E-uri, [Cronica lui data'q] Optiuni

[Mihai]

Scrieri, ganduri, amintiri din viata lui data'q veti putea citi in cadrul acestui Jurnal.

Lectura placuta!

[Data'q]

Paºi târºâiþi urmau supuºi agitaþia veselã a unor gheare ce zgâriau de zor podeaua stâncoasã a Peºterii Sufletului. Gâtlejuri groase, cu blanã surã sau prea neagrã, înfierbântau un dans nebun al lanþurilor grele, înnodate la glezna unui toiag ce-ºi ticãia bãtrâneþile pe aceaºi podea. Degete slabe încã mângâiau pe lemnul neted semnele încrustate ce ºopteau aceaºi poveste la nesfârºit, pe când celelalte mãsurau în paºi de gorilã respiraþia ghebosului...
Un mic iaz, luminat de câteva raze de Lunã ce abia-ºi gãsirã drumul printr-o crãpãturã, aºtepta liniºtit boturile de lup, însetate nevoie-mare... În câteva momente, lipãiturile lor agitau visele nuferilor ce-ºi gãseau odihna pe dulceaþa acelei ape. Pânã se sãturarã cele trei lighioane, bãtrânul adormi în genunchi, sprijinit de toiagul sãu centenar; apoi îl înconjurarã tiptil ºi puse ºi ele botul pe labe ascultând pufãitul liniºtit al unui somn fãrã vise.
Nici nu se cuminþirã destul paºii timpului, cãci ºase urechi ciulite prinserã imediat glasul unui galop îndepãrtat, ce se apropia mai mult, mai mult, parcã din adâncul pãmântului... Un mârâit uºor lãrgirã ochii cocoºatului, apoi lãtratul ºi urletul dihaniilor au îndemnat ambele mâini sã agaþe toiagul ca sã se poatã ridica în picioare. Miroseau în toate pãrþile, urechile lor tremurau la auzul acelor bãtãi, iar ochii li se înroºirã de atâta încordare încercând sã strãpungã cotloanele peºterii... Lungirã zalele lanþurilor, dar ce mai conta?
Dulceaþa acelei miresme îºi gãsi acum odihna deasupra apei. Puþinii peºti începurã s-alerge în jurul unui singur nufãr ce pãrea prea îngreunat de ale sale petale albe, unduind cu cozile lor pestriþate faþa palidã a acelei ape. Culorile lor curând formarã una singurã, ispitind Timpul sã ºadã locului...
...sã admire cât i-ar fi voia de lungã aceast dans al unui pictor subacvatic. Orice altceva îngheþase sub privirea unei Luni ce putea acum sã-ºi hrãneascã o curiozitate mult prea plictisitã.
Începu sã se învârtã acel nufãr, încet, apoi mai tare, mai rapid, ridicîndu-se uºor de pe aºternutul apei, desfãcându-ºi petalele una câte una, lãsându-le sã cadã ºi mai încet pânã vor întâlni atingerea umedã a acelei oaze... Rãmânând doar patru, zborul unui fluture mare ºi alb prinse viaþã în acea liniºte nemiºcatã, luminând (sub mângâierea razelor de Lunã) fruntea lui zbârcitã ºi colþii lupilor... Bãtãi rapizi din aripi, în acelaºi ritm cu care vibra adâncul, îndulceau acum toatã peºtera cu a lor mireasmã, odihnind acea liniºte de nepãtruns.
Timpul îºi întinse palma, lãsându-l sã se aºeze, dar cu prima atingere a zburãtorului vraja se rupse: aripile se desfãcuserã, lãsând sã cadã patru petale la fel de curate, iar Luna îºi chema razele la somnul de peste zi... Totul se trezi, dar nu mai aveau de ce sã latre, de ce sã urle. Nedumeriþi, aºteptau un rãspuns de la stãpân, dar ochii lui rãmãseserã þintuiþi pe orizontul acelei ape, învelit în petale albe... Zâmbi, cãci acelaºi lucru simþi ºi el în acel somn fãrã vise.

Emoþii...

---
33. Never say never...

---
57. Cã vinovat e tot fãcutul,
Si sfânt, doar nunta, începutul. (Ion Barbu - Oul dogmatic)