Gnosticismul, Religia Cenzurata., Principiul Gnosticilor Optiuni

[Marduk]

"CUNOASTEREA A CEEA CE SUNTEM, A CEEA CE AM DEVENIT, A LOCULUI DE UNDE VENIM, A ACELUIA IN CARE AM CAZUT, A TELULUI CATRE CARE NE GRABIM SA MERGEM, A STARII DIN CARE AM FOST RASCUMPARATI, A NATURII NASTERII NOASTRE SI ACEEA A RENASTERII NOASTRE"

[Marduk]

Gnostic (grec. gnvsiV - cunoastere) - fidel ai unei miscari de ideologie religioasa aparuta spre sfarsitul secolului I d. Hr., care s-a raspandit in mai secte in cursul secolelor al II-lea – al V-lea; gnosticii si-au conceput o doctrina de filosofie religioasa intemeiata pe gnoza initierii secrete in intelepciunea absoluta; ei si-au asumat realizarea unui presupus umanism absolut ce se poate elibera de toate formele institutionale mediatoare (de pilda, Biserica), precum si de orice contaminare istorica legata de asemenea institutii; doctrina gnosticilor s-a concentrat in principal asupra intrebarilor legate de Creatia lumii, problema răului şi ascensiunea sufletului spre Pleroma; în viziunea lor, omul era prizonierul trupului, creat, ca dealtfel întreaga materie, de un Demiurg; pe de altă parte, sufletul omului aparţinea lumii nevăzute, superioare, creat de Dumnezeu, spre care pornea, eliberat, în momentul morţii; originea gnosticismului nu a fost stabilita cu certitudine de specialisti, este clar, insa, ca exista influente ale mozaismului iudaic, filosofiei şi misticismului grec, dualismului iranian, religiei egiptene, misterelor orientale şi crestinismului; scopul spiritului uman este rascumpararea, deci obtinerea mantuirii, smulgerea omului din prizonieratul materiei impovarate de pacat, singura cale propusa in acest efort de emancipare constand in cunoasterea filosofica si in asceza; pentru gnostici exista, asadar, o ireconciliabila opozitie intre Dumnezeu si materie; Dumnezeu - izvorul esential de perfectiune - fiind infinit, imaterial si nedeterminat, produce prin proprie emanatie pleroma – adica totalitatea fiintelor divine, una dintre ele numindu-se Isus Christos; lumea materială a fost creată de un Demiurg, identificat de obicei cu Dumnezeul Vechiului Testament; situaţia lui este ambiguă, fiind considerat rău în unele surse, iar în altele nestiutor si trufas sau nebun intr-o serie de texte in limba copta; în peisajul ideilor epocii, gnosticismul este revolutionar prin aceea ca neaga cele doua principii afirmate si in Biblie si de Platon: principiul inteligentei ecosistemice, potrivit caruia lumea a fost creata de o cauza inteligenta si binevoitoare, si principiul antropic, care afirma ca lumea a fost creata pentru neamul omenesc si ca oamenii au fost la randul lor creati pentru lumea aceasta; dimpotriva, gnosticismul afirma ca demiurgul care a creat lumea este ignorant, iar lumea creata de el este rea; omul este superior acestei lumi pentru ca el detine o scanteie spirituala provenind de la Tatal indepartat si bun al generatiilor divine; telul gnosticului ar fi, asadar, acela de a evada din cosmos; gnosticul utiliza deseori materiale crestine si mantuitorul lui se cheama, in majoritatea cazurilor, Isus Cristos; menirea lui era aceea de a dezvalui credinciosului existenta scanteii divine incarcerate in sufletul sau, gnoza vesnica prin care omul urca din nou la originea sa hipercosmica; dezvoltandu-se in cadrul Bisericii crestine, grupurile gnosticilor au contaminat indeosebi multe din evangheliile apocrife; uneori aceste grupuri prezentau variante sensibil deosebite de doctrina generala; atitudinea care stă la baza gnosticismului, tentatia de a cunoaste Totul, o gasim în majoritatea curentelor intelectualiste, care au rivalizat cu gandirea Bisericii de-a lungul timpului: renascentismul, raţionalismul, pozitivismul, marxismul, new-age-ismul.[B]