºi vrãjiþi de dorul puritãþii nu se mai mulþumesc decât cu cele înalte, divine. În primul rând lucrarea este dedicatã tinerilor, chemaþi la lupta eroicã pentru pãstrarea frumuseþii juvenile ºi a puritãþii harice. Acesta este þelul primordial al vieþii: harul lui Dumnezeu ºi mântuirea sufletelor", scriu cei doi preoþi greco-catolici, trecuþi la Domnul asemenea Episcopului Suciu. Ei amintesc în prefaþã: "Într-una din vizitaþiile canonice ce le fãcea în parohii, într-o dimineaþã a fost surprins îngenuncheat lângã pat. Nu se dezbrãcase ºi nu a clintit aºternutul. Se rugase toatã noaptea ºi doar printre rugãciuni ºi meditaþie îºi mai lãsa capul pe aºternut ºi aþipea."

Ne permitem în încheiere sã citãm ultima paginã a cãrþii "Eroism": "Înfige-þi privirea în cruce! Când vezi acele rãni pe acel trup crispat de nemãsuratã suferinþã, acea cruce ºi acel rãstignit, o iubire nebiruitã, o voinþã neînfrântã, un ideal neclãtinat, o înfrãþire cu moartea, o moarte care-i încredinþare în mâinile Dumnezeului oºtirilor, o fãgãduinþã de veºnicie ºi fericire, o, atunci eºti înfometat dupã martiriu ºi tremuri în fiorii primãvãratici ai dorinþei dupã viaþã eroicã. Îndârjeºte-te, frate, ºi azvârle din arcul voinþei sãgeata vieþii mai departe, mai sus, în zborul peste hãurile rãului, prin vãzduhul imaculat, sub cupola de azur, spre rosturile pentru care a pãtimit pe cruce Fiul lui Dumnezeu. În vatra sufletului tãu sã fermenteze vinul vieþii eroice, la care te cheamã ºi firea ta omeneascã ºi febra ta tinereascã ºi numele tãu de creºtin ºi de român. Când Domnul va trimite istoria ºi veºnicia sã culeagã viaþa ºi numele nostru, sã nu fim gãsiþi, frate, pe maluri de mlaºtini, ci în înãlþimile vieþii eroice, care sunt mândria pãmântului ºi împlinirea voinþei cerului. ªi, uluitã, moartea ne va privi apoteoza."


Sursa catholica.ro

Mie imi place aceasta carte, de aceea o sa postez cite ceva din ea, poate o sa palca si altora.

Acest topic a fost editat de IoanV: 26 Apr 2007, 08:15 PM

[IoanV]

