Relatia Dintre Credinta Si Fapte Optiuni

[Figaro]

Care este relatia dintre credinta si fapte?

Exista doua doctrine principale de a privi relatia dintre credinta si fapte. Prima este cel al bisericilor surori, Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica. A duoa apartine Bisericilor protestante si neoprotestante, si poarta denumiera de SOLA FIDE (doar credinta).

Doctrina despre credinta si fapte in viziunea Bisericilor surori

Doctrina Bisericilor surori leaga faptele de viitoarea judecata, unde alegerea se va face prin cantarirea faptelor bune si a celor rele. Doctrina catolica invata insa despre existenta Purgatoriului, un loc in care faptele rele se pot curata.

In acceptiunea celor doua Biserici, faptele reprezinta un motor al credintei, fara de care credinta se poate stinge. Daca asemanam credinta cu un foc, atunci faptele ar fi lemnele cu care il alimentam. Pavel ne spune ca 'Duhul sa nu-l stingem' si sa lucram cu frica la mantuirea noastra. Cea mai interesanta expresie a doctrinei care leaga faptele de credinta este epistola lui Iuda, care invata ca, in lipsa faptelor, 'credinta este moarta in ea insasi.

Doctrina protestanta despre fapte si credinta in viziunea Protestantismului si Neoprotestantismului

Viziunea protestanta este cu totul diferita. In acceptiunea lor, omul, inainte de botez, este rupt iremediabil de Dumnezeu prin pacat. Orotoxia si catolicismul recunosc anumite merite omului nebotezat - ceea ce teologii ortodocsi si catolici numesc prehar, insa pentru protestanti omul este un vierme, un avorton inainte lui Dumnezeu. Aceasta rupere este atat de violenta incat toate actiunile omului sunt rele, negative fara drept de apel.

In conceptia protestanta omul nu poate decide pentru el ce e bine si ce e rau, si atunci trebuie sa-l lase pe Dumnezeu sa-i decida viata. Pentru asta trebuie sa se converteasca, si prin convertire sa-l lase pe Dumnezeu sa preia fraiele vietii sale. In acest caz, faptele nu mai conteaza, ci doar credinta. Credinta devine un fel de bilet spre paradis; omul convertit nu-si mai bate capul cu faptele sale, caci comanda ii apartine lui Dumnezeu. Daca in cazul Bisericilor faptele erau combustibilul credintei in protestantism credinta 'secreta' faptele, la fel cum o albina secreta mierea.

Marea problema care amendeaza aceasta conceptie o reprezinta liberul arbitru. Bisericile surori pun accent total pe liberul arbitru: faptele bune vor primi rasplata, cele rele pedeapsa, dar alegerea iti apartine. In cazul protestantismului liberul arbitru este suprimat: inainte de crestinare apartii diavolului, dupa crestinare apartii lui Dumnezeu. Singurul moment in care functioneaza liberul arbitru este cel in care accepti ca Dumnezeu sa-ti conduca destinul.

Doctrina credintei ca fiind suficienta nu a aparut odata cu protestantismul. Confuzia a fost creata de Pavel. Acesta a fost intrebat de catre crestinii din diaspora daca mai este necesara practicarea legii iudaice. Pavel nu a avut un raspuns clar, mai ales ca in calitate de iudeu practica anumite ritualui (de ex. spalarea rituala, in Fapte), dar a acceptat ca pentru un grec sau un roman crestinat convingerea (sau credinta) crestina e mai importanta decat practica Legii (faptele). Epistola sa a fost inteleasa ulterior gresit, si anume ca fiind vorba nu despre Faptele (sau ritualurile) Legii, ci despre fapte in general, orice fel de fapta. Aceasta a condus la aparitia epistolei lui Iuda, care decreteaza fara drept de apel ca, in lipsa faptelor, 'credinta este moarta in ea insasi'.

Martin Luther a atacat de nenumarate ori epistola lui Iuda, pe care a numit-o 'o epistola de paie', si a cerut eliminarea ei din Noul Testament. Nu a reusit. El a reusit insa sa elimine faptele, doctrina numita de el SOLA FIDE si pe care se intemeiaza intreg Protestantismul.