Obsesii Optiuni

[entropy]

De ce vrem sa ne justificam , sa ne cerem scuze ca respiram? De ce folosim cuvintele daca nu credem in ele? De ce ne mai nastem daca nu credem in nimic?

...

Numai prostituata iti poate spune adevarul despre familistul onest si despre parohul caruia ne spovedim. Dar cine o va asculta pe cea care prin ceea ce face si ceea ce stie sfideaza miturile societatii ? Ea, care prin cunoasterea viciilor noastre a inteles suferinta noastra si ne vinde extaze simulate, fericiri imposibile, spasme ale umbrelor, leacuri improvizate pentru tumori maligne. Prostituata ,prin ironia sortii, concureaza cu inteleptul prin cunoasterea iluziilor pe care se cladesc destinele si prin trairea la marginea societatii. Ea se uraste pe sine pentru ca s-a oglindit prea mult in partenerii ei grotesti . Carnea i-a revelat ceea ce sfintei i-a revelat credinta : amandoua se cred cele mai pacatoase ,ele cunosc mila si sila de conditia umana, lacrimile lor incearca zadarnic sa spele rusinea unei Creatii de mantuiala.

In portofelul unei prostituate se ascunde mai mult adevar dacat in cartile sfinte.

[entropy]

Cum sa nu admiri pustnicul care nu mai vrea sa stie nici de lume, nici de ritualurile monastice, nici de carti,nici de trecerea timpului? L-a negat chiar si pe Dumnezeu ca sa imbratiseze neantul .Si-a pierdut orice credinta si a sfidat prin luciditate toate dorintele de devenire. Nici in singuratatea lui nu mai crede. A ales atentia ca sa se nimiceasca odata cu nimicirea oricarei iluzii.
Legile naturii - superstitii mai josnice decat religiile. Universul – un mit , o idee.
El este singurul demn sa fie numit om. Singurul demn de "a fi".

Noi – larve care se tarasc pana la serviciu si inapoi acasa...sclavi ai propriei marginiri … traim prin sisteme filosofice sau dogme religioase ,abstractiuni ale vidului din noi … vorbim despre libertate,valori,etica - rumegatori de iluzii… animale izgonite din copacii nepasarii si aruncate in vartejul neputintei… Un ovul fecundat care va trebui sa aibe si el o opinie,sa faca ceva,sa actioneze, sa urmeze un ideal,sa fie cetatean . Cu indatoriri si obligatii.

Nu stim cine suntem,ramanem perplecsi in fata oglinzii…Ne incropim o imagine despre noi insine cu ajutorul parerilor celorlati despre noi. Sau mai exact, noi suntem ceea ce credem noi ca cred ceilalti despre noi. Un sine care nu ne apartine,o imagine de imprumut. Cand, sub calmul noptii,cu capul pe perna, incercam sa cuprindem acel cuvant imposibil "meu"/"mea" din sintagme ca trupul "meu",mintea "mea", emotia "mea", viata "mea" ,simtim o spaima suspecta : limba ne joaca o farsa,la fel ca si oglinda…
Cel ce are sperante nu se poate gandi la sine… proiectam totul in viitor ca sa fugim de "eu sunt" …
Plictisul insuportabil este intalnirea cu noi insine.
"Eu" – un plictis care se neaga pe sine prin subterfugiile oferite de relatiile cu oameni sau obiecte. De unde atata putere pe pustnici sa reziste absurditatii gasirii sinelui?
Secretul iubirii: sa ti se spuna ca esti special,sa ti se confirme ca existi. Timpul insa distruge iluziile iar plictisul alaturi de partener/partenera se va dubla… doua nulitati plictisite de atata fals si atata impostura …nici unul nu-i va ierta celuilalt ca a fost prins cu garda lasata , ca i-a fost descoperita prostratia tampa a eului… fiecare isi va cauta alt vesmant efemer in care sa-si ascunda rusinea si ridicolul eului… Shakespeare a stiut prea bine de ce Romeo si Julieta trebuiau sa moara inainte de a intra in detaliile mincinoase ale iubirii...Altfel sfarseau intr-o banala casnicie imbibata de sila si resentimente si de amintirea stearsa a unei inflacarari juvenile ridicole.

Cum sa nu ramai uimit in fata unui pustnic ce si-a invins plictisul si oroarea de a trai cu si prin sine insusi?