4. Un erou zace în noi

Imigrat în timp, porþi þintuit în tine chipul Dumnezeului Atotputernic. Sã nu masacrezi acest germen al eroului din tine.
Toþi suntem chemaþi la eroism!
Cum se poate atunci cã atât de puþini reuºesc? Rãspunde La Bruyere: "Cei mai mulþi oameni întrebuinþeazã prima parte a vieþii ca sã ºi-o facã nenorocitã pe cealaltã ". Citind viaþa lui Mirabeau ºi a lui Napoleon am aflat destãinuirea curajoasã ºi sincerã: "Mã îngrozesc amintirile tinereþii" sau "Câtã pagubã a fãcut tinereþea mea þãrii!"
Lãsãm fãrã noimã, ba chiar le devastãm, zãcãmintele de sublim ce se aflã în fiecare dintre noi; zãcãminte mai scumpe chiar decât geniul.
Marele sculptor francez Carpeaux, în ora morþii, fãcea aceste destãinuiri elevei sale, domniºoara Foivart: "îmi vorbeºti de geniul meu, dar sufletul îmi este mai presus... Ah! De ce nu mi-a îngãduit Dumnezeu sã mã bucur de sufletul meu ºi sã permit altora sã se bucure de geniul meu!? " Artistul se converti la credinþã numai pe patul suferinþei. Atunci abia ajunse sã bãnuiascã existenþa comorilor spirituale din sufletul omenesc. Un erou, un sfânt este în fiecare din noi, aºa cum simþim cã este ºi un criminal, un Nero sau un Baraba. Insã închiriem viaþa de cele mai deseori acestora din urmã.
Mãrturia savanþilor confirmã pretenþiile Evangheliei ºi ale conºtiinþei.
"In copilãria noastrã - scrie Dr. Alexis Carrel, 12
laureat al premiului Nobel - purtãm în noi o mulþime de fiinþe virtuale, care apoi mor una câte una. Fiecare bãtrân este înconjurat de cortegiul acelora care ar fi putut sa fie, de toate posibilitãþile avortate. Noi suntem deopotrivã un fluid care se solidificã, o comoarã care se sãrãceºte, o istorie care se scrie, o personalitate care se creeazã ".
Trãim cu pumnalul în mânã, pândind orele când "Eroul" din noi ar avea îndrãzneala sã rãspundã împrejurãrilor vieþii, un "da, sunt de faþã", ca sã lovim în el. Natural, cã în felul acesta noi devenim asasinul ºi cimitirul eroismului cãruia Domnul l-apus sãmânþa din veºnicie în noi.
"Pe lângã ceea ce ar fi trebuit sã fim, suntem numai pe jumãtate treziþi. Nu facem uz decât de o micã parte din posibilitãþile noastre fizice ºi morale. Omul trãieºte mai prost decât ar putea. El posedã tot felul de comori, pe care nu le cunoaºte" (W. Kames).
Pãcatul cel mai mare nu este cã ne ridicãm fruntea sus, ar trebui s-o ridicãm mai presus decât stelele, deasupra nebuloaselor uriaºe în spiralã ºi oricât am ridica-o nu am ajunge la înãlþimea care Dumnezeu ne-o cere, ci rãmânem vlãstare pitice în faþa mãririi dãruite nouã. Pãcatul este cã trãim chirciþi, ºi respingând nobleþea noastrã, refuzãm totodatã sã trãim viaþa autenticã. Pãcatul nostru este pãcat de trândãvie, de orbire, de refuz, de tãgadã, de absenþã, de sloi de gheaþã. In viaþã nu suntem decât excepþional de rar aceia care trebuie sã fim. Suntem jumãtãþi de oameni, cioburi ºi þãndãri ridicole din adevãratul "eu însumi".
"Nu e nevoie de un suflet mare pentru aface un erou. E nevoie de un suflet creat de Dumnezeu, care sã nu-ºi dezmintã obârºia; acesta va fi un suflet mare" (Th. Caryle).
Fiecare suntem chemaþi sã devenim izvor a cãrui apã sã poatã þâºni în viaþa veºnicã (Ev. Sf. Ioan, 4,14). Izvorul eroismului este în noi ºi mulþi murim de sete dupã sufletul celui ce trãieºte eroic. Sapã-þi în suflet, ca sã dai de fãrâma aceasta de veºnicie, cu apa care plãmãdeºte eroii.
"Cerul nu ne-a fãcut frumoºi, ci capabili de-a ne înfrumuseþa" (Joubert). A pus în mâna voinþei noastre dalta cu care sã ne putem lucra viaþa, înfrumuseþãm viaþa trãind eroic. ªi nu este altã frumuseþe în afarã de aceasta. E singura frumuseþe prin care Iisus este admirabil ca om, este singura frumuseþe în care este imitabil.
Vorbind despre sfinþi, despre cel mai înalt ºi prãpãstios eroism ce a locuit scoarþa bietului pãmânt, filozoful H. Bergson, urmând observaþia marelui psiholog american, profesor la universitatea din Harvard, scrie cã "auzindu-i vorbind, se gãseºte în adâncul fiecãruia dintre noi ceva ce le face un neluat în seamã ecou".
