Gnosticismul, Religia Cenzurata., Principiul Gnosticilor Optiuni

[Marduk]

"CUNOASTEREA A CEEA CE SUNTEM, A CEEA CE AM DEVENIT, A LOCULUI DE UNDE VENIM, A ACELUIA IN CARE AM CAZUT, A TELULUI CATRE CARE NE GRABIM SA MERGEM, A STARII DIN CARE AM FOST RASCUMPARATI, A NATURII NASTERII NOASTRE SI ACEEA A RENASTERII NOASTRE"

[cocosel]

....Răspunsul la această întrebare (pe care am sugerat-o mai sus) îl aduce în scenă pe ateu care respinge în bloc toate religiile din pricina divergenţelor lor şi pe fanatic, care se izolează în religia sa închizînd ochii şi astupîndu-şi urechile, descumpănit de credinţe contrarii. Gnosticul se foloseşte de Gnoză ca de un filtru prin care trece religiile şi filozofiile pentru a nu păstra decît ceea ce consideră că e mai bun. El îşi fabrică o religie intelectuală, savant elaborată, în locul unei religii revelate ale cărei enormităţi sînt justificate prin viziuni, extazuri, halucinaţii auditive. Puţinii vizionari în gnosticism: Valentin, căruia cuvăntul i-a apărut sub forma unui nou-născut, Marcos, care a văzut pe cer Adevărul ca pe o imensă femeie goală tatuată cu literele alfabetului, sînt nişte exceptii.
Profeţii Bibliei erau detestaţi fiind acuzaţi de a fi fost cu toţii inspiraţi de Dumnezeul cel rău (ceea ce explica faptul că, în general, ei anunţau numai catastrofe).
Această atitudine ar putea fi contestată dacă Gnoza ar lua de ici şi colo noţiuni contradictorii şi le-ar uni fără noimă; dar ea procedează la topirea lor şi la recrearea lor.
Jacques Matter o recunoaşte explicit:
„Gnosticismul nu compilează; el modifică tot ceea ce a luat de la alţii."
Iată de ce nu trebuie să ne lăsăm înşelati de elementele creştine din Gnoză; ele îşi schimbă sensul în funcţie de context. Carpocraţii se mîndreau că posedă un portret autentic al lui lisus Hristos, făcut la ordinul lui Pilat din Pont, şi la ceremoniile lor făceau statui care-l reproduceau şi pe care aşezau coroane de flori; dar îl cinsteau în acelaşi fel pe Pitagora şi pe Platon. Prodicienii (discipolii lui Prodicos) aveau ca texte sacre Apocalipsele lui Zoroastru; alte comunităţi se refereau la versiuni noi ale unor episoade biblice ce se intitulau Evanghelia Evei, Evanghelia după şfintul Toma, Apocrifo-ul lui Ioan etc. Toate aceste lucruri nu ţineau de eclectism, deoarece exista întotdeauna o încercare de sinteză; este tocmai lucrul care face ca anumite cosmogonii gnostice să fie atît de complicate, în care grija de a pune de acord valori ce nu se pot împăca între ele se epuizează în subtilităţi nesfarşite.

A evalua Gnoza este o treabă anevoioasă din pricina numărului de şcoli care au practicat-o. Epiphanes, în secolul al IV-lea, a consacrat gnosticilor trei sferturi din al său Panarion (sau „cutie cu medicamente") împotriva a optzeci de erezii, numind astfel opt grupuri acefale şi studiind separat pe toţi cei care, de la Basilidieni la Heracieoniţi, aveau un maestru anume. S-au propus diferite tipuri de clasificare: Jacques Matter îi repartiza geografic, distingînd „şcolile din Siria, din Egipt şi din Asia mică", dar au existat gnostici şi în Spania (Agapeţii şi Pris-cillianiştii), în Italia (unii Valentinieni s-au aşezat la Milano), în Galia (Marcosienii au avut o biserică la Lyon). Eugene de Faye a preferat să-i împartă în patru categorii: „gnosticii antibiblici", „Adepţii Mamei" „gnosticii licenţios!" şl „gnosticii legendei", ceea ce nu are nimic exhaustiv; într-adevăr unde-i pui pe Naaseeni, adoratorii şarpelui, pe Antitacţi, care erau împotriva legilor omeneşti din dragoste pentru legile divine, şi alte grupuri?
Cea mal bună ar fi o clasificare mixtă, pe perioade şi pe teme....