Gnosticismul, Religia Cenzurata., Principiul Gnosticilor Optiuni

[Marduk]

"CUNOASTEREA A CEEA CE SUNTEM, A CEEA CE AM DEVENIT, A LOCULUI DE UNDE VENIM, A ACELUIA IN CARE AM CAZUT, A TELULUI CATRE CARE NE GRABIM SA MERGEM, A STARII DIN CARE AM FOST RASCUMPARATI, A NATURII NASTERII NOASTRE SI ACEEA A RENASTERII NOASTRE"

[cocosel]

Pe lîngă această gnoză care combina elemente ale creştinismului, ale filozofiei greceşti şi ale diferitelor religii orientale, mai exista o alta, pur produs al culturii elenistice; aceasta avea drept maestru pe Hermes Trismegistus (de trei ori mare), numit astfel deoarece, conform legendei acreditată de Hermias din Alexandria în ale sale Scolii, el trăise de trei ori în Egipt şi în cea de a treia viaţă îşi amintise de cele două precedente, ceea ce îi dădea o triplă cunoaştere. Supralicitînd această temă, autorii arabi au pretins că primul Hermes, inventator al astronomiei, a trăit înaintea Potopului; al doilea, întemeietor al turnului Babel, era medic şi filozof; al treilea, expert în alchimie, îşi păstra comorile la Kamtar, cetatea magicienilor, pierdută în deşert. Hermes Trismegistus a fost identificat cu zeul Thot al egiptenilor iar Iamblichos, repetînd după Manethon că a scris 36 525 de cărţi, a precizat: „El a lăsat o sută de tratate despre studiul zeilor din empireu, tot atîtea despre cei din eter şi o mie despre cei din cer." Se spunea că preoţii egipteni ştiau probabil patruzeci de tratate pe dinafară dar, fireşte, textele acestui personaj mitic erau de negăsit.
In vremea gnosticismului, o confrerie, ascunsă cu atîta grijă încît nici măcar părintele Festugiere, specialist în problemă, nu i-a descoperit nici locul de origine nici pe vreunul din membrii ei, a redactat, între secolele al H-lea şi al IV-lea, sub numele de Hermes Trismegistus o serie de opere, revelate în 1463, la Florenţa, de Marsilio Ficino, propagînd mitul hermetic pînă în zilele noastre.

Gnoza a făcut adesea apel la cuvinte misterioase, la semne, la numere, în funcţie de încărcătura lor magică; şi că ea a inspirat gnosticilor o asemenea încredere îneît se considerau teleioi („perfecţi"), în comparaţie cu hylicii sau cu psihicii care nu aveau această ştiinţă.Unul din aspectele cele mai fascinante ale originalităţii Gnozei a fost importanţa excepţională pe care a acordat-o elementului feminin în metafizică şi în morală. Am văzut că, pentru majoritatea gnosticilor, Sfîntul Duh se identifică cu o femeie imaterială, soră şi soaţă a lui Hristos; sufletul ar fi o tînără închisă în trupul bărbatului (cu excepţia Naaseenilor pentru care sufletul este androgin şi care consideră că, după moarte, va subzista numai partea bărbătească); „Fecioara de lumină" joacă, în lumea cealaltă, rolul judecătorului suprem; suferinţele Sophiei îl fac pe Iisus să o aline de ele şi astfel, prin ea, să izbăvească întreaga omenire. în acest feminism înfocat constă diferenţa esenţială dintre Gnoză şi Cabală care, aşa cum remarcă Scho-lem, este funciar misogină: „Este o doctrină masculină, făcută de bărbaţi şi numai pentru bărbaţi. Lunga istorie a misticii evreieşti nu pare a avea nici o urmă de influenţă feminină. Nu au existat femei cabaliste."
Elementul semnificativ care a impregnat cu feminitatea sa Gnoza a fost Sophia, figură abstractă cărei i s-a dat curînd o personificare romanescă. Se ştia că ea reprezenta înţelepciunea, un Eon impalpabil, dar interesul puternic pe care l-a suscitat a făcut din ea un soi de Isis creştină. Aproape fiecare grup gnostic îşi avea versiunea lui despre necazurile ei şi făcea o deosebire între Sophia de sus, Mama cerească, şi Sophia de jos, care era numită cind Sophia Achamotb, cînd Sophia Prunicos („Lasciva") deoarece dorinţa ei de lumină era asimilată cu dorinţa sexuală. La alte grupuri gnostice, personajul Sophia este pus în umbră de personajul Barbelo, Prima Putere feminină ieşită din Dumnezeu şi care este mama Arhontelui Ialdabaoth, cel care domneşte peste al şaptelea cer.
Cosmogonia gnostică este atît de bogată, atît de variată încît Cartea lui Bainh, text sacru al Ophiţilor, are drept eroină o altă femeie cosmică, Eden, care se află la originea universului. Mitul spune că există trei principii ieşite din Tot, două principii masculine, Binele şi Elohim, şi unul feminin, Eden (care are un spirit dublu şi un trup dublu, tînără fată în partea de sus, şarpe în partea de jos).
Gnosticii sînt filozofi pe care Biblia îi pasionează şi îi dezamăgeşte în egală măsură; astfel, ei au inventat personaje şi întîmplări ca s-o completeze sau s-o contrazică. Una din invenţiile lor a fost femeia lui Noe. pe care au numit-o Noria, şi din care au făcut întruchiparea revoltei metafizice. în Cartea Noriei, citată de Epiphanus, Noria se opune construirii Arcei lui Noe dîndu-i de trei ori foc, deoarece nu vrea să se perpetueze creaţia Dumnezeului celui rău; ea nu vrea să-l servească decît pe Dumnezeul cel bun şi pe Barbelo, care sînt indiferenţi faţă de această creaţie. Sistemul gnostic ia deci în consideraţie pasiunile femeii, sexualitatea ei neînfrînată, cîntărindu-i efectele cosmice fără a vedea în ele, ca o consecinţă, păcatul originar.