Tresãrim, pentru cã eroul exprimã ceea ce noi nu am reuºit sã dãm la luminã din noi înºine, pentru cã ne face sã mãrturisim: "Acesta sunt "eu" cel din adâncul ºi îndepãrtatul eu, sunt "eu" aºa cum Dumnezeu mã vrea". Acest ecou de simpatie ºi admiraþie care rãsunã în noi ºi ne cutremurã cu fiori de nostalgie mãrturiseºte prezenþa plasmei eroice în fãptura noastrã.
Dacã iau în serios cuvintele Fiului lui Dumnezeu, nu înþeleg cum ar putea sã fie strãinã de eroism ºi cea din urmã viaþã de om. Toþi avem vocaþia la o viaþã eroicã. W. James decopiazã mãrturisirile repetate ale lui Iisus, când scrie: " Viaþa nu este altceva decât un efort, mai mult sau mai puþin reuºit, spre ideal: un eroism..."
Suntem plini de posibilitãþi de rãu ºi de bine. Suntem un leagãn de rele ºi de lucruri sublime. Cutreieraþi de nãpraznice aplecãri spre rãu, ospãtãm simultan feþe sfinte de eroi. Dacã purtãm viaþa noastrã în mijlocul vieþii comune ºi ne scãldãm în cotidianul fãrã nume al trãirii mulþimii fãrã ideal, atunci va dormi pe veci în leagãnul lãuntric faþa Fãtului Frumos ºi a Ilenei Cosânzene din noi. Dimpotrivã, dacã lucrãm stãruitor ºi dârz asupra noastrã ºi nu ne este teamã de ascensiune într-o lume care nu aspirã decât la cobor⺠ºi râvnim sã fim prezenþi în zona gândirii ºi a simþirii înalte, sfârºim prin a ne ridica pe culmile eroismului, a ne sincroniza eternitãþii ºi a ne face contemporanii Paºtilor aducãtoare de înviere ºi Rusaliilor dãtãtoare de Duh, "în chip de foc".
ªi aceasta este profesiunea omului: de-a se depãºi, de-a urca, de-a sãvârºi imposibilul. Cu adevãrat, noi trebuie sã fim mai mult decât suntem. Aceasta e chemarea cerului. Miraþi sã spunem ºi noi cu Shakespeare: "Inpivniþa din noi atâta aur?". Atâta, frate, atâta ca sã poleieºti cu el tristeþea tuturor amãgiþilor ºi posomorârea tuturor îmbãtrâniþilor înainte de vreme... Este aurul vieþii eroice!
Socoteºte, fiu al neamului tãu, de veacuri învrãjbit cu furtunile din munþi, cu încãpãþânarea vitregiilor ce intrau gonind în viaþã, socoteºte-te urmaº al celor ce au ºtiut sã lupte ºi sã moarã, cã tu eºti fructul unei istorii de încãpãþânare, de luptã ºi credinþã. Pânã când rãmâi omidã omeneascã, suspinã în tine bisericuþele de lemn de pe colinele Transilvaniei ºi gem biruinþele de la Podul înalt, de la Cãlugãreni...
Tu ai rãdãcini adânci, frate, ºi mormintele strãbunilor tãi sunt în afund, în ºira spinãrii pãmântului, acolo aproape de focul din miezul lui. Eºti chemat la fapte mari! 16
"Nimic nu înalþã sufletul cât credinþa cã eºti chemat la lucruri mari" (Aristotel).
Eºti în "vârsta de aur" a vieþii. Simþurile tale sunt treze, imaginaþia e în floare, afecþiunile tale sunt vãpãi, în tine freamãtã speranþe mari cãci orizonturile nu-þi sunt graniþã; mintea prinde curaj ca un lup flãmând, iar inima, ca o duminicã de mai, e un rubin între stele de argint; viaþa tremurã cu belºug, energicã ºi vioaie, ca undele unei mãri tropicale... Eºti o putere ce mijeºte. Eºti o primejdie ce încearcã sã te încununeze.
Eºti o flacãrã ºi ca orice flacãrã ai un singur drum: sã urci spre culmi, sã pâlpâi spre ceruri.
ªi chiar de-mi vei spune:
- "Tu ºtii cã sunt mai mult un iezer mort". Iþi voi rãspunde:
- "Eu vreau sã te vãd transformat în fluviu" (Shakespeare).
Toatã fapta scrisã în Evanghelie.
Toate isprãvile scrise în cronici.
Tot ce a curs cu faimã peste istoria "Neamului" tãu.
S-au împãturat sã-þi intre în suflet, sã fie izvorul trãirii eroice.
"Nu lãsa Sublimul sã se coboare în Josnicie!"
"Nu azvârli eroul ce sãlãºluieºte în sufletul tãu!"
Ar fi al doilea pãcat originar... al tãu, de astã datã.
Chemare!
Zãcãminte de eroism se gãsesc în fiecare suflet, în anumite ore ale istoriei, sub lovituri ºi împrejurãri neaºteptate, se deºteaptã în mulþi eroul. Unii trãiesc, alþii mor eroic. Se vede cã nu rãspundem eroic, decât la anumite sunete de clopot. ªi providenþa trage acest clopot... îl auzi cum rãsunã prin vãi, prin munþi, prin dumbrãvile sufletului tãu?...
Rãspunde!